ESENTE

1. CULEGERE DE POEZII PUBLICATE ÎN TRIM IV-2010 REALIZATOR ESENTE IANUARIE-2011

2. I OVIDIU HORIA SANDA ION ANA ION MARIA CRISTI MARIANA FLORIN TEODORA GEORGE GEORGETA DANIEL IOANA JUSTIŢIARUL ELENA DORU LUCIA GELU MIHAELA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

3. II ICA GEORGE JENY GEORGE LUMINIŢA DAN NATALY VICTOR AGO. OTA VIOREL BOMBONICA MIHAI MARIA LLIELU MIOARA ALEX CAMELIA DAN CARMEN MIHAI Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

4. II VIOREL NELY TUDOR CRISTINA GEORGE MARIA ADRIAN VASILICA JULIAN VIOREL VOICU CARMEN IURI HELEN MARIANA GEORGE JAD LOLA DANIELA VIORELA Pentru a citi poeziile unui autor dă click pe pozăşi vei ajunge imediat la poezia acestuia. Pentru a reveni la cuprins dă click pe săgeata “retur”

5. un ultim picur dăruieşte ţărânei şi înalţă rugă să strângă seve-n buturugă în anul care se-nnoieşte cu bunătatea mea răsfaţă prietenii ce te-nconjoară cu dragoste şi-a mia oară beţi vinul meu ce-nseamnă viaţă îndemnul viei cu bunătatea mea răsfaţă prietenii ce te-nconjoară cu dragoste şi-a mia oară beţi vinul ce-l aveţi în faţă soarbe întâi de sănătate de viaţă lungă şi putere dar vorba să îţi fie miere şi gândul cu seninătate a doua închinare fie pentru cei duşi de-acum departe când drum şi vreme vă desparte să-i pomeniţi fără trufie într-un târziu pocal ridică pentru strămoşii din pământ şi nu uita să-ndrepţi cuvânt de la opincă la vlădică AUTOR-OVIDIU OANA retur

6. ne lut în mâinifrământpământde pâini uşorrotescsă crescurciordin smalţconturîn jurînalţfrământde pâiniîn mâinipământşi vindin smalţînalţşi-nchin linţolii de ninsoare li-i bruma toamnei gâde smaraldelor jertfite rămân pe boltă hâde coroane răstignite din verde pom pornită a frunzelor culoare se schimbă risipită în galben pe cărare se-nsângerează pasul în ruginii covoare le prohodesc popasul linţolii de ninsoare retur

7. condorul paznic în tăriene face semn să stăm că treceun stol a cărui gălăgiedoar depărtarea i-o întrecetrăsura norilor se-opreşteîmi spune vântul ”bun rămas!”clienta iarnă îl tocmeştetrei luni s-o plimbe după ceas drumeţie în înalt mă pregătesc pentru plecarepe cerul toamnei azuriumi-e ghid un stol de zburătoareşi-o adiere vizitiutrăsura norilor goneştepe larga zorilor căraresoarele blând îşi risipeştefirave raze prin răcoareprivesc tabloul de sub mineun vast pastel de toamnă plinăal dimineţilor senineredefinite de luminăpădurile îşi cern povarade frunze cu destin grăbitsă deie semn ”trecută-i vara!”şi-adorm pe patul ruginit AUTOR-OVIDIU OANA retur

8. se pregătesc fuioarele să iasă colindă fulgii se pregătesc fuioarele acasăprin hornuri risipite peste satdin lemnele aprinse vor să iasăspre ceruri la moment de înseratcând se aşterne-n suflete odihnadin bucuria trudei adunateiară căldura împlineşte tihnaşi ochii pleacă primii înspre noaptedoar visele hoinare ce colindăprin somnurile line de copiicreează irizări ca de oglindăspre iarna care-ncepe-a se grăbişi printre fulgii strecuraţi prin sites-or ridica fuioarele de fumdin focurile aprige pornitede călătorii osteniţi de drum a început întâi ca un arpegiucu vântul care tremură prin crengiverificând cum frunze cad elogiualcătuind de iarnă grele cergipământului ce-ngroapă rodniciasub patul ruginiu care-o-nnădipoclăzi de fulgi ce-acopăr trăiniciaoceanului de grâu spre a rodiapoi s-au ridicat în zare cornurice trâmbiţau sosirea în rafalea hergheliilor de nori şi volburice greu aştern omătul peste caleajuns la noi puhoiul de ninsoarese-acordă-ntr-o superbă simfoniecu dansul lin al fulgilor ce-mi pareun joc de îngeri plin de armonie retur

9. se-nchină agale o cioară pătează zăpezi ce pictează câmpiile goale ici-colo prin case lumini somnoroase şi fum rotocoale doar gările triste mai cată-n batiste saluturi formale peisaj autist sumbru şi trist ca vorbele goale o iarnă posacă surprinsă în joacă în versuri banale iar timpul veghează naturi ce şomează sub friguri astrale cu spuzele rămase peste noaptepodele s-or freca de sărbătorisă străluceasc`atunci când mere coaptese vor griji de dat la urătoricât statul iernii ele împletitedin vetre peste casele din satvor ridica esenţe risipitechemări pentru cei merşi la colindat iarnă tristă o mare de şesuri fardată de ceţuri văzut-am pe cale nămeţi impozanţi ca nişte amanţi se-aşează pe vale copaci risipiţi de frunze goliţi AUTOR-OVIDIU OANA retur

10. Cu sufletele împlinite De bucurii şi daruri multe, Întoarcem Tatălui smerite Rugi care vrem să le asculte. Să-i mulţumim că peste toate De lângă brad sau de pe masă, Ne-a dăruit cu bunătate Si-i cald şi linişte în casă. În dimineaţa de Crăciun La miezul nopţii-mpărăteşti Se sting colinde din Ajun, Apoi luminile cereşti Şi-ncepe ziua de Crăciun. Priviri cu bucurii pictate Pe lânga brad au cei din casă, Furând cu ochii daruri date Ori bunătăţi ce stau pe masă. Chiar eu ezit, ca mai demult, Între cadouri şi bucate, Dar glasul inimii ascult Şi-aleg un semn de bunătate. Cadou de la copii mei, Mănuşi, căciulă şi fular, Primesc în zvon de clopoţei Şi ei primiţi acum în dar. Văd fiecărui bucuria Pe faţă şi în ochi jucând, Când îşi găseşte jucăria Ce-o aştepta de dor arzând. linişte în casă. AUTOR-OVIDIU OANA PÂRÂU retur

11. Femeie frumoasă... Elegie Femeie frumoasă,De ce umileştiAerulCu privirileTale?Nici pictorulNu ştieCe să le facă...E totMai multAlbÎntre culorileLui...ŞiDumnezeuA pusÎn ochii tăiAtâtaLumină! Ce stai încinsă cu păreri de răuŞi nu te bucuri? A-nceput să ningă,Poate ninge azi de Dorul tău,Lasă-mi fulgii lacomi să se-atingăDe fruntea ta, de buze şi de pleoape,De gândul ce îl porţi sub tâmple-acum,Sărută-mă şi vino mai aproape,Prin nămeţii mei să facem drum...Nu-mi aminti mereu de-aceeaşi vinăA căderii noastre în păcat-Nu vezi câtă risipă de Lumină!Dumnezeu cu noi s-a împăcat... retur

12. Tăcerea ta... Sărbătoare... Tăcerea ta întunecă auzulŞi Cerul, cel de dincolo de nori,Peste pământ şi-a început colindul,Ninsoarea mirosind a Sărbători!În gândul meu, pe suflet şi pe mâini,Cad fulgii ca o binecuvântare,Tăcerea ta aprinde în fântâniO secetă cu dorul de izvoare...Să ningă dar, în hohote să ningă,Cărări să nu mai fie pe sub zbor-Tăcerea ta mă arde şi mă strigă-Cuvintele nu le auzi cum dor? Viaţa meaAtârnăDeSurâsulUnuiPrunc...NaştereaLui-DeSuspinulUneiMame... AUTOR: NICOLAE NICOARĂ HORIA retur

13. Şi frumuseţea doare... Colind însângerat... Privită prea de-aproape deseoriNu am ştiut că frumuseţea doare,Mai mult decât lumina orbitoareA soarelui ieşit de după nori...Din ea mi-a mai rămas de-atunci,Ecoul doar, precum în scoică Marea,Ca rochia ta albă înserareaSe-aude-acum lovindu-se de stânci.............................................................Tot mai puţin e timpul ce-a rămas,Tot mai destul e-acela care vine,Orb de-o să fiu, tu vino lângă mineŞi vindecă-mi tăcerile din glas...Şi totuşi, fericit aşa cum sunt,Dă-mi voie să îţi caut unduireaÎn care mi-am uitat mereu privireaFlămândă ca sămânţa de pământ... Nu ştiu de ce, dar îmi vine să plâng,Prin mine acum e un fel de răscoală,Decembrie, gândul mă-ntreabă nătâng,Pe treptele-acelea de catedralăDe ce ei muriră atunci şi ne mor,Copiii aceia lângă zări încuiate?Doamne, iartă-le sufletul lor,Iartă-ne, Doamne, acele păcate!...................................................Sunt un om liber, prea liber acum,Lacrima pruncilor arde sub pleoape,Se-aude Colindul cum vine pe drum-Vai, TIMIŞOARA e-atât de aproape! retur

14. Eu sunt alesul... DUHUL.... Fericit e cel care citeşte, Cine-a scris, a fost mai înainte, Numai Duhul, singur, nu rodeşte, Nici Colindul fără de cuvinte... Ochiul în ispită de mă duce Vindecă-i Vederea dacă vrei, Lasă-mi gândul pironit pe cruce Şi tăcerea lui în Umbra ei... Nu e bucurie fără chin, Cel ce pleacă, fără cel ce vine, Numai Duhul singur, nu-i deplin Şi Viaţa pe pământ fără de tine... Îl aud pe câte un oare-cine Bătându-se cu pumnul în piept, Dumnezeu seamănă numai cu mine, Eu sunt frumos şi întreg şi deştept, Nu am pe trup nicio umbră de rană, Nu sunt orb, nici mut ori smintit Şi în sufletul lui şi-a zidit o icoană La care se-nchină, nu la Cel pomenit... Că îşi face cruce sau nu îşi face- Asta e treaba naşterii lui, Măcar de mă rog să mă lase în pace. Tatăl nostru, e –al meu şi-al orişicui! ............................................................ Poemul acesta, vă rog, să-l iertaţi, Îl aud pe câte un oare-cine, Eu sunt alesuldintre cei chemaţi— Dumnezeu seamănă numai cu mine... retur

15. Sorb Linişte... Sorb Linişte Din ochii Tăi, Cum soarbe lapte Pruncul Şi suspină... Şi-i tot mai multă, Ca într-o Fântână Când te apleci Înfiorat Să bei, Sporind în urma ta Izvorul Ei... Sorb Linişte Din tine- Poezie.. AUTOR: NICOLAE NICOARĂ HORIA retur

16. Sticleşte dimineaţa a zăpadăcovorul auriu, amortizândcăderile.aşa o să se creadăorişice grădinarun Newton,când.... e toamnă, iuşi cad gutui din coadă. E toamnă, iu... E toamnă, iu...s-au copt gutui în coadăşi cad de-atâta galben,rândperând;că pare către noapte,cum, grămadăşi printre ramurisoarele-i plângând.Se mai deschide-n cero acoladă.stau plăcintariîn frunze- tremurândde toamnă, iu…se coc gutui în coadă,şi cad de-atâta galben,rândperând. AUTOR: SANDA NICUCIE retur

17. VISUL.... şi nu vei şti... Ce lene, mă-ntind şi ce bineam tras draperia. ciudat…mi-e sufletul plin.iubirea de tineşi ploaia mă-ndeamnă la pat.Şoptesc la ureche ‘’iubirea’’îmi spui ne-ncetat ‘’te doresc’’e ploaia de vină, clădirea,ori patul, iubire?firesc,Zîmbeşti, te alinţimă-nfior.ţi-ating geana dreaptă-n sărutşi gura, iubireuşor…sărutul coboară spre gît.Ce lene, mă-ntind şi ce binealunec în somn.şi ce vis…E dorul de tine,iubire,sau ploaia aceasta ţi-a scris? se scutură copaciîn dans de ieleîn noaptea asta am să-nvăţ să mormi-am pus năframă,ieşi mărgeleşi-un şnur albastru-simplu la picior iubirilor prin lume pasageren-am să mă plec!doar voi cânta de dorse scutura copaci în dans de ieleîn noaptea asta am să-nvăţ să mor şi nu vei şti!nu vei privi spre steledoar gândul meu ce-ţi bate-ntrebătorîn tocul uşii-nchise cu zăbreleva plânge că nu ştii…că-n lumea lorse scuturăcopaci în dans de iele retur

18. Te iubesc şi te-am iubit!stau ciorchinii-n vii povarăîmi respiră-a fân cositşi-mi adie a răcoare ...şi miresme-n ceruri suie.pielea ta-i de vină, oare, de în fiecare seară-îmi miroase a gutuie? De-atâta toamnă Iu al meu,e toamnă, dară -de s-au gălbejit dovlecii.stau ciorchinii-n vii povară,noaptea-i cântă liliecii.miejii nucilor se coc şi pocnesc din coji pe rând,Eu n-am stare şi n-am loc-doar acelaşi visşi acelaşi gând, în care colţ din buză-ncet îţi gust.gura ta, de-acuma aregustul toamnei, iz de must.Iu al meu,e toamnă, dară! AUTOR: SANDA NICUCIE retur

19. Să-ţi spun adio... Iar la cuptor voi pune-o curcă mare(curcanul nu m-am îndurat să-l tai).Doar ştiu că orice-aş pune de mâncarePrivindu-mă, habar să nu mai ai.Voi pregăti frumos şi-o garniturăCu mazăre, cartofi şi ceva praz;Să nu mai ştii ce duci încet la gură.Să cazi din adorare - în extaz.Iar ca desert voi face-n astă noapte(pe lângă patul ce ne-aşteaptă sus),Umplute cu stafide - mere coapte;Deliciul casei – parcă ţi-am mai spus.Diseară-am să te-aştept la mine acasă.E totul gata, nu e loc de Nu.Vom fi doar noi, ne-om aşeza la masăSă-mi vii cu flori, şampanie şi... tu. Nu pot să-ţi spun adio!eşti clipa de refugiu pe care-mi sprijin fruntea obosită de nelinişti.s-ar putea ca visele mele să ucidă realitateaşi să te aştept mâine în prima garăîn care trenul meu va opri o secundă;iar ziua de mâine va lua forma abstractăa fiecărei zi viitoare.s-ar putea totuşi să nu fie nimic;o nebunie de-o clipă...dorinţa naivă de a şti că cineva se gândeşte la mine.voi urca atunci în alt tren şi voi pleca mai departe;fără speranţa că într-o garăsau într-un vismă poate aştepta cineva. Diseară-am să te-aştept ... Diseară-am să te-aştept la mine acasă.Să-mi vii cu flori, şampanie şi tu.Vom fi doar noi, dar vom avea la masăTot ce-am dorit şi nu e loc de Nu. AUTOR: SANDA NICUCIE retur

20. Cântec fără gară Dulce-amăruie şi iar sunt eu şi iarăşi tufrenetic ne iubim de moarteşi ne dorim de parcă nude mâine nu vom fi departeşi iarăşi mă desprind din tineşi iar mă duce-acasă-un trenmi-e atât de răuşi-atât de bineiubirea noastră-i un refrenîi repetăm mereu povesteaveniri-plecări spre noi mereudoară că mie-n toate acesteami-atât de bineşi mi-e răude astăzi cânt legenda-n careîti sunt şi-mi eşti motiv dintâicând tot venind din întâmplareeu să-ţi rămânşi tu să-mi fii Iubirea mea, dulce-amăruie.Tu - ciocolată fără miere,Visez o dragoste ce suieÎn cap-ilare, din artere.Se po-tihneşte, să dispere,Apoi aleargă ca o şuie,Iubirea mea, dulce-amaruie.Tu - ciocolată fără miere.Te voi ţinti de emisfere,De braţe-apoi şi de călcâie,Te scurg de lacrimă şi fiere.Şi-apoi, urlînd, te pipăi: Nu e!Iubirea mea, dulce-amăruie. retur

21. Parcă, parcă şi iar mă depărtez pe şineşi iar spre nicăierişiiarămi-e atât de răuşi-atât de bineîn trenul ăsta fără garăîi repetăm mereu povesteaveniri-plecări spre noi mereudoară că mie-n toate acesteami-atât de bineşi mi-e rău Era-ntr-o vară, era joişi toate ne erau permise -Gara de Nord, peronul, noi,sau era vineri, pare-mi-se.În ochi ni se citea văpaia,în trenul plin de cetăţeni,la clasa-a doua, spre Sinaia,sau parcă, parcă spre Buşteni;Timidă nu spuneam nimic,când mi-atingeai câte o dată,cu buzele un deget mic,sau parcă, parcă mâna toată;Doar ciripeam: “Ah sufleţel!”când mă priveai pe sub sprânceană.am stat la single la hotel,sau parcă-n duplex la cabană- retur

22. Ultramodern... ce draperii!cu mov în dungi şi picăţele,sub geamurile fumurii.sau parcă, parcă, jaluzele;Când în final pe canapeauşor, uşor ne-am aşezat,(ce bine te-asortai cu ea!).sau parcă, parcă era pat,Tu mi-ai şoptit: ‘’Ah, ce noroc,în ochii tăi să văd înaltul!’’şi ne pupam aşa cu foc...sau parcă mă pupam cu altul. VINĂ... Un vis plaja-ntinsă şi-o maredistanţă-ntre azi şi trecutţi-e chipul un semn de mirarecând pleoapa uşor ţi-o sărutDe maluri se sparge retinaiubirii doritelor veriîn visul acesta străinaatinge străinul de ieriDeodată secunda nu doareşi vina-i sublimă deodatătu eşti vinovat de-aşteptareeu sunt nevenind-vinovatăPăstrează-mi dorinţa şi iarăpăstrează-mă-n visul din visşi poate-am să-ţi vin într-o garăsau poate că nu ne-a fost scris retur

23. Colind simplu O clipă mai târziu Să am o casă într-un vârf de munte,Să ningă lin, a pace şi uitare,La poartă brazi, cu acele cărunte Şi linişte, atotcuprinzătoare.Ca-ntr-o oglindă să privesc la foc,Să sorb încet, cu ochii-nchişi, cafeaua…Şi fără teamă, fără nenorocS-aştept Crăciunul… şi să cadă neaua!Privirea-n rugă mută-i către cer,Nu vreau colindători la uşa mea, Doar lupi să-mi urle-n geamuri “leru-i ler”.Şi-un brad, măcar, la porţi! Nu l-aş tăia.L-aş prinde cu beteală, de o stea... aş vrea să mor o clipă mai târziude când mi-e scris căaş putea murica-ntr-o secundă morţii să-i rescriuo viaţă în alb-negru şi-alta-n gri de-abia apoi încet de tot să zborşi sufletul în iarbă să-mi prefaccând îngeru’n exces (un jucător)mă va plasa-n registrul unui drac tăcute umbre bântuie-n pustiueu mă retrag învinsăşi cuminteşi-aştept să mor o clipă mai târziudeşi mi-e scris o clipă mai ‘nainte retur

24. Amurg pe cai toată lumea fură, fură Amurg pe cai cu seri de fum, subţire Cu galben de câmpie descântată Prin care ştii c-ai mai trecut odată Şi o desprinzi acum din amintire Halucinează bălţi de nuferi albi Din care ursitoare ies bizare Ni s-au închis ieşirile la mare Zăpezile cad roată peste Alpi; Se cerne seara pe lambriuri joase O dublă confruntare ne pândeşte Din menghina ursitei ca un cleşte Suav teroarea ne-a pătruns în oase O sevă dulce timpuriu se lasă Pe ochii adormiţi pe jumătate Se-aude vag un clopot care bate Şi cad vrăjiţi în somnul de melasă. confuzia domneşte peste lume la tribună lideri spun poveşti momârlanii fură din caleşti sacii politicienilor cu glume nimeni nu mai are chef de muncă mai uşor e să ieşim în stradă să strigăm un huuo!, la grămadă să ne dea guvernul bani de şuncă toată lumea fură, fură nouă nu ne-a mai rămas nimic ni se spune să tăcem chitic şi să ducem degetul la gură AUTOR: ION UNTARU retur

25. Că de la Amerigo încoaceStatele ca păpuşariiAu mania lor să joaceÎntr-un ar, mai multe arii Unii cântă, alţii danseazăDupă cum e rolu-n piesăUnchiul Sam pe la amiază,Mai face un nod la lesă Că sunt regi şi sunt regiiPentru fiecare-n parteDacă n-are punct un i,Poţi să-l iei din orice carte Măcar gura, dacă nouNu mai e nimic sub soareForţa noastră e-n argou:Cine vrea, cu noi să se măsoare! Nici prostia Dacă va mai fi sau nu eLeul o monedă calpăNoi ne batem mereu cuieUnii altora în talpă! Pierde leul din putereFără şansă de câştigIar săracii doar să spereGaura de la covrig Se scumpeşte megawatulNici prostia nu mai e pe gratisŞi când plouă la CallatisToată lumea face blatul. Numai argoul Dacă mai are cineva ipotezeCare-i bâzâie prin capDaţi-i voie să amerizezeSă-şi îndrepte dunga la ciorap retur

26. Totul este alb şi dureros S-a aruncat Ochiurile de sârmă de la gard Pline sunt acum de promoroacă Parc-au trecut nişte zâne şi-n joacă Au mânjit ulucile cu fard Dau încet perdeaua la o parte Totul este alb şi dureros Puritarea ca de zahăr tos A umplut o pagină de carte Şi-n această carte ca de vis Eu şi tu şi ceilalţi după noi Toate câte voi şi nu le voi, Sunt acoperite cu dichis; Este-aici o lege la doi paşi Când ajungi la ea ţi se ascunde În puncte multiforme şi rotunde Şi mulţimi din fluturii gingaşi Dar vom pune telegari la sănii Şi printre steluţele de ger Hai să colindăm întregul cer Aidoma ca micile gângănii! S-a aruncat un om de la etaj Şi lumea-n jurul lui s-a strâns ciopor Stârnind şi frică, panică, fior Căderea lui tăiată de-un fior Un suflu cald i-a fluturat pe buze Mai încercând să se ridice de pe jos De parcă ne-ar fi cerut nouă scuze Că n-a putut să moară mai frumos Poate că s-a omorât din teamă Să n-ajungă altora povară Şi-a simţit deodată cum îl cheamă Cineva, din viaţă, în afară I-a ţâşnit pe nas, urechi şi gură Un sânge gros şi negru, revoltat Cu ultima privire, fără ură Ne-a spus atât: Că moare împăcat Şi-a ieşit un om din adunare Bătrân şi gârbov că de-abia păşeşte I-a aprins la cap o lumânare Ca să moară şi el creştineşte. retur

27. E-atâta pace în ninsori Şi-n fulgii care stau să cadă Că-şi lasă pasul în zăpadă, Amprenta, de mai multe ori Iubita mea cu trup de ger Înhamă caii suri la sănii Cu-argint şi zurgălăii. Să ni-i Mânăm ca nişte mesageri Priveşte-n jur: poclade albe Acopăr răni câte mai sunt Şi se revarsă pe pământ Lumina blândă-a unor salbe Coboară îngerii şi-şi lasă Un strat de pur şi diafan Şi plângem fiecare an De răutatea ce ne-apasă Şi-atâta pace-ncet se cerne Din înălţimile albastre Pe triste sufletele noastre Cu uscăciunile lor terne. Reverie Cetina pe ramuri Ce frumos e Doamne, iarna-n crâng Cetina pe ramuri, simfonie Parcă îmi vorbeşte numai mie De iubire. Şi-aş voi să plâng Nu se mai zăreşte nici o rană Totul este de un alb celest Dă-ne-n Doamne-n suflete acest Sentiment de pace ca o hrană! Parcă am ieşit de mult din lume Nu-mi doresc nimic şi-mi este bine Decorul cu zăpezi diamantine Străluceşte pentru noi anume Ce comori, atâtea dimineţi Lângă mine-au fost şi le ignor Că puteam de multe ori să mor Pe parcursul unei scurte vieţi! AUTOR: ION UNTARU retur

28. Noi copacii ... Rondel leneş Dacă seva se va dovedi Pe noi copacii refuzând (De ce? Nu ştiu) a ne hrăni Ne-om sinucide rând pe rând Şi vom lăsa un testament Pe coja noastră de onoare Nici un incendiu aparent Să nu se stingă de sub soare Şi va rămâne trist un semn Că ne-a fost sos pe toţi din traiul Cotidian, la un îndemn De dinăuntru, putregaiul. Ca un paşă stau în vârf de pat Plini de griji să nu fac vreun efort Zăvorât în mine ca-ntr-un fort De când îl ştiu, asediat Să nu credeţi c-am ajuns bogat Şi-mi aduce renta vreun aport Ca un paşă stau în vârf de pat Plini de griji să nu fac vreun efort Toată viaţa mea am suportat Lucruri care nu le mai suport Hotărât de astăzi să mă bat Numai pentru propriul confort, Ca un paşă stau în vârf de pat... AUTOR: ION UNTARU retur

29. Mă tângui şi Te cat întruna Inima-mi suspină precum struna Care-a rămas atâta: cu o coardă Tu Doamne ai iertat această hoardă! Dar am aflat de învierea-Ţi sfântă Ca un cuţit ce lama şi-o împlântă În carnea noastră plină de păcat Când toţi rosteau: Iisus a înviat! Îţi ofer în suflet adăpost Că nu mai sunt acel care am fost Acceptă-mă oricât de nefiresc Tot restul vieţii voi să Te slujesc! Te-am supărat şi mă-nspăimânt Că văd şi astăzi Sângele Tău Sfânt Cum picură din ceruri pe destine Şi-mi este tare, tare dor de Tine! Mi-e tare, tare dor Din cerul Tău căzând, cel mai de jos, Doamne, eu sunt cel mai păcătos Că după sfântul Tău supliciu Nu Ţi-am adus un cât de mic serviciu La vreme de Calvar eram alături Cu farisei, cu cerşetori şi alte pături Ce Te huleau parcă ieşiţi din minţi, Cum fiii-i persecută pe Părinţi; Când universul şi-a fost frânt o roată Am strigat şi eu cu-această gloată: - Crucificaţi-L pe Iisus Căci gloria Lui astăzi a apus! Voiau şi ei, voiam şi eu Să-L omorâm pe Dumnezeu Izvorul cel de-viaţă-dătător De-atuncea plâng şi mă-nfior! AUTOR: ION UNTARU retur

30. Inima cioplitorului Dreptul la fericire... Toată viaţa cioplise piatra pe care o făcuse să vorbească în fel şi chip; După moarte oamenii au considerat că a sosit timpul ca el să ocupe un loc mai mare în recunoştinţa lor Drept pentru care s-a zidit în grabă un muzeu impunător şi toate obiectele sale mărunte adunate acolo Şi chiar inima ciolitorului trebuia expusă într-un recipient ca privitorii să-l simtă măcar de acum înainte mai aproape de ei O inimă bătrână şi plină de cicatrici Înaintea vernisajului însă, cineva grijuliu a înlocuit-o cu una tânără şi viguroasă aparţinând unui donator necunoscut decedat în împrejurări neelucidate... Dreptul la fericirese cumpără cu lacrimi Libertatea vine din partea Domnuluiîmpilarea vine din partea oamenilor; Odată cu muniţia, soldaţilor li se înmânează şi ordinul de a ucide; Cine nu caută paceaîn toate drumurile vieţii lui,nu va avea parte de ea; Lupta cu monstrul,cu monstrul din sine,durează toată viaţa. AUTOR: ION UNTARU retur

31. Cât mi-e teamă! AMFITEATRU Privirea ta nu-i pentru mineAu luat-o-n zbor spre sud cocoriiTrecut-au peste ape lineLi-s zborurile precum norii.Sărutul crud mi-a fost poveste,Iar braţul tău arcuş în seară,În amintirea mea priveşteUn cântec simplu de vioară.Din dezmierdate vorbe simpleCununi de nufăr împletiteDoar sensuri serbede vor umpleŞi-or pierde drumul tău, iubite.În vis secund se pierde zarea,Ţi-s prea departe şi mă leagăDe tot pământul doar murireaŞi dragostea ce-am vrut-o-ntreagă.Dar jumătate-i printre păsăriAcolo glas de dor mă cheamăCu somn de toamnă mă acoperiCât te iubesc! Şi cât mi-e teamă! Nu mai suntem de multă vreme doi,S-au scuturat în toamna verde nuciiÎnveşmântaţi în haine lungi de foi,Aleargă prin vâltoare ca năucii.Mă doare seva scursă în pământ,Iar rădăcinile-mi au fire-amare,Otrava stă în trupul de cuvântPresară moarte-albastră pe cărare.Nu căuta în steaua mea luciriI-s colţurile sfărâmate-n patruSunt puncte cardinale, năluciriDin ele construiesc un amfiteatru. AUTOR: ANA SOFIAN retur

32. Dispariţie cu toamna la pas Fior de toamnă Tristeţea toamnei tale mă-nfioarăMai stăruie în noi parfumulCând anotimpul se coboarăŞi-n frunze ni se-mbracă drumul.Rugini ascunse năvălesc deodatăFrenetic le alungă vântulÎn poala toamnei, despuiată,O candelă-şi stinge cuvântul.Lumina ei – ecoul unui strigătSe risipeşte printre arboriDin clopote răsună-un dangăt,Iar noi ne transformăm în martori.Clipim a ploi şi-a trecere măruntă,Ne îndoim în ofilire,Zdrobim în bruma cea căruntăUn bulgăre trist de iubire. Am să mă pierd în drumul ceţiipe buza unui drum de sare,să gust amarul dimineţiişi cupa soarelui răsare.Nu mă va şti pe nume toamna,voi fi trecută-n frunză arsăşi nimeni nu-mi va spune "doamna",voi fi a negurii mireasă.Din galbenul ruginii mutemi-oi face rochie uşoară,pierdută-n ale vremii cute,purtând parfum de creţişoară.Iar ploaia mă va strânge-n braţeca pe o hoaţă de-nceputuri,eu voi lega din nou pe aţemăşti ameţite de săruturi. retur

33. În ciuda lucrurilor Fără ploaie Lunecă pe vioara-mi,iubite,arcuşul e praful de steazorile crude abia-s ivite,în ierni rătăcescşi în vălul de nea.Frigul mi-apasăcu seteursita,lemnul mă-nchide în teci,eu îmi îngânîn noapte ispita,vreau să mai stai,să nu pleci.Umed de irişiaştern într-o floare,zbucium de lutşi picior de blestem,pun pe-ale roţilor Nu mai colindă-n toamna rece ploaia,S-a rătăcit pe dealuri, e departe,E tristă şi pustie-acum odaiaŞi gândurile tale-s prea deşarte.Ferestrele au ochi gălbui de soare,Parfumul de gutui le-mbrăţişează,Frunzare se grăbesc să ne-mpresoareŞi-n pleoapa zilei dansuri ne schiţează.Ne-ademenesc să ne uităm tristeţea,S-o îmbrăcăm c-un răsărit cuminte,Să punem în cuibare frumuseţeaŞi-n ramuri vechi aducere aminte.Nu mai colindă-n toamna rece ploaia,Dar mâine iar va bate la fereastrăChiar dacă-n mine doare crunt văpaia,Nu voi uita de toamna mea albastră. retur

34. Caii unei tristeţi veşnice carestrigătul meuşi mă tem! Probabilcă-mi voi lua caiişi-i voi alunga în deşert,să frământe-n copite vântulcare mă doarecând te caut vălurind printre ape.Probabil că-mi voi lua caiişi-i voi ţintuiîntr-un visîn care amintirile tropăieluând pe tălpitot ce mai ştiam despre tine.Şi dacă-n sângele apusuluin-o să găseşti ochii mei,e semn că toţi caiialeargă spre un răsăritde care n-ai să ştii niciodată,pentru că acumasculţi nechezatulunei simple uitări. Cât de târzie să-ţi fie sosirea?plâng dimineţilepe-al zilelor cat,lunecă-n cântecşi adu-mi iubirea,chiar de ar fisă mai port un păcat. AUTOR: ANA SOFIAN retur

35. priveai în urmă, spre luminăşi nu-ndrăzneaicuvinte să-mi dezlegite luase vântul;nestrămutate legimi te-nrobeau în durele sintagmede-atunci, iubite,somnul nu mă mai adoarme.Zăpezile-s cuminţi,le ţine-n palme cerul,eu ştiu că tu mă minţişi nu mai ard în focuri fierul,în vremuri m-am călit,în iarna aşteptării secularece mult eu te-am iubitşi totuşi iar mă doare! Zăpezi cuminţi Zăpezile-s cuminţi,le-adăposteşte toamna-n buzunare,eu aflu că mă minţi,surâdşi caut prin sertarerăvaşele pe care mi le-ai scriscândva.Mai simt şi-acum în năriaroma sutelor de întrebărişi visul de gutuiemi se suieşuipe gulerul cămăşii prea scrobite,mi-e dor de tine,mai vreau să te mai văd, iubite!Tu însă iar la braţ cu toamna mi-ai plecat,amantă plină de rugină,cu chipul umedşi brumat AUTOR: ANA SOFIAN retur

36. La capăt de lume Ultima poveste Străină îţi voi fi de-a latul toamneiÎn căutări ce nu-şi cunosc fiinţa,Păstrează-n suflet doar parfumul doamneiŞi din cuvinte n-arunca dorinţa.Când n-am să vin, tu pregăteşte lunaSă îţi aştearnă-n cale iar arginturi,Să ştii că-n lumea largă-i numai unaCe-ţi poate picura în palme-alinturi.Nu-ncărunţeşte vremea ce ne roade,Petalele de zori sunt streşini albe,Noi punem răsărituri în cascadeŞi le petrecem trupului în salbe.Departe-n cuiburile vii de steleS-or naşte cânturi înflorite-n seară,Tu să te-mbraci în gândurile mele,Să le aşterni pe-o tainică vioară.Să cânţi, iubite, ultima povesteÎn iarna ce se culcă-apoi pe creste... La capăt de lume o stea s-a aprins,E vreme de rugă în seară,În mine adoarme un gând indecis,Brumat de o clipă fugară.Pe chei singuratice merg înspre port,Am sufletul stins de tristeţe,Aş vrea să arunc din ochiul meu mortTăcerea; în ape să-ngheţe.Şi oarbă să fiu în largul vederii,Stropită de timpuri haineCând flutură-n ape vela-nserării,S-arunc înspre tine lumine... AUTOR: ANA SOFIAN retur

37. Toamnă la apel Toamnă-n glastoamnă-n popasvele pline de ruginiîn corăbii de mălinitoamnă-n minedespuiatătoamnă-n tinefrământatăgând fuiorfluture-n zborcând de viaţă se aninăpasul meuprelins în tinătoamnă-n mugurifoc în rugurişi cristelniţe-adăpatede izvoarele-mi brumatetoamnă gândtârziu de searăvântu-mi blândvorba-mi fugarătoamnă-n cojile de nucitoamnă...unde-ai să mă duci? Schimb În somnul tău sunt foşnetşi răsuflarea-mi doarecând, prea obtuz, un pocnetde mugure răsare.În arborii de veghe,desprinsă-n frământare,îţi sunt doar o priveghela capăt de-ntrebare.Să nu rosteşti cuvinte,din licăr, lumânareaîmi va turna surâsurizănatice ca zarea.Primeşte-mă cuminteîn braţe de secundeşi cântă-mă fierbinteîn timpul ce se-ascunde... retur

38. Şi în buza-nrourată-a zileiarunca-vom iarsăruturi mici,cu arome de priviri fugareşi cu străluciri de licurici.Pentru serile ce vor avea să vinăam să-ncerc din lună să răsfirtot argintul,să-l îmbrac în şoapte,candid să-ţi zâmbesc şi să mă mircum iubirea încă te mai lasăchiar şi noaptea să-ţi mai fiu mireasă Mireasa vântuluiDac-aş fi mireasa ta la noapte,mi te-ai pierde printre-mbrăţişări,nici casante, nici rigide,cu balsam de şoapte,să putem împrăştia cuvintelespre zări.M-ai cuprinde-n glasul tăucu stihuri,pe-a mea frunte licări-vor sori,în satinul albvor sta alăturidouă trupuri rătăcind prin nori.Dimineţile-or să ne găseascăameţiţi, insomniaci,tu spunând încet:“… să mă iubească…”eu rugându-te abia: “ Mai taci!”... AUTOR: ANA SOFIAN retur

39. La capăt de lume Ultima poveste Străină îţi voi fi de-a latul toamneiÎn căutări ce nu-şi cunosc fiinţa,Păstrează-n suflet doar parfumul doamneiŞi din cuvinte n-arunca dorinţa.Când n-am să vin, tu pregăteşte lunaSă îţi aştearnă-n cale iar arginturi,Să ştii că-n lumea largă-i numai unaCe-ţi poate picura în palme-alinturi.Nu-ncărunţeşte vremea ce ne roade,Petalele de zori sunt streşini albe,Noi punem răsărituri în cascadeŞi le petrecem trupului în salbe.Departe-n cuiburile vii de steleS-or naşte cânturi înflorite-n seară,Tu să te-mbraci în gândurile mele,Să le aşterni pe-o tainică vioară.Să cânţi, iubite, ultima povesteÎn iarna ce se culcă-apoi pe creste... La capăt de lume o stea s-a aprins,E vreme de rugă în seară,În mine adoarme un gând indecis,Brumat de o clipă fugară.Pe chei singuratice merg înspre port,Am sufletul stins de tristeţe,Aş vrea să arunc din ochiul meu mortTăcerea; în ape să-ngheţe.Şi oarbă să fiu în largul vederii,Stropită de timpuri haineCând flutură-n ape vela-nserării,S-arunc înspre tine lumine... retur

40. Nu simplu decor ... Să te ningă iarna- Mi-eşti iarnă nu simplu decor hibernal, se scutură-n mine ninsori infernal şi vântu-i depeşa din nouri trimisă, e cartea ce-am vrut-o demult a fi scrisă. În mine-i răceala tăcutelor seri din care-alungai ceţuri lungi, monotone, topite-n zăpada fugarului ieri - un cântec ascuns pe-arpegione . Să-ţi spun în ce iarnă colind fără drum? Nu-i nume să-l ştie pădurea-n decembre amurgu-i sălbatic, e plin de fum şi-mbracă depeşe-n tenebre. Să te ningă iarna-n corzile de viaţăRisipind în tine mii de fluturi vii,Purtători de-aripe prinse-n ochi de gheaţă,Dăruind ninsorii zbor de păpădii.Să te ningă iarna ca pe-o rugăciune,Să te scalzi în mine curăţând blestemCoborât din patimi, lipsit de lumine,Să-mi atârni de suflet neaua ca totem.Să te ningă iarna coborând petalePeste chipu-mi trist şi uitat de zare,Unde zboară gânduri terne şi banaleSă te ningă iarna ca o aclamare… AUTOR: ANA SOFIAN retur

41. Îndoiala O carte Va ninge pentru noi ca la o nuntă Cu albe flori dintr-un cireş uitat, Va ninge cu o pulbere măruntă Serafic, blând, ca într-un descântat Rostit încet, în cumpănă de ceasuri Când ornicele-şi varsă timpul greu, Când minutarele nu fac popasuri Punând cuvinte-n pasul de coreu. Ninsorile ne vor fi martori iară În brazde stinge-vom tăceri la rând Când seva nouă-n rădăcini, amară Ne va hrăni cireşu-n ierni plângând... Nu mi-ai bătut demult în poartă Vei fi plecat printre străini, Colindele în prag te-aşteaptă Şi-n ramuri pline de ciorchini, Unde zăpezile albastre Sculptat-au floare din ninsori, S-aducă-n visurile noastre Doar bucurii de sărbători. Te-aştept în colţul mic din tindă, Opaiţ vechi am să aprind, Voi şterge-a timpului oglindă Şi mâna caldă o să-ţi prind, Că mi te-ai dus tare departe Unde scrisorile n-ajung, De-aceea scrie-voi o carte Tristeţea-n stihuri s-o alung retur

42. Degeaba mai visez deştept Ca tu să-mi fii mireasă, Aud colindători la geam... Şi-aştept să-mi intri-n casă. Iubito, Curge vinul în pocaluri La prag de sărbătoare, Se-aud colindători cântând Şi lipsa ta mă doare. Te-aştept la masa de Crăciun În rochie de mireasă, Ce mare sărbătoare-ar fi Să vii la mine-n casă. Să ne-amintim de tot ce-a fost, Ce alb frumos, cum ninge, De vise spulberate-n vânt, Iubito, nu mai plânge! Ocean de timp s-a prăbusit Peste povestea noastră, Degeaba-ncerc să te mai nasc Prin ochiuri de fereastră. AUTOR:ION IONESCU-BUCOVU retur

43. cerşetor la poarta lui dyonis stau lihnit de sete, cerşetor, ca să-mi dai o cupă de ceva, nu otravă, dă-mi un vinisor să visez doi iezi şi-un căprior, să mă dau de-a berbeleacu-n stele, noaptea când e luna arămie, să uit de trecut şi de belele, stând cu mândra-n braţe la chindie. cerşetor la poarta ta mereu dup’ o cupă roză de nectar, să mă-nchin cinstit ca un evreu pe la sfinţii toţi din călindar. AUTOR:ION IONESCU-BUCOVU retur

44. Născuţi din lutul greu, matern, Cântăm prin cetini lumii mai departe În scurta fulgerare a zborului etern Cântec duios al vieţii după moarte. la început a fost cuvântul Cum tace totu-n mine ca pământul Crescutîn secetă, uitat de ploi, Mi-e lacrima durere, doar cuvântul Se-ntoarce, proorocul, către voi. Cuvântul care circulă prin vreme, Născut din rune vechi, din mare har, Va dăinui încoronat de steme, Necunoscând durere şi hotar. Doar Heraclit a spus că totul trece, Numai cuvântul biblic este zeu, Noi, oamenii, suntem văpaie rece, Altoiul pur din dar de Dumnezeu. La început de lume-a fost cuvântul, Şi noi, copiii lui făr’ de noroc, Noi, care-am populat deja pământul, Într-un săgalnic şi dramatic joc. COLIND DE ANUL NOU să colind cu inima mea, făcută sorcovă din flori de cuvinte, ca un crez, să vă urez, acum pe ger şi pe zăpadă, cu braţele-mi spadă, făcute cer, LINIŞTE ALBĂ, cu steluţe bătute-n salbă, ave, ave, la mulţi ani, sânul plin de gologani, la masă retur

45. priviţi la luna virgină, pe zăpadă e regină, şi ne-mbie şi pe noi să jucăm hora în doi, căci de mult  îţi fac cu ochiul şi-ţi dă gaica cu ghiocul ca să-mi cazi odată-n braţe, acum a venit momentul să serbam evenimentul! să aveţi parte de belşug şi sănătate, pe zăpada argintie, viaţa numai bucurie, să uitaţi amarul, iubire cu carul, răul, fâlll,fâll, mai departe până –l vom duce la moarte, să aveţi privirea blândă, fără vorbe de osândă, numai bucurii si vise, fără gânduri plânsu-mi-se. din cupe doar vinuri grele, şi în mâini numai inele şi pe faţă bucurii din zenit pân’la chindii... AUTOR:ION IONESCU-BUCOVU retur

46. Nu-ţi da răspunsul! ... Că-i grea povara. E joc naiv, dar plin de capcane. Prin Adevăr redă Primăvara! Şi vei răzbate printre noiane! Dă vreme bună, chiar de-i furtună! Dăruie zâmbet, de ochii îţi plâng! Soare răsară!... Luna s-apună Priveşte smerit al Cerului Crâng. Suflet al meu rănit, şi-n durere Să ai Speranţă!... Ziua de Mâine Da-va Credinţă, da-va Putere, Da-va Dreptate, Apă şi Pâine! SUFLETALMEU... Suflet al meu hrănit cu tristeţe, Suflet al meu hrănit cu himere, Cum de-ai pierdut răbdare, nobleţe? Cum de-ai găsit furtuni şi durere? Suflet al meu, ieşi! Cântă în Soare! Suflet al meu, vezi? Iarba e verde! Suflet al meu! Iubirea-i o floare Dă-i Puritate!... Şi nu o pierde...! Suflet al meu, nu plânge-n surdină! Spală-ţi durerea!... Ea te omoară! Ieşi din spectacol! Trage cortină Peste trădare! Peste ocară! Suflet al meu, ia Raza de Lună Bolta Cerească o fă Casa ta, Aici e Iadul... Lumea-i nebună Meschină, laşă... Nu-i Vremea ta! AUTOR: MARIA CIUMBERICĂ retur

47. În Lupta mea, în Zbucium... NeputinţăM-am tot ascuns... Şi n-am putut ieşi.Doar mi-am făcut Liman în Suferinţă,Uitând de gestul simplu: A ZÂMBI!M-am tot ascuns în cântecul de jale...N-am bănuit că lângă mine eştiŞi-mi dărui Puritatea din petale,Redând Copilăria prin poveşti.Dar într-o Zi din Viaţa mea prezentăSă nu mă mai ascund, am Hotărât!La Ora Fericirii de-s absentăTu să mă dojeneşti!... În gând... Atât. M-AM TOT ASCUNS...M-am tot ascuns după perdeaua Vieţii...N-am vrut să ştiu că dincolo de geamAm să găsesc Tributul dat tristeţii...Iar Rodul Copt se vrea cules din Ram.M-am tot ascuns în vorbe, în rutinăŞi n-am văzut Lumina mea din Suflet.M-am rătăcit... Şi n-am avut hodină...Lăsat-am visuri încuiate-n sipet.M-am tot ascuns în pagina din carte,În hărţi, în amintiri şi în trecut...Şi-am căutat Ursita Mea ce-mparteSperanţă, Împlinire, Dor sau Scut.M-am tot ascuns de Soare, de Lumină,Un loc Singurătăţii am făcut,Iar Disperarea-mi devenea stăpânăŞi prin hăţişul Vieţii m-am pierdut. AUTOR: MARIA CIUMBERICĂ retur

48. Istorisim poveşti ştiuteNumai de noi!... Să nu cedămI nstinctului primar de haităTrist Adevăr!... Nu-l Acceptăm! EŞTI DOR ...Eu ştiu că te-am pierdut în timp...Sihastru gând de Răstignire!...Tu mi-ai dat Zi şi Anotimp,Instinct primar de fericire!Destin forţat şi suprapus...Ospăţ de lacrimi în răscruce,Rătăcitor pe-un Drum impus,Secătuit, Sufletu-mi duce.Impas de Dor pe ţărm de mare...Val după val să ne cuprindă!...Iubirea fie-ne-alinare...Sfânt Legământ să reaprindăNeclaru-ţi chip în Raza LuniiEşti Dor!... Şi Vis Neâmplinit!...Amurg la trecerea furtunii,Mă porţi Aici... Şi-n Infinit.Plătim Păcatele trecuteLiman în lacrimi nu aflăm! LĂSAŢI COPIII!...„Lăsaţi deci, Copiii la mine să vină!”Spunea într-o pildă Prea Blândul Iisus.Când spus-am la fel, găsitu-mi-aţi vinăŞi-ucisu-mi-aţi visul. Iar eu m-am supus.„Lăsaţi deci Copiii să vină la mine!”Că rău nu le-aş face! Copii am şi eu.Şi-n joacă-i învăţ ce e rău, ce e bineŞi buni vreau să fie. Mereu şi mereu...În Ţara lui Pan, care nu vrea să creascăVoi nu veţi pătrunde cu-a voastre minciuniŞi Floarea Speranţei prin ei să rodeascăIar Mâine, aceasta va stinge furtuni. retur

49. HAI, VINO SUFLET!...Hai! Vino, Suflet fără de odihnă!...Ţi-ajunge-atâta zbucium în răscruce.Te-aşază-n matcă... Şi găseşte-ţi tihnăIar Crucea de ţi-e grea... Şi n-o poţi duce,Te roagă-n Răsărit şi-n prag de SearăSă fii Iertat de fapte, sau păcate...Şi nu grăbi spre Lumea din Afară.Nici nu păşi pe urmele călcateDe-acei care-au făcut marea greşealăŞi s-au lăsat furaţi de Anticrist.Nu pune Niciodată la-ndoialăNeprihănita Jertfă-a lui Christ!Hai, Vino Suflet!... Trupu-ţi te aşteaptăSă-ţi împlineşti menirea dată ţie.Alege dintre toate, Calea Dreaptă!Şi sorbi cu Bucurie, Apa Vie! Ei vindecă Terra pătată de sângeŞi-un cântec de Pace, tot ei vor cântaŞi ura din voi, tot Copiii vor strângeVoi nu veţi distruge nicicând Lumea mea!Copiii fac totul în jur să zâmbeascăŞi ţin Universul în micii lor pumni.Voi nu aveţi loc într-o Lume CereascăCu Flori, cu Iubire şi multe Minuni.„Lăsaţi deci, Copiii să vină la mine!”Nu puneţi zăbrele la uşi sau fereşti!Copiii sunt Pacea şi Drumul spre Mâine.Un Drum fără lacrimi... Şi plin cu poveşti. AUTOR: MARIA CIUMBERICĂ retur

50. G E N E S Ă Taberna tăinuită, lăsată în uitare,Aşteaptă liniştită ca pragul să-i păşim.Istoria parcursă, cuprinsă-n mădulare,Ne pierdem în imagini. În timp ne regăsim.Apoteotic, Nero incendia CetateaGenesa ne întoarce către Cain şi Abel,Aalenieni, azteci... păstrând maturitatea,Nimrod ne regăseşte trăind în Turnul Babel.Decapitaţi despotic. Ucişi pentru dreptate,Ultragiaţi, dar totuşi rămas-am în picioare.Latini sau Daci statornici, cu Suflete curate,Umblăm prin constelaţii după Măritul Soare.Icarieni prin sevă, ne ridicăm Privirea,Lumina şi Credinţa, amprente-s peste Vreme.Abstracţi de Legi trunchiate, ne apărăm menireaUniţi pentru Dreptate... Pierduţi prin Anateme.Năpăstuiţi în Soartă, Înnobilaţi în Ceruri,Trăind experienţe... sfârşind martirizaţi,Răstălmăciţi frenetic de-acei cu false ţeluri,Intemporali sau Îngeri? Mereu Ierarhizaţi! Chezaşi Nemărginirii. Veridice peneluri. SPERANŢĂ... Pe unde merg, răsare câte-o floareŞi Soarele e-acolo, sus pe Cer.Privesc cu mulţumire către MareŞi am o ţintă fixă... Vreau să sper Că oamenii de-acum vor înţelegeC-o strângere de mână e un semn!Şi Laurii Dreptăţii vor culegeDe-or să trăiască-n Pace simplu, demn! - Cu Milă şi Iubire, vino, catăSă îi ajuţi pe cei mai nevoiaşiFără să ceri onoruri sau răsplată.Nici nu da Bir Careului de Aşi. Pe unde mergi ai inima curatăŞi Pacea pe Pământ va dăinuiCăci Zorii unei alte Lumi s-aratăDoar celui blând. Şi el va birui! Pe unde mergi, răsare câte-o floareCă Soarele e-acolo, sus, pe Cer,Priveşte cu dorinţă altă ZareŞi ai o Ţintă fixă! Asta sper! retur