“LUCEAFĂRUL” ŞI “DEMONUL” -antinomia dintre actanți-

1. “LUCEAFĂRUL” ŞI “DEMONUL” -antinomia dintre actanți-

3. HYPERION-DEMON Cele două personaje sunt ipostaze lirice,simbolice: - dacă Hyperion este o ființă superioară, un principiu cosmic, care înțelege ordinea universului ca sistem constituit, Demonul se comportă ca un proscris damnat tocmai din pricina superioritatii sale, el este un principiu negator absolut:,,De mult proscris el rătăcește/ Prin trista lumilor risipă...Dar, vai, splendoarea întregii firi/ Nu poate-n inima pustie/ A Demonului să învie/ Nici forțe noi, nici noi simțiri/ La toate acestea cel semeț/ Privea cu ură și dispreț”

5. CREATORUL ( DEMIURGUL) Un personaj-cheie în ambele poeme e Creatorul. La Lermontov e personaj figurativ, el fiind marele dușman din trecut al eroului. Demiurgul eminescian apare ca voce a rațiunii, ca Logos, ca principiu cosmic coordonator.

6. ATITUDINEA FAȚĂ DE DEMIURG Hyperion este o esență creatoare, iar dialogul cu Demiurgul demonstreaza participarea sa la ordinea universală, pentru că acesta refuză să-i ia nemurirea: ,, moartea nu se poate” Demonul este un înger decăzut ce sfidează pe Creator și trăiește sentimentul acut al neliniștii și al urii veșnice : „Sunt cel al cărui ochi strivește / Orice nădejde și avânt / Pe care nimeni nu-l iubeste...”

7. ATITUDINEA FAȚĂ DE DEMIURG Hyperion îi recunoaște Demiurgului superioritatea, cerându-i dezlegarea de nemurire prin apelativul ,, Părinte”: ,, De greul negrei veșnicii/ Părinte, mă dezleagă”, el îl slăvește pe Creator : „și lăudat pe veci să fii / Pe-a lumii scară întreagă.” Demonul face rău pentru că doar așa poate sfida pe creatorul suprem.

8. TAMARA- CĂTĂLINA Dacă, Tamara din poemul lui Lermontov e femeia-înger, serafică, Cătălina se afirma ca simbol care reprezintă condiția umana cu limitele ei.Poetul plasează în prim plan aspirația spre Luceafăr, adica spre superioritate și infinit, în antiteza cu efemeritatea destinului unui muritor. In timp ce Tamara și Demonul sunt personaje a căror opoziție e determinată de antagonismul bine-rău, cea a cuplului eminescian, Catalina-Hyperion, e provocată de contradicția dintre finit și infinit, dintre geniu și mediocritate.

9. Atitudinea fiinţelor superioare faţă de pământencele de care s-au indrăgostit. Luceafărul îi oferă fetei de împărat nemărginirea, dar tot el este capabil de jertfa supremă : „Da, mă voi naşte din păcat / Primind o altă lege.” Demonul îi oferă de la început propria convertire la omenesc : „Vreau să mă rog / Vreau să iubesc / În bine iar să cred voiesc.”

10. ,,Lucefărul”-,,Demonul” -incipit și final-

11. incipitul • Incipitul în "Luceafărul" îl constituie strofa I, în care este prezentată frumoasa fată de împărat, acţiunea fiind plasată într-un timp primordial, nedeterminat, ca și în basm. • ”Demonul”se deschide cu prezentarea protagonistului eponim, rătăcitor pe pământ, fără speranță și tulburat. El locuiește într-o izolare infinită, iar nemurirea și puterea nelimitată este o povară fără valoare pentru el.

12. incipit A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată. Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. ( Lucefărul) Mâhnitul Demon singuratic Peste pământ zbura tăcut Şi fruntea lui ca de jăratic Îşi amintea despre trecut Când în lumina orbitoare Ca heruvim el strălucea Şi când cometa călătoare Schimba cu el o sărutare Şi-alintător îi suradea. ( Demonul)

13. final Finalul poemului eminescian, Luceafărul, prezintă,-pe de-o parte, idila pământească dintre Cătălina, fata de împărat pentru a care-i iubire Luceafărul ar fi renunțat la nemurire, şi Cătălin, norocosul copil de casă. "îmbătată de amor", fata îl cheamă din nou pe Luceafăr, dar nu pentru a-i "lumina" viaţa (ca în tabloul întâi), ci pentru a-i "lumina" norocul. -pe de-o parte, este prezentat Hyperion, care, înţelegând incompatibilitatea celor două lumi ("cercul vostru strâmt" şi "lumea mea"), renunţă la iubire (care înseamnă efemeritate şi moarte) şi se întoarce la esenţa sa dintâi, la absenţa iubirii (la eternitate şi indiferenţă). „ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece.”

14. Poemul „Demonul” se încheie cu moartea Tamarei provocată de sărutul otrăvitor al demonului, dar al cărei suflet a fost salvat de un înger și dus în rai. Demonul fiind astfel, înfrânt își exprimă dorinţa de a-şi alunga iubirea şi puterea de a iubi, fiind astfel veşnic condamnat la o imposibilă mântuire. Şi Demonul , înfrânt, sălbatic Îşi blestema nebunul vis , Din nou, trufaş şi singuratic , Pribeag rămase prin abis . Din nou înfrânt porni-n neştire , Încrâncenat scrişnind din dinţi , Lipsit de ţel şi de iubire Şi părăsit de nazuinţi !…

15. Momentul sărutului

16. BIBLIOGRAFIE • www. web-romana.wordpress.com • STUDII DE LITERATURĂ COMPARATĂ, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968 • Sanda Radian, Corelații între literatura română și literatura uiversală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977

17. Realizatori:Farcaş Andreea Filip Mihaela Ignat Alina Maioş Lavinia Prof coordonator: Matiş Ramona