1 / 7

Păsări din Banat

Păsări din Banat. De Caraiman Raul, clasa a VII-a S. Barza albă.

Download Presentation

Păsări din Banat

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. Păsări din Banat De Caraiman Raul, clasa a VII-a S

  2. Barza albă • Barza albă sau cocostârcul, cu denumirea ştiinţifică Ciconia ciconia, este singura pasăre de talie mare din ornitofauna ţării care s-a apropiat de om şi îşi construieşte cuibul în vecinătatea noastră. Încă de pe vremea romanilor era socotită pasăre sfântă "avis pia et benigna" considerată la fel şi astăzi în multe zone. Multe credinţe populare se leagă de această pasăre: aduce primăvara, aduce noroc casei unde îşi face cuibul şi o fereşte de foc şi fulger, poate prevesti  belşugul, norocul, starea sănătăţii etc. • Nu poate fi confundată cu nici o altă pasăre: are picioare lungi şi un cioc roşu, penele corpului sunt albe, iar remigele negre. Diferenţele dintre sexe sunt aproape inexistente: în general masculul este mai mare (în medie 3,8 kg) decât femela (3,3 kg). Puii au la început ciocul şi picioarele negre. Mai târziu, picioarele devin roşii-maronii, iar de la vârsta de nouă săptămâni şi culoarea ciocului se pigmenteză treptat în roşu. Pentru o perioadă de timp, însă, se va mai păstra la vârful ciocului culoarea neagră. Barza albă poate fi recunoscută uşor şi în zbor: are gâtul şi picioarele întinse, spre deosebire de stârci, la care în zbor gâtul este întotdeauna strâns în formă de „S”.

  3. Ciocănitoarea • Ciocănitoarea este una din cele mai cunoscute păsări din lume. Acestea reprezintă subfamilia Picinae a familiei Picidae, și sunt cunoscute aproximativ 200 specii de ciocănitori. Acestea sunt cele mai inteligente păsări după corbi. • Picidele cuprind circa 201 de specii, ele au cea mai bună specializare pentru locomoția prin cățărare pe trunchiurile arborilor care este realizată cu ajutorul ghearelor puternice, curbate și ascuțite. Ciocănitoarele au limba lungă de formă cilindrică, care este cleioasă, protractilă, prevăzută cu peri, cu ajutorul ei scoate larvele sau insectele din galeriile truchiurilor. Penele aripilor și în special cele ale cozii sunt rigide, coada servind ca punct de sprijin la cățăratul pe trunchiuri. Ciocul păsării este conic, ascuțit cu ajutorul ei ciocănitoarea sapă în lemnul arborilor galeria pentru cuib, sau lărgește galeria din truchi unde se ascund insectele. In general picidele sunt păsări de talie mare, putând atinge mărimea unui corb. Cele mai multe specii de ciocănitori sunt păsări sedentare, care se deplasează pe distanțe mici, nefiind zburătoare bune. In Africa și America unele specii trăiesc pe sol. In timpul reproducerii masculii multor specii produc un zgomot puternic prin ciocănirea unei ramure uscate cu ciocul. Hrana este constituită mai ales din insecte și larve dar consumă și semințe și fructe. Unele specii fac depozite de hrană pe timpuri neprielnice. Prin distrugerea insectelor dăunătoare, ele sunt foarte utile în pomicultură sau silvilcultură. Ciocănitoarele trăiesc și în regiunile cu climă temperată, dar cele mai multe trăiesc în America de Sud și Indonezia.

  4. Cucul • Cucul (Cuculus canorus) este o pasăre migratoare care face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae. Poate fi întâlnită în Africa de Nord și Eurasia — din Portugalia până în Irlanda, iar spre est până în Japonia și Kamceatka. • Caracteristicile acestor păsări sunt culoarea cenușie și cântecul lor prin care masculul marchează teritoriul și care se poate asemăna cu denumirea dată păsării. Are mărimea unui porumbel suplu (30–35 cm). Pasărea nu clocește, ci femela depune ouăle în cuiburi străine care sunt de regulă ale unor păsări cântătoare mai mici. La mascul, capul și partea superioară a corpului sunt de culoare cenușie, iar partea inferioară a corpului are o nuanță cenușie albăstruie. Coada este lungă pestriță și penele foarte grele. • Cucul este o pasăre migratoare, iernează în Africa tropicală și în sudul Asiei.

  5. Porumbelul • Porumbelul (Columba palumbus) este o pasăre din familia Columbidae. Este pasărea cea mai larg răspândită în Europa. Corpul porumbelului are formă de fus, aerodinamică. Pe corp are pene, fulgi și puf produse de piele. Penele au rădăcina înfiptă in piele. Fulgii sunt mai scurți, au axa mai flexibilă și acoperă tot corpul. • Capul este mic, rotund, mobil și are în partea anterioară ciocul format din maxilare alungite, fără dinți și acoperite cu materie cornoasă. • Este o pasăre bună zburătoare. Zborul este înlesnit de oasele porumbelului, subțiri și pline cu aer. Ele se numesc oase pneumatice. • Se hrănește cu semințe, pe care le apucă cu ciocul și le înghite. Respiră prin plămâni, care sunt în legătură cu 9 saci aerieni de la care pornesc ramificații care ajung la oase. • Trăiesc în perechi. Ei construiesc cuibul in care femelele depun ouă. Acestea sunt clocite de amândoi, pe rând. Din ouă ies puii golași, neputincioși, cu ochii închiși, care nu pot zbura. Sunt hrăniți cu un lichid alb, secretat de gușa porumbiței, până când se pot hrăni singuri cu grăunțe. • Există diferite rase de porumbei : Voiajor, Cavaler, Coadă de Păun etc. Porumbeii domestici își au originea în porumbeii sălbatici.

  6. Vrabia • Sub numele de vrăbii se reunesc mai multe specii din familia Passeridae, ordinul Passeriformes. Ele sunt printre cele mai cunoscute și mai frecvente păsări antropofile din preajma locuințelor. Masculii au în general penajul mai colorat de un cafeniu pătat pe spate. În rest domină culoarea cenușie cu dungi mai închise, femelele fiind de o culoare cenușie striată. Vrăbiile sunt într-un număr mare în regiunile mai joase, ajungând să trăiască pe lângă așezări omenești și în regiuni muntoase. Sunt păsări sedentare. Păsările construiesc în arbori sau scorburi cuiburi sferice în care femela depune de trei ori pe an 4-5 ouă albe pătate. Ouăle sunt clocite timp de 14 zile de ambii părinți. • în general, toate păsările din genul Passer (familia Passeridae); • în particular, vrabia comună, europeană sau domestică, Passer domesticus • speciile din genul Montifringilla (Passeridae), care se cunosc ca vrăbii alpine (care au deasemenea și numele de Passer italiae) • speciile din familia Emberizidae sunt numite ocazional vrăbii. Între ele se găsesc: • Calamospiza melanocorysde aripi albe. • Chondestes grammacus vrabie bufon. • Spizella atrogularis vrabia de barbă neagră. • specii din genul Petronia, Ammodramusși Tiaris. • Padda oryzivora (familia Estrildidae), care se cunoaște și sub numele de vrabie de orez sau de Java; • Passerina cyanea (Cardenalidae), numita si vrabie albastră; • cele din genul Eremopteryx, numită și vrabie alondra

  7. Dropia • Dropia (Otis tarda) este o pasăre de stepă specifică stepelor din familia Otididae care trăiește în sud-estul Europei și zonelor cu climă temperată din Asia. În România s-a găsit până acum câteva decenii în Bărăgan, în prezent mai apare regulat pe teritoriul administrativ al orașului Salonta, județul Bihor respectiv al comunei Beba Veche, județul Timiș. Aceste populații sunt comune cu cele de la Kis-Sárrét, Parcul Național Körös-Maros, Ungaria, respectiv Mokrin, Voivodina, Serbia. • În cazul dropiilor se observă un dimorfism sexual accentuat. Masculul de dropie este cea mai masivă pasăre din Europa, putând ajunge până la 18,5 kg. Este pasărea cea mai grea care se poate înălța în zbor. Femelele sunt mult mai mici, cântărind între 3,5 și 5 kg. Dropia se hrănește cu vegetație, fasole verde și mazăre, dar și cu insecte sau mici vertebrate. Este o pasăre tăcută, dar în perioada de cuibărire scoate un țipăt ca un lătrat. • Ponta dropiei cuprinde de obicei doar două oua (rareori 3 sau 4). Dropiile nu își construiesc un cuib propriu-zis, ci își depun ouăle într-o simplă adîncitură în sol, îndeosebi în zone cu vegetație erbacee bogată sau chiar în mijlocul culturilor agricole. Clocitul este asigurat doar de femelă și durează între 23-28 zile, depinzând de condițiile meteo. Cincizeci de ouă, măsurate între anii 1920-1950 de ornitologul român Dionisie Linția, au avut dimensiunile medii de 77,56 mm x 55, 73 mm.

More Related