1.37k likes | 2.8k Views
AUTOCUNOAŞTEREA. Maxima fundamentală a înţelepciunii în viaţă „ Cunoaşte-te pe tine însuţi ” (Thales) – ne îndeamnă la introspecţie. Ne putem conduce bine viaţa dacă ne cunoaştem felul, puterile şi limitele gândirii proprii şi ale comportamentului nostru.
E N D
Maxima fundamentală a înţelepciunii în viaţă „Cunoaşte-te pe tine însuţi” (Thales) – ne îndeamnă la introspecţie. Ne putem conduce bine viaţa dacă ne cunoaştem felul, puterile şi limitele gândirii proprii şi ale comportamentului nostru. Încă din primii ani de şcoală, elevul trebuie ajutat să se privească în oglindă, să se măsoare, să se analizeze, să înveţe apoi cum să contribuie la propria formare astfel reuşind cu succes să-şi prezinte produsele muncii, să-şi corijeze unele defecte.
Educatorul trebuie să-l ajute pe elev să-şi cunoască imaginea, fizică şi comportamentală, să ştie care sunt trăsăturile pe care le are omul în vedere pentru buna relaţionare cu lumea exterioară şi cea interioară.
Autocunoaşterea Clasa IObiectiv de referinţă: 1.1 Să dea exemple de caracteristici personale elementare Conţinut: Cunoaşterea de sine: Cine sunt eu? Date de identificare a propriei persoane: nume şi prenume, aspecte legate de înfăţişarea fizică, data şi locul naşterii, adresa, numele părinţilor, membrii familiei, locuri favorite, animale, emisiuni, mâncăruri preferate etc. Activităţi • Jocuri de autocunoaştere pe bază de imagini • Desene, colaje, modelaje, postere • Jocuri de rol • Completarea unor fişe de lucru pentru identificarea caracteristicilor personale elementare • “Ce s-ar întâmpla dacă?” • Analiză şi discuţii în diade • Teatru de păpuşi • Ecusonul personal
Chipul meuColorează şi completează chipul astfel încât să semene cu tine! Test privind cunoaşterea trăsăturilor fizice
Ne lăudăm Elevii se adună în cerc. Unul câte unul elevii spun propoziţia următoare, completând-o cu un aspect pozitiv despre ei înşişi: „Nu vreau să mă laud, dar ...”. Lauda de sine ar trebui să fie pozitivul şi că ea nu ar trebui să facă pe nimeni să se simtă stânjenit pentru complimentele exprimate.
Ne lăudăm prin desene Vor desena lucrurile ce merită să fie cunoscute de ceilalţi prin care îşi prezintă lucrurile ce-i fac unici, deosebiţi..,,O laudă” prin desen.
OGLINDACum ai vrea să fii?Realizarea unui desen care să prezinte trăsături fizice şi morale
JOC ,,EU" Ce-mi place sa fac. Ce ştiu să fac. Ce nu-mi place sa fac. Ce nu ştiu să fac.
Discursul la o petrecere Toţi elevii se adună într-un cerc şi-şi imaginează că se află la o petrecere. Unul câte unul, elevii ridică mână şi rostesc un discurs laudativ la adresa lor.
Harta inimii • A 3 Calităţi personale. • B 3 Lucruri pe care le faci bine. • C.3 Cuvinte pe care ai vrea să le auzi spuse despre tine. • D 3 Lucruri pe care ai vrea să le schimbi.
Pentru a-şi forma o reală imagine despre sine trebuie să-şi desfăşoare cea mai mare parte a activităţilor în colectivitate, să colaboreze, să comunice, să asculte, să acţioneze în grup, să studieze pe cei din preajma sa astfel încât să-şi poată estima valorile.
Valorile personale Ce-mi place să aud. Ce-mi place să miros Ce-mi place să privesc Ce-mi place să spun.
Diamantul cu nouă faţete-Valorile mele • Ierarhizează valorile personale, punându-le în vârful diamantului pe cea mai importanta pentru tine. 1 3 2 6 5 4 8 7 9
Imaginea de sine • O imagine de sine bună, îi ajută să fie optimişti, să aibă încredere în ei şi e o sursă de succes. • O imagine de sine negativă determină o stimă de sine scăzută, devin pesimişti, nu au încredere în ei, un obstacol în învăţare.
EUL material, corpul de care sunt mândri,sau mai puţin mândri, hainele care îi plac sau nu, casa , lucrurile personale la care ţin. EUL social,, vitrina ”, impresiile pe care şi le fac alţii despre ei(pe care vor să le transmită prin comportamentul lor. EUL EUL REAl, ceea ce sunt. EUL spiritual, ideile pe care le au despre sensul vieţii, despre lume, despre Dumnezeu, despre om,despre idealurile şi aspiraţiile lor EUL ideal, ceea ce şi-ar dori să fie, dar sunt conştienţi că nu vor fi. EUL viitor, modul în care cunosc posibilităţile de dezvoltare şi le proiectează în viitor.
Autocunoaşterea • Primul pas, “borna zero” în dezvoltarea personală şi profesională • Autoexplorarea, cunoaşterea şi descoperirea propriei persoane • Acceptarea de sine • Formarea imaginii de sine, a “concepţiei despre sine” • Dezvoltarea încrederii în sine şi a stimei de sine • Familia şi şcoala, mediile cele mai importante • Dezvoltarea personală
Decalogul autocunoaşterii • Toţi oamenii au calităţi şi lucruri pe care doresc să le schimbe! • Fiecare are ceva de care să se bucure! • Învaţă din problemele cu care te confrunţi! • Fii tu însuţi/însăţi! Ai încredere în tine! • Stăpâneşte-te pe tine însuţi ! • Fiecare persoană este unică! Este valoroasă în sine! • Cunoaşte-te pe tine însuţi ! • Cel care cunoaşte pe alţii e bine informat ! • Cel care se cunoaşte pe sine însuşi e înţelept ! • Trebuie să stăm singuri drepţi fără a ne sprijini pe cineva !
STIMA DE SINE • Copiii cu stimă de sine scăzută se simt nevaloroşi şi au frecvente trăiri emoţionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experienţe negative. Copiii gândesc deseori despre sine “nu sunt bun de nimic”, “nimeni nu mă place”, “sunt urât”, “sunt un prost”. • O stimă de sine pozitivă şi realistă dezvoltă capacitatea de a lua decizii responsabile şi abilitatea de a face faţă presiunii grupului. Imaginea de sine se dezvoltă pe parcursul vieţii din experienţele pe care le are copilul şi din acţiunile pe care le realizează şi la care participă.
ELEVII CU O STIMĂ DE SINE POZITIVĂ … • Îşi asumă responsabilităţi (“Pot să fac acest lucru.”) • Se comportă independent (“Mă descurc singur.”) • Sunt mândri de realizările lor (“Sunt mândru pentru că …”, “Sunt important.”) • Realizează fără probleme sarcini noi (“Sunt convins că pot să fac acest lucru.”) • Îşi exprimă atât emoţiile pozitive cât şi pe cele negative (“Îmi place de mine aşa cum sunt.”, “Sunt supărat când vorbeşti aşa cu mine.”) • Oferă ajutor şi sprijin celorlalţi colegi (“Am nevoie de ajutorul tău.”)
ELEVII CU O STIMĂ DE SINE SCĂZUTĂ … • Sunt nemulţumiţi de felul lor de a fi (“Nu sunt bun de nimic.”, “Nu sunt în stare să fac asta.”, “Nu am nici o calitate.”) • Evită să realizeze sau să se implice în sarcini noi (“Nu voi fi în stare să iau examenul.”) • Se simt neiubiţi şi nevaloroşi (“Sunt antipatic.”, “Nu mă place nimeni.”, “Sunt plictisitor:”) • Îi blamează pe ceilalţi pentru nerealizările lor (“Profesorul a fost nedrept cu mine.”) • Pretind că sunt indiferenţi emoţional (“Nu mă interesează că am luat nota 4 la …. “) • Nu pot tolera un nivel mediu de frustrare (“Nu ştiu cum să rezolv problema.”, “Nu pot să învăţ.”) • Sunt uşor influenţabil (“Prietenii mei cred că este bine să fumezi.”) • Nu îşi asumă responsabilităţi, este prea “cuminte” • Pare rebel, nepăsător.
Blazonul meu • În cadranul I elevii vor desena : • Ce le place sa facă în timpul liber ? • În cadranul II elevii vor desena : • Ceva pozitiv despre sine. • În cadranul III elevii vor desena: • Ce îţi doreşti să devină? • În cadranul IV elevii vor desena : • Ceva ce îşi aminteşte din trecutul său. I II III IV
Cine sunt eu? • Dacă aş fi un animal aş fi • Dacă aş fi p pasăre aş fi • Dacă aş fi o jucărie aş fi • Dacă aş fi floare aş fi • Dacă aş fi un instrument muzical aş fi • Dacă aş fi culoare aş fi
autocunoaşterea • Dezvoltarea abilităţilor de autocunoaştere şi intercunoaştere • Optimizarea încrederii în sine şi în ceilalţi • Pregătirea pentru succes • Achiziţionarea unor competenţe şi atitudini necesare dezvoltării personale • Creşterea interesului pentru schimbare, învăţare, dezvoltare • Înţelegerea schimbării ca parte a creşterii şi dezvoltării • Participarea activă la propria educaţie şi la integrarea în viaţa socială • Facilitarea accesului la oferta de educaţie, formare şi dezvoltare profesională, la oportunităţile de carieră dezvoltare personală
Autocunoaşterea şi dezvoltare personală • 1 Spune un compliment colegului de bancă • 2.Comunicăm-,,spune ceva!”( se aruncă o minge din mână în mână şi fiecare comunică ceva) • 3 Valorile mele - Ce fac cu valorile mele?(fiecare primeşte 3-5 valori pe care le va repartiza într-un tabel)
Lucruri care mă descriu Eu sunt o persoana: CALITĂŢI amuzantă care ştie să asculte relaxată încrezătoare bună sănătoasă arătoasă generoasă înţelegătoare listă personală Ce îmi place mai mult la mine. Ce calităţi aş dori să dezvolt.
Eu şi ceilalţi 1 • In inimioara 1 scriu trei calităţi care le au. • In inimioara 2 scriu trei lucruri pe care le fac bine. • In inimioara 3 scriu trei lucruri pe care doresc să le schimbe la ei • In inimioara 4 scriu trei lucruri pe care ar dori să le spună colegii despre ei. 2 4 3
Eu şi ceilalţi • Unde poţi să îţi găseşti prieteni? Desenează o floare pentru fiecare prieten al tău,daca ştii scrie şi numele prietenilor
Eu şi ceilalţi • Dintre copiii desenaţi alege-l pe cei care ţi-ar plăcea să-ţi fie prieteni. Motivează alegerea făcută. Desenează un cadou pentru prietenul tău.
Semafor….ce impune o atitudine pozitivă • Stai! Linişteşte-te şi gândeşte-te înainte să acţionezi! • Spuneţi problema şi exprimă ceea ce simţi! • Stabileşte un scop pozitiv! • Gândeşte-te la cât mai multe soluţii! • Acţionează şi încearcă planul cel mai bun!
Stăpânirea de sine Frecvent apar situaţii conflictuale de grup sau cu propriile trăiri. Şi acestea pot fi evitate prin stăpânirea de sine. Kerstin Bergqvist (psihanalist suedez) spune că un pas important în rezolvarea unei situaţii conflictuale este conştientizarea problemei. Deci, întotdeauna este bine să conştientizăm dacă noi înşine avem probleme, dacă avem o relaţie proastă în interiorul sufletului sau trupului nostru. Un număr mare de conflicte interioare este cauzat de respectul de sine necorespunzător. În cadrul dialogului interior trebuie identificate atuurile şi slăbiciunile, precum şi acţiunile de schimbare sau îmbunătăţire a propriilor trăiri. Schimbarea în bine prin decizii pozitive se va produce dacă s-a găsit motivaţia.
Recunoaşterea propriilor greşeli înseamnă un act de conştiinţă şi o provocare pentru schimbare pozitivă. Pentru a-l convinge pe elev dacă percepe realitatea gândind pozitiv sau negativ se realizează un exerciţiu-joc prin care i se prezintă un desen cerându-i-se să spună rapid ce vede. Astfel va afla unele aspecte interesante ale propriei viziuni.
Gândirea pozitivă/gândirea negativă • dacă gândeşti mereu pozitiv, nu vezi partea negativă a lucrurilor şi nu o poţi preveni / contracara – trebuie să ne educăm să vedem şi partea negativă; • vedem o parte limitată a realităţii, avem o viziune limitată asupra realităţii; să evităm răspunsurile categorice, să dăm răspunsuri relative; nu putem niciodată să enunţăm adevărul absolut, ceea ce spunem este o singură perspectivă; când cineva spune ceva cu care nu suntem de acord, acesta poate fi şi un nou punct de vedere; • realitatea vine spre noi pe mai multe canale, iar noi acceptăm să primim doar unul; deşi recunoaştem că sunt mai multe puncte de vedere, ne ataşăm de ideea că doar unul este corect, de obicei al nostru; • ideea ar fi să părăseşti punctul tău de vedere încercând să-l înţelegi şi pe al celuilalt: empatia care nu se declară ci se trăieşte.
Alegând procedee de lucru variate,sistematizate şi adaptate la nevoi şi posibilităţi de înţelegere şi manifestare copilul va reuşi tot mai bine să vorbească despre sine, să fie obiectiv cu propria persoană, tranşant la nevoie, să apeleze la modestie atunci când se cere, să-şi construiască o imagine pozitivă în jur, să-şi corecteze defectele, să-şi croiască un drum meritat.
,,Oamenii nu eşuează din cauza lipsei de inteligenţă, ci din cauza lipsei de pasiune!” (P.H.Witing)
Activitate la Comisia Consiliere şi Orientare, Şcoala nr 10 Tecuci Octombrie 2009 Material realizat de: înv.Golea Florentina