Minele de aur poluează mediul

1. Minele de aur poluează mediul • Metoda cea mai ieftină de extracţie a aurului presupune utilizarea cianurilor pentru separarea metalului preţios de rocă. Pentru fiecare uncie de aur, trebuie excavate de la 30 de tone până la 100 de tone de pământ şi piatră. Mormanele de rocă fărâmiţată sunt apoi stropite din belşug cu cianură de sodiu. Procesul tehnologic presupune utilizarea unei mari cantităţi de apă. De aici riscurile de contaminare, dar şi de a secătui bazinele hidrografice mai firave. Mineritul pe bază de cianuri are o istorie sumbră. Amintim doar anul 1996, când patru milioane de tone de deşeuri toxice au fost deversate în principalul râu al insulei Marinduque. Încărcate în camioane, deşeurile ar fi format o coloană ce putea înconjura de trei ori Ecuatorul. Şi în România s-a produs o catastrofă de proporţii, în ianuarie 2000. O avarie la bazinul de ape reziduale al societăţii Aurul Baia Mare a eliberat în râul Lăpuş peste 100.000 de metri cubi de otravă. Cianurile au pătruns apoi în râurile Someş şi Tisa, unda de poluare ajungând până în Delta Dunării. Peste o mie de tone de peşti morţi au fost adunaţi din apele contaminate. NASTASA ANDREI GRUPUL SCOAR AGRICOL “MARCEL GUGUIANU ZORLENI”

2. Dezastrele ecologice, efectul industrializării • Istoric vorbind, cele mai mari dezastre ecologice au fost provocate de războaie. În timp de pace, oamenii s-au străduit să atingă acelaşi record. • Din punct de vedere al numărului de victime, cel mai mare accident ecologic s-a produs în oraşul indian Bhopal, pe 3 decembrie 1984. Explozia produsă la uzina de pesticide din oraş a împrăştiat în aer 40 de tone de izocianat de metil. Bilanţul: aproape 30.000 de morţi, din care 8.000 doar în prima zi. • Din punct de vedere al consecinţelor asupra mediului, cel mai notabil accident este naufragiul petrolierului american Exxon Valdez, în nordul Pacificului, la 24 martie 1989. Peste 40 de milioane de litri de petrol au infestat coastele Alaskăi şi ale nord-vestului Canadei. Numai pagubele produse industriei piscicole prin uciderea a mii de bancuri de somoni şi heringi sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari. • Europa nu a fost scutită nici ea de efectele devastatoare ale mareei negre. Naufragiul petrolierelor Erika, în largul peninsulei Bretagne, în 1989 şi mai recenta scufundare a petrolierului Prestige în golful Biscaya din noiembrie 2002 au provocat moartea a milioane de animale, pagube considerabile turismului de pe coasta atlantică a Europei, iar industria piscicolă locală suportă şi acum consecinţele. • Cel mai celebru şi nefast accident ecologic rămâne însă explozia reactorului numărul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl. Efectele dezastrului se văd şi după peste 21 de ani, şi nu numai în Ucraina. Bilanţul celor ucişi în ultimii 20 de ani de norul radioactiv degajat la Cernobîl se apropie de 150.000 şi, potrivit estimărilor ONU, viaţa şi sănătatea a 7 milioane de oameni au fost afectate de dezastru. • Acest termen nefast se potriveşte şi unor fenomene non-punctuale, provocate de anii de poluare şi exploatare industrială iraţională. Cantitatea de apă din Marea Aral din Rusia s-a înjumătăţit în ultimii 50 de ani, defrişarea masivă din Amazonia lărgeşte în fiecare zi gaura din stratul de ozon observată pentru prima dată acum trei decenii, iar norul brun de noxe din Asia, mare cât suprafaţa Statelor Unite, afectează anual aerul, apa şi agricultura din Pakistan, India, China şi din statele Asiei de Sud-Est. {Realitatea TV}

3. Dezastre ecologice vizibile după închiderea minelor Singura haldă de steril recuperată pentru mediul înconjurător, cea de la Cavnic, este o realizare olandeză. Tragedia petrecută recent la Mina Petrila, din Hunedoara, a stârnit o nouă serie de dezbateri privind starea acestei ramuri industriale în România. Mai mult, în cele mai multe cazuri din zonele în care mineritul este de domeniul trecutului rămâne un adevărat dezastru ecologic. În Maramureş, odată cu restrângerea, apoi închiderea mineritului în apropierea minelor din Cavnic, Borşa, Baia Sprie, ca şi în jurul municipiului Baia Mare au rămas zeci de halde cu mii de tone de steril. Vara, de pe halde se ridică un praf fin sufocant, iar primăvara, după topirea zăpezii şi ploi, haldele se umplu cu apă şi se revarsă în râuri. Apele de mină curg prin staţii de epurare părăsite şi ele, astfel că râurile Cisla, Lăpuş, Vaser, Cavnic, Băiţa, Ilba şi Nistru sunt în continuare poluate. Lac • de cianură în locul haldei de lângă Baia-Mare Anul acesta, odată cu inundaţiile din iulie, haldele de deasupra cartierului Baia Borşa au fost aproape să provoace dezastru şi să inunde zona. Halda de la Plopiş inundă constant terenurile oamenilor. La cealaltă extremă, halda de steril de lângă Baia Mare a fost folosită, reciclată, dar în locul ei a apărut un lac de cianură. De altfel, singura haldă ecologizată, din cele câteva zeci din Maramureş, e la Cavnic, unde a avut loc un experiment al Ministerului Industriilor din Olanda, care a plătit 800.000 de euro. „Iazul Mălăini a fost recuperat ecologic folosindu-se o anvelopă cauciucată impermeabilă cu care s-a acoperit halda, apoi s-a pus 40 centimetri pământ vegetal, după care s-a înierbat“, spune Nicolae Bindiu, primarul oraşului Cavnic în mandatul 2000-2004. De atunci însă, aluviunile au ros pământul vegetal şi au tras brazde adânci, uneori până la folia cauciucată. „Prin contract, Remin s-a obligat să asigure întreţinerea vreme de 50 de ani“, a fost replica lui Nicolae Bindiu. În aceeaşi perioadă, s-a mai făcut o încercare autohtonă de ecologizare, la haldele Gotlieb şi la Mina Roata. Cu asistaţi ai primăriei, cu elevi, s-au pus garduri pentru reducerea erodării, apoi s-au plantat puieţi. Proiecte tehnice pentru ecologizări sunt şi la Borşa, la haldele D1 şi D2, dar minele sunt închise, iar Remin, declarat falit, are datorii de zeci de milioane de lei • la bugetele primăriilor din zonă şi de 439 de milioane de lei la bugetul de stat.