90 likes | 316 Views
FIUL. Studiul 2 pentru 12 iulie 2014. FIUL OMULUI. “ Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut. ” (Mat ei 18:11). Isus S-a numit pe Sine Însuși ca “ Fiu al Omului .” Î n Vechiul Testament, acest termen se referea la ființele umane .
E N D
FIUL Studiul2 pentru 12 iulie 2014
FIUL OMULUI “Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” (Matei 18:11) Isus S-a numit pe Sine Însuși ca “Fiu al Omului.” În Vechiul Testament, acest termen se referea la ființele umane. Dumnezeu i-a numit atât pe Ezechiel cât și pe Daniel cu denumirea de “Fiu al omului.” Isus ne este deasemenea descoperit ca “Fiu al Omului” în cartea lui Daniel(Daniel 7:13; 10:16). Isus a vrut să evidențieze că El purta natura umană în întregime. Dumnezeu S-a alăturat familiei omenești prin nașterea Sa ca Om.
FIUL OMULUI “M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.” (Daniel 7:13) Isus nu S-a numit niciodată pe Sine “Mesia.” Cu toate acestea, El a folosit în dreptul Său expresia “Fiu al Omului” astfel încât să putem lega cu ușurință lucrarea Sa de misiunea mesianică, cum e prezentată în Daniel 7:13. “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” (Matei24:30) “Când va veniFiulomuluiînslavaSacutoţisfinţiiîngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slaveiSale.” (Matei25:31) “„Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.”(Matei26:64)
MISIUNEA LUI ISUS HRISTOS • OMUL • ISUS “Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10) • A pierdut legătura cu Dumnezeu • A restabilit relația noastră cu Tatăl (Ioan 1:51) Isus a venit să restabilească ceea ce omul a pierdut în Eden • A pierdut nevinovăția, sfințenia Ne iartă păcatele și ne învață cum să trăim frumos în viață(Matei26:28; 1 Petru2:21) • Și-a pierdut căminul • Pregătește un loc pentru noi (Ioan14:1-3) • A pierdut viața veșnică Ne oferă viața veșnică(Ioan3:16)
“Marea bunăvoință din partea lui Dumnezeu este o taină dincolo de puterea noastră de înțelegere. Măreția planului de mântuire nu poate fi pe deplin înțeleasă, Înțelepciunea infinită nu ar fi putut concepe un plan mai bun ca acesta. A fost încununat de succes numai datorită lui Hristos care a devenit om și a suferit pedeapsa pe care a adus-o păcatul din cauza călcării Legii lui Dumnezeu.Prin acest plan, marele Dumnezeu de care înainte ne temeam, poate fi în același timp drept și totuși să-i accepte pe toți cei care cred în Isus și Îl primesc ca Salvator personal. Aceasta este știința cerească a mântuirii: a-i salva pe oameni de la ruină veșnică.” E.G.W. (Haruluimitor al luiDumnezeu, 2 Iunie)
FIUL LUI DUMNEZEU “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” (Ioan 20:31) Atât îngeri cât și oameni au afirmat că Isus este Fiul lui Dumnezeu. • Gabriel. Luca1:35. • Ioan Botezătorul. Ioan1:34. • Natanael. Ioan1:49. • Ucenicii. Matei14:33. • Marta. Ioan11:27. Iudeii au înțeles că Isus Se declara pe Sine Însuși Dumnezeu atunci când spunea: “cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10:36; veziIoan10:33) • Unitatea perfectă dintre Isus și Tatăl Său include o cunoaștere mutuală și perfectă Unuia a Celuilalt: unitate în voință, scop și obisctive. Mai mult decât atât, include o unitate a naturii Lor. Fiul și Tatăl sunt Două Persoane care au aceeași natură. (“Eu și Tatăl una suntem.” Ioan10:30)
“Iudeii I-au răspuns: `Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.’” (Ioan 10:33) DIVINITATEA LUI ISUS Isus și-a descoperit treptat divinitatea pe parcursul slujirii Sale
“La botezul Mântuitorului, Satana era printre martori. El a văzut slava Tatălui acoperindu-L pe Fiul. A auzit vocea lui Iehova declarând divinitatea lui Isus. De la păcătuirea lui Adam, legătura directă între Dumnezeu și omenire fusese distrusă; însă prin Isus această legătură putea fi restabilită; iar acum iată că Isus a venit “într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani8:3), și Tatăl Însuși a vorbit. Până actunci Tatăl comunicase cu omenirea prin Hristos; dar acum a comunicat cu omenirea înHristos.” E.G.W. (Hristos Lumina Lumii, cp. 12, pg. 116)