Limbajul și Afectivitatea

1. Limbajulși Afectivitatea - expresie, comunicare și interpretare -

2. LIMBAJUL – Caracteristici generale • Fiecare manifestare a vieții spirituale omenești poate fi raportată la un anumit tipde limbaj • Definit ca activitate de comunicare, realizare verbală a gândirii, limbajul diferă de limbă; • Limba unui om, a unui popor, este formată dintr-un sistem de mijloace lingvistice (fonetice, lexice, gramaticale) • Limba poate fi analizată cafenomen supraindividual, social. Limbajul: - fenomen individual; -funcţie cognitivă; -funcţie comunicativă (transmiterea informaţiilor); -rămâne în urma gândirii (deoarece ideile sunt mai dinamice); Are trei aspecte principale: • fonetic – particularităţi sonore, din perioada antepreşcolară; • lexical – cuvintele; • gramatical.

3. Limbajuloral

4. Limbajuloral- manifestări în diverse afecțiuni -

5. Limbajul intern • fuziune cu gândirea • nu poate exista fără o formulare verbală • Sokolov: micromişcări ale limbii în cursul proceselor intelectuale • precede şi depăşeşte limbajul oral • ia naştere când impulsurile creierului pot fi evocate deliberat şi când se face corespondenţa evocări – acte • e operativ, scurt-circuitează şi realizează concomitenţe între elemente pe care limbajul oral nu le poate reda decât succesiv; • are un caracter pregnant cognitiv;

6. Tulburările limbajului oral- Dislogiile - Dislogiile: tulburări mentale ale limbajului, consecutive modificărilor de formă şi conţinut ale gândirii, fără modificări ale funcţiei limbajului: A. Tulburările de formă

7. Tulburările limbajului oral- Dislogiile - • Hiperactivitatea vorbirii

8. Tulburările limbajului oral- Dislogiile - • Hipoactivitatea vorbirii

9. Tulburările limbajului oral- Dislogiile - B. Tulburările de conținut

10. Tulburările limbajului oral- Dislogiile - • Tulburări de conținut la nivelul cuvintelor:

11. Tulburările limbajului oral- Dislogiile - • Tulburări de conținut la nivelul frazelor:

12. Tulburările limbajului oral- Disfaziile - • Disfaziile: tulburări ale înţelegeriişi exprimării limbajului oral şi scris; apar în leziuni cerebrale circumscrise (leziuni neurologice, AVC, tumori, traumatisme cranio-cerebrale). Trebuie eliminate: stările psihotice, demenţele, nedezvoltarea cognitivă. SURDITATEA VERBALĂ:

13. Tulburările limbajului oral- Disfaziile -

14. Tulburările limbajului oral- Dislaliile - • Dislaliile: imposibilitatea pronunţăriianumitorsunete, silabe, cuvinte; luate separat pot fi pronunţate, mai puţin într-un anumit context.Sunt studiate de logopedie: • Rotacism: sunetul R; • Sigmatism: sunetele înalte (S,Z,J) sau combinaţii (PS, TS, KS)→ este o dislalie dentală; • Rinolalie: vorbirea pe nas; • Bâlbism Forme ale bâlbismului: • Clonic: vorbire repetată, sacadată, pentru silaba de la începutul cuvântului (ex.: ba-ba-ba-bal-sam, ma-mama); • Tonic: rezistenţă puternică la pronunţarea unei silabe, întrerupe discursul, când e depăşită,cuvântul se revarsă brusc, tumultos, în cascadă (ex.: b-b-b-balsam, m-m-m-mama) • Tonico-clonic: mai frecvent în practică; • nu tulburările musculaturii fonatorii sunt principala cauză, deşi sunt interesaţi muşchii respiratori (asinergism funcţional) • eun complex simptomatic de esenţă nevrotică: se accentuează în situaţii emoţionale, la cuvinte dificile → pacientul evită să le rostească, le înlocuieşte -> nu găseşte imediat cuvinte înlocuitoare sau nu sunt adecvate -> discurs mai puţin inteligibil -> încărcare afectivă negativă ->logofobie => tumultus sermonis:sunt suprimate multe silabe, cuvinte + inversiuni, repetiţii, eliziuni => limbaj ininteligibil)

15. Tulburările limbajului scris

16. Tulburările limbajului scris- Tulburările psihografice - A. Tulburările activităţii grafice:

17. Tulburările limbajului scris- Tulburările psihografice - B. Tulburările morfologiei grafice:

18. Tulburările limbajului scris- Tulburările psihografice - C. Tulburările semanticii grafice:

19. AFECTIVITATEA – caracteristici generale

20. AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (1)

21. AFECTIVITATEA – Stări și dispoziții (2)

22. AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (1) • Termenul distimie– mulţi autori îl folosesc pentru a defini modificări în sens depresiv, dar el semnifică o tulburare nespecifică, o abatere pozitivă sau negativă; • Depresia: nu este o hipotimie, este o hipertimie negativă.

23. AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (2) Depresia: trăire puternică, sentimentul durerii morale, al inutilităţii şi devalorizării; conţinut perceptual cenuşiu, lipsit de voioşie, neclar („ca prin fum, ceaţă”)

24. AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (3) Anxietatea: P. Janet - teamă fără obiect,se considerăcă însoţeşte de cele mai multe ori stările depresive (clasic). •nelinişte psihomotorie cu răsunet vegetativ, fenomene emoţionale negative; •apare atât la normali, cât şi în boli somatice şi psihice; •Hecker şi Freud: „nevroza anxioasă” – resimt iminenţa unui pericol, iritabilitate, scăderea capacităţii de concentrare, fenomene neuro-vegetative; anxietatea cronică => fobii şi obsesii (când se cuplează cu factori specifici externi/ interni); •este desprinsă de concret, proiectată în viitor; ei consideră viitorul plin de surprize negative; este mai mult potenţială decât actuală, mai mult gândită decât trăită; •există şi o anxietate firească, normală, concordantă cu evenimentele existenţiale; •anxietatea devine clinică când scade randamentul şi capacitatea de concentrare (în nevroze) sau dezorganizează conduita (fundalul elementelor psihotice); •Lader şi Petursson: anxietatea = stare survenită intr-un anumit moment sau trăsătură dispoziţională durabilă a personalităţii; anxietatea liber-flotantă = difuză – relativ constantă; anxietatea fobică = situaţională;

25. AFECTIVITATEATyrer: piramida anxietăţii

26. AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (4)

27. AFECTIVITATEA – Modificări cantitative (5)

28. AFECTIVITATEA – Paratimiile (modificări calitative) • Reacţii afective aberante şi inadecvate, paradoxale • Ex.: o situaţie afectivă negativă e întâmpinată cu veselie sau invers; • Apar în stări reactive, în schizofrenie (mai stabil şi mai intens); • inversiunea afectivă: reacţie afectivă univoc negativă, ostilitate faţă de persoana iubită; apare în schizofrenie, parafrenie, delir de gelozie, mai puţin în paranoia; • ambivalenţa afectivă: aparentă concomitenţă între stări afective opuse; apare în schizofrenie, la vârstnici când scade libidoul;

29. AFECTIVITATEA– Mecanisme psihofiziologice (1) - • Teoria motivațională • motivaţia = factorii ce provoacă, directionează şi orientează comportamentul • comportamentul = formele observabile ale activităţii intime; • motivaţia este: • atât ereditară (trebuinţele biologice) • cât şi ontogenetică (trebuinţe etico-morale, culturale); • pentru stările afective morale este necesar un optimum motivaţional • când motivaţia creşte => dezorganizare => scăderea eficienţei prin reacţii emotive şi anxioase; • Stimulări: • stimularea substantei cenuşii periventriculare => comportamente agresive prin participare simpatică; • stimularea hipotalamusului => răspunsuri pseudoafective = furie falsă = manifestare motorie inconştientă (fără participare motorie); • lezarea ariei septale => comportament agresiv (cresc iritabilitatea şi reactivitatea emoţională); • lezarea cortexului temporal şi frontal, nucleului amigdalian, hipocampului => scăderea agresivităţii, comportament docil şi blând => scad reacţiile afective;

30. AFECTIVITATEA– Mecanisme psihofiziologice (2) -

31. AFECTIVITATEA– Mecanisme psihofiziologice (3) - • Epilepsiile hedonice: • la copil şi adolescent, lumina puternică determină crize petit mal: tulburarea conştienţei, stare euforică, excitaţie sexuală (astfel, ei caută voluntar lumina să-şi provoace criza); • Excitaţia anumitor zone: • => furie, agresivitate, • Excitarea altor zone: • => linişte, mulţumire, plăcere • => motivație pozitivă sau negativă; • Zone de recompensă: • nucleul amigdalian, ariile preoptice, hipotalamusul anterior şi ventro-medial; • zone ale satisfacţiei: în sistemul limbic; • excitaţia scizurii sylviene => excitaţie, logoree, bună dispoziţie; • excitarea zonei parietale => satisfacţie, râs, glumă; • când creşte intensitatea unui stimul => sunt atraşi mai mulţi neuroni în procesul autostimulator • când scade intensitatea stimulului, animalul va creşte frecvenţa; • Zone de pedeapsă: • hipocampul, nucleul postero-ventral din talamus, substanţa cenuşie centrală • => stări afective negative, comportamente de înlăturare a acestui stimul; • Excitarea sistemului limbic => mânie, apărare, groază; • Motivaţia moral - afectivă, sentimentele, relaţiile, aprecierea socială, componentele corticale, gândirea, voinţa au rol mai târziu, când inhibă şi modelează concordant expresiile mimice.