franta napoleoniana

1. FRANTA NAPOLEONIANA Origineasiascensiunealui Napoleon Bonaparte PreluareaPuterii PerioadaImperiului Concluzii

2. Origineasiascensiunealui Napoleon Bonaparte Napoleon Bonaparte s-a născutal doilea din cei şapte copii, în casa Buonaparte din oraşul Ajaccio, Corsica, pe 15 august 1769, un an mai târziu după ce insula fusese transferată Franţei de către Republica Genova. El s-a numit iniţial Napoleone di Buonaparte, prenumele provenind de la un unchi care fusese omorât în timp ce lupta împotriva francezilor, însă mai târziu a adoptat numele de Napoléon Bonaparte, cu o rezonanţă mai accentuată în limba franceză.

3. Familia corsicană Buonaparte îşi avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea. Tatăl său, Nobile Carlo Buonaparte, avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea în 1777. Influenţa dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o mama sa, Maria Letizia Ramolino, a cărei disciplină fermă a temperat un copil turbulent. El avea un frate mai mare, Joseph, şi şase mai mici: Lucien, Elisa, Ludovic, Pauline, Caroline şi Jérôme. Napoleon a fost botezat catolic cu puţin timp înainte de a împlini doi ani, pe 21 iulie 1771 la Catedrala Ajaccio.

4. În ianuarie 1779, Napoleon a fost înscris la o şcoală teologică din Autun, în Franţa continentală, pentru a învăţa franceza, iar în mai a fost admis la academia militară de la Brienne-le-Château. După ce şi-a terminat studiile la Brienne în 1784, Napoleon a fost admis la École Militaire, o şcoală militară de elită din Paris.Acest lucru a pus capăt ambiţiei sale navale, care îl făcuse să ia în considerare înrolarea în Marina Regală britanică.S-a specializat pe profilul de ofiţer de artilerie şi a trebuit să termine cursurile de doi ani într-unul singur, deoarece moartea tatălui său îi redusese veniturile.Devenit absolvent în septembrie 1785, Bonaparte este numit ofiţer cu gradul de sublocotenent în regimentul de artilerie La Fère.A petrecut primii ani ai Revoluţiei în Corsica, luptând într-o bătălie complexă între regalişti, revoluţionari şi naţionaliştii corsicani. A reuşit totuşi să convingă autorităţile militare din Paris să-l promoveze în gradul de căpitan în iulie 1792.S-a întors în Corsica din nou şi a intrat în conflict cu Paoli, care hotărâse să se despartă de Franţa şi să saboteze un asalt francez asupra insulei sardiniene La Maddalena.Acesta şi familia sa au trebuit să fugă în Franţa continentală în iunie 1793 din cauza înrăutăţirii relaţiilor cu Paoli.

5. În consecinţă, la sfârşitul anului 1794 şi la începutul anului 1795, Bonaparte este obligat împotriva voinţei sale, să pregătească expediţia împortiva Corsicii. La 2 martie flota franceză părăseşte Toulounul cu direcţia Corsica. În dreptul capului Noli, escadra întâlneşte flota anglo-napolitană, iar după o scurtă luptă, francezii pierd 2 vase şi se grăbesc să se întoarcă la Toulon. Expediţia a eşuat. Bonaparte şi camarazii săi sosesc în capitală la 25 mai 1795, Parisul este cuprins de foamete. Se prezintă, la 18 august 1795, la Comitetul Salvării Publice, îşi expune din nou planul de campanie pentru Italia dar este ataşat la biroul topografic al Comitetului. Franţa nu este numai în haos, dezordine şi confuzie, ci este şi guvernată de o mână de oameni "înecaţi în datori şi crime". La sfârşitul lui septembrie 1795, frământarea se face simţită, Convenţia agonizează, iar unsprezece din membrii săi s-au pus pe lucru şi la 27 august 1795 a fost votată o nouă Constituţie, cea a anului III. Puterea este preluată de un directorat, se constituie Consiliul celor Cinci sute şi Consiliul Bătrânilor, deputaţi care vor fi luaţi din rândurile Convenţiei. În data de 5 octombrie 1795 are loc o cionire violentă între secţionari şi soldaţii comandaţi de Barras. Bonaparte reuşeşte să-i învingă pe inamici care-i atacaseră la Tuilerii. Cinci zile mai târziu, Convenţia, la propunerea lui Barras, îl numeşte pe generalul Bonaparte, comandant secund, iar la 16 octombrie Napoleon este avansat în gradul de general de divize. La 26 octombrie, Barras, devenind unul din cei cinci directori, demisionează din funcţia sa şi Bonaparte îi urmează la comanda Armatei de interior.

6. Bonaparte o cunoaşte pe Joséphine de Beauharnais, viitoarea lui soţie. La 2 martie, Bonaparte este numit comandantul armatei de Italia, susţinut de Barras şi de Carnot în Directorat. La 8 martie 1796 are loc semnarea actului de căsătorie între Napoleon şi Joséphine, în cancelaria avocatului Raguideau, notarul doamnei de Beauharnais.

7. Campania din Italia (1796) Începând să pregătească campania din Italia, el perfectează acel plan de campanie la care se gândeşte de mai mult de doi ani, de când Augustin Robespierre i-a asigurat comanda artileriei armatei din Italia - acel plan conceput în martie 1794 şi care îi entuziasmase pe reprezentantul Ricord şi pe fratele lui Robespierre. Directoratul a hotarât să ducă acest război "de diversiune" cu Piemont-ul şi Lombardia dintr-un motiv foarte simplu şi anume acela de a umple casieria tezaurului, înfiorător de goală. În seara zilei de 11 martie 1796, Bonaparte este anunţat că trăsura îl aşteaptă la capătul micii alei de tei care duce de la casa lui la strada Chantereine. Junot, aghiotantul său, şi Chauvet, ordonatorul armatei din Italia, se află deja în trăsură. O altă campanie celebră a fost cea din Egipt, în anii 1798-1799, încheiată cu eşec din cauza supremaţiei maritime a englezilor, tăind legăturile cu Franţa.

8. Prim Consul al Republicii (1799-1804) Întors din Egipt, Napoleon este primit cu entuziasm de poporul francez. Profitând de această popularitate, el a răsturnat Directoratul şi a impus dictatura personală în noiembrie anul 1799. Prin acest act, burghezia şi-a consolidat puterea şi au fost salvate cuceririle revoluţiei franceze. Noua formă de conducere s-a numit consulat, în fruntea căreia se găsea Primul Consul (Bonaparte). Consulatul a fost una dintre cele mai rodnice perioade din istoria Franţei. Prin măsurile luate, corupţia şi nesiguranţa cetăţenilor au fost eliminate. Economia a fost refacută, Franţa a devenit prosperă, începându-se vaste lucrări publice; s-au pus bazele învăţământului modern, religia reintrându-şi în drepturi. Napoleon a elaborat legi noi sub numele de „Codul lui Napoleon”. Primejdia externă care se abătuse asupra Franţei a fost înlăturată prin victoria împotriva Austriei, de la Marengo din anul 1800. El cucereşte Belgia (zone de la Rin şi Italia). Prin Concordatul cu papalitatea, Napoleon a obţinut supremaţia asupra Italiei. În 1802, Franţa a încheiat cu Anglia pacea de la Amiens (pacea perptuă), prin care se producea un schimb de posesiuni: Franţa renunţă la Egipt, iar Anglia la teritoriile cucerite în timpul razboaielor anterioare.

9. MonedaFranceza

10. Codul Civil In aniiConsulatului au fost elaborate sicelebrelecodurinapoleoniene, in primul rand Codul Civil. Inspirate din dreptul roman sipreluandnumeroaseideeisiprincipii ale revolutiei, atatCodul Civil, cat sicerle care au urmat (Codul criminal, cel Penal sicelComercial), au fostadevaratemonumente ale genului cu o influ7enta deosebitaasupraviitoruluiFranteisi al lumii. Confirmandcontrasteleepociinapoleoniene,codurileinglobausiprevedericonservatoarechiarpentrustandardelorecelortimpuri.Scalvia era reintrodusa in colonii,muncitoriierau strict supraveghiatiprinintermediullivretelor de munca,autoritateabarbatuluiaspuprafamiliei era mentinuta. Continuausa fie prevgazutepedepsespecificetimpurilortrecute,precumpierdereamainiidreptesaustigmatizarea. Toateacesteaserveau,autoritatiinouluiregim.

12. Napoleon I - Împăratul francezilor (1804-1815) Având puterea consolidată de realizările guvernării sale, Napoleon a fost proclamat împărat de către Senatul francez în 1804, printr-un senatus-consultus. Încoronat în prezenţa papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung şir de războaie cu Anglia şi cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză şi cea engleză pentru supremaţie economică; dorinţa monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiţia lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu o armată mare, Napoleon a reuşit să obţină multe victorii asupra Austriei în 1805, prin Bătălia de la Austerlitz şi asupra Prusiei în 1806. Singura putere continentală care îi stătea în cale era Rusia. Cu aceasta a încheiat un acord în 1807 prin care Europa era împărţită între împaratul Franţei şi ţarul Rusiei, Alexandru I. În anul 1812, Napoleon face o încercare dezastruasă de a invada Rusia, în care este învins. Astfel a început căderea lui Napoleon. În Bătălia de la Leipzig din 1813, Napoleon este înfrânt de către cele cinci naţiuni. Napoleon este obligat să abdice şi este exilat în insula Elba, în anul 1814.