poveste-de-demult

1. Era, demult, rătăcit prin realitate, un suflet… una dintre multiplele adieri ale fiinţei, unul dintre suspinele fiinţei…Călător pe mările gândului, urca adesea dincolo de zare, spre tărâmurile dorit uitate… Revenirea, de fiecare dată, îi era doar chin. Rătăcitor în sine, trebuia să-nchidă ochii pentru a vedea tot ceea ce ceilalţi consideră că văd…

2. Retras din viaţa-i pentru a trăi în lume, aştepta doar cernerea zilelor. Singur cuvântul, modelat de gând, mai rătăcea, singuratic, din ce în ce mai singuratic, pe mările zării, prin furtunile existenţei… Mai era doar stâncă şi lacrimă, un tremur al fiinţei pe cale de-a se pierde aşa cum se pierd toate celelalte…

3. Călător îi mai era doar visul… Lumi imaginare, spun cu toţii, departe de concretul lui azi şi mâine, departe de tot şi toate câte ne petrec fără să ne ştim… Era singur, atât de singur încât moartea îl uitase-n viaţă…Doar când şi când, vântul îi aducea aminte valul…

4. Osândit fără de destin, mai visa doar întâmplarea… O rază de lumină care să-i ridice pleoapele, care să-i ofere iar vedere, care să-i ofere iar culoare… Aştepta, fără de speranţă, un tremur de petală să ridice vălul şi lumea ce aşază lumea să se deschidă, să-şi ofere iar prea plinul…

5. Şidintr-o dată se ridică din întâmplare boboc de frumuseţe… Înverzeau câmpii, înstelau şi ceruri… Era azur în păru-i şi lumină în privire, zâmbet de zăpadă şi glasu-i de izvor… Adiere mai întâi, iar apoi vânt, sclipire revărsată-n lume, deschise porţi cu canaturi grele, deschise bogăţia lumii…

6. Venind din nefiinţa fiecărei zile îşi ridică privirea şi resimţi fiinţa într-un tremur…Ridică privirea şi revăzu cum munţii se coboară-n mare, cum lacrima îşi regăseşte valul şi precum în file de poveste un sens se încredinţează-n tot… Iubea, iubea prin tot ceea ce era, înaintea formei definite, înaintea timpului cuprins, înaintea a tot şi-a toate…

7. Erapoveste de iubire, era povesteamereuspusă, întâmplare a fiinţei… Îşi înscriau cuvântul în aceleaşi sfere, îşi înscriau tăcerea în identice adâncuri, îşi desenau şi zborul pe mări comune şi-şi cuprindeau destinul … Ea înger de frumoasă, el înger de păcat păşeau prin clipe rămase fără număr… O vreme… Călător, urma plecarea şi posibila-nsoţire peste lume…

8. Şi gânduri pânze ridicară… Părăsit de viaţă, părăsit de moarte aştepta… Bătea valul, bătea vântul, anunţând furtuna… În rupturi de nori, visul mai strecura lumină, transparente umbre de prin vechea lume… Sprijinindu-şi palmele de cârmă mai făcu un semn şi ancore căzură… Adieri de dor umflară pânze şi undeva o boare de aproape…

9. Se-ncheie aici povestea povestită… Fără de-ncheiere prin veşnicii răsună… Povestea unui om, a fiecărui om ce ştie… De-ncheiere răspunde fiecare: fiinţă sau uitare…