FAMILIA SI SUCCESUL SCOLAR

1. FAMILIA SI SUCCESUL SCOLAR PROF. CLAUDIA PREDEANU COLEGIUL NATIONAL “ION MINULESCU” SLATINA, JUD OLT

2. Creşterea calitătii actului educational implică o serie de factori sociali, fizici şi psihici fiind in strânsă legatură cu atât cu personalitatea elevului cât şi cu talentul pedagogic al profesorului • Cu toţii am intalnit elevi a caror personalitate puternică ne-a dat de furcă, dar şi elevi foarte docili. • Cea mai mare satisfacţie a dascălului este atunci când reuşeste sa colaboreze bine sau foarte bine cu un elev care, la inceput, a refuzat orice colaborare. • Când elevul simte in profesorul de la clasă un partener de dialog va incerca totul pentru ca aceasta relaţie să nu fie afectată . Elevul va încerca să i învete mai bine, va intreba atunci cand nu intelege informaţia prezentată si va caută să citeasca noi informaţii pe care sa le comunice profesorului receptiv la nevoia lui de cunoaştere.

3. Astfel de elevi am intalnit în fiecare generaţie de elevi pe care am “pastorit-o” ca profesor diriginte. • A fost foarte important ca elevul să stie ca poate apela la sfaturile mele ori de cate ori a fost nevoie dar, uneori, a trecut aproape un an scolar pană cand acel elev a capatat incredere in dirigintele lui şi s-a convins că sfaturile mele erau mai bune decat cele ale prietenilor. • Dirigintele este, in unele cazuri, mamă, tată, frate şi, de ce nu, chiar un foarte bun prieten pentru elevii cu sensibilitate deosebita.

4. Sufletul unui adolescent este uşor de rănit, iar rana se adanceşte cu fiecare situaţie dificilă pe care o va intampina. • Atât părinţii cât şi profesorii trebuie să intervină în numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul elevului, dar trebuie să o facă bland, pentru că altfel poate duce la efecte contrare atat pentru echilibrul copilului cat şi pentru conturarea personalităţii sale. Actele de injustiţie ce i se fac de către cei din jur sunt greu tolerate. Prin structura lor copii sunt sinceri, naivi şi cinstiţi şi este păcat să le alterăm aceste trăsături morale prin intervenţii brutale ca bătaia (care este exclusă din rândul metodelor educative) sau prin atitudini nesincere,meschine.

5. Rolul de părinte este greu şi pretinde cunoştinţe teoretice şi practice de pedagogie, psihologie şi medicină; pretinde bunăvoinţa acestora de a învăţa continuu de la şi din viaţă, de a gândi, şi mai ales de a înfrunta situaţii imprevizibile şi pe care trebuie să le rezolve cu înţelepciune şi cu discernământ. • Problemele pe care copii le ridică în faţa părinţilor sunt adesea rezultatul unor preocupări sau frământări individuale şi la care aşteaptă un răspuns sau o soluţionare din partea părinţilor. Şi în aceste cazuri părintele trebuie sa-l asculte cu rabdare pe copil , sa analizeze problemele cel preocupă si să încerce să găsească cea mai simplă şi eficientă cale de rezolvare.

6. Tulburarea dezvoltării intelectuale, delicvenţa şi alte manifestări ale inadaptabilităţii sociale ale adultului îşi au originea, de cele mai multe ori în anii copilăriei, când copilul se afla sub tutela familiei şi a şcolii. • Deşi sunt binecunoscute aceste concluzii legătura permanentă şi organizată care ar trebui să existe între familie şi şcoală rămâne nesatisfăcătoare şi se rezumă în general la contacte sporadice între părinţi şi diriginţi. • De multe ori părinţii nu cunosc cu exactitate situaţia şcolară a copiilor lor, îndeplinind rolul de „spectatori indiferenţi” la evoluţia nesatisfăcătoare a propriilor lor copii. • Orice sistem de educaţia, oricât ar fi el de bine întocmit, rămâne neputincios dacă se izbeşte de indiferenţa sau opoziţia părinţilor. • Autoritatea părinţilor şi a şcolii reprezintă o garanţie împotriva a numeroase plăgi sociale care ar putea afecta educaţia şi sănătatea copiilor: stresul, delicvenţa juvenilă, insuccesele şcolare. • Sociologii au dezbatut indelung tiparul comportamental al părinţilor. Au observat diferentele existente in fiecare dintre ei. Fiecare are o particularitate specifică care işi pune amprenta in mod unic asupra copilului său .

7. În cei 23 ani de când sunt profesor si diriginte am intalnit mai multe tipuri de parinţi pe care i-am putut asocia cu tipurile propuse de sociologi : • Părinti autoritari: sunt foarte solicitanti şi directi in comunicare. Ei cer foarte mult de la copii si asteapta in schimb supunere. Urmaresc evolutia copilului pas cu pas şi ii indruma mereu pe un stil de impunere , dictatorial • Părinti indulgenti: sunt tipul de părinti care evita confruntarea, care sunt mai permisivi şi care nu impun reguli foarte stricte. Nu sunt implicati prea direct in comunicare si nu sunt prea solicitanti. • Părinti negociatori: sunt genul de păarinti care imbină partea autoritară cu negocierea. Ei asigură o disciplină mai mult in colaborare, cerintele lor fiind bazate pe dorinta de socializare si cooperare. • Părinti putin implicati: au un nivel de implicare mai scăzut. In cazuri mai extreme, se poate ajunge chiar si la neglijare.

8. Tipologia parentală tine foarte mult mai ales de o latura psihologică pe care o găsim şi in comportamentul copiilor, prin practicile părintilor de inducere a vinei, rusinii sau diminuare a iubirii • Copii ai caror părinţi sunt mai autoritari, devin mai puţin abili din punct de vedere al interacţionarii sociale, al rezultatelor şcolare, al increderii de sine şi au un nivel mai ridicat al depresiei. Fiind permanent verificaţi de părinţi şi certaţi pentru fiecare nota mai mică decat a colegului de banca sau decat cea a fratelui său acesti copii ajung să se interiorizeze si să tremure la gandul ca tatăl sau mama autoritară va afla de esecul său la vreo materie. Comparaţia permanentă intre copii , comportament discriminatoriu fată de proprii copii si impunerea unor standarde prea inalte fată de potentialul real al copilului duce in final la ură intre fraţi şi la situaţii cand copilul alege sinuciderea.

9. Copii cu părinti prea indulgenţi tind să aibă rezultate mai scăzute la invatătură, insă, au un nivel mai ridicat al increderii in sine, al interacţionarii sociale si un nivel mai scazut al depresiei. Expresii de genul: „lasă d-na profesoară că eu nu am făcut facultate şi uite ce bine imi merge” imprimă şi in mintea elevului ideea că invăţătura nu este necesară.

10. Ca profesor diriginte am incercat să stabilesc gradul de comunicare dintre elevii mei si familiile lor pentru a determina cauzele insucceselor scolare ale unor dintre ei. Am aplicat, in acest scop, un chestionar, la sfârsitul semestrului I al clasei a IX-a. Rezultatele chestionarului m-a pus pe gânduri şi am incercat să-mi apropii elevii mai mult suplinind lipsa de comunicare din familiile lor. • Iată cateva intrebari adresate părinţilor si răspunsurile date de acestia: • Credeti ca există o comunicare reală intre dvs. si copilul dvs.? Justificaţi răspunsul. • Cat timp alocaţi comunicării cu copilul dvs. intr-o săptamană? • Vă povesteşte copilul dvs. atitudini, situaţii care apar in timpul programului scolar? • Cum apreciază copilul dvs. starea disciplinară existentă în clasă şi în timpul orelor si a pauzelor? • Care sunt disciplinele preferate de copilul dvs.? • In timpul programului scolar, cat de des îi este necesar telefonul? • Aveti obiceiul sa verificaţi revistele, filmele site-urile carora copilul dvs acorda interes? • Ce suma de bani cheltuieste zilnic? • Care sunt eventualele surse de stres din viata copilui dvs. ? • Ce măsuri aţi luat cand copilul v-a mintit?

11. Intrebările din chestionar au fost adaptate si aplicate şi elevilor in aceeasi zi. Daca la 2/3 din numărul de elevi şi părinţi chestionaţi răspunsurile corespundeau in cea mai mare parte, la restul situaţia a fost de-a dreptul ingrijorătoare. Iată cateva exemple:

12. De fapt stilul de educaţie pe care un parinte îl aplica copilului său este un barometru clar al stării de bine din familie. Fiecare îsi găseste propriile coordonate comportamentale, prin care stabileste o anumită linie de crestere. • Nu de puţine ori mi s-a intamplat ca mamele unor elevi sămă roage să corectez ceva din comportamentul copiilor lor spunand: „pe dvs. vă asculta” sau „ face mereu ce l-aţi sfatuit”. Nu stiu dacă să ma bucur sau să ma intristez . Mă bucur ca am reusit o comunicare buna cu elevul, dar ma întristez sa constat ca in familia lui colaborarea este deficitara. Şi mă gandesc la acele lectorate cu parinţii la care acestia nu prea vin... Şi cat de mult le-ar fi de folos!

14. Iată cateva dintre motivele pentru care unii parinţi nu vin la şedinţele planificate: • copilul meu imi spune totul; • sunt prea ocupat; • vin doar dacă a facut vreo prostie la şcoală.

15. Şi atunci rămăne ca profesorul să fie mama, tata si prietenul elevului său...