MIHĂILĂ ION

1. CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND REALIZAREA PREGĂTIRII FIYICE SPECIFICE LA ECHIPELE DE HANDBAL JUNIORI MIHĂILĂ ION

2. În jocul de handbal, marea majoritate a echipelor, mai ales la nivelul copiilor şi juniorilor, nu dispun de posibilităţi logistice de a avea în componenţa tehnică (team-work) un specialist care să se ocupe de latura pregătirii fizice – preparatorul fizic. Preparatorul fizic poate fi descris ca fiind un specialist în domeniul antrenamentului sportiv care recomandă şi utilizează mijloace de acţionare specifice în vederea optimizării performanţelor handbaliştilor, precum şi a evitării accidentelor ce decurg din practicarea jocului de handbal.

3. Activitatea celui care se ocupă de realizarea pregătirii fizice pe parcursul unui macrociclu trebuie să pornească de la identificarea mişcărilor anatomice, a biomecanicii corecte a segmentelor corpului în cadrul jocului de handbal şi implicit a lanţurilor musculare implicate în realizarea mişcărilor specifice. Jocul de handbal prin conţinutul său tehnico-tactic şi ergogeneza efortului în care se regăsesc implicate , mai mult sau mai puţin, sub diferite forme de manifestare toate calităţile motric, impun din partea celui care se ocupă de pregătirea handbaliştilor găsirea acelor metode şi mijloace de pregătire prin care acestea să fie dezvoltate, fără a produce detrimentul vreuneia.

4. De ani de zile ducem o nesfarsita discutie incercand sa deslusim “misterul” lipsei jucatorilor crescuti autohton, a unei pepiniere din care sa alegem talentele, viitorii profesionisti  care pot readuce performantele de odinioara. Dam vina pe lipsa de bani, lipsa investitiilor la nivelul eşalonului de copii si juniori s.a.m.d. Bun, aceste motive isi au si ele locul lor, dar cred ca lucrul care ne lipseste cel mai mult este abordarea unei pregatiri fizice conform teoriilor moderne rezultate in urma cercetariilor stiintifice sportive din ultimul deceniu. Jucatorul trebuie preluat inca din perioada adolescentei si pregatit fizic corespunzator pentru ca acum este momentul in care organismul se adapteaza cel mai bine stresurilor externe la care este supus.

5. Trebuie să înţelegem că realizarea pregătirii fizice la nivelul echipelor de handbal impune cunoaşterea predispoziţiilor genetice ale fiecărui jucător, a calităţilor şi lipsurilor în pregătire ale acestuia, a specificului postului de joc, precum şi a modului de adaptare individuală la condiţiile de stres Numai cunoscând toate acestea, putem acţiona eficient asupra individului cu implicaţii majore în buna funcţionare a angrenajului şi optimizarea performanţelor sportive.

6. De mare importanţă în optimizarea pregătirii fizice generale şi specifice la nivelul echipelor de handbal este sistemul de evaluare. Activitatea trebuie începută obligatoriu cu o serie de probe de control bine determinate şi alese în deplină concordanţă cu structura motrică a jocului de handbal actual, orientate spre evidenţierea nivelului de pregătire al jucătorului privind: viteza sub formele de manifestare întâlnite în jcul de handbal, forţa, detenta, anduranţa, agilitatea, flexibilitatea ş.a. dar mai ales capacitatea de a obţine performanţe superioare o perioadă îndelungată de timp. Recomandabil pentru evalarea nivelului de pregătire a sportivilor este ca testările să aibă loc atât la începutul perioadei pregătitoare (stabilirea nivelului iniţial), la finalul acesteia (verificarea eficienţei mijloacelor utilizate), pe parcursul şi la finalul campionatului (menţinerea, creşterea sau diminuarea nivelului de pregătire).

7. Handbalul ca toate sporturile colective este construit dintr-o serie de eforturi intermitente. O alternanță de sprinturi scurte, sărituri, gesturi explozive și repaus activ și pasiv. Exemplu de acțiune al unui sportiv din Liga Națională (centru) din sezonul trecut în timpul unui joc. - mers și alergare ușoară = 40` - 160 pase - 22 sprinturi scurte (-1`) - 40 opriri (stopuri) - 30-35 acțiuni de apărare - 15 șuturi Deci o multitudine de acțiuni 1 contra 1 scurte și explozive, de calitate în mijlocul cursei sau alegării ușoare timp de o oră.

8. Volumul de instruire Volumul constituie un indicator important pentru creşterea capacităţii de efort anaerob, aerob şi mixt atâta timp cât cotele acestuia sunt ridicate la nivele ce permit lucrul cu intensităţi adecvate gradului de perfecţiune propriu efortului competiţional. Pentru categoria de vârstă 15-16 ani, respectiv a juniorilor II, Federaţia Română de Handbal recomandă un număr de ore cuprins între 550 şi 650 de ore de antrenament pe parcursul unui an competiţional. Volumul de instruire pe un an competiţional (valori orientative)

9. Ponderea pregătirii fizice în raport cu exigenţele profilului pe posturi Performanţa sportivă este rezultatul convergenţei mai multor factori, din care cei mai importanţi sunt: tipul somatic, capacitatea motrică şi capacitatea psihică. De asemenea datorită trăsăturilor distincte ale jucătorilor, cerinţele performanţei în handbal diferă şi în funcţie de specializarea pe post. Cerinţele performanţei pentru postul de portar

10. Jucătorii care acţionează în apropierea liniei de la 6 m, respectiv extremele stânga şi dreapta şi pivotul (pivoţii în cadrul sistemului de joc cu doi jucători pivoţi), trebuie să respecte următoarele cerinţe: Pentru jucătorii care sunt specializaţi la nivelul liniei de 9 m, respectiv, interii stânga şi dreapta şi conducătorul de joc (centrul), trebuie respectate următoarele cerinţe

11. Ponderea componentelor pe factorii de antrenament În handbalul de performanţă şi la nivelul juniorilor, ponderea componentelor antrenamentului se stabileşte după cerinţe metodice proprii, determinate direct de calendarul sportiv. Suma ponderilor pe diferite perioade (procentajul faţă de volumul total de instruire), trebuie să realizeze indicatorii cantitativi recomandaţi de orientarea metodică generală dată de Federaţia Română de Handbal pentru fiecare componentă, pe parcursul unui eşalon de instruire:

12. Ponderea componentelor antrenamentului diferă de la o etapă la alta, chiar în cadrul aceleaşi perioade de pregătire, urmărind atingerea formei sportive la anumite date ale ciclului anual

13. Pregătirea fizică. La nivelul eşaloanelor de copii şi juniori, pregătirea fizică este considerată ca fiind o componentă de bază a instruirii, ea reprezentând un important factor de progres al performanţei în etapa actuală, iar tendinţele de evoluţie a jocului pe plan mondial ne indică chiar o creştere a importanţei acestui factor. Indicatorii prevăzuţi pentru realizarea pregătirii fizice se realizează pe două căi: prin exerciţii din atletism şi prin mijloace specifice jocului de handbal. Toate exerciţiile pentru învăţarea şi perfecţionarea jocului, au o influenţă mai mică sau mai mare, asupra îmbunătăţirii pregătirii fizice, unele dintre ele cu un efect deosebit asupra dezvoltării anumitor calităţi motrice.

14. În instruirea juniorilor se va continua lucrul pentru dezvoltarea vitezei şi îndemânării, dar o pondere mare va fi acordată îmbunătăţirii forţei şi vitezei. Începând cu vârsta juniorilor II se va urmări perfecţionarea treptată a formelor specifice de dezvoltare a calităţilor motrice. Programarea conţinutului pregătirii fizice a juniorilor trebuie să ţină seama de caracterul complex în care se manifestă calităţile motrice în jocul de handbal. Acţiunile tactice simple cuprind toate calităţile motrice într-un anumit tip de interrelaţie, în timp ce în acţiunile sau fazele de joc cu un grad mare de complexitate forma de manifestare şi interrelaţiile dintre calităţile motrice sunt mult mai complexe şi mai diversificate. Toate acestea trebuie să stea la baza structurării exerciţiilor programate pentru perfecţionarea formelor specifice de manifestare a calităţilor motrice.

15. Pentru dezvoltarea calităţilor motrice, trebuie selecţionate acele mijloace care au un caracter semnificativ, sunt atractive şi diversificate. Practica handbalului şi cercetările efectuate în această direcţie la nivelul juniorilor, recomandă ca ponderea unora dintre mijloacelor de antrenament folosite să fie mai mare în raport cu altele. Mijloacele prioritare pentru dezvoltarea vitezei vor fi exerciţiile sub formă de concurs şi diferite ştafete, în care capacitatea de viteză este solicitată la maximum, iar metoda de dezvoltare folosită va fi antrenamentul cu repetări, mai ales la începutul perioadelor de pregătire. Pentru dezvoltarea îndemânării, un rol important îl au diferitele trasee aplicative şi ştafete pe parcursul cărora sunt prevăzute mişcări de coordonare şi abilitate, fără şi cu mingea de handbal.

16. În cadrul antrenamentelor de îmbunătăţire a forţei, circuitele scurte, în care sunt solicitate analitic diferite grupe musculare, precum şi circuitele care folosesc mijloace specifice handbalului, cu o solicitare de forţă superioară, trebuie să aibă o pondere mai mare. Pentru îmbunătăţirea rezistenţei, vor fi folosite cu precădere alergările de durată în tempo uniform şi tempo variat, după metoda intensităţii variabile, iar înaintea competiţiilor poate fi folosită metoda intervalelor, cu exerciţii specifice jocului de handbal, în scopul creşterii nivelului de rezistenţă specifică.

17. Pregătirea fizică specifică Pentru jocul de handbal, pregătirea fizică specifică reprezintă procesul educării aptitudinilor fizice caracteristice jocului. Această activitate se desfăşoară în condiţii cât mai apropiate de joc şi se realizează într-o strânsă interdependenţă cu însuşirea deprinderilor tehnico-tactice. Pregătirea fizică specifică urmăreşte, aşadar, asigurarea calităţilor necesare jucătorilor pentru a putea face faţă în joc cerinţelor distincte de manifestare a vitezei sau de solicitare a forţei, îndemânării şi rezistenţei. Pregătirea fizică specifică nu poate suplini lipsa pregătirii fizice generale, lucru constatat în practică şi demonstrat prin numeroase cercetări ştiinţifice. Cele două laturi ale pregătirii fizice sunt într-o strânsă legătură şi se condiţionează reciproc

18. Conţinutul pregătirii fizice specifice, în cadrul antrenamentelor pentru jocul de handbal, în viziunea multor specialişti, se referă în principal la calităţile motrice care trebuie dezvoltate, pentru a se încerca realizarea unei identităţi între cerinţele concrete ale jocului şi calităţile individuale (Gogâltan V., 1974; Cercel P., 1975, 1980; Prnjatović M. 1978; Ignatieva V. Ia., 1986; Federen P., 1987; Ehret A., 1993; Popescu C., 1994; Quintallet A., 2004). Pentru creşterea varietăţii de deprinderi motrice şi a indicilor calităţilor fizice, precum şi pentru favorizarea transferului pozitiv şi mărirea posibilităţii de execuţie sau de orientare în timpul jocului, se recomandă practicarea de către handbalişti a cât mai multe sporturi (Pokrajak B., 1975; Csűdör G., 1983; Ghermănescu I.K. şi colab., 1983; Colibaba-Evuleţ D., Bota I., 1998; Constantini D., 1994; Sotiriu R., 2000). În contextul acestei idei, trebuie combătută orientarea greşită a unor specialişti care recomandă o muncă de specializare limitată, numai prin mijloace specifice jocului de handbal. Astfel, Cometti G. clasifică exerciţiile specifice în ,,exerciţii specifice propriu-zise ce se referă la situaţii similare condiţiilor de competiţie” şi ,,exerciţii specifice analitice, pentru realizarea unui antrenament de dezvoltare specifică, a uneia sau alteia dintre calităţi”.

19. Pentru a putea aborda problema pregătirii fizice în jocul de handbal este necesar ca mai întâi să se caracterizeze efortul specific, deoarece astfel se pot cunoaşte mai bine componentele ce pot fi perfecţionate, precum şi modul de acţionare. Caracterizarea efortului specific se face în funcţie de patru parametri: intensitate, volum, procese metabolice de eliberare a energiei şi complexitate. Urmărind aceşti parametri s-a ajuns la concluzia că, în handbal, efortul depus este submaximal (alternând cu momente de efort maximal), intensitatea variabilă (cu întreruperi), mixt din punct de vedere al proceselor metabolice (aerob în principal 60%, cu momente anaerobe 40%), iar după parametrul complexitate efortul este complex şi diversificat (în regimuri de calităţi motrice şi de factori ai performanţei).

20. În practica antrenamentului cu mai multe şedinţe pe săptămână şi în afara perioadei specifice de pregătire fizică, una din dificultăţile întâlnite de antrenor este de a integra în programul săptămânal antrenamentul de pregătire fizică, fără ca acesta să ocupe un antrenament întreg. În paralel, dacă dorim ca munca depusă să fie şi eficientă, trebuie ca jucătorii să adere la forma utilizată (să participe activ şi conştient). Răspunzând la aceste dificultăţi întâlnite, Nicolas Laronze (2004) propune: integrarea muncii fizice în antrenamente conservând în acelaşi timp tema tehnico-tactică a acestuia (cu limitele fiziologice de a lucra cu mingea); practicarea unor eforturi care dau sens activităţii fizice a jucătorilor, punându-i cât mai mult posibil în situaţiile concrete de joc.

21. Cunin M. consideră că ,,handbalul ca şi celelalte sporturi de echipă este construit dintr-o serie de eforturi intermitente” motiv pentru care concepţia tradiţională de antrenament esenţial bazată pe rezistenţă fundamentală şi lucru în viteză maximă anaerobă duce la contradicţia că, muscular, aceste două tipuri de efort nu au nimic fiziologic, dezvoltând fibre musculare antagoniste (lente şi rapide), motiv pentru care recomandă ,,dezvoltarea forţei şi vitezei într-o singură acţiune, lucrând simultan forţa şi viteza pentru a creşte puterea. Concepţia tradiţională de pregătire a handbaliştilor, esenţial bazată pe rezistenţă în care alergarea de durată reprezenta baza esenţială şi care avea drept finalitate, dezvoltarea fibrelor lente este considerată depăşită, astăzi, forţa fiind punctul de plecare al pregătirii fizice. Concepţia tradiţională bazată pe rezistenţă

22. Concepţia nouă, cu forţa ca punct de plecare al pregătirii fizice În jocul de handbal, calităţile motrice ce trebuie dezvoltate într-o singură acţiune sunt forţa şi viteza. Lucrând simultan forţa şi viteza, creştem puterea pentru a putea repeta acţiunile pe durata întregului joc şi a rezista oboselii.

23. Cele două axe ale pregătirii fizice sunt calitatea şi cantitatea. Pentru dezvoltarea cantităţii, denumită rezistenţă (axa orizontală), principiul fiziologic este următorul: a) creşterea frecvenţei cardiace la VMA; b) stabilizarea acestei frecvenţe cardiace în timpul contra-efortului. Local muşchii se relaxează la contra-efort, lucru ce permite o solicitare a fibrelor rapide în timpul efortului, ceea ce denotă o mai bună calitate a muncii. Pe axa verticală sunt parametrii de calitate forţa şi viteza (fig.4.4.). Aceştia sunt prezenţi în diferite etape, astfel: sprinturi, cu sau fără minge; sărituri orizontale (cercuri,corzi, benzi etc.); sărituri verticale (garduri, bănci, cutii, lăzi, trambulineetc.); încărcături mari.

24. Schema celor două axe de pregătire fizică (după Cunin M., 2002)

25. Pentru o dezvoltare fiziologică specifică, handbaliştii trebuie supuşi unor solicitări care să se raporteze direct la cerinţele tehnice, tactice şi fiziologice ale jocului. Acest scop nu este simplu de realizat ca în sporturile ciclice, datorită complexităţii acţiunilor din cadrul jocului, motiv pentru care selectarea mijloacelor adecvate de antrenament este extrem de importantă pentru succesul final. Pregătirea fizică specifică necesită un volum mare de antrenament, care este posibil doar prin scăderea intensităţii. Dacă s-ar accentua intensitatea, fără o fortificare prealabilă a organismului handbalistului, sistemul nervos central (SNC) şi întregul organism ar fi suprasolicitate, având ca efect oboseala şi accidentările, scăzând capacitatea de efort. Ştiut fiind faptul că sportivii nu-şi pot ridica potenţialul de efort dacă nu-şi măresc atât volumul cât şi intensitatea antrenamentelor, este de aşteptat ca viteza lor de refacere între antrenamente şi competiţii să influenţeze creşterea încărcăturii de antrenament.

26. În cadrul microciclurilor de antrenament pregătirea fizică specifică deţine o pondere tot mai importantă începând din a doua treime a perioadei pregătitoare (spre sfârşitul etapei pregătitoare de bază şi pe tot parcursul etapei precompetiţionale), preocupări sub forma exerciţiilor cu caracter specific existând şi pe parcursul perioadei competiţionale. Pregătirea fizică specifică se realizează printr-un număr relativ mai mic de mijloace, dar cu structuri asemănătoare acţiunilor de joc, procedeelor tehnice şi calităţilor motrice, în strânsă concordanţă cu solicitările de efort specific.

27. În orientarea pregătirii fizice a jucătorilor şi echipelor de handbal este necesar să ţinem seama de următoarele criterii: ergogeneza efortului; concepţia de joc; structura motrică a jocului de handbal actual particularităţile jucătorilor; conţinutul tehnico-tactic al postului de joc tendinţele de evoluţie ale jocului pe plan mondial;

28. Vă mulțumesc!