ARGOUL

1. ARGOUL

2. Ion Pachia Tatomirescu: “ argoul este un mod de exprimare nonliterar, specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“ şi cu „codul manierelor elegante“ – grupuri alcătuite din vagabonzi, delincvenţi, dar şi din elevi, studenţi, militari ş. a. –, care şi-au format un „vocabular special“, cuprinzând cuvinte „cu sensuri deturnate“, din limba comună, ori din sfera regionalismelor, neologismelor etc .”

3. Exemple: • marfă, meseriaş, • valabil, vrăjeală, • trombonist, trotilat, • a se da rotund, • a zemui, venit cu pluta (sau plutaş), • căzut odată cu ploaia, • venit cu roata de caşcaval pe dunga gardului, • e groasă, măcăne, • bişniţări, a drincui (din engl. (to)drink), • şmenar („persoană care înşală în schimbarea ilegală a banilor“), • a şpăgui (< şpagă) .

4. Argouri recente • ŞMECHER • Cuvant polsemantic: verbul a şmecheri în construcţie tranzitivă, a şmecheri pe cineva sau ceva înseamnă „a înşela; a truca, a falsifica“; iar ca reflexiv – a se şmecheri – are sensul „a deveni (mai) abil“ „e, ne-am şmecherit! “ • Familie lexicala: şmechereşte , şmecherie, şmechereală, şmecherlâc , şmecherit („fercheş, puţin neserios, puţin şmecherit) • Camp lexical: cuprinde acţiuni generale – a se învârti, a se descurca, a se orienta, a se prinde, a fenta, a îmbârliga –, strategii punctuale – mişculaţii (mişcoraţii), combinaţii, manevre, lipeli, mistreţuri, moşmande –, simulări – trucaje de Buftea, figuri, la şto, la ciuciu –, mijloace verbale – papagal, texte, vrăjeli, caterinci, abureli etc.

5. II. MARFA Substantivul capata valoare substantivala si adverbiala (uneori superlativa): • „O tipă cu totul superbă – marfă!“ • „Unul peste alta, băutură peste băutură, a fost «marf㻓 • Marfă bună „se spune, depreciativ, despre un om şmecher sau imoral“ • “Marfa de marfa” a cumparat (calitate).

6. III.Expresia colocviala “De cartier” intalnita azi in toate mediile, pornind din muzica pana in paginile ziarelor. • băieţii de cartier • viaţa băieţilor de cartier • şmenar de cartier • Limbaj de cartier • muzică de cartier • viaţa de cartier • gaşca din cartier.

7. IV. Expresia "băiat de băiat " • băiat cu ochi albaştri, • băiat de băiat, • băiat de ghindă, • băiat deştept, • băiat de traseu, • băiat salon, • băiat solvabil.

8. V. Miştoeste folosit mai ales în calitate de adjectiv şi adverb ca echivalent pentru „bun“, „bine“, „frumos“, „potrivit“ etc. Un sens cu totul diferit presupune construcţia fixă a lua la mişto„a-şi bate joc“ (unde mişto este tratat ca substantiv). Prin analogie cu expresia sinonimă din vorbirea familiară a lua peste picior, a lua la mişto se modifică în a lua peste mişto. Cu acelaşi sens se foloseşte şi a face mişto (de…). Un derivat, recent s-ar părea, al lui mişto este miştocar, folosit cu sensul „ironic, batjocoritor, zeflemist“ (deci semantic, de­rivatul are ca punct de plecare expresiile a lua la mişto, a face mişto).

9. VI.Expresie argotică „Aşa vrea muşchii…“destul de recentă, a cunoscut un succes rapid. • „m-a ghicit că mi-e milă de tagma martalogilor, nu numai de muşchii mei“ • „noi, cu muşchii de oţel / la cules de muşeţel .

10. VII. A se lasa cu… • Verbul a se lăsa se foloseşte, impersonal, cu sensul „a se produce, a se întâmpla; a fi iminent“: „se lasă cu nori dinspre U. S. “; „se lasă şi pentru bietu' Gigi cu un week-end scurt“ „Se va lăsa oare cu epurări la Interne? “ • Când verbul are un subiect – sensul său este „a produce, a avea ca efect“ .

11. VIII. Sufixul familiar-argotic-ar: • prietenar, • ciumecar, • şmenar, • găşcar, • giolar, • (mi)ştocar • străinar, • jupânar.

12. IX. Derivat (din Sufixul-ist) :ist cu temă neologică: • alarmist, • analist, • colonist, • congresist, • miniaturist, • propagandist, • romanist etc., • fripturist, • zeflemist, • bonjurist.

13. X. Sufixul –an de origine slavă: • merţan, • lungan, • grăsan, • beţivan; • bădăran, • ghiorlan, • modârlan, • topârlan, • barosan.

14. XI. Sufixul -os: • lexic de bază (bărbos, ruşinos, băşcălios, bătăios, pontos, pricinos, drăcos, lenevos, ţâfnos ); • neologisme (dubios, religios) ; • formaţii populare şi familiar-argotice (păgubos, haios).

15. „Zicea că i-am vrăjit nasol, / că fac mişto la parastase / ... mă tot miram ce-o gâdilase / de-a dichisit-o-n ochi un trol. // Şi mi-a suflat-o, mă... de-a gata, / călca-i-ar dricu' arătarea... / Cântai, cântai, dar vezi, cântarea / mi-a încălzit doar beregata. // Mă arde sub cămaşă coasta, / mă seacă dur, prea dur, abraşa, / sau bă... m-o fi durând cămaşa / şi eu nu ştiu nimic de asta. // Sunt şmecher, eu ? Eu, mă ? Ce zici... / C-aşa-mi turnă la-nghesuială... / Dar vezi, m-am prins: e pe gineală, / c-o arde-n muscă d-un carici. // M-a uns cu găinaţ de zână / şi tocmai cine... O cartoafă, / o ştoalfă talciocară, oafă... / Ei şi ? De-o gâdilă... rămână ! // Ochitul, vorbele îi put, / Dar dă-o-n suflet de gagică / ....... / Ai oasele la tine, Gică ? / Te fac pe zece un barbut... Nichita Stănescu, “La Calul Bălan, cârciumă şi han”.

16. Bibliografie :1.Valeria Guţu – Romalo. Corectitudine şi greşeală. Limba română actuală2.Rodica Zafiu. Diversitate stilistica in romana actuala. Bucuresti, 2003