CondeiAs

1. Grupa I CondeiAs Elevele:Călescu Dorina Ilieş Alina Moldovan Denisa Pop Adriana Prof.Pop-Cozac Sorina

2. Demonstratie de apartenenta la gen si specie "O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale

3. I.L.Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române, autor de schiţe ,nuvele şi piese de teatru,adevarate capodopere ale genului.Seria celebrelor sale comedii-”O noapte furtunoasă”,”D-ale carnavalului” şi “Conu Leonida faţă cu Reacţiunea”-se completeaza,cu o măiestrie dusă la perfecţiune,prin opera”O scrisoare pierdută”,citită iniţial intr-o şedinţă a Societăţii literare ieşene “Junimea “şi jucata, în 1884,pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu succes imens incă de la premieră. • Comedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri , care provoacă râsul prin surprinderea unro moravuri reprobabile,a unor tipuri umanre ridicole sau unor situatii neaşteptate,avand un final fericit. Conţine un conflict de bază susţinut de o tensiune dramatică amplificată treptat, până la rezolvarea sa din deznodământ, căruia i se subordonează o serie de conflicte secundare.De asemenea, sunt prezente diferite tipuri de comic:de situţie, de moravuri,de caracter,de limbaj,de nume şi de intenţie. • Aparţinând genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice , dovadă fiind lista cu personajele de la începutul piesei şi didascaliile,indicaţiile scenice (sugestiile autorului privitoare la decor sau la jocul actorilor, pentru transpunerea textului în spectacol, căci acum regizorul este cel care preia locul naratorului din genul epic).

4. Comedia “O scrisoare pierdută “ este structurată in patru acte alcătuite din 9,14,7 si din nou , 14 scene , construite sub forma schimbului de repleci dintre personaje.Modalitatea principală de comunicare din textul piesei, deci principalul mod de expunere, este dialogul căruia i se alătură monologul dramatic, atunci când pe scenă apare un singur personaj care îşi exprimă gândurile ascunse ,zbuciumul sufletesc , intenţiile sau concluziile personale legate de unele întamplari anterioare(ex.Pristanda,Zoe, Caţavencu).Descrierea şi naraţiunea nu apar decât în replicile personajelor sau în indicaţiile dintre paranteze , marcând evenimente derulate în alt timp sau loc decât cel din scenă. • Tema comediei o constituie prezentarea vieţii social-politice dintr-un oraş de provincie , in preajma alegerilor pentru Cameră.Acestea din urmă devin,pentru dramaturg,un motiv de satirizare a alegerilor,a moravurilor şi a defectelor omeneşti,surprinse atât de viaţa politică, cât şi în cea de familie, încadrând astfel textul în categoria comediilor de moravuri. • Titlu operei pune în evidenţă contrastul comic dinte aparenţă şi esenţă, căci pretinsa luptă pentru puterea politică nu este, în fapt , decăt o luptă de culise , având ca instrument de şsantaj “ o scisoare pierdută” (un “ răvăşel de amor”)pe care Ştefan Tipătescu , prefectul judeţului,i-l trimite Zoei Trahanache ,soţia prezidentului ,pierdut mai apoi de aceasta, pretextul dramatic al comediei .

5. Deoarece este destinat reprezentării scenice ,textul impune anumite limite in ceea priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfaşurarea a acţiunii.Astfel, evenimentele comediei sunt plasate , “în capitala unui judeţ de munte, in zilele noastre”, dar se desfăşoară în birou prefecutlui, la primărie, în piaţa centrală, spaţii relativ reduse . Anul 1883 evocat (sfârşitul sec. al XIX-lea ) şi prioada unei campanii electorale se reduc sever , toată acţiunea fiind concentrată şi constrânsă a se desfăsura intr-un interval de trei zile. • Se poate vorbi , aşadar de un conflict de bază al piesei,căruia i se subordonează şi câteva secundare.

6. Starea conflictuală principală se declanşează o dată cu ameninţarea pulbicării biletului de amor ce devine armă de şantaj a grupării politice independente, constiutită in jurul lui Nae Caţavencu-avocat şi proprietar al ziarului “Racnetul Carpaţilor “ –împotriva reprezentanţilor partidului aflat la putere:prefectul Ştefan Tipătescu , Zaharia Trahanache –preşedintele grupării locale a partidului –şi Zoe-soţia acestuia . • Conflictul secundar este reprezentat ,pe de o parte , de cuplul politic Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului , trimiţând la “Centru” o scrisoare “semnată anonim”. Dar disputa politică dă naştere totodată unor dimensiuni chiar între amanţi Tipătescu şi Zoe în privinţa susţinerii candidaturii lui Caţavencu. De asemena in pauza dintre cele două discursuri electorale “oratorii “ intră în conflict: Farfuridi îl acuză pe Caţavencu că este” candidatul prefecului “ , iar anunţarea alegerii lui Dandanache,pe fundalul încăierării taberelor politice, duce la “spargerea” partidului independent:” Dăscălimea s-a apucat la ceartă, s-au bătut l-au bătut pe popa Pripici şi nici vorbă să mai scoată gazeta…….S-a spart partidul independent ….s-a spart”.

7. Menţinerea tensiunii dramatice pe parcursul acţiunii este datorată şi unor personaje secundare: pe de o parte,Cetăţeanul turmentat care intervine în scenă în mod involuntar şovăitor dar decisiv în derularea intrigii: găseşte de două ori, din întamplare scrisoarea,pe care i-o subtilizează iniţial Caţavencu şi,în final, i-o dă “adrisantului “ de drept, coana Joiţica.Pe de altă parte Agamemnon Dandanache este elementul –surpriză cu ajutorul căruia acţiunea capătă un deznodământ fericit, cum cere conversaţia comediei, dar reprezintă şi modalitatea prin care scriitorul renuţă la ezitarea de “a da “ mandatul de deputat ori “prostului” Farfuridi, ori “canaliei” Caţavencu. • Întreaga desfăşurare a acţiunii , evoloţia conflictelor şi comportamenul personajelor scot în evidenţă trăsăturile esenţiale ale oricărei comedii: provocarea râsului şi finalul comic prin rezovlarea neaşteptată a situaţiei iniţtiale. Metodele de realizare sunt diverse: încadrarea personajelor în tipologii (încornoratul Trahanache,donjuanul –Tipătescu , cocheta şi adulterina –Zoe,demagogul –Caţavencu, funcţionarul –Pristanda etc.), amestecul de stiluri (familiar administrativ, oratoric) şi tipurile de comic : de situaţie, de moravuri, de caracter, de limbaj si de nume.

8. Comicul de situaţie reiese din întamplarile neprevăzute:scrisoare este pierdută şi găsită succesiv Pristanda îi spionează pe adversarii prefectului stând pe uluci şi alunecând apoi pe stradă “peste un dobitoc”, tot el numără steagurile fără sa reuşească să dovedească numărul lor exact , cuplul Farfuridi-Brânzovenescu are unele reacţii exagerate în teama de a nu fi trădat răsturnarea de statut a lui Caţavencu (la început candidat, director de ziar,iar în final clovnul care conduce festivităţile în cinstea noului ales ),confuziile lui Dandanache care o vede pe Zoe ca fiind când soţia lui Tipătescu, când a lui Trahanache, împăcare ridicolă a forţelor politice adverese în final etc. • Comicul de moravuri are în vizor viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe-Tipătescu-Trahanache, deci adulterul), dar şi viaţa politică (şantajul,falsificarea listelor electorale), o ilustarea concludentă a viciilor şi păcatelor din vremea contemporană autorului.

9. Comicul de caracter reliefează defectele general-umane sancţionate indirect de Caragiale. Astfel, Caţavencu rămâne un demagog, în ciuda pretenţiei lui declarate de patriot,în spatele căreia îşi ascunde interesele personale ,meschine. Pristanda,un alt exemplu, este un tip servil , care i se supune orbeşte lui Tipătescu, dar care se pune bine şi cu directorul revistei “Răcnetul Carpaţilor” , căruia îi mărturiseşte că-i citeşte gazeta “ca pe Evanghelie”. Farfuridi rămaîne incadrat în tipologia prostului, din cauza întregii sale atitudini, a lipsei de discernământ , de inteligenţă şi de principii politice. • Comicul de limbaj este cel mai savuros şi scoate la lumină incultura, lipsa de coerenţă şi gândire sau pretenţiile de erudiţie ale personajelor, adâncind discrepanţa dintre aparenţă şi esenţă. Acest • tip de comic se realizează prin: ticuri verbale(“curat”,”aveţi puţintică răbdare”), stâlcirea neologismelor (famelie“,”adrisant”,”remuneraţie”,”bampir“”,”catrindală”), sensuri neadecvate (folosirea cuvântului”capitalist” pentru sensul de locuitor al capitalei), forme pleonastice (“Ce-mi dă în gând ideea”), contradicţia între termeni(“După lupre seculare care au durat apropare 30 de ani “), nonsensuri (“tânăr,tânăr,dar copt”),cacofonii (“va să zică că nu le are”) şi anacolutul (“eu care familia mea…şi eu ca românul imparţial …în sfârşit să trăiască”)..

10. Şi ultimul tip de comic ,cel al numelor se constiuie ca modalitate de caracterizare indirectă a personajelor , o formă prin care autorul sugerează dominata de carcter, originea sau rolul lor în desfăşuarea evenimentelor. Astfel, Trahanache (“trahanaua “ este o cocă moale) pare un tip uşor de manevrat,de modelat. Tipătescu(numele îi vine de la”tip” sau de la grecescu “tipota” – mâncare fără consistenţă) duce cu gândul la un tip important în viaţa politică , capabil însă şi de aventuri amoroase, datorită poziţiei si prezenţei sale . Caţavencu(“caţă “ sau “ caţaveică” –haină cu două feţe ) sugerează demagogia şi “stridenţa” (G.Ibrăileanu ).Pristanda (numele lui este şi cel al uni joc popular moldovenesc în care se bate pasul pe loc ) sugerează zbatreae inutilă , dar si ieea că este capabil să joace aşa cum i se cântă. Farfuridi şi Brânzovenescu numele cu rezonanţe culinare, indică inferioritatea, vulgaritatea dar şi lipsa de individualitate. Agamamnon Dandanache alăută un nume ilistru din mitologi greacă cu “dandanaua “- încurcătură, marcând personajul care creează confuzii penibile. În plus diminutivul “Agamiţă” sau “ Gagamiţă” cum îl pronunţă Trahanache , reliefează şi ramolismentul celuia care-l poartă.

11. Există şi un comic de intenţie rezervat scriitorului şi atitudinii sale faţă de personaje . Contrastul dintre aparenţă şi esenţă este evidenţiat şi prin ironizarea personajelor mai modeste in pretenţii, dar care doresc să se integreze intr-o lume burgheză (Pristanda,Cetăţeanul turmentat),satirizarea nobililor, a inculţilor cu pretenţii de irudiţie(Caţavencu,Farfuridi) sau prezenatrea grotească a unor trăsături comportamentale (Dandanache vorbeşte peltic,incoerent,este senil şi înlocueşte ,cel mai adesea neologismele, pe care nu le asimilează, cu onomatopeele ). • Fiind un text destinat reprezentării scenice ,strucutrat in acte şi scene ,cu un conflict principal ce antrenează un număr mare de personaje puse în situaţia de a dialoga pe scenă pentru a se evidenţa moravuri şi defecte omeneşti , cu un final fereicit, care provoacă râsul , opera “O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale prezintă toate trăsăturile generale ale unei comedii.