Download
1 / 4
E N D
Conştiinţamorala -glasulluiDumnezeuînom CONȘTIÍNȚĂ ~e f.1) Formă de reflectare psihică a realității, proprie oamenilor, produs al activității creierului uman. 2) Capacitate de înțelegere; simț de răspundere; cuget. ◊ ~ morală capacitate de autocontrol și de autoapreciere din punct de vedere moral a acțiunilor săvârșite. Mustrare de ~ părere de rău; remușcare. A fi fără ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplină libertate în ceea ce privește convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. conștiinței; Sil. -ști-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia
lectura Căinţa păcătosului La marginea unui râu, un ţăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele sau, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins în apoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul era mustrat, judecat pentru fapta lui cea rea. ÎN FIECARE DIN NOI este un Tribunal ceresc; un Tribunal care ne judecă toate faptele şi gândurile noastre. Un Tribunal care ne laudă pentru cele bune şi ne mustră pentru cele rele. Acest Tribunal se cheamă: Conştiinţa.
Ce este constiinta morala? Este glasul lui Dumnezeu in om , care il indeamna sa indeplineasca Legea morala. Ea este înscrisă ontologic în noi de către Dumnezeu încă de la naştere, adică este înnăscută în sufletul nostru, ca lege a Sa. , dar si judecatorul neadormit si aspru, care se pronunta asupra fiecarei fapte. Constiinta este vocea launtrica care judeca actiunile noastre SfantulApostolPavelvorbeste in Epistolacatre Romani de existentaconstiintei morale , care esteuniversala – prezenta in sufletultuturoroamenilor, chiardaca nu suntcrestini: ”paganii care nu au Lege din fire fac ale Legii…ceeacearatafaptalegiiscrisa in inimilelor, prinmarturiaconstiinteilorsiprinjudecatilelor, care ii invinovatescsau ii apara (Ep.Romani II, 14-15).
Parintii Bisericii vorbesc si ei despre constiinta morala. SfantulIoanGura de Aurspune: ”candDumnezeu l-a facutpeom, a sadit in fiecarejudecatanemincinoasa a bineluisi a raului, adicaregulaconstiintei” FericitulAugustinspuneasi el: „ potifugi de toate, dacaveri, numai de constiint ta nu. Intra in casa odihneste-tepe pat, retrage-teinauntrul tau, cacinici un locundesateascunzi nu veiafla, dacapacatele tale tevorroade” Concluzii: Constiinta morala este si ramane cu adevarat glasul lui DUmnezeu in om O zi frumoasa!!!
