Download
1 / 10
E N D
Noapte de toamnă George Toparceanu
Murmur lung de streşini, risipite şoapteCresc de pretutindeni şi se pierd în noapte.Rareori prin storuri o lumină scapăDe-mi aprinde-n cale reci oglinzi de apăŞi-mi trimite-n faţă raza ei răsfrântă…Ploaia bate-n geamuri, streşinile cântă.Dar treptat, cu larmă potolită scadeCântecul acestui tremur de cascade.Tot mai des în preajmă umbre vii răsar,Ploaia peste case pică tot mai rarŞi-n grămezi de neguri apele se strâng…Să sărute urma paşilor de-acum.
Lumea-ntreagă doarme, streşinile plâng.Până când o rază de argint în zare,Lămurind pe boltă straturi de ninsoare,Lin desface umbra şi de crengi aninăScânteieri albastre, boabe de lumină.Iar acum din taina cerului deschis,Peste firea mută cad lumini de visŞi-n troiene albe norii se desfac…Dar când iese luna, streşinile tac.Dormi, iubire dulce!…Numai eu întârziu, singur pe cărare,Farmecul acestei clipe călătoare…Gândurile mele vin să te deştepte,Din pridvorul tainic să cobori pe trepte.Să cobori în toamna limpede şi receŞi, visând cu mine clipa care trece,Să-mi sporeşti tristeţea ceasului târziuCând, străin de tine, sufletu-mi pustiuVa porni zadarnic, rătăcind pe drum,Să sărute urma paşilor de-acum.
Poveste de toamna Intr-o duminică după-amiază, intr-o toamnă frumoasă şi caldă, ieşisesi din casă hotărât să-ţi scoţi gândurile la plimbare. Te-ai indreptat către parcul de langă casa bunicilor şi cu ele de mână, te-ai aşezat pe o băncuţă retrasă, să-ţi tragi sufletul, chinuit de atâtea frământări. Inchizi ochii, incerci să te eliberezi de tine, să-ţi goleşti mintea, să-ţi uiţi sentimentele, să încetezi să fii uman. Dar iţi apare un surâs pe buze când o rază de soare iţi mângâie jucăuş chipul, printre ramurile indoliate. Te-ai inconjurat de un adevărat cimitir de frunze, oriunde ai privi, ele zac moarte lângă tine. Şi din toate câte sunt, ridici in mâini una singură. Intreagă sau strivită de alte frunze, respirând viaţă prin nervuri sau deja chinuită de apropierea morţii, nici nu mai contează, e frunza ta. Te-ai intors acasă. Obosit, inainte de culcare, ţi-ai uitat frunza pe birou. Sora ta o consideră doar o altă frunză pentru ierbarul tău, părinţii nici nu au observat-o in palma ta cand te-ai intors acasă, au fost mai ingrijoraţi că ai intârziat la masă, cât despre bunici… Poate nici nu mai ai bunicii lângă tine, să ştii dacă au observat frunza …
Tu ai ştiut că frunza asta e specială. Poate din simplul motiv că e a ta, ai ştiut că are o poveste şi motive pentru care s-a sinucis. Deşi ceilalti ţi-ar spune că nu merită, tu eşti convins că e deosebită.Şi o păstrezi pentru că ai ales-o şi pentru că este a ta. Incepi să te intrebi dacă in parc, lângă băncuţă unde te-ai odihnit, nu erau alte frunze mai frumoase, mai mari sau mai colorate? Hmm … cam târziu pentru regrete. Te frământă şi întrebarea dacă frunza ta e mulţumită că ai ales-o tocmai tu? Oare îşi dorea pe altcineva, te visa altfel? Te considera suficient de bun pentru a o păstra? Dacă intr-o zi iţi va arunca in faţă durerosul adevăr că nu are sentimente pentru tine? E târziu…Şi-ţi place să crezi că merită, deşi ştii in adâncul fiinţei tale că nu merge. Că frunza se va ofili, că vei rămâne singur, că ei nu i-a păsat nicicum că visele tale purtau coloritul ei. E târziu şi te amăgeşti că va fi frumos, cât va fi, că vei ramâne cu amintiri de neuitat, că asta e tot ce contează. Te fură somnul, gândurile ţi s-au imprăştiat printre vise. Pe birou, nervurile frunzei crapă. Şi tu rămâi singur, amăgit de visele tale, preocupat de propriile visuri, sperând că merită. Acum nu mai e noapte, toamna s-a dus demult, dar tu continui să te invălui in singurătate...
Toamna Răsună din margini de târgUn bangat puternic de armă;E toamnă... metalic s-audGorniştii, in fund, la cazarmă. S-aude şi-un clopot de scoală,E vânt, şi-i pustiu, dimineata;Hârtii şi cu frunze, de-a valma,Fac roata-n vârteje, pe-o piaţă. Se uită in zări catedrala,Cu turnu-i sever si trufaş;Grădina oraşului plânge,Şi-aruncă frunzişu-n oraş. Şi vine,ca-n vremi de demult,Din mărgini, un bucium de-alarmă,E toamnă... metalic s-audGorniştii, in fund, la cazarmă. Autor: George Bacovia
Clasa 11B • Miliţeanu Angelica • Creţu Alina • Sultănescu Sabina
