POVESTEA FULGULUI DE NEA ( Prelucrare după o poveste de Trenca Banciu)

1. POVESTEA FULGULUI DE NEA( Prelucrare după o poveste de Trenca Banciu)

2. Era odată, demult, tare demult, o fetiţă de o frumuseţe rară: cu ochii luminoşi şi blânzi, cu mâinile fine şi catifelate şi cu părul lung şi mătăsos că atunci când mergea atingea pământul.

3. Mama ei era Ziua şi tatăl ei era Noaptea, iar fetiţei îi dăduseră numele de Roua, căci avea chipul limpede ca un strop de apă.

4. Părinţii o iubeau ca pe lumina ochilor şi aveau mare grijă de ea. O scoteau la plimbare numai seara şi dimineaţa, iar fetiţa mângâia florile şi vorbea cutoate vietăţile .

5. Tatăl său i-a spus să se ferească însă de razele soarelui căci atunci când o vor atinge va fi pierdută.

6. Zi după zi dorinţa ei de a se plimba în lumina soarelui devenea tot mai puternică şi uitând de sfatul tatălui său ieşi afară şi începu să alerge fericită de colo-colo.

7. Deodată, vrând să se oprească simţi că nu mai atinge pământul. Fetiţa striga fericită: -Ce frumuseţe! O să ajung la Soare! O să povestesc mamei tot ce am văzut!

8. Dar Roua urca tot mai sus şi începu să-i fie frig. Se ghemui, dar frigul era tot mai mare şi simţea că se îngreunează ca atunci când cineva i-ar fi atârnat ceva de picioare.

9. Uitându-se în jur văzu un palat de apă şi praf. Era palatul lui Nor Cenuşiu.

10. Peste ea năvăliră o mulţime de copii care erau norişori mici, mici de tot ce se amestecau unii cu alţii. Abia şi-a găsit un loc că a apărut Nor Cenuşiu tunând şi fulgerând

11. Nor Cenuşiu le spuse norişorilor să se ducă şi să adune multe picături de apă fiindcă pe pământ e nevoie de ploaie. Unul dintre norişori spuse mândru că el a găsit o picătură şi o arătă pe Roua.

12. Fetiţa a început să ţipe că ea nu rămâne la ei dar nimeni nu o asculta. Toţi norişorii împreună cu fetiţa au ieşit afară unde l-au întâlnit pe Şuieră Vânt care i-a luat pe aripile lui ducându-i tot mai sus .

13. Pe drum s-au întâlnit cu Vâjâie Vânt care o căuta pe Roua să i-o ducă lui Ger Năpraznic ca să-i aprindă pipa şi să-i scuture barba de brumă.

14. Vâjâie Vânt o smulse pe fetiţă şi o duse la palatul de gheaţă a lui Ger Năpraznic.

15. Când o văzu pe Roua o trimise să ia un pieptene de gheaţă şi să-i scuture bruma din păr.

16. Fata începu să-l pieptene, dar lacrimile i se rostogoleau pe obraz. Ca să scape de ele, Ger Năpraznică suflă şi le transformă în puf de brumă care i se lipea pe faţă, pe gât şi pe rochiţă.

17. Fata deschise geamul, iar bruma a fost luată de vânt şi dusă spre pământ. Privea după ea şi dorul de casă îi săgeta inima. Fără să stea pe gânduri se aruncă şi ea pe fereastră.

18. Ger Năpraznic îl chemă pe Vâjâie Vânt şi-i spuse:-Aleargă după fată! De n-o poţi prinde, suflă peste ea şi îngheaţă-i trupul!Văzînd că nu o poate ajunge din urmă începu să sufle cu putere spre ea .

19. Cu ultima ei putere zise:-N-am să te las, moşule, să îngheţi pământul! N-am să te las!

20. Tremurând, îşi prinse rochiţa ei frumoasă cu mâinile şi o întinse să apere pământul de gerul năpraznic, iar rochiţa se prefăcu în fire sclipitoare de zăpadă care au acoperit pământul.

21. Dacă priviţi cu atenţie fiecare fulg de zăpadă, în el veţi vedea ochii strălucitori ai fetiţei Roua, care zâmbeşte cu drag tuturor copiilor şi-i îndeamnă la joc.