AUTOTRADUCEREA – DEMERS CREATOR COMPLEX ÎNTRE ECHIVALENŢĂ ŞI PLUS-VALOARE

1. AUTOTRADUCEREA – DEMERS CREATOR COMPLEX ÎNTRE ECHIVALENŢĂ ŞI PLUS-VALOARE Ana GUTU Doctor, profesor universitar Universitatea Liberă Internaţională din Moldova 11 februarie 2011 Seminar ştiinţific “Grigore Vieru”

2. Traducerea a constituit obiectul numeroaselor studii realizate de-a lungul secolelor începând cu reflecţiile lui Cicerone până la Nida, Catford, Meschonnic, Ladmiral, Lederer şi alţi savanţi notorii din domeniu. În opinia noastră, traducerea ca activitate creatoare este realizată prin transferul intersemiotic şi este o reproducere prin alter egoa unui text/discurs/mesaj original conceput de autor. Dualitatea ca esenţă a traducerii este proiectată şi în duetul autor-traducător, acesta fiind exteriorizat, extrinsec.

3. Savanţi notorii în domeniul traductologiei

4. Autotraducerea este activitatea de traducere de către autor a textelor proprii. Autotraducerea este corelată cu aspectul social, economic, poitic, cultural şi ştiinţific al activităţilor umane. Sursa autotraducerii are un caracter profund intrinsec şi este constituită din patrimoniul lingvistic şi mondoviziunea fiecărei persoane care practică autotraducerea. Noi definim autotraducerea ca o sensibilizare etanşăa transcendenţei intersemiolingvistice, a cărei fenomenologie implică mai ales predispoziţii de creaţie, supracreaţie şi care dispoziţii duc inevitabil la proliferare ideatică, explicabilă de însăşi esenţa dialectică a actului de comunicare.

5. Din acest punct de vedere autotraducerea este un demers intelectual-spiritual dialectic, unitar prin esenţă, dar articulabil din punct de vedere convenţional în diade (autor-traducător fiind aceeaşi persoană care operează în două limbi). Acest demers intelectual este articulabil în “gândire gânditoare” şi “gândire gândită” (termeni aparţin lui Ch.Peirce), ambele tipuri de gândire fiind exprimate în două limbi. Autotraducerea se pretează unor regândiri şi reinterpretări multiple, cauzate de axa ascendentă a dialecticii mondoviziunilor, ultimele fiind de sorginte monadică.

6. Vom sublinia că autotraducerea este o figură a gândirii cu mai multe dimensiuni. În primul rând, autotraducerea este o creaţie complexă. Am putea extinde afirmaţia lui Bishop cu referire la Beckett şi să constatăm că autotraducerea este o creaţie quadriplă: • Scrierea textelor iniţial în limba A (primă); • Traducerea lor în limba B (secundă) ; • Scrierea textelor iniţial în limba B (secundă); • Traducerea lor în limba A, (considerată tradiţional limba maternă).

7. Cunoştinţele lingvistice achiziţionate pe cale nativă sau prin formare sunt condiţia sine qua non pentru exerciţiul autotraducerii. Există, prin urmare, 2 surse ale polilingvismului: prin nativitate şi prin formare.

8. «Cel mai bun traducător este cel care a învăţat conştient să vorbească fluent o altă limbă. Când eşti bilingv nu vezi dificultăţile, frontierele între cele două limbi nu sunt suficient de tranşante în minte (spirit)” (Steiner, 1998 : p.178).

9. Vectorul exerciţiului de autotraducere este bidirecţional: se autotraduc atât persoanele care au învăţat limbile prin nativitate, cât şi cele care le-au asimilat prin formare. Prin formare – vom cita o listă incompletă de nume : (Leonardo Bruni, Etienne Dolet, Du Bellay (latina-franceza);Dimitrie Cantemir (latina-româna), Antioh Cantemir (româna -rusa-engleza), Nocolae Iorga (româna-franceza), Victor Banaru, Republica Moldova, (româna-rusa-franceza), Ion Druţă, Republica Moldova, (româna-rusa). Prin nativitate: Elsa Triolet (rusa-franceza), Samuel Beckett (franceza-engleza), Vladimir Nabokov (rusa-engleza), Cinghiz Aitmatov (kirghiza-rusa).

10. Întrebarea care din limbi poate fi considerată maternă este una relevantă: «Limba mamei, prin abuz de limbaj, limba primă a unui subiect, chiar dacă nu este limba mamei sale - Langue de la mère, par abus de langage, langue première d’un sujet donné, même si ce n’est pas la langue de sa mère » (Mounin, 2004 : p.198)

11. Autotraducere: e o “figură de pilotaj înalt” de sorginte lingvistică-langajieră ce se datorează unei apartenenţe culturale (prezenţială sau la distanţă), unei măiestrii extrem de abile a spiritului uman. Vom face o deosebire între autotraducerea ştiinţifică care este stigmatizată de necesitatea comunicării savante, necesitate legată de transmiterea patrimoniului ştiinţific prin intermediul unui instrument unificat de comunicare (acest rol îl îndeplineşte actualmente limba engleză).

12. Schleiermacher scria cu multă elocinţă despre poligloţi : «Aceşti maeştri admirabili care se mişcă cu egală uşurinţă în mai multe limbi, pentru ei o limbă învăţată ajunge să fie mai maternă decât limba maternă. - Ces maîtres admirables qui se meuvent avec une égale aisance dans plusieurs langues, pour lesquels une langue apprise parvient à devenir plus maternelle que la langue maternelle. » (Schleiermacher, 199 : p.63).

13. Poemul e un macrosemn complex, ce face referinţă la o realitate obiectivă sau ideatică, deseori foarte codată şi dificilă de tradus pentru un traducător altul decât autorul. • Acesta e atuul autotraducătorului: pentru el poemul spre traducerenu e un macrosemn codat, poemul e completamente transparent, clar şi bine structurat, autorul-traducător cunoscând în profunzime toate complementele implicite ale entităţii poetice.

14. Autotraducătorul propune uneori mai multe traduceri pentru poemele sale, această alteritate se manifestă în timp. Dialectica comunicării reiese,în primul rând, din dialectica gândirii,sentimentelor, simţirilor. • Autotraducătorul este în drepturile sale depline de a sacrifica pentru a pierde ceea ce el consideră necesar să piardă, cu scopul de a compensa pierderea cu un câştig semantic, “sentimental”, el ştiind mai bine decât un alt traducător ce vrea să obţină într-o traducere “soră” a poemului original scris tot de el.

15. Demersul spiritual al autotraducătorului nu poate fi articulat, segmentat, prin împărţirea poemului în câteva tranşe verticale sau orizontale : poemul spre autotraducere reprezintă pentru el o emanaţie integră de sentimente trăite sau imaginate, materializate în elemente lingvistice ale celor două limbi; ambele poeme devin echivalente printr-un singur demers în mintea autotraducătorului, şi apoi, în cel al lectorului, desigur, graţie traficului de autoritate. • Din punct de vedere al autorităţii, în pofida disputei antinomice autor-traducător, care a evoluat de-a lungul timpului în complementaritate dialectică, într-o emulaţie virtuală, autotraducătorul s-ar situa pe o treaptă superioară poziţiei traducătorului.

16. La întrebarea: de ce autotraducerea? Am putea răspunde invocând trei motive : • a) din vanitate; • b) din cauza temperamentului lingvistic (dorinţa de a-şi vedea creaţiile scrise traduse şi în alte limbi); • c) din neîncredere vis à vis de lucrul unui alt traducător, care poate să interpreteze incorect textul original.

17. În concluzie dorim să insistăm asupra caracterului profund semiotic al autotraducerii, activitate etanşă specificităţilor sociolingvistice ale personalităţii, mondoviziunii sale, elanului său creator; • Autotraducerea poetică reprezintă o emanaţie integră de sentimente trăite sau imaginate, materializate în elemente lingvistice ale celor două limbi, cele două poeme devenind echivalente printr-un singur demers în mintea autotraducătorului, şi apoi, în cel al lectorului, traduse din limba A în limba B sau vice-versa. • Impulsul creator primar în autotraducere contrează enorm pentru transmiterea adecvată a sentimentelor trăite sau imaginate. Rescrierea autotraducerilor riscă să provoace proliferări de conţinut care pot să îndepărteze conţinutul ideatic al originalului de textul poetic autotradus, aducându-i plus-valoare fie pozitivă, fie negativă.

20. Ludmila Cebotarenco (1930)

21. Professeur universitaire de français, docteur ès-lettres, 30 ans d’expérience à l’Académie des Sciences de Moldavie, mais aussi dans les universités moldaves, professeur de Grigore Vieru à l’Institut Pédagogique « Ion Creanga » de Chisinau, traductrice. Elle a traduit en français des poèmes de Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Ion Hadarca. Trois pièces de théâtre de Ion Druta : Cervus Divinus, Apôtre Paul, Souper chez le camarade Staline - ont été traduites en français et ont été mises en scène à Paris. Les traductions ne sont pas réunies dans un recueil à part, cette initiative est en voie de parution.

22. Toi, de Grigore VIERU • Je suis revenu tard chez nous, • Que dirais-tu ? • J’ai dîné peu de tout, • Et bien, que dirais-tu ? • Une fille m’a souri dans la rue, • Que dirais-tu ? • Je me suis fait disparu une fois, • Et tout ça • Pour voir ce que tu diras. • Au fond de la mer je suis descendu, • Que dirais-tu ? • Avec des pierreries j’en suis revenu, • Que dirais-tu ? • Pâle tel un citron je suis devenu, • Que dirais-tu ? • Je voudrais le premier mourir • Et tout ça • Pour voir ce que tu diras !

23. Referinţe bibliografice : • Balliu, Christian (2001): Les traducteurs: ces médecins légistes du texte. In: Meta, 46/1, p. 92-102. • Bishop, Tom: Beckett bilingue <http://www.cciccerisy.asso.fr/beckett05.html#Tom_BISHOP. Consulté le 05.05.2006. • Didier, Julia (1995): Dictionnaire de la philosophie. Paris, Larousse. • Guillaume, Gustave (1969): Langage et science du langage. Paris-Québec. Nizet-Presse de l’Unversité de Laval, 2-e édition. • Gunnesson, Ann-Mari (2005) : Ecrire à deux voix. Eric de Kuyper, auto-traducteur.Erscheinungsjahr, Bruxelles, Bern, Berlin, Frankfurt am Main, New York, Oxford, Wien. • Guţu, Ana (2000): Dulce lacrimă de dor. Chişinău. • Guţu, Ana (2003): Poezii pentru copii/Poésies pour les petits. Chişinău.

24. Mulţumesc pentru atenţie! Articolul integral: L’autotraduction – entre multilinguisme et création. In: Atelier de traduction, No7, 2007. Editura Universitaţii Suceava, 2007. Pp.: 179-192. Introduction à la traductologie française. Chişinău, UILIM, 2008. 335 p., 21 c/a. Ana GUŢU www.anagutu.net agutu@ulim.md