1 / 64

Latinitate Si Dacitate

Latinitate Si Dacitate. Miturile fondatoare ale romanilor.

kreeli
Download Presentation

Latinitate Si Dacitate

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript

  1. Latinitate Si Dacitate

  2. Miturile fondatoare ale romanilor “ Sintlucruripe care le invatam la scoalasini se par apoi de la sine intelese: noi, romanii, sintem o insula de latinitateintr-o mare slava, darsiurmasiidacilor, ceimaivitejisimaidreptidintretraci. Spiritualitatearomaneascaisi are radacinile la sat. Avem un cult pentruEminescu, poetulnostrunepereche, considerat un sfint. Sintemblinzisitoleranti ca nimenialtii.Miturilefondatoare ale culturiinoastresint legate de o forma de romantism nationalist, care a insotitsi a completatformareastatului modern roman. Mecanismele de consacraresintscoalasitoateinstantele de produceresiautoreproducere ale elitelorculturale, de la asociatiile de scriitori, la gazeteleliterare” , spunepolitologulCristianPreda. Discutiadespremiturilelegitimatoare ale natiuniiromanea fostinceputa in anii‘90, odatacu publicareacartilorlui Lucian Boia. Volumeleistoricului au provocat scandal pentru ca prezentau o abordarenemaiintilnitapinaatunci: deconstruireaunormitologii care erau general acceptate de catrecomunitatearomaneasca. “Celmai mare mit al originilornoastre se refera la intoarcereasprezonaautohtona, raportarea la daci ca stramosiainostri. Ca si in cazulromanilor, privirea la aceastainsistentaspretrecut a aparut din dorinta de a ridica in rang un prezentnesatisfacator”, este de parere Lucian Boia. La rindulsau, istoricul Zoe Petreexplicamecanismul de consacrare a acesteimitologii: 'Originilenoastretrebuiesa fie obligatoriu «nobile» si «pure», fie ca e vorbadespreoriginealatina, de ceadacica, de ceacrestinasauchiarortodoxa: putiniaracceptasa-siimaginezepoporul roman ca rezultat al unormetisajecomplexesirepetate, in pofidafaptului ca asemeneaamestecurietno-lingvisticesiculturaletrebuiesafifostextrem de active in trecut, ca sa nu maivorbesc de prezent.”

  3. Originea literaturii Romane Literaturaromanaeste o literature romantica. Precum se ştie, dupăcucerireaDaciei de Traian in anul 106, limbalatinapopulara a devenitlimbaoficiala in Dacia si, după o îndelungataîntrebuinţare, pana in secolul al Vll-lea, înainte de venireaslavilor, a căpătat o structuraproprie, devenindlimbaromana, straromana.Inaintede apariţialiteraturiiromanescrise, dupăintemeiereastatelorromaneştifeudale, se presupuneca fiexistat la noi, ca si la altepopoare, o literature popularaorala a căreivechimeestegreu de determinat cu precizie, dar care, in mod firesc, arfiluatnaştereinca de la începuturilepoporului roman. Farasamaivorbim de basme, in care se păstreazăurme de ritualurisicredinţestrăvechi, din perioadaromanizării, un cântecromanesc ca "Mioriţa", cunoscut in circa 900 de variante, aduce o mărturiemilenaradespreuna din ocupaţiile de căpetenie ale poporului roman la începuturile sale, pastoritul, după cum oraţia "Plugusorului" evocaagricultura.

  4. “ Aho, aho, copii si frati,Stati putin si nu mânatiSi cuvântul mi-ascultati: Am plecat sa colindamPe la case sa uram,Plugusorul românescObiceiul stramosesc. Va uram cum se cuvinePentru anul care vineHolde mariCu bobul desSi pe cresteSi pe ses! Câte mere în liveziAtâtea vite-n cirezi;Câta apa în izvoareAtâta lapte-n sistare; Sa ne fîe-ndestulataCasa toata!Tara toata!Ia mai mânati, mai flacai!Si strigati cu totii mai!” “Plugusorul”

  5. “Miorita” “Pe-un picior de plai, Pe-o gurã de rai, Iatãvinîncale, Se cobor la vale, Treiturme de miei, Cu treiciobãnei. Unu-imoldovan, Unu-iungureanSi unu-ivrâncean. IarcelungureanSi cu ce-l vrâncean, Mãri, se vorbirã, Ei se sfãtuirãPe l-apus de soareCa sã mi-l omoarePecelmoldovan, Cã-imaiortomanS-are oimaimulte, Mândresicornute, Si caiînvãtati, Cã l-apus de soareVreausã mi te-omoareBaciulungureanSi cu celvrâncean!- Oitãbârsanã, De estinãzdrãvanã, Si de-a fisãmorIn câmp de mohor, SãspuiluivrânceanSi luiungureanCa sãmãîngroapeAice, pe-aproape, Înstrunga de oi, Sãfiu tot cu voi; ÎndosulstâniiSã-mi audcânii. Astesã le spui, Iar la cap sã-mi puiFluieras de fag, Multzice cu drag; Fluieras de os, Multziceduios; Fluieras de soc, Multzice cu foc! “ Fragment din “Miorita”

  6. Ca urmare a politicii de centralizare a statului feudal, literature religioasa este orientata in a doua jumătate a secolului al XV-lea către istoriografia de curte, după modelul rodosloviilor bizantine. Astfel, apar in limba slavona, la curtea lui Ştefan cel Mare, in Moldova, "Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a inceput Tara Moldovei", de la 1359 pana la 1507, "Povestire pe scurt despre domnitorii Moldovei", varianta continuata la mănăstirea Putna pana la 1526, in limba germana si ajunsa in biblioteca medicului umanist Hartman Schedel, o alta "Povestire pe scurt despre domnitorii Moldovei", de la 1359 pana la 1504, in limba slavona, de redacţie rusa, si "Descrierea cronicii despre Tara Moldovei si despre domnii ei" de la 1352 pana la 1566, scris in limba polona. Aceste cronici, la baza cărora sta un prototip in limba slavona având in centru domnia lui Ştefan cel Mare, sprijină lupta voievodului creştin impotriva paganitatii, infatisandu-l ca pe un sfanţ purtător de biruinţa pentru credinţa, "pobedonoset", si reclamând solidarizarea tuturor creştinilor impotriva păgânilor.

  7. Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie de la Dragoş până la Aron-vodă,GrigoreUreche.

  8. In Transilvania, alături de slavonism, a existat, ca o cansecinta a înfiinţării unei episcopii si unor mănăstiri catolice, după cucerirea maghiara, o cultura in limba latina, căreia I se datoresc lucrarea despre datinile, moravurile, stările si răutatea turcilor ("Tractatus de ritu, morbius, candicionibus et nequitia Turcorum") semnata Captivus Septemcastrensis, cu date despre incursiunile turceşti in Transilvania si Tara Romaneasca in secolul al XV-lea, si adaosul de la "Chronicon Dubnicense", scris la 1480 de un curtean al voievodului maramureşean Bartolomeu Dragffy, ruda a lui Ştefan cel Mare, ceea ce explica simpatia cronicarului pentru domnitorul moldovean. Unicul merit al traducerii cărţilor bisericeşti din limba slavona in limba romana ii putem sublinia cu certitudine in stadiul actual al cercetărilor este de natura lingvistica. Limba tarducerilor de cârti bisericeşti făcute din ce in ce cu mai multa grija de oameni instruiţi si câteodată inzestraticu talent a jucat un rol însemnat in procesul de cristalizare a normelor limbii romane literare, a servit adesea ca model de expresie scriitorilor clasici si păstrează pana astăzi pentru cititorul avizat virtuţi stilistice active.Lui Varlaam I se datorează un răspuns impotriva "Catihismusului calvinesc" (1645), intaia scriere polemica romaneasca. Creaţie ca si originala trebuie socotita traducerea in versuri a "Psaltirii" publicate la Uniev (Polonia) in 1673 de mitropolitul Moldovei, Dosoftei (1624-1693)

  9. Dacia

  10. Numeroşi scriitori antici, greci sau latini, au făcut consemnări despre geto-daci, dedicându-le chiar opere întregi. Împrejurările timpului au făcut ca preţioase mărturii scrise despre cea mai cunoscută ramură din marea familie tracă, ramura denord, geto-dacii, să nu se păstreze până în zilele noastre. Totuşi însemnările rămase cuprind un registru variat referitor la viaţa materială, spirituală şi de stat a acestora. Autorii greci îi mentionau, de obicei, sub numele de geti pe locuitorii din regiunea Dunarii Inferioare, respectiv din Muntenia ,Dobrogea sau Moldova. În scrierile latine sunt mentionati cu numele de daci cei care locuiau în zona intracarpatica , în Transilvania şi Banat1). Pe meleagurile noastre  au ajuns mai întâi grecii dinspre sud şi sud-est, care i-au întâlnit mai întâi pe geţi şi în izvoarele elene acesta e numele mai des folosit. Romanii au venit mai târziu în contact cu dacii, mai ales cei dinspre apus, şi scriitorii latini folosesc cu predilecţie această denumire.2) Sub oricare din aceste denumiri autorii antici aveau în vedere aceeaşi comunitate etnică, între daci şi geţi existând doar o delimitare geografică. De aceea, când ne referim la locuitorii spaţiului carpato-danubiano-pontic în perioda antică îi avem în vedere pe geţi sau daci ori, în termeni moderni geto-daci sau daco-geţi. Primele informaţii scrise ne sunt oferite de un logograf din Milet, Hecateu. Ca geograf şi istoric, a scris printre alte lucrări şi Înconjurul pământului, din care nu s-au păstrat decât fragmente. Într-unul din aceste fragmente găsim consemnate doua triburi, crobyzii şi trizii (sau tirizii), care locuiau în sudul Dobrogei de astăzi.3) Izvoarele mai târzii pomenesc şi ele aceste triburi ca făcând parte din neamul geţilor, aşa încât, prin opera lui Hecateu, geţii îşi fac apariţia în istoria scrisă a omenirii.4) Herodot în Istorii, năzuind să dea o veritabilă istorie universală pentru vremea lui, închină şi geţilor mai mult decât câteva cuvinte.5) Povestind campania regelui Darius din 514 î.e.n. împotriva sciţilor de la nordul Mării Negre, Herodot spune următoarele: „ Înainte de-a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geţi , care se cred nemuritori.

  11. Herodot

  12. Căci tracii, locuitorii din Salmydessos şi cei care ocupă ţinutul aşezat mai sus de oraşele Apolonia şi Mesembria – pe nume scirmiazi şi nipseeni – s-au predat lui Darius fără luptă. Geţii, însa, fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost îndată înrobiţi, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci.”6) Herodot rezolvă astfel trei probleme referitoare la geţi: teritoriul ocupat (înainte de Dunăre), religia ( se cred nemuritori) şi apartenenţa etnică la neamul tracilor. Tot Herodot ne spune că numele apelor din Câmpia Munteană, ca Naparis, Argesis, Buzaeus şi Seretus sunt tracice, iar între Carpaţi şi Dunare, nu e loc pentru alţi traci decât pentru geţi, care locuiau pe malul drept până la vărsarea în mare, şi care locuiau sub numele de carpi în Moldova de miazăzi.7) Herodot este primul care ne oferă cele mai complete şi ample informaţii despre religia lor, păstrate până astăzi. În cartea a IV-a din Istorii redă ceea ce i-au povestit grecii de pe ţărmurile Helespontului şi ale Pontului Euxin. Conform acestora Zalmoxis a fost un muritor, rob al lui Pytagora în Samos. După ce a fost eliberat, şi-a strâns bogătii, s-a întors in patria sa, unde prin mijloace înşelătoare 8) a reuşit să insufle noua credinţă tracilor „ nevoiaşi şi săraci cu duhul” ( IV, 95). El pune să i se construiască o casă în care „ îi primea şi îi punea să benchetuiască pe fruntaşii ţării, învăţându-i că nici el, nici oaspeţii săi şi nici unul dintre urmaşii acestora nu vor muri, ei vor merge într-un anume loc unde vor trăi pururi şi vor avea parte de toate bunătăţile.” (IV, 95) 9) După un timp Zalmoxis a coborât în locuinţa subpământeană, unde a stat trei ani, timp în care geţii, crezându-l mort, l-au jelit, iar în al patrulea an a apărut, demonstrând că învăţătura sa este adevărată. Referiri ample face Herodot şi la practicarea cultului de către geţii care se credeau nemuritori : o dată la cinci ani ei trimit un sol la Zalmoxis pe care, după ce îi împărtăşesc nevoile lor, apucându-l de mâini şi de piciore, îl aruncă în trei suliţe. Dacă solul moare imediat, înseamnă că zeul le acceptă cererile, în caz contrar solul este considerat un ticălos, după aceea fiind trimis un alt sol „ căruia îi dau însărcinări încă fiind în viaţă ” (IV, 94). De asemenea, este prezentat şi ritualul gonirii tunetelor şi fulgerelor, deoarece ei cred că nu există alt zeu în afară de al lor. În finalul relatării sale Herodot menţionează că ar fi trăit mult înainte de Pytagora, însă acesta nu e acceptat de grecii care nu puteau admite ca o asemenea învăţătură să aparţină „ barbarilor”. 10)

  13. Părintele istoriei nu este însă primul autor care vorbeşte despre geţii care locuiau între Munţii Balcani, Dunăre şi Marea Neagră.11) Dramaturgul atenian Sofocle,într-un fragment din tragedia Triptoleum vorbeşte despre „ Charnabon, care în timpurile de faţă domneşte peste geţi”.12) Este vorba probabil despre geţii care locuiau în partea de sud a Dunării.13) Ulterior, în remarcabila sa lucrare ştiinţifică Istoria războiului peloponesiac, Tucidide, care se trăgea dintr-o familie de traci încetăţenită la Atena, remarcându-se printre cei mai de seamă reprezentanţi ai istoriografiei antice, îi menţionează şi el pe geţi: „… geţii peste care dai dacă treci munţii Haemus, mai ales în vecinătatea Pontului Euxin. Geţii şi populaţiile din acest ţinut se învecinează cu sciţii, au aceleaşi arme şi sunt toţi arcaşi călări …” 14) Menandru, cel mai de seamă autor de comedii de după Aristofan, menţionează numele geţilor. El acordă unui personaj (sclav) numele de Daos ( lup în limba traco-frigienilor). 15) se pune problema dacă Daos folosit de Menandru în comediile sale, preluat apoi sub forma de Davos sau Davus în comedia latină, reprezintă pe daci ori este vorba despre un alt trib.16) Strabon este cel care a încercat să dea răspunsul la această întrebare, care vorbind despre geţi, spunea: „ socot că ei se numeau în vechime davi. De aici şi numele de sclavi, Geta şi Davos, obişnuite la atici. Aceasta presupunere merită mai multă crezare decât aceea potrivit căreia numele ar veni de la – sciţii dai - , care locuiesc prea departe, lângă Hyrcania ; şi nu pare de crezut să se fi adus de acolo sclavi în Attica. Într-adevăr atenienii îi numeau pe sclavii lor după numele neamurilor de unde îi aduceau”.17) Presupunerea lui Strabon a fost acceptată în mare măsură, propunându-se ca numele vechi, Daos, se va transforma în dakos. Alţi învăţaţi însă, bazându-se că Tucidide ( II, 96; VII, 27 ) cunoscuse o populaţie ce locuia în Muntii Rhodopi, de origine tracică ce se numea dioi, presupun că este vorba despre anumiţi sclavi ce proveneau din această parte a Peninsulei Balcanice. 18)

  14. Strabon aminteşte existenţa geţilor pe malul nordic al Dunării, stabilind următoarele deosebiri între geţi şi daci: „ geţii sunt aceia care se înclină către Pont şi răsărit; dacii, aceia ce vin către Germania şi izvoarele Istrului. Partea superioară a Istrului care stă către izvoarele lui, până la cataracte, se numeşte Danubiu şi trece mai ales pe lângă daci; partea inferioară până la Pont, de care sunt vecini geţii, se numeşte Istru”.19) Prin urmare, geţii locuiau mai către Pont, în Muntenia, poate şi prin Moldova, iar dacii, mai spre apus, prin Banat şi Transilvania.20) Strabon ne mai oferă informaţii şi cu privire la limba geto-dacilor, spunând: „ dacii vorbeau aceeaşi limbă cu geţii”.21) Prima ştire precisă referitoare la regatul geţilor din nordul Dunării o avem de la Ptolemaios, care îl întovărăşeşte pe Alexandru în expediţia sa din 335 împotriva geţilor din Drobogea, şi, cu această ocazie descrie el însuşi cele văzute. Versiunea originală a lui Ptolemaios e păstrată de Strabon şi Arrian. 22)  Arrian spune următoarele : “… geţii părăsiră şi oraşul, care nu era bine întărit. Îşi luară copiii şi femeile pe cai, cât puteau duce caii. Ei se retrăseseră cât putură mai departe de fluviu prin locuri singuratice. Alexandru cuceri oraşul şi luă toată prada pe care o lăsaseră geţii.”23) Dio Cassius îi numeşte daci pe cei care locuiau pe ambele maluri ale Istrului, specificând apoi că s-ar numi daci cei care locuiesc pe malul nordic al fluviului „fie că să fi fost şi aceştia geţi sau traci”.24) Aici se intrevede un amestec între daci şi geţi şi ambele poartă denumirile date şi unuia şi celuilalt din ele.25) În alt loc, se constată iarăşi o amestecare a numelor sub care sunt cunoscute aceste popoare: „Eu îi numesc daci pe oamenii pomeniţi mai sus, cum îşi spun ei înşişi şi cum le zic şi romanii, măcar că ştiu prea bine că unii dintre greci îi numesc geţi, fie pe drept, fie pe nedrept. Căci eu îmi dau bine seama că geţii locuiesc dincolo de Haemus, de-a lungul Istrului”.26) Drept urmare, Dio Cassius îi numeşte daci pe locuitorii de pe ambele maluri ale Istrului, denumirile de geţi şi daci fiind pentru el sinonime.

  15. Daciisuntmenţionaţipentru prima dată sub aceastădenumire de către Caesar însecolul I î.e.n. în opera saDe belloGallico: “Pădureaîncepe de la hotarelehelveţilor, nemeţilorşirauracilorşi se întindeînliniedreaptăparalel cu Dunărea, până la hotaruldacilorşi anarţilor”.27) Într-o ştiremaiveche, din jurulanului 200 î.e.n., intr-un fragment din IstorialuiFilip a luiTrogusPompeius se relatează un eveniment din istoriadacilor din vremearegeluiOroles, cânddaciiluptarăfărăizbândăîmpotrivabastarnilor: „Şidaciisunt o mladiţă a geţilor. ÎnvremearegeluiOroles, se luptarăfărăsuccesîmpotrivabastarnilorşi de aceea, ca pedeapsăpentruslăbiciuneaarătată, au fostsiliţi din poruncaregelui, ca atuncicândvoiausădoarmăsăpunăcapulînloculpicioarelorşisăfacăsoţiilorlorserviciilepe care maiînainteacesteaobişnuiausă le facă lor”28) Înprologulaceleiaşicărţi, TrogusPompeiusmenţionează „despreorigineapanonilorşicreştereaputeriidacilor sub regele Rubobostes”.29) Numele Daciaapareîn mod sigurînsecolul I e.n. la PliniucelBătrânînIstorianaturală 30) „Cartea a IV-a cuprindeaşezareageografică, neamurile…Daciei, Sarmaţiei, Sciţiei a insulelor din Prut” 31) şi la Tacit înAgricola (41,2). La sfârşitulsecolului I î.e.n. Frontinus, om politic roman descrieînStratagemele, diferitestratagemefolosite de comandanţii militari romani îndecursulistoriei. Pomeneşteşi de daciînlegăturăcuacţiuni ale romanilor la Dunăre de pe la sfârşitulsecolului al II-lea î.e.n..32) „Fiindstrâmtorat de cătrescordiscişidaci, care erau mai mulţi la număr…” 33) Izvoareleanticeatestăşi o stratificaresocială. Se atestăprezenţanobililordaci – tarabostes – şi a oamenilor de rând –comati – prinscrierile lui Dio Cassius, CritonşiIordanes 34) care spunecă : „acei care erau de neam s-au numit la începuttarabostes, apoipilleatidintreei se alegeauregiişipreoţii”.35) Alături de mareanobilime mai suntpomeniţişiaceicapillatisaucomati care reprezentauoamenii de rând. 36) Cu privire la regi, Dion Chrysostomos, prinIordanes, ne spunecăaceştiaeraualeşidinrândulmarilornobili, pilleatisautarabostes. Totdintreaceştiaera ales şimarelepreot. 37)

  16. Dinînsemnările lui Herodotcâtşi ale lui Ptolemeu, Critonrezultăcăcea mai importantăramură a economieieraagricultura. Se dezvolta de asemeneaşiapiculturaşiviticultura, iardinscrierile lui Strabon şiArrian, preluatedinPtolemeu, aflăm de întinderea mare a semănăturilor de grâu. 38) Peparcursulistorieiaflămdin ce în ce mai multelucruridespregeto-daci : de la celecâtevacuvinte ale lui Herodot, care îiaminteşteprintrerânduri, până la Ptolemaios care îicunoaştepersonalpegeto-daci. Dinpăcate, scrierile celui dinurmă nu s-au păstrat , însă, Strabon şiArrian au fostcei care i-au preluatinformaţiile. Mărturiileizvoarelorliteraresunt unanime în a afirmacăgeţiişidaciierauacelaşipopor, deosebirilefiinddoarregionale. În mod limpede, reiesefaptulcăvatrapermanentă a acestuineam era spaţiulcarpato-danubiano-pontic.

  17. Closca cu puii de aur

  18. Locaţie emblematică pentru judeţul Buzău sub multiple aspecte, comuna Pietroasele este cunoscută atât în ţară cât şi peste hotare, ca locul de descoperire al celebrului tezaur Cloşca cu puii de aur. Găsit în mod întâmplător în anul 1837 de către doi meşteri pietrari, Ion Lemnaru şi Stan Avram, socru şi ginere, tezaurul avea să provoace în jurul său o întreagă serie de evenimente, dezvoltând o istorie proprie şi zbuciumată. Angajaţi de către antreprenorul albanez Anastase Tarba Verusi, cunoscut şi sub porecla de Arnăutul, cei doi meşteri extrăgeau piatră de la poalele masivului Istriţa pentru ridicarea zidului Episcopiei Buzăului. În timpul executării acestor lucrări o viitură a rupt podul de la Câlnău, iar autorităţile i-au încredinţat aceluiaşi Verusi şi construirea podului, ceea ce a însemnat necesitatea unui surplus de piatră. Pentru noua lucrare constructorul a primit de la statul român suma de 4000 piaştri. Meşterii pietrari Ion Lemnaru şi Stan Avram au descoperit piesele tezaurului doar prin simpla ridicare a unor blocuri de piatră, într-o alveolare. Deşi astăzi sunt recuperate şi cunoscute publicului doar 12 piese, cu o greutate totală de 19,820 kg, se pare că iniţial tezaurul era compus din 22 de obiecte. Încântaţi dar şi speriaţi de această descoperire cei doi pietrari au ascuns obiectele în podul casei. La doar câteva luni au mutat întregul tezaur la Gheorghe Baciu, un nepot al lui Ion Lemnaru, cei doi fiind nevoiţi să se mute, ca efect al „Legii pentru alinierea satelor”.

  19. Fără a recunoaşte materialul din care erau prelucrate piesele şi presupunând că este vorba de aramă cei doi au mers la un meşter fierar cu un fragment dintr-un obiect spre a li se prelucra un accesoriu gospodăresc (o clanţă sau o balama). Datorită proprietăţilor aurului piesa a fost aruncată de fierar întrucât nu a putut fi transformată în produsul cerut. Acum se înregistrează şi o primă deteriorare a tezaurului, întrucât cei doi ţărani au încercat să vândă unele piese, întregi sau sparte. În 1838 Verusi află de descoperire şi sosit la Pietroasele a luat legătura cu cei doi, reuşind să îi convingă să preia o bucată dintr-un obiect al tezaurului spre a o prezenta unui bijutier din Bucureşti. Se pare că a luat un fragment de colan, cu inscripţie, dispărut astăzi fără urmă. La puţin timp Verusi, întors de la Bucureşti, a luat legătura iarăşi cu cei doi ţărani şi a reuşit să cumpere de la aceştia întregul tezaur pe suma de 4000 de piaştri, banii primiţi de la statul român pentru refacerea podului afectat de viitură. După ce a luat contact cu toate obiectele ce compuneau tezaurul spre a nu atrage atenţia asupra lor, proaspătul proprietar a luat decizia de le sparge. Astfel a fost tăiată cu toporul tipsia de aur în patru bucăţi; tezaurul a fost apoi ascuns undeva în apropierea şantierului de la podul de la Câlnău. În încercarea sa de a ascunde existenţa tezaurului, Verusi a greşit fundamental prin faptul că nu a dat importanţă pietrelor preţioase care s-au împrăştiat prin curte odată cu spargerea pieselor. Acestea au fost strânse cu mătura de Gheorghe Baciu şi aruncate în drum, de unde copii le-au folosit în scopuri ludice.

  20. Fiind cel mai mare tezaur de aur din lume descoperit la vremea aceea – încă nu se descoperise mormântul lui Tutankamon – Tezaurul de la Pietroasele a fost expus în marile muzee ale lumii: 1867 – Expoziţia Universală de la Paris, 1868 – Muzeul “Senth Kensingthon ” din Londra, 1872 – Expoziţia Internaţională de la Viena. Încercând să repare daunele produse de Verusi tezaurului el este încredinţat spre refacere lui Paul Telge, bijutierul familiei regale de Habsburg. Cu acest prilej au fost executate şi patru copii după piesele originale, dintre care cea mai reprezentativă se află expusă la Muzeul Judeţean Buzău. Celelalte au fost oferite în dar caselor regale de către autorităţile române.Istoria tulburată a Tezaurului de la Pietroasele a intrat acum într-o nouă etapă. Reîntors în ţară după periplul internaţional, a fost expus într-o sală a Academiei Române. De aici în 1872 a fost furat de către Dimitrie Pantazescu, fost student al Seminarului, fiul unui preot din Titu, angajat ca impegat de mişcare la CFR. Strecurat în sala bibliotecii Senatului, deasupra sălii unde era expus tezaurul, a profitat de zgomotul furtunii din acea noapte de 19/20 noiembrie şi printr-o spărtură provocată în duşumea a coborât în sala tezaurului. De aici a ieşit dimineaţa cu obiectele legate de picioare, pe sub pantaloni. Autorul furtului a fost prins în doar 6 zile, piesele fiind recuperate în totalitate.

  21. De la acest episod şi până la a alfa autorităţile despre întreaga poveste nu a fost decât un pas. Cum prin prevederile Regulamentelor Organice se făceau referiri clare la patrimoniul naţional, tezaurul era încă de la descoperire, proprietate a statului român şi trebuia predat autorităţilor. De aceea, imediat după aflarea acestor evenimente, s-a dispus începerea cercetărilor şi s-a declanşat operaţiunea de recuperare a obiectelor. În anul 1838 au fost arestaţi toţi cei care au avut legătură cu tezaurul: cei doi meşteri pietrari Ion Lemnaru şi ginerele său Stan Avram, antreprenorul albanez Verusi, Gheorghe Baciu şi Nicolae Baciu, tăinuitori ai tezaurului până la achiziţionarea lui de către Verusi şi arendaşul Ghiţă, care se pare că a primit de la Verusi o serie de obiecte pentru a nu-l da în vileag autorităţilor. Pe timpul detenţiei cei doi meşteri pietrari care au descoperit tezaurul au murit în condiţii misterioase. Aceeaşi soartă a cunoscut-o şi Nicolae Baciu la puţin timp după punerea lui în libertate.În 1839 procesul a fost încheiat şi pentru că s-a considerat că piesele au fost recuperate (doar 12 din totalul de 22) Verusi a fost scos de sub acuzaţie, fără a i se imputa suma de 4000 de piaştri, iar arendaşul Ghiţă a fost condamnat la doi ani de detenţie. Aceştia din urmă au cunoscut o evoluţie spectaculoasă în plan financiar după repunerea în libertate.

  22. Etnogeneza romanilor

  23. Etnogenezaesteprocesulistoriclingvisticsi cultural de formare a unuipopor.Inlimbagreaca “ethnos” inseamnapoporiar “genesis” formare. In a II-a jumatate a mileniului I aparpopoareleromaniceeuropene.Inacest process se incadreazasiformareapoporuluiroman.Popoareleromanice s-au format printr-o dublaasimilare.Etnogenezaromaneasca Etnogenezaromaneasca:Inprima,autohtonii din provinciilestapanite de Roma au asimilatpecolonistiiromani,apoi au asimilatculturaromana,romanizandu-se.InvatandlimbaLatina,populatiileromaniatepastrausi un numardecuvinte din proprialimba.Inlimbaromana s-au pastrataproximativ 160-170 de cuvinte din limbatraco-dacica(aproximativ 10%).Exemple:buza,ceafa,copil,mos,prunc,zestre,vatra,catun,barza,mistret,manz darsinumeleprincipalelorrauri:Dunare,Olt,Mures.Adouaasimilare o fostintegrareamigratorilor de catrepopulatiileromanice.Deexemplu:francii in Galia,vizigotii in Peninsula Iberica,slavii in Dacia.Etnogenezaromaneasca:Latinapopularavorbitapana in secolul al VI-lea va face loc,incepand cu secolele VII-VIII,dialectelorlatine din care vorevolualimbileromanice.Aspectelefundamentale ale etnogenezeiromanestisunt:continuitateaautohtonilor in spatiulromanitatiiorientalesiromanizarealor.Continuitateaautohtonilorimplicadainuireadacilordupa 106 sicontinuitateadaco-romanadupa 271.

  24. Dovezilearheologice,izvoareleepigrafice,toponimiasihidronimiadovedescexistentadacilordupa 106.Limba Latina s-a folosit in Dacia sidupaanul 271 ceeacedovedestecontinuitateadaco-romana in Dacia.Altedovezimaisuntinscriptiile de peDonariul de bronz de la Biertan(“Ego ZenoviusVotumPosvi”) si de peinelui de la Micia(“QuartineVivas”).Acesteinscriptiisunt in limba Latina ceeacedovedeste ca in Dacia s-a folosit Latina sidupa “RetragereaAureliana”.Altedovezi ale continuitatiidaco-romanilorsunttezaurelemonetaredescoperite la Hunedoara care suntelementeromanice.Dupa “RetragereaAurekiana”,candimparatul Aurelian retrage din Dacia armatasiadministratia,populatia se indreaptasprezonelerurale.Daciiliberi au ostsupusiprocesului de romanizare. Imparatiiromani care au mentinutstapanirearomana la nordulDunarii au fostConstantincel Mare siIustinian.Raspandireacrestinismului in limbaLatina,lanordulDunarii,afostsustinuta de episcopate ca “Iustiniana Prima”.Latina popularavorbita de populatiaromanizata din Dacia si Moesia se transforma in secolele VII-VIII in limbaRomana.Prinstructurasagaramaticalasiprinfondul principal lexical,limbaromanaeste o limbaromanica.Imprumutirile din limbatraco-dacicasiinfluentele slave n-au pututschimbacaracterullimbiiromane.Componentelelimbiiromanesunt:substratul daco-moesic-10%,stratul principal latin-60%,adstratul-20% si neologismele-10%.In secolele VII-VIII aparprimelementiuniistoricedespreromanisioriginealorromanica.Surseleistoricestraine ii desemneazaperamani cu termenii de vlahi,volohi, blachi.InsecolulX,Constantin al VII-lea Porfirogentul,inlucrarea “Despreadministrareaimperiului” pomenestepopulatia de la nordulDunarii cu termenul de romani.Vasile al II-lea ii desemneazaperomani cu termenul de vlahi.Ariageografica de formare a poporului roman cuprindeValeaDunariipeambelemaluri.

  25. Columna lui Traian

  26. Inauguratã la Roma la 12 mai 113, a fostamplasatãîntreBibliotecaGraecasiBiblioteca Latina. Cel care a proiectat-o a fostarhitectulApollodoros din Damasc. Înãltimea, fãrãstatuie, este de 39,83 m. Deasupraunuisocluparalelipipedic cu latura de 5,48 m siînãltimea de 5,37 m si a uneiplinteînformã de cununã de lauri, se ridicãfusulcoloanei (înalt de 26,62 m), format din 18 tamburi din marmurã de Carrara, un capiteldoricsi o bazãcilindricãavândrol de suport al statuiiimperiale. Banda sculptatã se întindepe 200 m sireprezintã 125 de episoade din rãzboaieledacice (anii 101-102 si 105-106) în care aparaproximativ 2500 de figuri. Soclulestestrãpuns de o poartã care dãîntr-un vestibul, de undeporneste o scarãinterioarãînspiralã, ducândsprevârfulcolumnei, undeînantichitate se aflastatuiaîmpãratului. Deasupraportii de intrare se vedeinscriptiasustinutã de douãvictorii:SenatuspopulusqueRomanus / Imp(eratori) CaesariDiviNervae f(ilio) Nervae / Traiano Aug(usto) Germ(anico) Dacicopontifi(ici) / maximotrib(unicia) pot(estate) XVII, imp(eratori) VI, co(n)s(uli) VI, p(atri) p(atriae) / ad declarandumquantaealtitudinis – mons et locus tantisoperibus sit egestus.          (“Senatulsipoporul roman [au ridicatacest monument] ÎmpãratuluiCezarNervaTraianus Augustus, fiulluiNerva, învingãtorulgermanilor, învingãtoruldacilor, mare pontif, investitpentru a XVII-a oarã cu puterea de tribun, avândsasesalutatiiimperiale, consul pentru a saseaoarã, pãrinte al patriei, pentru a arãtacât de înalt era muntelesiloculsãpat cu eforturiatât de mari”). Înanul 1939 statulromân a comandatcopiaColumneiluiTraianunormesteri de la Vatican. Lucrarile de reproducere a coloanei s-au facutîntimp de razboi. CopiaColumnei a fostachitata integral de statulromânsi a costatpatrumilioane de lei (la cursulvremii). Dupa o serie de tratativediplomatice, copiaColumneiluiTraian a ajunsînBucurestiîniunie 1967.

  27. Columna a fostinceputa la 108, dupacucerireaDacieide catreromani, si a durattimp de cinciani, fiindinaugurata la 113. Se crede ca arhitectulColoaneiDacicearfifostApolodor din Damasc, darparereaestedoarcircumstantiala.In simbolisticaromanainaltimeauneicoloane era proportionala cu realizarilesicurajulcelui care-i era ridicata. Daca se considerainaltimeacoloanei de 131 de picioare (in metriluati cam a treia parte), dimensiuneaForumuluifinalizat in 112e.n. de 610x985 picioare, ridicareaunui arc de trimfsi a uneistatuiecvestrededucem ca Traian a fostcelmai mare erou Roman din toatetimpurile. DacamaiconsideramsiColoana de la Adamclisiatuncideducem ca Dacia a fostceamai mare cucerire a oricareiputeri din toatetimpurile.Columna are la baza un piedestal cubic cu latura de 20 picioare (6m) pe care sta un suport circular in forma uneicoroane de dafinlucrata in piatra. Peaceastastau 17 sectoarecirculare de marmura de Carrara care culmineaza la virf cu un alt piedestalpe care statea initial statuialuiTraianfacuta din aur. Sectoarelecirculare au fostsculptatedupace au fostasezatesi fixate unapestealta, atit de maiestritrealizateincitimbinarile nu sintvizibile. In interiorulcoloaneieste o scara de marmura care se arcuiestepina la virfulColoaneiunde se poateiesi in balconul de forma patrata de la bazastatuiiimparatului. Coloanaesteacoperita la exterior intr-un basorelief spiral cam de un metruinaltime care se infasoara de jurimprejurulColoanei in mod ascendentpe o lunginetotala de 656 picioare (200m). 

  28. ExteriorulColoanei a fost initial pictat in culori vii asaincitputeaufiadmiratetinutele de luptasiculoriletraditionale. Toatescenele de luptamaiaveauarme, sagetisivirfuribatute in bronz, in relief, deciefectulvizualtrebuiesafifostextrem de realist.Statuia de aur a imparatului a fostluata de la Roma de imparatul Constant II sidusa la Bizantia, capitalaImperiului Roman situata in Tracia, in anul 663. In anul 1587 papa Sixtus V a inlocuitstatuialipsa cu cea a luiSfintulPetrufacuta de GiacomodelaPorta, statuie care stainca in virfulColoanei.Basoreliefulcontine 2500 de figuri. Din stilulsculturii se pot identificacincisculptoridiferiti care au lucrat la coloana, din care figurileprincipalesint evident atribuiteMaestrului. Stiluldemonstreaza ca figurileDacilor au fostsculptate de aceeasi mina ca sifigurileimportantedeciapartin tot Maestrului. AcestebasoreliefuriconstituiecapodoperasculpturilorRomane din toatetimpurile.

  29. Fusul coloanei se inalta deasupra unui soclu cu latura de 5,48 m, ornamentat cu arme si insigne "barbare" capturate in timpul razboielor dacice de trupele romane; el e construit din patru randuri de cate doua blocuri mari de piatra. Pe acest soclu se inalta fusul compus din 19 tamburi uriasi din marmura de Carrara; din ei, 17 sunt impodobiti cu reliefuri, unul in forma de cununa cu lauri, serveste drept baza pentru fusul coloanei, iar ultimul drept baza pentru capitelul ei doric; lor li se mai adauga alti doi tamburi slujind in antichitate ca suport pentru statuia imparatului Traian care incununa Columna. Statuia a fost rasturnata insa, in imprejurari necunoscute, in cursul Evului Mediu, iar in anul 1589 sau 1590, papa Sixtus V a ordonat artistului Fontana sa ridice in locul ei statuia apostolului Petru, sculptata la 1587 de Gerolamo della Porta, statuie ce exista si azi.              Inaltimea totala a Columnei, fara statuie, e de 39,83 m. Soclul paralelipipedic masoara 5,37 m, baza in forma de cununa de lauri - 1,68 m, fusul propriu-zis e inalt de 26,62 m, capitelul de 1,48 m, iar cei doi tamburi formand suportul statuii au impreuna 4,66 m. Baza coloanei, fusul si capitelul (elementele tipice pentru orice coloana) masoara impreuna 29,78 m, adica excat 100 de picioare romane; dimensiunea aceasta justifica denumirea de COLUMNA CENTENARIA pe care Coloana lui Traian o purta i antichitate.            Columnei.

  30.   Diamentrul Columnei la baza e de 3,83 m, la varf de 3,66 m; diferenta este minima dar creeaza iluzia vizuala a unei coloane absolut drepte. Din aceleasi motive optice, latimea panglicii de reliefuri creste treptat, dinspre baza spre varf, de la 0,89 m la 1,25 m, o data cu inaltimea figurilor sculptate (de la 0,6 m la 0,9 m). Banda sculptata are o lungime de 200 m si pe ea sunt reprezentate 124 episoade din razboaiele dacice si peste 2500 de figuri.Soclul Columnei e strapuns de o poarta care da intr-un mic vestibul. Din acesta porneste, spre stanga, un coridor scurt ce se termina intr-o incapere luminata de o deschizatura practicata in zid; aici a asezat imparatul Hadrian, dupa moartea predecesorului sau, urna de aur cu cenusa acestuia. Din porunca lui Hadrian, coridorul a fost apoi blocat cu un zid de caramida; in Evul Mediu, zidul a fost spart, iar urna de aur furata din camera sepulcrala.Din partea dreapta a vestibulului incepe scara interioara, care duce pana in varful Columnei; ea are 185 de trepte si e larga de 0,65 m. In interiorul soclului, rampele scarii cotesc in unghi drept; in interiorul fusului, scara urca in spirala. Inaltimea treptelor e astfel studiata, incat numarul lor sa fie de 9 pentru fiecare bucla a spiralei. Intreaga scara e luminta de 43 de ferestruici practicate cu atata dibacie, incat sunt abia vizibile din exterior si nu stanjenesc deloc contemplarea reliefurilor.              Astfel, Columna nu e numai o cronica figurata a razboaielor daco-romane de la inceputul secolului II d. Hr., ci, DUPA MOARTEA LUI TRAIAN, EA A DEVENIT SI MORMANTUL CUCERITORULUI DACIEI.              Dar ea mai avea un rost, singurul de altfel, pomenit in laconica inscriptie ce mai poate fi vazuta si azi, usor stricata de vreme, deasupra portii ce permite intrarea in soclu.

  31. SENATVS. POPVLVSQVE. ROMANVS IMP. CAESARI DIVI. NERVAE. F. NERVAE TRAIANO. AVG. GERM. DACICO. PONTIF MAXIMO. TRIB. POT. XVII. IMP. VI. COS. VI. P. P. AD. DECLARANDVM. QVANTAE. ALTITVDINIS MONS. ET. LOCVS. TANTIS. OPERIBVS. SIT. EGESTVSInsciptia se citeste: "SenatuspopulusqueRomanusImperatoriCaesariDiviNervaefilioNervaeTRaiano Augusto GermanicoDacico, pontificimaximo, tribuniciapotestatedecimumseptium, imperatorisextum, consulisextum, patripatriae, ad declarandumquantaealtitudinismons et locus tantisoperibus sit egestus"Traducere: "Senatulsipoporul roman (au ridicatacest monument)Imparatului Caesar, fiulluiNervaceltrecutintrezei, NervaTraianAugustul, invingatorulgermanilor, invingatoruldacilor, mare pontif, investitpentru a XVII-a oara cu puterea de tribun, aclamat de saseori ca "imperator"(comandantsupreminvingator), consul pentru a VI-a oara, parinte al patriei, pentru a se arata cat de inalt era muntelesiloculsapat cu eforturiatat de mari".Lapidarul text al inscriptiei vine in contradictie cu maretiacoloanei. Este oareposibil ca acest splendid monument de artaromana, devenitmaitarziumormantulluiTraian, safifostinaltatdoarpentruamintireaunuiefort material, pentruconsemnareavolumului de muncacheltuit cu degajareaterenuluipe care urmasa fie construitForulluiTraian? In urmaunorsapaturiefectuate in anii '60, s-a constatat ca toatalaturaestica a cesteipietepublice se reazamape o taieturaartificialafacuta in stanca. Deci, in aceasta parte exista un "munte" (colina), o prelungire a Quirinalului, un fel de sa care legaQuirinalul de colinaapropiata a Capitoliului. Este limpededeci, ca pentruconstruireaForuluiluiTraian a fostsapatasauadintre Quirinal sicapitoliu, care, impreuna cu cladirile de pe ea se ridica la aprox. 40 m inaltime. 

  32. Invatatulgerman Th. Birtintuia la inceputulsecoluluinostru ca spiralasculptata a Columneitrebuiasaconstituie o ilustrare a acelor "Comentarii" pe care Traian, imitandu-l pe Caesar, le scrisesedesprerazboaiele sale purtateimpotrivaDaciei. Textul "Comentariilor" nu s-a pastrat, darilustratiile au ramas.Spredeosebire de coloaneletardive de la Constantinopol, inchinateimparatilorTeodosiu (sfarsitul sec. al IVlea) siArcadiu (inceputul sec. al Vlea), columnaTraiana nu e un monument dedicatdoarimparatului. Imaginile de pe ea proslavescefortulcolectiv al armateiromane. Poate ca in proiectul initial, Columnanici nu trebuioaincununata de statuialuiTraian. O moneda de bronz, datand din vremeacelui de-al V-lea consulat al imparatului (103-111), ne infatiseazacoloana, peatunci in lucru, incununata de imagineauneiacvile, inlocuiteapoi cu figuraluiTraian. Imaginileramantotusi un cantec de slavainaltatsoldatilorromanisicomandantuluilorsuprem, imparatul; cu toateacesteaelesuntstrabatute de un incontestabil respect fata de daciiinvinsiintr-o luptainegala.Caracteruloficial, de curte, al Columnei, face din ea un act de propaganda pentruImperiusipentruimparat. Bazandu-ne peteoria conform careiareliefurilereprezintailustratiaComentariilorluTraian, estevizibilcaracterul de deversiuneoficilaasupraevenimentelorpe care il are Columna. Un exemplu in aceastaprivintailoferafelul in care reiefurileoglindesc (sau, maibinezis, nu oglindesc) pierderileromane din timpulrazboaielor. Intr-o singurascenaaparsoldatiromaniraniti - siatunci din trupeleauxiliare, si nu din legiuni. In timpceDio Cassius spunedesprelupta de la Tapae ca a fostatat de sangeroasa, incatinsusiTraian a trebuitsa-sirupavesmintelepentru a face ranitilorpansamente, nici un soldat roman mort sauranit nu apare in scena care zugraveste (dupaparereaaproapeunanima!) aceastabatalie.

  33. Semnificativaestesicontradictia, observata de E. Petersen, intretextulluiDio Cassius, principalasursaliterara, sireliefurileColumnei in ceeaceprivesteinceputulrazboiului din 105-106. Autorul antic spuneceDecebal nu respectaconditiilepaciiimpuse de romani in anul 102: strangeaarme, primeadezertori din armataimperiala, ridicafortaretenoi, trimitea soli la popoarelevecine in vedereaincheieriiuneicoalitiiantiromane, devastatinuturilecelor care i se impotriveausiocupase un teritoriuapartinandsarmatiloriazygi. Aflandtoateacestea,Senatul l-a declarat a douaoarapeDecebaldusman al Romei, iarTraian a luat personal conducereaoperatiunilormilitare. Columna, spredeosebire de Dio Cassius, nu infatiseazaacesteincalcari ale conditiilorpacii de catreDecebal, cini-iprezintapedaciatacandcatevafortareteromanesideschizandastfelostilitatile. E greu de crezut ca luiDio Cassius i-arfipututscapa un fapt de o asemeneaimportanta; contradictiadintreimaginileColumneisiizvorulliterar se explicaprincaracteruloficialsi, deci nu totdeauna exact, al imaginilor de peColoana.

  34. Sarmisegetusa

  35. SarmisegetusaRegiaestenumelecapitaleiDacieipreromane, in fapt un complex de sanctuare, situat in MuntiiOrastiei, la altitudinea de 1200 m, in care se remarcaSanctuarul Mare Rotundsi“Soarele de andezit”. Ceimai multi arheologiafirma ca orasul a fostridicat in secolele III-II inainte de Hristos, pecandaltiicred ca arfimaivechi cu celputin 600 de ani. Poate ca unuldintre motive esteasemanarea de neinchipuitdintreplanurileSanctuarului Mare Rotund si a celui de la Stonehenge. Pare ca acelasiarhitect le-a inchipuitpeamandoua, cu diferenta ca cel de la Orastieestemaimic. Apoi, “Soarele de andezit” poatefiusorasemanat cu celebrul calendar Maya.

  36. CapitalaDaciei a fostcuceritasidistrusa de armataromana in anul 106 d.H. Ruinele sale au fostscoase la luminapentru prima data in 1923 datoritasapaturilorefectuate sub conducereaprof. D. M. Teodorescu de la catedra de arheologie a Universitatii din Cluj-Napoca, fiindcontinuateapoi de acad. prof. C. Daicoviciusi de Hadrian Daicoviciupana in 1944. Drumul nu estegenerospentruceicedorescsaajunga la ruinelefosteicetatidacice. Daca de la Orastie la Costestiexistaasfalt, maideparteputini se incumetasamearga cu masinapecei 20 de km de drum forestier. De altfel, Orastiapoateficonsiderat un punct de plecarepentrucetatileDacice: SarmisegetuzaRegia, Cetatea din Costesti (la 18 km de Orastie), Peretii din piatraaicetatiiBlidaru (la 4 km de Orastie).

  37. La circa 40 de km de MuntiiOrastiei, in comunaSarmisegetusa, in partea de sud-vest a depresiuniiHateg, se aflaruineleceleilaltecetati cu acelasinume, capitalaDacieiRomane, numitasiUlpiaTraianaSarmisegetusa, fondata de guvernatorulTerentiusScaurianusîntreanii 108 – 110. Timp de douasecoleacesta a fostcentrul politico-administrativ al provinciei Dacia. Sediileguvernatorului, al administratiei, al aparatului fiscal, al centrelormilitar, economic sireligiosisiaveauloculdupazidurilecetatii. Întimpuldomnieiîmparatului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a fostdenumita Colonia UlpiaTraiana Augusta DacicaSarmizegetusa, iarmaiapoi, înperioada 222-235 i s-a adaugatepitetul de metropolis.

  38. Filmul “Dacii” Dacii este un film istoric, în regia lui Sergiu Nicolaescu, realizat în 1967 de Studioul Bucureşti în colaborare cu Franco London Film (Franţa). Acţiunea filmului se petrece în preajma anului 88 d.Hr, când Domiţian, împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia.

More Related