40 likes | 198 Views
Nichita Stănescu 1933-1983. „Poezia este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.”. 1968 – 2013 45 DE ANI „Non solum armis sed libris” „Nu doar prin forţă, ci şi prin educaţie”. Nichita Stănescu 1933 - 1983.
E N D
NichitaStănescu 1933-1983 „Poezia este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant.” 1968 – 2013 45 DE ANI„Non solum armis sed libris” „Nu doar prin forţă, ci şi prin educaţie”
Nichita Stănescu 1933 - 1983 • Elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina sunt preocupaţi de tot ceea ce înseamnă cultură, educaţie, valori morale şi personalităţi marcante ale istoriei, indiferent de domeniu. Acest lucru îi ajută să-şi dezvolte orizonturile, să cunoască trecutul şi să-şi formeze caracterele. • Vineri, 29 martie, elevi însoţiţi de cadre ale şcolii împreună cu reprezentanţi ai Centrului Cultural din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au participat la o activitate organizată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naşterea celui care a afirmat că limba română este “dumnezeiesc de frumoasă” – Nichita Stănescu. 45 DE ANI„Non solum armis sed libris” „Nu doar prin forţă, ci şi prin educaţie”
Nichita Stănescu 1933 - 1983 • În fiecare an, ziua de naştere a poetului este sărbătorită prin organizarea Festivalului Internaţional de Poezie “Nichita Stănescu” şi vizitarea Muzeului Memorial “Nichita Stănescu” din Ploieşti, ca o recunoştinţă a valorii şi bogăţiei culturale aduse acestei ţări. • Această activitate i-a ajutat pe elevi să-l cunoască mai bine şi într-o notă mai personală pe marele poet şi eseist Nichita Stănescu, un spirit liric şi o peronalitate puternică, nonconformistă, ce s-a reflectat şi în originalitatea operei sale. Încercarea de a înţelege mesajele pe care poetul le-a transpus în poezii reprezintă o adevărată provocare. 45 DE ANI„Non solum armis sed libris” „Nu doar prin forţă, ci şi prin educaţie”
Nichita Stănescu 1933 - 1983 • Aşa cum au subliniat şi gazdele acestei activităţi, omul Nichita Stănescu a făcut din viaţă o continuă sărbătoare. Uşile casei sale erau mereu deschise prietenilor şi tuturor celor care îl impresionau cu viziunile lor asupra vieţii. Poezia a reprezentat cel mai bun mod de exprimare a trăirilor interioare şi considera că „Poezia adaugă viaţă vieţii”! 45 DE ANI„Non solum armis sed libris” „Nu doar prin forţă, ci şi prin educaţie”