In nuvela ,,La tiganci”

1. In nuvela ,,La tiganci” Miturile

2. Mitul Erosului Mitul erosului presupune o intelegere a acestui act uman, total diferita de cea actuala, care reduce iubirea la o mecanica instinctuala exacerbate. In lumea arhaica, sexualitatea si constiinta formau un tot inseparabil, iar ideea de paca nu exista.

3. Armoniasa unitate dintre trup si spirit acorda erosului demnitatea unei functii cognitive, dupa apreciarea lui Eliade insusi: ,,Sexualitatea a fost pretutindeni si intotdeauna – numai in lumea moderna nu e – o hierofanie, si actul sexual un act integral, deci si un mijloc de cunoastere”.

4. Mitul Logosului Afirma calitatea limajului ca rostire intemeietoare, avand functia universala de a numi si ordona semnificatiile lumii. Cuvantul este purtatorul atat al sensurilor vizibile, cat si al celor ascunse, inchizand in miezul lui cognitive un mister inepuizabil, ce trebuie revelat. O data rostit, cuvantul instituie ceva, are o consecinta in lumea reala, pe care o pune in miscare si chiar o modifica. De pilda, in naratiunea eliadesca ,,Fata capitanului”, autenticul erou fantastic nu e omul, ci Logosul, traind peripetii ca si fiinta. Un exemplu existent de mit al Logosului in nuvela ,,La tiganci” este ca lui Gavrilescu ii place sa vorbeasca mult, sic and este la tiganci, vorbeste despre Hildegard, in rest cand vorbeste majoritatea lucrurilor spuse sunt vorbe goale, unele avand niste simboluri ascunse, observate numai de cititor.

5. Mitul Timpului Disociind intre timpul istoric, care este durativ si irevocabil fata de cel mitic, susceptibil de a fi reiterate si recuperate spiritual, Mircea Eliade propune redobandirea semnificatiilor duratei sacre prin intermediul amintirilor referitoare la biografiile anterioare ale eroilor sai. Supratema duratei l-a preocupat pe Mircea Eliade intr-o masura tot asa de mare ca si pe Mihai Eminescu (deopotriva, in lirica sa si in proza fantastica – erudite).

6. Timpul mitic este motivul central in numeroase texte nuvelistice, precum 12 mii de capete de vite, O fotografie veche de 14 ani, Tinerete fara de tinerete, Pe strada Mantuleasa, etc. Iesirea din timpul profane coincide cu amnezia, iar intrarea in cel sacru presupune un preoces ideatic si sufletesc invers, anume anamneza, sub forma recuperarii dureroase a memoriei affective. Este interesant de semnalat faptul ca aceeasi problematica a prozei culte a fost anticipate, in basmul folkloric autohton, de calatoria initiatica a lui Fat-Frumos catre taramul mult visat al nemuririi si, dinspre acesta, inapoi catre realitate, marcand o traiectorie similara: memorie – uitare – amintire recuperatoare. Protagonistii nuvelelor eliadesti depasesc – prin intermediul imaginatiei – banalitatea existentei lor cotidiene si transforma supranaturalul intr-o realitate interioara, sufleteasca, mai pregnanta decat insasi viata lor.

7. Ceea ce caracterizeaza perspectiva straveche asupra timpului este anomalia cronologica. In conceptia primordiala, timpul sacru este oricand reversibil – opus celui istoric, incheiat o data pentru totdeauna -, susceptibil de a fi reluat si valorizat in dimensiunea lui spirituala. El opate fi recuperate afectiv, printr-un efort mnemotehnic (al memoriei voluntare). De aceea, evocare este forma narativa ideala de actualizare a trecutului, ce reprezinta dimensiunea temporala predilecta a fantasticului.

8. Mitul Exctinctiei Mitul extinctiei in lumea de dincolo se refera la cea mai tulburatoare victorie a omlui arhaic asupra celui modern. Primul a stiut sa transforme moartea dintr-un teribil si irevocabil punct terminus al vietii intr-unul al tacerii firesti, insotit de ritualuri care sa-i dea sentimental continuitatii existentei sale. Certitudinea trecerii intr-o alta forma existentiala elibera clipa disparitiei individuale de spaima umilitoare si acorda mortii insusirea nebanuita de eveniment necesar, nedramatic si chiar securizant.