Download
1 / 48
E N D
Fotografii http://www.dolphinwave.org
Delfinii detin o energie vindecatoare. Numeroase marturii relateaza transformarile aproape miraculoase ce au loc la contactul cu delfinii. Sunetele pe care le emit acestia, la fel si comportamentul lor, declanseaza o binefacatoare stare de calm si buna dispozitie la fiintele umane. Delfinii au o neasteptata putere tamaduitoare asupra copiilor cu handicap si a celor autisti.
„Verisori“ ai oamenilor? Originea delfinilor este destul de incerta, ceea ce accentueaza misterul acestor cetacee. Se presupune ca stramosii lor semanau cu... ursii sau cu niste lupi mari care traiau pe tarmul apelor. Viata in ocean fiind mai usoara si hrana mai abundenta, acele animale bizare ar fi „alunecat“ spre fundul oceanului. S-au transformat apoi, pe parcursul timpului, pierzându-si parul si alungindu-si corpul. Narile lor s-au deplasat catre crestetul capului, iar membrele au devenit aripioare inotatoare. Câteva dintre aceste noi cetacee au adoptat o alimentatie constituita numai din plancton, dentitia lor a disparut si asa au aparut balenele actuale. Alte cetacee nu s-au hranit decât cu peste si acestea s-au transformat, cu timpul, in delfini.
Exista si o alta versiune in ce priveste aparitia delfinilor, foarte controversata si respinsa de oamenii de stiinta. Sir Alistar Hardy, autorul lucrarii Aauatic Ape Theory pretinde ca primatele care traiau la malul marii si-au pierdut, la un moment dat, blana si au devenit maimute fara par. Unele dintre ele au ramas pe pamânt, iar altele s-au orientat catre ocean, alegând sa traiasca in apele acestuia. Multi iubitori de delfini apreciaza aceasta teorie, considerând ca ea ar explica de ce oamenii si cetaceele comunica atât de bine.
Vorbesc delfinii cu oamenii? Iata povestea delfinului Rampal: „Intr-o dimineata frumoasa, un delfin mascul a ajuns in dreptul localitatii Whitianga din Noua Zeelanda. O mama-delfin si puiul ei inotau alaturi de el. Wade Doak si echipa sa au venit sa ii vada. Erau cu totii bine echipati: un soi de telefon electronic submersibil le permitea sa comunice in ambele sensuri, sa se auda intre ei si sa se faca auziti. Rampal, masculul, adora muzica lui Bach. Parea ca o asculta extaziat, taind valurile pe directia emitatoarelor amplasate sub fuzelajul catamaranului. Dar cel mai incântat era atunci când auzea vocile umane!
Jane Doak, sotia lui Wade, „vorbea“ intr-un tub plasat la suprafata apei si la „telefonul“ electronic, iar Rampal incerca fara incetare sa imite sunetele auzite, emitând unele similare, ca intr-un dialog alternativ. Diverse emisii de bule de aer nuantau aceasta „conversatie“. In timpul indelungatelor sedinte (care au durat mai multi ani), delfinul a ajuns la o concentrare exceptionala pentru un animal considerat a fi „salbatic“. El venea direct pe ambarcatiune, fara a mai „scana“ sunetele emise de microfon, al carui rol il intelesese de mult si trecea grabnic la treaba. Frecventa si durata sedintelor, hotarâte de Rampal, erau foarte regulate: de 2 ori pe zi, de fiecare data câte o ora. Aceasta se intâmpla in mod sistematic. La ultimele sedinte, delfinul le-a oferit auditorilor sai un veritabil festival de sunete „delfinesti“, dulci si jucause.
Urmele grafice inregistrate de aparat atestau o extraordinara complexitate a structurilor sonore emise. Adesea, emisiile erau de o maniera graduala, de la cele mai simple la cele mai complicate. Povestea lui Rampal dovedeste faptul ca delfinii liberi participa voluntar la „examene“ realizate in plina mare. Nu este necesar asadar, ca ei sa fie ingraditi pentru a-i determina sa participe la tot felul de experimente daca acestea li se par interesante si nu le dauneaza. Dupa reactiile avute, Rampal parea sa fie la fel de uimit ca si echipajul catamaranului de comunicarea instalata intre el si membrii acestuia. Ascultând vocile oamenilor, delfinul a perceput, desigur, sentimentele pe care le vehiculau ele si a facut tot ce i-a stat in putinta sa le dovedeasca celor de pe ambarcatiune ca si el poseda un limbaj.
Delfinii sunt melomani Nu auzim decât o parte infima din sunetele emise de delfini, pentru ca acestia le emit pe o banda de frecventa de 10 ori mai larga decât a noastra. Evantaiul acustic al omului pe banda hertziana se desfasoara in intervalul 20-20.000 de hertzi, in timp ce acela al delfinilor intre 20 si 200.000 de hertzi. Oamenii aud micile lor strigate stridente si ascutite, dar delfinii nu percep aceste sunete decât in notele grave. Exista o gama intreaga de sunete pe care omul nu o poate percepe, dar pe care aparatele o detecteaza. Cu ajutorul acestora s-a putut descoperi diferenta intre perceptia acustica a delfinilor si cea umana. Un alt lucru surprinzator: cetaceele au un mod foarte special de a percepe lumea exterioara. Pentru ei, sunetul are un gust, o forma, o textura. „Ei aud ceea ce vad“. Muzica este cel mai bun mijloc de a comunica si a-i intelege pe delfini. Pentru acestia, o singura „vocaliza“ poate reprezenta o serie de gesturi.
Specialistii emit ipoteza ca delfinii stiu sa-si utilizeze anumite parti ale creierului care ar corespunde cu emisfera dreapta a creierului nostru. Aceea care, la oameni, nu functioneaza decât in proportie de 10% fata de 90% - in cazul emisferei stângi. Sa nu uitam ca partea dreapta a creierului este cea care ne permite sa „traim muzica“, iar delfinii reactioneaza mult la muzica. Ei o „asculta“ cu tot corpul. Sursa: http://www.fitform.ro/revista/ http://ilaniel.multiply.com
Delfinii antichitatii Numele de „delfin“ provine din cuvântul grecesc „delphis“ care semnifica „spirit al marii“. Fascinatia oamenilor fata de delfini exista inca din Antichitate, dupa cum o dovedesc numeroasele stele cartagineze (basoreliefuri). Pe unele dintre acestea, expuse la Muzeul din Tunis, se poate vedea un preot care poarta pe umeri un copil si doi delfini care inoata in jurul unei flori a vietii. Aceste animale sacre jucau, fara indoiala, un rol important in ritualurile funerare. In Creta preelenica, delfinii erau venerati precum zeii: „Cretanii credeau ca mortii se retrag la capatul lumii, in insulele Fericirii, iar delfinii ii transporta pe spatele lor pâna dincolo de mormânt.“ Cartaginezii aveau si ei un mare respect pentru delfini. In „Templul Delfinilor“ exista un simbol bizar care ii reprezenta pe cei 2 zei cartaginezi, Baal - zeul soarelui si Thanit – zeita lunii. Baza acestui templu este acoperita complet cu un mozaic pe care sunt reprezentati delfini purtând in spate oameni.
Delfinii apar si in diferite situri arheologice cartagineze, egiptene si greco-romane. Legendele mitologice povestesc ca Apollo, fiul lui Zeus si al lui Leto, s-a nascut in insula Delos. Leto, obligata sa nasca pe insula pentru ca a fost alungata de geloasa Hera, si-a pregatit nasterea timp de 9 zile si 9 nopti. Artemis s-a nascut prima, curând dupa ea a venit pe lume si Apollo. Nasterea lor a avut loc in mijlocul lacului sacru din Delos, la poalele unui palmier. Dupa nasterea celor 2 gemeni, insula a capatat numele de “Delos cea stralucitoare“, pentru ca asupra ei s-a abatut o ploaie de aur. Apollo, zeu solar, este „initiatul“ care emana lumina spiritului. El este primul zeu care i-a invatat pe oameni arta medicinii. Apollo din Delphi era venerat pentru puterea sa vindecatoare. „Insemnele“ sale erau dafinul si delfinul.
Artemis, sora lui Apollo, zeita lunara, era invocata pentru stapânirea instinctelor si a pasiunilor. Ea era „stapâna animalelor salbatice“ si avea drept simboluri chiparosul si caprioara. Numele orasului Delphi nu provine de la cuvântul „delfin“ cum s-ar putea crede, ci de la „uter“. Cu toate acestea, un imn al lui Homer relateaza ca Apollo a intrat in acest oras sub forma unui delfin... Delfinul simbolizeaza si transformarea si conversia: aflându-se la bordul unui vas ce se indrepta catre Naxos, Dionysos a descoperit ca marinarii vroiau sa schimbe directia spre Asia, pentru a-l vinde acolo ca sclav. El a tintuit nava pe loc, determinându-i pe marinari sa-si piarda capul si sa se arunce in mare unde s-au transformat in delfini. Legenda ar explica astfel tendinta delfinilor de a se apropia de oameni si de a-i salva. Sursa: http://www.fitform.ro/revista/ http://ilaniel.multiply.com
Alte vesti despre delfini Studiu. Delfinii îşi "prepară" hrana înainte să o mănânce S-a constatat că delfinii folosesc metode precise şi elaborate pentru a curăţa cerneala sepiilor şi a frăgezi carnea calamarilor. O femelă din specia delfinilor cu botul gros a fost observată în timp ce "curăţa" o sepie, prinsă în apele golfului Spencer din sudul Australiei. "Acesta este un indiciu care confirmă nivelul de dezvoltare a creierului delfinilor", a declarat Mark Norman, membru al unei echipe de cercetători a muzeului Victoria din Melbourne, Australia. Tom Tregenza, de la Universitatea din Exeter, co-autor al studiului, susţine că acest tip de comportament a fost deseori întâlnit în timpul cercetărilor, efectuate în perioada 2003 - 2007. În plus, afirmaţiile cercetătorilor sunt confirmate şi de observaţii făcute de scufundătorii din zonă. "Acest tip de comportament alimentar este specific animalelor adaptate la un singur tip de pradă şi dovedeşte o flexibilitate comportamentală impresionantă pentru un animal ce nu face parte din categoria primatelor", este de părere Tregenza.
Delfinii salvatori La începutul lunii august a anului 1982, Nick Christides, în vârstă de 11 ani, făcea surfing în apropiere de Insulele Cocos din Oceanul Indian. Deoarece era începător în acest sport, valurile îl duseră în larg. Timp de patru ore a plutit neputincios pe apa mării în care mişunau rechinii, fără să fie zărit de ambarcaţiunile şi avioanele care porniseră în cătarea lui. Norocul a făcut ca Nick să-şi găsească un prieten: un delfin care i se alătură, apărându-l de rechinii care îl pândeau. Delfinul a rămas tot timpul în preajma copilului, alungându-i pe rechinii care îi dădeau târcoale. În final, a fost observat dintr-un avion care pornise în căutarea sa şi astfel a fost salvat. „Delfinul era tot timpul lângă el, înota alături de copil sau făcând cercuri în jurul lui. Observase, probabil, că băiatul a fost luat de curent şi era în pericol”, le-a relatat reporterilor tatăl copilului.
Această întâmplare nu a fost singulară, de-a lungul timpului întâlnindu-se multe cazuri în care animalele au salvat oameni aflaţi în mare pericol. La începutul anilor ’80, la delfinariul Palma Nova din insula Mallorca din Baleare au fost create condiţii similare cazurilor reale, pentru a observa modul în care salvează delfinii viaţa omului. Imensul delfinariu dispunea de hublouri subacvatice de mari dimensiuni, prin care se putea observa comportamentul animalelor fără ca acestea să fie deranjate. Delfinii aleşi pentru cercetare formau o pereche. Au fost numiţi Baby şi Brandy. La acest experiment urma să participe şi Marijke Nagel, o dansatoare de înot sincron, membră a ansamblului de specialitate din oraşul Durban, de pe ţărmul Oceanului Indian. Ea era o înotătoare desăvârşită şi putea să reziste o perioadă îndelungată sub apă, fără să fie nevoie de aparatură specială. Marijke urma să joace rolul „înecatului”.
Experimentul s-a efectuat într-o zi frumoasă de octombrie când Marijike a căzut în apă, scoţând un ţipăt disperat. Apa din jur făcu valuri iar trupul ei se scufundă neputincios. Cei doi delfini s-au apropiat în goană de fată, au început să înoate jur împrejurul ei, urmărindu-i cu atenţie toate mişcările. În primele secunde nu făcură nimic altceva. Apoi, unul dintre delfini înotă sub corpul fetei împingând-o din ce în ce mai sus. Atunci interveni şi cel de-al doilea delfin. Cele două animale aşezară corpul fetei,peste ei, susţinând-o cu capetele şi cu trunchiurile. Cu această plută improvizată au urcat-o încetişor către suprafaţă. Delfinii, aşezaţi perfect paralel îşi apropiară înotătoarele de mâinile lui Marijke, astfel încât fata putea să se ţină de ele. În schimb, ea începea să fie afectată de lipsa de aer. Delfinii, simţind parcă acest lucru, au mărit viteza de înot către suprafaţa apei şi către marginea bazinului. Ajungând la suprafaţa apei, Marijke le-a dat drumul salvatorilor săi şi a rămas plutind pe spate.
Delfinii înotau în jurul ei voind parcă să se convingă că omul salvat de ei nu are nicio problemă. Şi atunci urmă un lucru aproape de necrezut: Baby şi Brandy săriră de câteva ori peste fata care plutea! Fără îndoială că prin acest dans ciudat doreau să dea glas bucuriei lor. Experimentul nu a reuşit să dezlege cauza pentru care salvează delfinii vieţile oamenilor, însă s-a dovedit că altruismul este o trăsătură înnăscută a acestor animale. Specia lor ar fi condamnată la pieire dacă delfinul mamă n-ar avea instinctul de a-şi ridica la suprafaţă puiul născut sub apă. Oamenii care beneficiază de pe urma acestui instinct al delfinilor pot fi consideraţi norocoşi.
Delfinii - doctori de suflet pentru oameni Oricine i-a văzut a fost încântat de formidabila lor energie a bucuriei şi de inteligenţa lor remarcabilă. Drăgălăşenia şi atitudinea plină de umor a acestor fiinţe charismatice îi face pe copii foarte bucuroşi, iar pe adulţi să redevină copii. Se pare că voioşia şi graţia acestor animale ne ating profunzimea sufletului. Întâlnirea cu delfinii declanşează o gamă largă de transformări, de la sentimente euforice până la uluitoare vindecări, atât fizice cât mai ales psihice, după cum mărturisesc cei care au trăit astfel de evenimente. Familia delfinilor şi a balenelor, numită generic familia cetaceelor, este mult mai “bătrână” decât cea a oamenilor, având venerabila vârstă de peste 12 milioane de ani. Se ştie că în trecutul planetei noastre, viaţa animală s-a extins din oceane pe uscat. Studiile de evoluţie a vieţii prin embriologie şi analiză osoasă i-au condus pe cercetători la o concluzie foarte interesantă: delfinii au fost animale terestre care şi-au continuat evoluţia întorcându-se în apă.
Pe vremuri, şamanii din arhipelagul polinezian intrau în stare de transă şi luau contact cu delfinii pentru a avea succes la pescuit. Pescarii indieni din jungla amazoniană foloseau o metodă de pescuit cu ajutorul delfinilor, care este şi astăzi practicată în Brazilia. Prin salturile lor, delfinii indicau pescarilor când să-şi lanseze plasele, apoi împingeau prada către coastă, exact în plasele pescarilor. În nordul Australiei exista o comunitate de băştinaşi care se supranumea „poporul delfin” şi avea drept animal-totem delfinul. Şamanii acestei comunităţi comunicau telepatic cu delfinii. Dogonii, un popor ce locuia coastele est-africane din Mali, aveau o legătură specială cu delfinii, cu toate că ei locuiau în deşert şi nici măcar nu-i cunoşteau. Astfel, mitul creaţiei din tradiţia dogonilor vorbeşte despre Nommo, o fiinţă jumătate peşte, jumătate om, venită de pe îndepărtata stea Sirius şi care a creat umanitatea.
Delfinii au reprezentat întotdeauna o sumă de calităţi pozitive: inteligenţă, frumuseţe, bucurie de a trăi, armonie, forţă, libertate, dragoste pentru muzică, fidelitate şi loialitate. Ei erau consideraţi drept animale sacre, un cult al delfinilor fiind atestat încă din epoca dorică, în anii 700î. Hr. Delfinii ne transmit un sentiment de armonie şi de bucurie pe care fiecare om şi-l doreşte în adâncul inimii, dar nu ştie întotdeauna să- l trăiască. Cercetătorii care au studiat efectele contactului oamenilor cu delfinii au distins mai multe mesaje pe care aceştia ni le comunică şi pe care oamenii le recepţionează în funcţie de personalitatea şi de nivelul lor de conştiinţă.
Mesajele delfinilor „Trăieşte viaţa ca pe un joc” Este suficient să-i privim pe delfini, cu câtă bucurie şi uşurinţă se joacă în apă, pentru ca un surâs să ne lumineze faţa. Comportamentul lor jucăuş şi puritatea pe care o emană ne amintesc de momentele copilăriei lipsite de griji. Aspectul ludic din noi (copilul interior) revine în conştiinţa noastră şi în situaţiile de viaţă putem să reacţionăm cu umor şi cu spontaneitate, în loc să răspundem într-un mod rigid, îndârjit, care duce la suferinţă.Spontaneitatea este o calitate a celor care îşi ascultă sufletul.
„Abandonează teama” Probabil delfinii nu cunosc un număr atât de mare de frici, cu care noi oamenii ne tulburăm vieţile, căci ei acţionează mult mai natural şi în plus, cu excepţia unor rechini, ei aproape că nu au duşmani printre celelalte vieţuitoare. Psihologii care au studiat comportamentul oamenilor ce au venit în contact cu delfini au remarcat faptul că aceştia deveaneau conştienţi de temerele lor şi puteau astfel să renunţe mai uşor la ele. Când teama dispare, ea face loc încrederii în sine. Şi spontan se instalează iubirea, căci frica e tocmai absenţa iubirii.
„Fii alături de semenii tăi” Acesta este un alt mesaj pe acre delfinii ni-l transmit, prin comportamentul lor în colectivitate. Ei au o gândire socială şi se consacră binelui întregului grup. Când unul dintre ei se îmbolnăveşte, toţi ceilalţi îl înconjoară cu afecţiune şi, dacă acesta nu mai poate ajunge la suprafaţă cu propriile puteri, îl susţin delicat pentru a putea să respire. Delfinii dovedesc iubire şi solicitudine nu numai între ei, ci şi în întâlnirile cuoamenii. Nu există nici măcar o singură mărturie despre un delfin care să fi atacat un om fără o provocare prealabilă sau un dezechilibru indus de sau in mediu. Nici o altă specie de animalesălbatice nu se comportă atât de binevoitor, încrezător şi prieteneşte faţă de oameni. Mai mult, delfinii au grijă de mediul înconjurător, din care îşi iau exact atâta hrană câtă au nevoie; ei nu distrug şi nu omoară inutil alte vieţuitoare.
„Energia delfinilor înalţă vibraţiile mediului” Se cunoaşte deja că delfinii emit în jurul lor, prin sistemul sonar, un câmp energetic vibratoriu foarte înalt. Apa, care este un bun conductor, permite acestei energii să se răspândească şi să purifice mediul. Chiar dacă oamenii nu au reuşit să decodeze sunetele acestora, comunicarea cu cetaceele funcţionează prin canale non-verbale. Influenţa pozitivă a sistemului lor sonar este în special remarcabilă în cazul copiilor autişti. Totodată, nu este vorba doar de a trăi clipe minunate în apă alături de aceste fiinţe, ci de a clădi în noi înşine o nouă atitudine: a întâmpina fiecare zi ca pe un cadou divin, a trăi fiind pe deplin conştient de unitatea cu întreaga creaţie, a acţiona şi a gândi în permanenţă din perpectiva acestui sentiment al unităţii, a răspunde evenimentelor din viaţa cotidiană cu umor, creativitate, înţelepciune şi bucurie. Privită cu această atitudine, existenţa noastră este cu adevărat un joc divin. Sursa: Revista misterelor
