ANTIM IVIREANUL

1. ANTIM IVIREANUL Biografie Realizat de Grasu Mihaela

2. Carturar Tipograf Orator ANTIM IVIREANUL (1660-1716) Mitropolit al Tarii Romanesti in perioada 1708-1716 Editor

3. Se pare că era vlăstarul unei familii îstărite de georgieni din părţile Azovului, care pe vremea aceea se aflau sub stăpânire turcească. Este rapit la 16 ani si vandut ca rob la Constantinopol,unde isi dovedeste insusiri intelectuale si artistice,care ii redau libertatea. Căzuse din tinereţe în sclavie, fără să ştim în ce împrejurări şi nici cum a izbutit să-şi recapete libertatea. Invata limba turca si araba si arta imprimeriei si a broderiei.

4. Isi foloseste calitatile de sculptor,desenator,pictor si caligraf. Del Chiaro, care l-a cunoscut personal, ne spune că era „înzestrat cu talente rare”, „cunoştea sculptura, pictura şi broderia” şi că „ridicase la perfecţiune arta tipografiei”.  Mitropolitul Antim Ivireanu izbutise să-şi asigure prin aceste calităţi o situaţie independentă, probabil în Constantinopol, când Brâncoveanu l-a adus în ţară. „Eu aci în ţară – aminteşte el – n-am venit de voia mea, nici de vreo sărăcie sau lipsă”.

5. Tipareste mai intai carti grecesti ("Invataturile lui Vasile Macedonianul catre fiul sau Leon",1691) ,dar invata repede limba romana si in 1694 scoate de sub tipar o "Psaltire" romaneasca,ale carei opt versuri la stema tarii sunt semnate de "smeritul intre ieromonahi Antim Ivireanul". In 1964 devine egumen la manastirea Snagov, unde tipareste paisprezece carti religioase,intre care sapte grecesti si patru romanesti, printre care se numara :

6. Antologhionul (1697), • Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699), • Proschinitarul Sf. Munte Athos (1701, greceste), • Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume), • Evanghelia (1697), • Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (1698), • Carte sau lumină (1699), • Învătături crestinesti (1700), • Floarea darurilor (1701)

7. In 1705 este ales episcop al Ramnicului,unde isi continua opera tipografica ,punand la dispozitia preotilor carti in limba romana si contribuind hotarator la introducerea in biserica a limbii poporului. Intru totul,Antim Ivireanu a tiparit treizeci si opt de carti ,dintre care douazeci si patru in romana,de regula carti de cult ,lucrari polemice,de combatere a calvinismului si a catolicismului ,dar si lucrari cu caracter moralizator "Pilde filozoficesti" sau chiar carti populare,aflate de mult in circulatie sub forma de manuscris, "Alexandria " si " Floarea darurilor". In 1708 devine mitropolit al Tarii Romanesti ,prin dorinta testamentara a antecesorului sau Teodosie,care ii recunoaste importantele merite in sprijinirea Bisericii Ortodoxe romanesti.

8. In 1709-1716 scrie "Didahiile" ,opera sa de capetenie ,care cuprinde douazeci si opt de predici rostite la Bucuresti sau Targoviste in timpul slujbelor duminicale si la sarbatori bisericesti mai importante si sapte predici ocazionale. In 1706 trimite la Alep ,in Siria , o tipografie,iar in 1710 ajuta la instalarea primei tipografii la Tbilisi,in Georgia natala,unde ucenicul sau,Mihai Stefanovici,tipareste o "Evanghelie" si un "Liturghier".

9. Pe data de 16 martie1705 a fost ales episcop de Vâlcea, unde la tipografia de la Mănăstirea Govora , tipăreste alte 9 cărti (3 românesti, 3 slavo-române, 3 grecesti): • Tomul bucuriei, (1705, greceste), • Liturghierul si • Evhologhionul (1706, într-un singur volum, ambele reprezentând primele editii românesti al acestora în Muntenia • Învătătura pe scurt pentru taina pocăintei (1705, româneste, lucrare originală).

10. La 28 ianuarie1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, fiind instalat în functie pe 22 februarie al aceluiasi an. În această calitate, înfiintează ca si la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviste, unde a tipărit un număr de 18 cărti (5 grecesti, una slavo-română, una slavo-româno-greacă, 11 românesti), între care se remarcă cele românesti: Învătătură bisericească la cele mai trebuincioase si mai de folos pentru învătătura preotilor (1710), Capete de poruncă la toată ceata bisericească, pentru ca să păzească fiestecarele din preoti si din diaconi deplin si cu cinste datoria hotarului său (1714), ambele originale, Psaltirea (1710), Octoihul (1712), Liturghierul (1713), Evhologhionul (1713), Catavasierul (1714);

11. Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română • Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însusi, coordonate sau patronate, în limbi diferite si de o mare diversitate, prin numerosii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. • A avut un rol însemnat în introducerea completă si definitivă a limbii române în slujbă. Desi româna nu era limba sa nativă, a reusit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înteleasă de contemporanii săi si este folosită până astăzi.

12. Scriitor, autor de lucrări bisericesti Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el si câteva manuscrise: • Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului si Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiti ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie si în Evanghelie si adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor, cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete în medalion, 3 schite si 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament (Târgoviște, 1709, manuscrisul original se găseste la Kiev, iar în România există o copie realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-lea). • Tot în manuscris a rămas si opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători si 7 cuvântări ocazionale).

13. Analiza cărtilor originale publicate, dar si a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci si una profană întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar si din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl asează, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori crestini din toate timpurile. In Bucuresti se afla asa numita Mânăstirea Antim - (1713 - 1715), pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură si sculptură din tara noastră. Pe seama veniturilor generate de aceasta, a alcătuit un testament, intitulat "Învătături pentru asezământul cinstitei mănăstiri a tuturor sfintilor, capete 32", în vederea organizării unei impresionante opere de asistentă socială.

14. Caterisirea si martiriul său; canonizarea sa în 1992 Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii ortodoxe si a poporului român, dar mai ales din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic si condamnat la exil pe viată în mănăstirea "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostasii turci si trupul aruncat undeva în râul Marita sau în Tungea, dincolo de Adrianopol. Câtiva ani mai târziu, Patriarhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă caterisire si a fost reabilitat. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.