Cap. 7 BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI

1. Cap. 7BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI 7.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico-materiale 7.2. Structura, dinamica şi distribuţia teritorială a echipamentelor turistice 7.3. Investiţiile în turism

2. 7.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico-materiale • Baza tehnico-materială a turismului • este reprezentată de ansamblul mijloacelor tehnice de producţie utilizate, în acest domeniu, în scopul obţinerii de bunuri şi servicii specifice, destinate consumului turistic. • În corelaţie cu sfera largă de cuprindere a turismului, cu rolul său complex şi de ramură de sinteză, baza tehnico-materială a acestuia include atât mijloace comune altor ramuri, cât şi echipamente specifice. • În raport cu modul particular în care se consumă şi se înlocuiesc, resursele materiale (capitalul tehnic) se împart în capital fix și capital circulant. • Capitalul fix • este format din bunuri de lungă durată care se folosesc ca instrumente în mai multe etape de producţie, se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare (de regulă îşi păstrează forma iniţială în timp ce valoarea lor se reduce) şi sunt, în mare măsură, specializate în îndeplinirea unor operaţii.

3. Capitalul circulant • parte a fondurilor de producţie, se consumă integral în cadrul unui singur ciclu de producţie şi trebuie înlocuit cu fiecare ciclu economic. • În privinţa rolului capitalului tehnic, trebuie pornit de la faptul că simpla prezenţă a elementelor de atractivitate nu este suficientă pentru a genera derularea unei activităţi turistice. Punerea în valoare a potenţialului natural şi antropic, atragerea turiştilor presupun existenţa unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul, să ofere vizitatorilor condiţii pentru petrecerea agreabilă a vacanţei. • Între baza tehnico-materială şi activitatea turistică există o relaţie strânsă, de intercondiţionare: • pe de o parte, turismul nu poate fi conceput în afara unei echipări tehnice corespunzătoare a zonelor de atracţie, iar, pe de altă parte, dimensiunile, structura, calitatea resurselor materiale trebuie să se adapteze permanent evoluţiilor turismului. • Dacă atracţiile constituie factorul fundamental al activităţii turistice, baza tehnico-materială şi infrastructura turistică reprezintă factorul decisiv, iar infrastructura generală, factorul permisiv.

4. 7.2. Structura, dinamica şi distribuţia teritorială a echipamentelor turistice Baza tehnico materială specific turistică cuprinde: • Unităţi de cazare • Reţeaua unităţilor de cazare este cea mai importantă componentă a bazei tehnico-materiale. Această reţea este alcătuită din obiective de diverse tipuri, clasificate după conţinut, funcţia îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcţionare, forma de proprietate. • Unităţi de alimentaţie • Facilităţile de alimentaţie se referă la alimentaţia intra şi extrasezonieră, la catering puse la dispoziţie turiştilor pe toată perioada sejurului. • Mijloace de transport • Este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se află în propietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului. • Mijloace (instalaţii) de transport pe cablu • servesc ca mijloace de continuare a călătoriei sau de acces spre altitudini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijoace de agrement.

5. Mijloacele de agrement • au ca obiectiv crearea condiţiilor pentru distracţie şi recreere, pentru petrecerea plăcută a timpului liber. • Instalaţiile de tratament • sunt destinate unei forme particulare a turismului, şi anume a celui balneo-medical. Aceste mijloace au un conţinut eterogen, determinat de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor şi profilul staţiunilor. • Satele turistice • sunt localităţi rurale situate într-un cadru nepoluat, dispunând de elemente atrcative posibil de valorificat: arhitectură locală, tradiţii, meşteşuguri, amenajate astfel încât să ofere permanent sau temporar găzduire, alimentaţie şi activităţi recreativ-distractive. • Satele de vacanţă • sunt ansambluri mari ce cuprind unităţi de cazare individuală sau familială grupate în jurul unor spaţii comune pentru masă, distracţie şi sport. Caracteristica fundamentală a acestor mijloace o constituie desfăşurarea în comun, în formula club, a activităţilor recreative, ceea ce conduce la crearea unei atmosfere specifice.

6. Baza tehnico-materială generală (infrastructura) • Căile de comunicaţie şi mijloacele de transport în comun, urban şi interurban • Reţeaua de telecomunicaţii • Unităţile comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamentele tehnico-edilitare etc. • Reţelele de alimentare cu: apă, gaze, energie electrică, energie termică. Particularităţile bazei tehnico materiale a turismului: • Corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice • Adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice • Raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea atracţiei tusristice a resurselor naturale

7. Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice este reţeaua unităţilor de cazare (găzduire), deoarece răspunde uneia din necesităţile fundamentale ale turistului – odihna, innoptarea. Fără existenţa unor astfel de echipamente nu se poate realiza un consum turistic. • Dimensiunile, structura şi distribuţia spaţială a mijloacelor de cazare determină caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale a turismului şi, implicit, amploarea şi orientarea fluxurilor turistice. • Mijloacele de cazare pot fi: • Unităţi hoteliere propriu-zise şi asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri, hoteluri-apartament, bungalow-uri, etc.) • Unităţi complementare sau cazare extrahotelieră, reprezentată de terenuri de camping, căsuţe, sate de vacanţă, cămine şi hanuri pentru tineri, cabane şi refugii montane, camere, case şi apartamente de închiriat, sanatorii şi stabilimente de sănătate, tabere şi colonii de vacanţă

8. În privinţa structurii, mijloacele de cazare pot fi abordate din mai multe unghiuri, folosind criterii diferite de segmentare ca: tipul unităţii, categoria de confort, forma de proprietate, perioada de funcţionare, amplasarea în spaţiu, importanţa. • Din punct de vedere al tipului de unitate, cea mai mare pondere (2/3) o deţin hotelurile şi motelurile, unităţi cu profil complex, cu un nivel de comfort mai ridicat şi care furnizează o gamă mai largă de servicii şi de o calitate superioară. Cu toate acestea, în ultima perioadă se remarcă o creştere a interesului pentru unităţi de tip vilă, apartamente, chiar camping-caravaning, care asigură pe lângă confort şi o individualizare a vacanţelor. • Din punct de vedere al nivelului confortului, se constată o concentrare puternică la categoriile inferioare, respectiv unităţi de 2 stele şi mai puţin (peste jumătate din numărul de unităţi şi locuri) • Din punct de vedere al formei de proprietate predomină proprietatea privată. • Din punct de vedere al perioadei de funcţionare, mai mult de jumătate din echipamentele de cazare înregistrează o funcţionare sezonieră

9. Structura capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în anul 2010 Sursa: INS

11. Sursa: INS

12. Înnoptările pe categorii de confort în anul 2010

13. Unităţile de alimentaţie publică • Din totalul unităţilor (aprox. 35000, 2 mil. locuri la mese), cele considerate ca făcând parte din structura turismului (prin locul de amplasare şi caracteristicile clientelei) reprezintă aprox. 8,5%. În timp se constată un ritm ascendent, dar cu ritmuri relativ lente. • Reţeaua unităţilor de alimentaţie specifică este dominată de restaurante (peste 45% din numărul unităţilor şi aproape 60% din numărul de locuri), urmate de unităţi cu profil mai simplu – bufet, bar, pizzerie, rotiserie etc. – cu 35% din totalul locurilor la mese, şi cu ponderi modeste cofetării şi patiserii, cafenele, ceainării, chioşcuri. • Unităţile de alimentaţie publică se caracterizează prin sezonalitate accentuată

14. Mijloacele de transport – este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se află în proprietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului. Deşi în alcătuirea acestei componente sunt prezente toate tipurile de mijloace, în practica turistică nu se regăsesc cele feroviare; structural, proporţia covârşitoare revine celor rutiere (autocare, microbuze, automobile şi mijloace de transport marfă), li se adaugă cele aeriene – organizate independent sau integrate societăţilor hoteliere – şi, în foarte mică măsură, cele navale. În România parcul de mijloace de transport aflat în dotarea întreprinderilor turistice este relativ modest: mai puţin de 3000 de autocare, circa 1000 microbuze, 800 de autoturisme destinate închirierii, câteva aeronave şi 4-5 nave-hotel pentru croaziere în Delta Dunării. Instalaţiile (mijloacele) de transport pe cablu fac parte şi ele din structura bazei tehnico-materiale specific turistice; ele servesc ca mijloace de continuare a călătoriei (transport) sau de acces spre altitudini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijloace de agrement.

15. Cu un potenţial turistic mai modest comparativ cu alte ţări europene şi cu o cerere mai slabă pentru turismul de sporturi de iarnă, ţara noastră dispune de 64 instalaţii de transport pe cablu, care sunt departe de nevoile turiştilor şi cerinţele unei exploatări adecvate a cadrului natural. Mijloacele de agrement au ca obiectiv crearea condiţiilor pentru distracţie şi recreere, pentru petrecerea plăcută a timpului liber. Din punct de vedere al conţinutului avem terenuri de sport, săli de jocuri (mecanice, calculatoare, bowling) sau polivalente (spectacole, expoziţii, concursuri), parcuri de distracţie, centre de echitaţie, plaje şi instalaţii de sporturi nautice, pârtii de schi, cluburi, cazinouri, discoteci, etc.) Instalaţiile de tratament ocupă un loc mai modest în structura bazei materiale, fiind destinate unei forme particulare a turismului , şi anume celui balneo-medical. Au un conţinut eterogen, determinat de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor (ape minerale, nămoluri, mofete) şi profilul staţiunilor. Aici putem enumera instalaţii de fizioterapie, băi, buvete, amenajări saline, săli de gimnastică, etc.

16. Satele turistice sunt localităţi rurale situate într-un cadru natural nepoluat, dispunând de elemente atractive posibil de valorificat, precum: arhitectura locală, port popular, tradiţii, meşteşuguri etc., amenajate astfel încât să ofere temporar sau permanent găzduire, alimentaţie şi activităţi recreativ-distractive. • Satele de vacanţă sunt ansambluri mari, de factură modernă, ce cuprind unităţi de cazare individuală sau familială (vile, bungalow-uri), grupate în jurul unor spaţii comune pentru mase, distracţie şi sport. Caracteristica fundamentală a acestor mijloace o constituie desfăşurarea în comun, în formula “club”, a activităţilor recreative, ceea ce conduce la crearea unei atmosfere specifice. Produsul turistic denumit “club de vacanţă” este comercializat la un preţ forfetar, ce include atât pensiunea, cât şi distracţiile.

17. Distribuţia teritorială a bazei tehnico-materiale a turismului • Distribuţia inegală a bazei materiale a turismului în profil teritorial este specifică şi ţării noastre. Analizele întreprinse pun în evidenţă existenţa unor decalaje importante între zone turistice cu potenţial apropiat sau cu un nivel de dezvoltare economico-socială asemănător. • Litoralul, respectiv judeţul Constanţa, beneficiind de o atractivitate deosebită din punct de vedere geografic, are o poziţie privilegiată, în sensul că deţine circa 42% din totalul locurilor de cazare şi aproape ½ din instalaţiile de agrement; de asemenea zona Valea Prahovei (jud. Prahova şi Braşov, geografic masivele Bucegi, Gârbova şi Bârsei) concentrează circa 7% din capacitatea de cazare şi 52% din instalaţiile de transport pe cablu; la acestea se mai pot adăuga câteva destinaţii balneare, situate în judeţele Bihor, Harghita, Vâlcea, care întrunesc aproape 11% din baza de cazare turistică şi cea mai mare parte a mijloacelor de tratament. • Decalajele sunt şi mai accentuate dacă se au în vedere unităţile administrativ-teritoriale: faţă de o medie de circa 7000 de locuri de cazare pe judeţ, acestea se distribuie pe o scală de la circa 300 (Călăraşi) la aproape 120000 (Constanţa)

18. 7.3. Investiţiile în turism Clasificarea investiţiilor În funcţie de conţinut: • Obiective (echipamente) specifice – unităţi de cazare, alimentaţie, agrement • Lucrări de infrastructură – căi de acces, spaţii verzi, parcări, alimentare cu apă, canalizare) care asigură funcţionarea normală a investiţiilor specifice În concordanţă cu obiectivele sau efectele aşteptate, investiţiile pot fi: • de dezvoltare (extindere) • de modernizare • de înlocuire Deciziile privind angajarea unor lucrări de investiţii se fundamentează pe elaborarea unor studii de fezabilitate, care trebuie să argumenteze necesitatea şi oportunitatea investiţiei (prin studii de piaţă)şi eficienţa funcţionării noului obiectiv.

19. Problemele care trebuie soluţionate în vederea realizării unui proiect de investiţii (criterii de adoptare a deciziei): determinarea valorii investiţiei, identificarea surselor de capital şi a modalităţilor de finanţare, evaluarea cheltuielilor de exploatare şi calculul eficienţei. Valoarea investiţiei cuprinde costul propriu-zis al mijlocului fix şi o serie de cheltuieli angajate pe parcurs vizând pregătirea, execuţia şi punerea în funcţiune a obiectivului. Sursele de finanţare a investiţiilor în turism: • Aportul propriu • Creditul • Leasingul • Acţionariatul şi coproprietatea • Aportul statului • Aportul organelor financiare internaţionale (investiţii de anvergură).

20. Particularităţile investiţiilor în turism: • Sunt intensive în capital (costuri ridicate, echipamente specifice) • Angajează capital pe termen lung (amortizare lentă) • Se materializează în principal în construcţii şi sunt supuse, într-o măsură mai mică, uzurii morale Modalitatea prin care se fundamentează deciziile privind investiţiile în turism • Cheltuielile de exploatare şi rentabilitatea reprezintă criterii importante în adoptarea deciziei de investiţii şi selecţie a variantelor • Cheltuielile de exploatare reflectă complexitatea procesului investiţional, referindu-se atât la funcţionarea propriu-zisă a obiectivului, cât şi la comercializarea produselor/servicilor astfel obţinute. Ele au o structură foarte diversă – întreţinere, personal, materii prime, transport – şi un comportament economic diferit. Ca urmare, ele trebuie analizate în relaţie cu efectele produse – cifra de afaceri şi marja de profit.

21. Indicatori specifici investiţiilor în turism • Investiţia specifică (raport între valoarea investiţiei şi capacitatea obiectivului – în unităţi fizice) • Termenul de recuperare (raport între investiţia totală şi profitul anual) • Randamentul economic al investiţiei (raport între profitul net după recuperarea investiţiei şi investiţia iniţială) • Rata minimă de rentabilitate • Valoarea imobilizărilor de fonduri

22. Sursa: WTTC

23. Sursa: WTTC