MIC DICTIONAR EXPLICATIV

1. MIC DICTIONAR EXPLICATIV REALIZAT DE ROBERT VASILUŢ PE TEXTELE-SUPORT ;;MĂRIUCA “ ŞI ;;CRUCEA LUI LEONTE”

2. Termeni din textul „Crucea lui Leonte „ • NESÁȚ s.n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesáțiu s.n.] – Ne- + saț. • STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s.m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimântător; grozav, cumplit, teribil. ¦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (tare) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă raportul de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S.m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašinu. • PRÍCI, priciuri, s.n. Pat rudimentar; spec. pat (de scânduri) pentru un număr mare de persoane, folosit în dormit Double-click to add graphics

3. scîncí (-césc, -ít), vb. – 1. A se smiorcăi, a geme, a se tîngui. – 2. A lătra. – Var. schinci, înv. scîncez. Trans. ocînci, Munt. schincăni. Crea?ie expresivă. Der. din sl. skučati „a lătra” (Cihac, II, 329; Şeineanu, Chien, 239; Tiktin), cf. pol. skuczác „a geme”, este dificilă semantic ş nu pare posibilă în ce priveşte fonetismul. – Der. scîncet, s.n. (geamăt; tînguit); scînceală, s.f. (scîncet). • tulpán (-ne), s.n. – 1. Muselină, pînză subțire. – 2. Basma. – Var. trupan, trupai. Mr. dulben. Tc. (per.) tülbent, dülbent (Şeineanu, II, 866; Ronzevalle 68), cf. ngr., alb. düljben, bg. djulben, sb. dulbent. Este dubletul lui tulbent, s.n. (Trans., voal de mireasă), din sb. tulbenta; și al lui tulipan, s.m. (lalea), din același cuvînt tc., prin intermediul it. tulipano, germ. Tulipan(e), cf. sb., cr., ceh., pol., rut. tulipan, mag. tulipán (Gáldi, Dict., 165); al lui tulipă, s.f. (lalea; abajur de sticlă pentru becuri electrice), din fr. tulipe; și al lui turban, s.n., din fr. turban. Numele de turban se explică prin materialul său, cel de tulipan prin forma sa. • scálă s.f. – Febră aftoasă. Origine necunoscută. Legătură cu sl. skala „așchie” (Cihac, II, 329), nu este probabilă. Această boală care provine din cauza murdăriei, ar putea să-și lege numele întru cîtva de lat. squalidus „murdar”, mai ales că denumirea ei nu pare să fie moștenită. • ȘTÍMĂ1, știme, s.f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

4. cioáreci s.m. pl. – 1. Pantaloni tipici șărănești, din postav alb făcut în casă. – 2. În anumite regiuni, ciorapi de pînză sau postav purtați de femei iarna. – 3. Postav făcut în casă, stofă de lînă groasă. – Mr. cioaric „postav”; cioarici „ciorapi de pînză”. Origine necunoscută. Pare a fi același cuvînt iţari, prin intermediul unui der. *ițari(ci). Dacă această ipoteză este corectă, este vorba aproape sigur de un cuvînt din fondul tradițional. Explicațiile date pînă acum sînt insuficiente: din mag. szövedék „țesătură” (Cihac, II, 490); din tc. çarek „cizme orientale”, cf. ngr., alb. tšarihe (șeineanu, II, 132; Meyer 439; Lokotsch 401); din mr. cioară „șireturi pentru picioare” (Capidan, Dacor., IV, 265); de la benevreci, contaminat cu bg. čoa (‹ tc. çohe) „stofă de lînă groasă” (Weigand, Jb., XVI, 222). – Der. ciorecar, s.m. (ţăran, sătean). • búndă (búnde), s.f. – Haină îmblănită purtată de țărani. – Var. bo(a)ndră, bundră. Mag. bunda (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 86); cf. sb., ceh., rut., pol. bunda. Nu pare probabil ca pol. bunda să vină din rom., cum afirma Miklosich, Wander., 13. – Der. îmbondori (var. îmboldori), vb. (a înfofoli) coincid cu der. de la bondră; cf. Pușcariu, Dacor., I, 231.

5. ȘAL, șaluri, s.n. 1. țesătură din lână, mătase etc., de diverse forme şi dimensiuni, împodobită cu desene, broderii sau franjuri, pe care femeile o poartă pe cap sau pe umeri. ¦ Fular. 2. (Înv.) Stofă fină de lână, fabricată în Orient. ¦ Fâșie lungă de şal (2) purtată de bărbați, după moda orientală, în jurul capului sau al mijlocului; cearșaf (2). – Din tc. șal. • SUMÁN, sumane, s.n. 1. Haină ţărănească lungă (până la genunchi), făcută din pănură, dimie, postav gros etc. (bogat ornamentată cu găitane); ţundră, zeghe, dulamă (1). 2. țesătură groasă de lână lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. [Pl. : (2, m.) sumani. = Var.: sucmán s.n.] – Din bg. sukmanu. • cúșmă (cúșme), s.f. – 1. Căciulă de blană. – 2. (Banat) Pătură de lînă. – 3. (Mold.) Varietate comestibilă de ciupercă. Sl. kučima, în parte prin intermediul mag. kucsma (Cihac, II, 494; Gáldi, Dict., 88); cf. rut., slov. kučma, pol. kuczma. – Der. cușmar, s.m. (fabricant de căciuli). • MIȚÓS, -OÁSĂ, mițoți, -oase, adj. (Despre blană, lână sau obiecte de blană, de lână) Cu fire lungi, creșe și bogate; flocos; (despre animale) care are blana, lâna cu fire lungi şi dese. – Miță + suf. -os.

6. ÎNJUGÁ, înjúg, vb. I. 1. Tranz. A pune o vită (mai ales boii) la jug. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) angaja, a (se) înhăma la o acțiune care cere eforturi stăruitoare. – Din [a pune] în jug. • POCLÁDĂ, poclăzi, s.f. (Reg.) țesătură de casă mițoasă, de obicei din lână nevopsită, întrebuințată ca pătură sub șaua calului, ca învelitoare sau ca așternut. [Var.: plocádă, plocátă s.f., plocát, poclád s.n.] – Din sl. pokladu. • VÎRSTĂ, vârste, s.f. (Reg.) 1. Dungă sau bandă de altă culoare (într-o țesătură, în penajul unei păsări etc.); ornament care constă în dungi de altă culoare. 2. Mănunchi de flori, buchet. [Var.: vîrstă s.f.] – Din scr. Vrsta. • MERÍNDE, merinde, s.f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda. • RÁCLĂ, racle, s.f. (Pop.) 1. Sicriu, coșciug. 2. Ladă de lemn (de dimensiuni mari și ornamentată). 3. Cutie de lemn cu capac, în care se păstrează anumite alimente. 4. Despărțitură într-un hambar, unde se păstrează fânul, cerealele etc. 5. Pânză urzită cu două feluri de bumbac. [Var.: lácră s.f.] – Din bg. rakla. • FEDELÉŞ, fedeleșuri, s.n. Butoiaș mic, de forme diferite, în care țăranii își țin apa când lucrează la câmp. Expr. (Adverbial) A lega fedeleș = a lega strâns și bine ca să nu poată scăpa; a lega cobză. [Acc. ?i: fédeleș. – Pl. și: fedeleșe] – Din magh. Fedeles • păpușói, păpușói, s.m. (reg.) 1. păpușă care reprezintă o figură masculină; păpușă mare. . bărbat fără personalitate, om de nimic. 3. porumb.4. rodul porumbului (știuleți sau boabe). 5. plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii şi cu flori mari, roşii, galbene sau pestrițe; belșiță. 6. plantă denumită și lușcă albă. 7. plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici alburii sau trandafirii; papanaș.

7. ȘTERGÁR, ștergare, s.n. 1. Bucată dreptunghiulară de pânză, uneori cu broderii sau cu franjuri, care servețte ca prosop sau ca podoabă în casele ţărănești; ștergătoare (2), ștergură. 2. Maramă. – șterge + suf. -ar. • STATÍVE s.f. pl. (Reg.) 1. Război de țesut manual. Expr. A pune pânza în stative cu cineva = a lucra în tovărășie cu cineva, a se asocia cu cineva. 2. Instrument cu ajutorul căruia se întinde pielea vitelor tăiate, spre a fi curățată de păr, folosit în industria casnică. – Din scr. stative.

8. ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a investi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ¦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. • TULPÁN, tulpane, s.n. 1. Pânză (de bumbac, de lână, de mătase) cu țesătura foarte subțire și străvezie; muselină. 2. Basma în trei colțuri, cu care femeile (de la țară) își acoperă capul. – Din ngr. tulpáni. • LEHÁMITE s.f. (Pop.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de cineva sau de ceva). (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi (de ceva). [Var.: lehámete s.f. – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am săturat”. • CÓBE, cobe, s.f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă. ¦ Găină care suferă de această boală. 2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ¦ P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază-rea; p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din sl. kobi „geniu, augur”, bg. koba „semn rău”. • BOSCORODEÁLĂ, boscorodeli, s.f. Faptul de a boscorodi; vorbe spuse de cel care boscorodește. – Boscorodi + suf. -eală. • HĂRĂZÍT, -Ă, hărăziţi, -te, adj. 1. Stabilit, hotărât dinainte; destinat (1). 2. (Înv.) Devotat, credincios, fidel. – V. hărăzi. • NESÁȚ s.n. Dorință puternică, poftă, aviditate, lăcomie. [Var.: nesáțiu s.n.] – Ne- + saţ.