PROCESUL TEHNOLOGIC

1. PROCESUL TEHNOLOGIC

2. Dezvoltarea societăţii a fost condiţionată din cele mai vechi timpuri de nivelul şi evoluţia tehnologiilor folosite pentru producerea bunurilor de consum şi a mijloacelor de producţie. Descoperirile ştiinţifice şi marile invenţii ale ultimului secol au revoluţionat şi au propulsat în mod spectaculos viaţa economică şi socială. Este suficient să menţionăm principalele realizări din domeniul ştiinţei şi tehnologiilor (fisiunea nucleară, sinteza materialelor de substituţie - elastomeri, fibre, materiale plastice, semiconductori şi circuite integrate, biotehnologii etc.) pentru a înţelege că acestea constituie baza prezentului şi viitorului economic în domeniul industrial.

3. Principale direcţii ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice actuale (a 3-a revoluţie industrială) pot fi considerate mătoarele: • - dezvoltarea biotehnologiilor, de la cunoscutele tehnologii fermentative utilizate de exemplu în industria alimentară, la epurarea apelor uzate şi extracţia minereurilor, obţinerea carburanţilor, biopolimerilor, vitaminelor etc. şi la aplicarea tehnologiilor genetice, cu rezultate de excepţie în agricultura viitorului; • - realizarea de materiale noi, cu proprietăţi prestabilite (inteligente), pe baza cunoaşterii structurii materiei şi stăpânirii acestei structuri ( totul, de la echipamentele de sport, până la motoare cu reacţie, calculatoare etc. încorporează materiale sintetice, noi aliaje  şi materiale compozite ); • - informatizarea, nu numai în sensul utilizării calculatorului în toate domeniile de activitate, ci mai ales în sensul “performanţelor” tehnico-economice pe care aceasta o presupune şi anume diversificarea şi ultraspecializarea producţiei.

4. Procesele complexe prin care se obţin bunuri materiale şi mijloace de producţie necesare societăţii, constituie domeniul de activitate al inginerilor.Modul în care sunt conduse aceste procese, sub aspectul eficienţei economice şi al calităţii produselor, modul de gestionare a resurselor constituie preocuparea economiştilor şi defineşte tărâmul de conlucrare inginer-economist. În activitatea productivă curentă este necesar un dialog permanent economist-inginer, ceea ce presupune un limbaj comun, bazat pe cunoaşterea de către economist a unor noţiuni tehnologice de bază. În esenţă, tehnologia de obţinere a unui produs influenţează direct organizarea întreprinderii, costurile de producţie, modul de valorificare a investiţiilor şi resurselor, modul de utilzare a forţei de muncă, iar probleme ca reducerea consumurilor, creşterea rentabilităţii şi productivităţii etc. trebuie să preocupe atât pe inginer cât şi pe economist, mai ales în condiţiile unei economii concurenţiale. Colaborarea inginer-economist se manifestă din stadiul iniţial al elaborării unui proces tehnologic şi până la intrarea în funcţiune a unei instalaţii şi continuă pe toată durata exploatării acestuia, ori de câte ori se pune problema optimizării sectoarelor industriale, adică a perfecţionării tehnologiilor (alte condiţii) şi a modernizării/retehnologizării (alte utilaje, mai performante).

5. Cuvântul“tehnologie”s-a format din cuvintele greceşti logos = ştiinţă, tehnos = artă, meşteşug şi astfel prin tehnologie se înţelegea: arta de a produce bunuri materiale sau ştiinţa meşteşugurilor. În timp, noţiunea a evoluat şi, conformLexiconului tehnic românse consideră că tehnologia este: “ştiinţa metodelor şi a mijloacelor de prelucrare a materialelor, “ansamblul proceselor tehnologice folosite pentru realizarea unui produs”.

6. Privită ca sistem, tehnologia cuprinde, ca elemente invariabile, cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice încorporate în procedee, materiale, echipamente şi sisteme informaţionale specifice (planuri, programe, documentaţii). În această viziune, conceptul de tehnologie nu se rezumă numai la prelucrarea materialelor ci şi la cercetare, proiectare, conducere şi organizare, desfacere şi comercializare

7. 1. Procese tehnologice, operaţii, fluxuri tehnologice. • Procesul tehnologic reprezintă totalitateaoperaţiilor concomitente sau ordonate întimp, necesare fie pentru obţinerea unui produs (prin extragere, prelucrare, asamblare), fiepentru întreţinerea sau reparea unui sistem tehnic. • Procedeul tehnologic indică mijloacele tehnice prin care serealizează procesele tehnologice de obţinere a unui produs. • Operaţia tehnologică reprezintă o etapă prin care se realizează o anumitătransformare a materiei prime. Diferite grupe de operaţii constituie o fază de fabricaţie (de preparare, de separareetc.), • Timpul necesar pentru ca materiile prime să parcurgă toate etapele procesuluitehnologic constituie ciclul de fabricaţie. • Succesiunea logică a tuturor etapelor de transformare a materiei prime în produsconstituie fluxul tehnologic al procesului considerat.

8. După natura şi legile care guvernează desfăşurarea lor operaţiile se clasifică în : operaţii mecanice, care schimbă forma şi locul materiilor prime, ex: sfărâmarea,clasarea, amestecarea, prelucrările mecanice la metale, transportul şi depozitarea materialelor; operaţii fizice care modificiă proprietăţile fizice ale materiilor prime: - transfer termic: : încălzirea, răcirea, tratamentele termice; - transfer de masă:difuzia; - transfer de fază: cristalizarea, extracţia, evaporarea, distilarea, condensarea; 3. operaţii chimice şi biochimice care schimbă natura fizică şi chimică a materiilorprime (ex: reacţii de neutralizare, oxidare, reducere,enzimatice, de polimezare etc.)

9. Pentru desfăşurarea unui proces tehnologic sunt necesare materii prime, resurseenergetice şi utilaje. Materiile prime sunt produse naturale extrase dintr-o anumită resursă. În raport cuprodusul obţinut materiile prime pot fi considerate : - de bază când se regăsesc în produsulprincipal, - auxiliare, formând produsele secundare ale procesului tehnologic. În funcţie de proveninţa lor, materiile prime pot fi : - naturale, obţinute prin exploatareaunor resurse naturale: minereuri de Fe, cărbuni, ţiţei, sare, lemn, etc. - industriale carerezultă în urma unui proces de fabricaţie. Materialele sunt materii prime cu un grad avansat de prelucrare. În aceastăcategorie se includ semifabricatele industriei metalurgice, firele textile, cimentul etc. Tot în calitate de materii prime pot fi folosite unele - deşeuri, - rebuturi denumitegeneric materiale secundare,rezultateîn urma - coprodusedesfăşurării proceselor tehnologice. Prin valorificarea lor se realizează importante economii de materii prime naturale deficitare şide energie.

10. 2. Produsele - rezultatul desfăşurării procesului tehnologic În urma desfăşurării proceselor tehnologice rezultă bunuri materiale denumiteproduse care sunt considerate: • principale,dacă reprezintă scopul desfăşurării procesuluiehnologic • secundare,dacă apar alături de produsul principal. Calitatea produselor principale depinde de calitatea materiilor prime, modul dedesfăşurare a procesului tehnologic, gradul de uzură al utilajelor, calificarea forţei de muncăetc. În urma unor procese de prelucrare mecanică pot apare deşeuri:rumeguş la prelucrarea lemnului etc. În situaţia în care la un anumit moment produsele secundare nupot fi valorificate suntdenumite reziduuri şi necesită depozitarea în condiţii corespunzătoare, pentru a evitadegradarea lor şi poluarea mediului ambiant. Astfel sunt haldele de steril de la preparareaminereurilor, cenuşile de termocentrală , reziduurile grele de la prelucrarea ţiţeiului.

11. În funcţie de stadiul de prelucrare, produsele care rezultă dintr-un proces tehnologicpot fi clasificate înproduse brute, intermediare şi finite. Produsele brutenu pot fi utilizate ca atare ci necesită finisări, condiţionări etc. (deexemplu piesele turnate trebuie prelucrate prin aşchiere, substanţa activă din detergenţi seutilizează după amestecare cu alţi ingredienţi, etc.) Produsele intermediarese mai numesc şi semifabricate.Unele dintre acestea pot fiutilizate ca atare, deoarece nu necesită tratamente speciale de finisare(diferite profile realizateprin laminare sunt folosite ca atare în construcţii), alţi intermediari devin materie primă în altefabricaţii (fibrele sintetice obţinute în industria petrochimică devin materie primă pentruindustria textilă etc.). Produsele finitesunt obţinute în ultima etapă a procesului tehnologic.Sunt finisate şicorespund din punct de vedere calitativ documentaţiei tehnice şi cerinţelor beneficiarului.Sfera de cuprindere a noţiunii de produs finit este largă. Astfel fibra sintetică cerută de industria textilă este livrată ca produs finit, iarpentru consumatorul final nu au importanţă decât ţesăturile şi tricotajele, rezultate prinprelucrarea fibrelor. Produsele finite care nu corespund cerinţelor de calitate se numesc rebuturi , acesteapot fi recuperabile (din sticlă, metale) şi nerecuperabile.

12. 2 Documentaţia tehnică În industrie, orice produs se fabrică pe baza unei documentaţii: 1. Desenul- ilustrează soluţia constructivă aleasă de proiectant, ţinând seama de funcţia pe care trebuie să o îndeplinească produsul, în condiţii de eficienţă mare, calitate superioară şi cheltuieli de producţie cât mai mici. El poate fi: - desen de ansamblu,din care trebuie să rezulte modul de funcţionare al acestuia şi cea mai mare parte a componentelor sale. - desen de subansambluse referă la părţi ale produsului a căror funcţionare şi construcţie nu se explică în desenul de ansamblu. - desen de execuţie- se realizează pentru fiecare piesă componentă nestandardizată a produsului. Piesele componente ale unui ansamblu se numescrepere. 2. Calcululdimensiunilor tuturor pieselor componente şi a caracteristicilor tehnice şi funcţionale ale produsului se efectuează ţinând seama de condiţiile impuse de beneficiar şi solicitările ce apar în timpul funcţionării ansamblului .