RELIEFUL OCEANELOR ŞI AL CONTINENTELOR

1. RELIEFUL OCEANELOR ŞI AL CONTINENTELOR

2. 1. RELIEFUL OCEANELOR Relieful oceanelor este într-o continuă schimbare datorită activităţii vulcanice şi mişcărilor scoarţei terestre. Altitudinea medie a uscatului este de 875 m, iar adâncimea medie a Oceanului Planetar este de 3800 m. Relieful oceanic se compune din: a) Platforma continentală (şelful) este o câmpie submersă, uşor înclinată care înaintează până la 200 m adâncime. b) Abruptul continental (face trecerea de la scoarţa continentală la cea oceanică) este cea mai mare denivelare de pe planetă, coborând brusc de la 200 m la 3000 – 4000 m. c) Fundul oceanic (câmpia abisală) se întinde între 3000 – 4000 şi 6000 m adâncime, coborând mult mai lin. Aici se disting vulcani izolaţi şi dorsale.

3. 1. RELIEFUL OCEANELOR d) Dorsalele s-au format prin depunerea magmei de o parte şi de alta a rifturilor. Au lăţimi cuprinse între 100 şi 2000 km şi înălţimi între 1000 şi 3000 m. e) Fosele (gropile abisale) sun reprezentate pe hartă cu albastru închis şi au adâncimi cuprinse între 6000 şi 11033m (Groapa Marianelor din Oceanul Pacific.

5. 2. RELIEFUL MAJOR AL CONTINENTELOR Formele de relief ale uscatului (munţi, podişuri, dealuri, câmpii) se suprapun peste două structuri diferite ale scoarţei continentale: platforma şi orogenul. a) Platformele numite şi scuturi, sunt părţile cele mai vechi ale continentelor. Ele sunt foarte rigide, fiind formate din roci dure, dispuse în straturi orizontale sau uşor înclinate. Peste ele se suprapun câmpiile şi podişurile. b)Orogenul cuprinde regiunile în care au avut loc mişcări tectonice care au dus la formarea lanţurilor de munţi. Astfel s-au format M-ţii Himalaya, Alpi, Cordilieri, Anzi ş.a.

6. ZONELE DE PLATFORMĂ ŞI DE OROGEN

7. A. TIPURI DE RELIEF MAJOR Tipurile de relief major sunt: munţii, dealurile, podişurile şi câmpiile. a) Munţii au înălţimi (în general) cuprinse între 1000 şi 8848 m (vf. Everest, M-ţii Himalaya). În funcţie de modul de formare pot fi: - Munţi de cutare, formaţi prin încreţirea scoarţei terestre (Himalaya, Carpaţi, Alpi, Caucaz, Balcani); - Munţii-bloc, numiţi şi horsturi, sunt munţi vechi, puternic erodaţi care au fost ulterior afectaţi de mişcări epirogenetice pozitive, fiind înălţaţi (Masivul Central Francez, M-ţii Pădurea Neagră); - Munţi vulcanici rezultaţi din acumularea lavelor, apar sub formă de conuri izolate sau ca lanţuri de munţi (Etna, Kilimandjaro).

8. A. TIPURI DE RELIEF MAJOR b) Podişurile sunt relativ netede prezentând înălţimi uniforme pe suprafeţe mari. În cazul lor, suprafaţa interfluviilor este mai mare decât cea a văilor şi versanţilor. Au înălţimi cuprinse între 200 şi 5000 m. S-au format prin sedimentare, înălţarea unor regiuni sau prin nivelarea unor munţi (Pod. Tibet, Pamir, Siberiei Centrale, Arabiei, Braziliei, Sahara, Australiei) c) Dealurile s-au format prin fragmentarea unor podişuri de către râuri sau prin cutarea straturilor de roci din apropierea munţilor. Au înălţimi cuprinse între 200 şi 1000 m. În cazul lor văile şi versanţii ocupă suprafeţe mai mari decât interfluviile (Dealurile de Vest, Subcarpaţii). d) Câmpiile sunt plate, cu altitudini reduse (sub 200 m) şi s-au format de cele mai multe ori prin sedimentare. Câmpiile formate prin erodarea totală a unor munţi se numesc peneplene sau pediplene (C. Europei de Est, C. Siberiei de Vest, C Amazonului, C. La Plata, C. Chinei de Est).

9. B. UNITĂŢILE DE RELIEF Unitatea de relief reprezintă porţiunea de teritoriu care prin trăsăturile sale morfologice omogene se delimitează net de regiunile învecinate.

11. Everest - HIMALAYA MUNŢII CORDILIERI MUNŢII CAUCAZ Mont Blanc - ALPI PODIŞUL TIBET PODIŞUL PAMIR CÂMPI A SIBERIEI DE VEST CÂMPIA AMAZONULUI PODIŞUL SAHARA