Download
1 / 14
E N D
· Omul este singurul animal căruia îi e frică de două ori într-o aceeaşi clipă: o dată îi e frică, iar a doua oară îi e frică să nu priceapă careva că i-ar fi.· Universul ar merge ca pe roate de-ar avea încotro.· În concepţia noastră, orice groapă trebuie astupată, dar niciodată când suntem în ea. Iată fatalismul!· Inteligenţa separă, înţelepciunea dizolvă.· Sunt genial, scuipă-mă să nu mă deochi!!· Văile precum culmile sunt în noi şi nu în afara noastră. Adâncimea văilor e măsura înălţimii la care putem, ajunge.· Le îmbrăcăm să ne încălzim ori să părem frumoşi. După o vreme se murdăresc, le spălăm, le uscăm şi le primenim pentru a le îmbrăca. Şi tot aşa până se rup; acesta-i adevărul.· Nu-i ciudat că gustăm poamele coapte ori uscate, dar detestăm pe cele crude?· A scrie bine nu înseamnă doar a întrupa cuvinte, ci şi a le face să se dorească.·
· Sinele presupune ancoră. Nimic mai greu de înţeles.· Durerea este preludiul libertăţii.· Soarta cu trei nurori nu poate fi decât obosită.· Minciunile şi-au găsit raiul în Dumnezeu când acesta li s-a închinat.· De sărbătorile sufletului mă dezbrac de ruşine.· Noi nu privim lucrurile în sine, ci consecinţele lor.· Pielea poate spune mai multe decât cuvintele pentru că face înconjurul atâtor plăceri şi patimi. Astfel, iubirea este cea mai adâncă expresie a delicateţii şi violenţei.· Orice depărtare îmbrăţişată are subtilitate.· Oare pentru crima de a ne fi născut nu există închisori?· Dracul e acel monstru care a separat binele de adevăr.
· Orice cădere în adâncime e afânare. Aici începe plămădeala.· Îmbrăţişările de sine te caută, cele de ceilalţi te pierd.· Soarta şi frate-miu nu s-au înţeles niciodată.· Doar vraiştea sufletelor se înhamă la oişte.· Arderea înseamnă coacere şi nu e vorba decât de încojire.· Sângele maturităţii e băut în cupe prin ceasuri de o veselie obscenă.· Dacă n-am fi fost întinşi nu ne-am fi putut înfăşura.· O, rază de lumină! Oare există vre-un ochi potrivit să te privească?· Nu e însăşi viaţa un mers înainte păşind îndărăt?· Cuvintele sunt precum fustele ţigăncilor: titireze, lumi care se-nvârt în jurul propriilor axiome.
· În concept sângele se coagulează.· Religie – Unii cred că duc crucea!· O broască are o singură noapte şi două luni. Numai o bălăceală o poate aduce în rând cu lumea!· Ce trist, să ieşi pe fereastră pentru a intra în tine!· Rostul soarelui e de a atrage atenţia şi a orbi.· Adormim nu doar pentru a uita ce am petrecut, ci să nu rămânem martori sclipirilor singuratice.· Bate-n lemn, omule, şi speră că toaca n-are puls!· Hilară atotputernicia! Dumnezeu nu se poate aşeza. N-are tron!· Arta este sexualitate fără pudoare. În ea stă potenţa intelectuală.· Maturitatea este neruşinarea de a te minţi.· Când lupţi cu ceilalţi nu te-ai învins pe tine.
· Nu alerga după adevăruri, pământul e rotund!· Sunt atât de bogat pentru că tu eşti atât de sărac.· Când iubeşti adevărul, nu mai poţi iubi nimic.· Frumuseţea şi minciuna sunt surori.· Nici un prost nu va renunţa niciodată la sine – e unic.· Eu nu sunt al meu, a mea-i doar neputinţa.· Curajoşi în a vă apăra laşitatea, aţi ucide pe oricare v-ar putea lua curajul.· Viaţa mea încet, încet devine o poveste, iar moartea mea devine viaţa mea.· Nimicul nu are nevoi.· Câtă moralitate încape într-o lume construită pe minciuni?· Nimeni nu merită ce are, nimeni nu merită... nimic!
· Omul este animal doar atunci când îi convine.· Toţi vor să-şi înceapă viaţa cu un: ”A fost odată ca niciodată”, însă puţini înţeleg că: ”De n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit”.· Frica e cocoană mare, deseori intelectuală.· Tot ce nu pot mă loveşte.· Toată lumea e durere, frică, neputinţă. Toată lumea sunt eu.· După ani de zbor, crede-mă, devii un împiedicat!· Omul poate iubi un singur nestăpânit, pe sine.· Dumnezeii noştri au inteligenţa noastră , curajul nostru de a ne accepta.· Unii ascund gunoiul sub preş, alţii inteligenţa în diplome.· Vine o vreme când înfrângerile te fac fericit, descoperi că nu eşti singur.· Tot cea ce te face să suferi nu e decât reflexia laşităţilor tale.
· O, floare, eşti doar instinct de conservare!· Închipuie-ţi ce dor îi e nopţii de cei ce tânjesc să adoarmă!· Luminile lumii sunt iubiri de a fi!· Adevărul – o minciuna adaptată.· Lipsa este un handicap, excesul la fel.· Oamenii nu pot trăi singuri şi asta pentru că nu pot trăi atât de aproape de altcineva.· Fug de lume, să nu fugă ea de mine!· Într-o lume fără rost, apariţia raţiunii este o crimă.· Lumea asta nu moare doar pentru că eu ştiu că nu există!· Te întâlneşte şi n-are nevoie de tine. Aceasta-i durerea!· Moartea nu ştie şi nu vrea să ştie – atunci ce poate fi mai bine?!
· Dacă te porţi normal eşti cuminte chiar dacă acest normal e fără minte.· Aruncaţi cu pietre în orizont.. Tot ce nu întelegeţi vă e inamic!· Dragostea nu are ce căuta în mine!· Va veni o vreme când vânzătorii de iluzii vor da faliment.· Şi cârtiţele mor de foame!· Mulţi aplaudă crezând că pot zbura.· Prezentul este totuna cu eternitatea.· Da sau nu? Unu ori zero? Aceasta-i întrebarea?· A fi moral nu înseamnă a fi deţinătorul adevărului, a fi imoral niciatât.· În univers, singurul adevăr util pe care îl poţi afla cu ajutorul raţiunii este inutilitatea ei.· Morala este unul din instinctele de conservare ale raţiunii.
· Învaţă să mori dacă vrei să trăieşti.· Aş vrea să fiu pământ …să simt în călcâiele voastre neputinţa.· Chiar faptul că-ţi trăieşti viaţa reprezintă o sinucidere!· Adevărul nu doare într-un suflet curat.· Atunci când raţiunea devine conştiinţa neputinţei, animalul ne este superior.· Stai în picioare cât timp nu cazi.· De nu porţi chiloţi eşti liber de orice constrângeri, deci eşti “cinic”!· Nu te juca cu nebunii. Ei nu au reguli.· În jurul lor pute, ei îmi spun că-i iasomie. Niciodată nu se vor sătura de acest miros, sunt născuţi în el, se hrănesc din el, face parte din propria lor fiinţă. De-ar ştii ei cum miroase iasomia!· Doar proştii îşi măsoară înţelepciunea în ani.
· Pentru a vă iubi, ar trebui să vă urăsc , doar aşa aţi fi fericiţi .· N-am nici un argument să fiu rău, n-am nici un argument să fiu bun pentru că n-am nici un argument să fiu.· Infinitul se sfârşeşte acolo unde începe..· Voi, oameni, într-o zi, veţi învinge moartea, dar viaţa n-o veţi învinge niciodată!· A muri în zbor e sublimul singurătăţii, gustul dramei.· Hei, da televizorul mai tare, că îmi aud durerea!· Am ajuns la concluzia că pot avea orice şi atunci de ce mi-aş mai putea dori ceva?· Vine o vreme când o privire e îndeajuns, dar până atunci şi cuvintele sunt utile..· Dacă nu ştii să te minţi înseamnă că nu ştii să trăieşti.· Un măr rămâne la fel de dulce chiar şi viermănos.
· Cerul are două feţe: când o loveşti pe una ţi-o întoarce pe cealaltă.· Prin ochiurile unui pulovăr se văd noile plăceri ale vieţii.· Un ceas e o inimă: tace şi ticăie. Între realitate şi înţeleregerea ei există o conştiinţă care tace şi ticăie.· Rar se găseşte un om cu un picior mai mare şi unul mai mic!· Orice poftă digerată devine scârbă.· Apa nu are niciodată loc de sine, doar de ceilalţi.· Un târnăcop are două capete: când unul loveşte, celălalt nu se uită.· De cele mai multe ori fugim de cine ne aleargă; ne oprim doar când găsim un motiv să-l alergăm.· Dă-mi pentru că îmi lipseşte, pentru că vreau, am nevoie! Nu ăsta este obiectul curiozităţii vieţii, cerşetoriei?· Sunt osos pentru a mă ţine în frâu şi cărnos pentru subtilitatea supunerii.
· Spatele a fost mereu mai demn. N-a întâmpinat nevoi şi nu s-a ferit niciodată de ceea ce oricum avea să vină.· Noaptea ciorile nu există doar pentru că tu le auzi cârâind.· Primăvara sunt împiedicaţi şi fragezi, dar vara invită la vals. Toamna, spatele înfioară. Iarna plâng că n-au avut pe cine dansa niciodată (de mesteceni e vorba).· Un cuţit taie răbdările.· Noi, oamenii, trebuie să fim foarte întunecaţi de vreme ce ne vedem atât de bine în lumină.· Odată uns, poţi fi doar împins.· Tot ce e cald e înconjurul pe care şi-l face plăcerea sie însăşi.· După o vreme pe pământ, un toc poate arăta în fruntea unei femei orizonturi mai largi. De asta sunt periculoase papainoagele pentru ele.· Îţi sticlesc ochii în imitaţii iar aerul din plămâni, neavând a alege, se lasă gândit până în hăuri precum acei copaci care putrezesc în preaplinul unei bălţi.
· Am şters cerul, dar am uitat cârpele pe el. Nu sunt niciodată acelaşi.· De fiecare dată când mă gândesc la ceva îmi lipsesc.· Hai să fim serioşi pentru o noapte, după care să ne vedem de ale zilei!· În dâra unei linii o măzgăleală e însăşi dragostea.· Sunt momente de carne şi mângâieri în care ne smiorcăim copios cerându-ne iertare pentru minciuna în care trăim. Astfel curăţaţi putem avea un nou început... către momente de carne şi mângâieri.· Jalea cu care iubim este milă.· Firescul acceptă, nu se îndoieşte. De aceea, sărăciei şi mizeriei le trebuiesc mereu haine groase ori garduri înalte. Atat
