540 likes | 1.18k Views
CONTABILITATEA DIFERENŢELOR CONSTATATE LA INVENTARIEREA PATRIMONIULUI.
E N D
CONTABILITATEA DIFERENŢELOR CONSTATATE LA INVENTARIEREA PATRIMONIULUI
Inventarierea este un procedeu al metodei contabilităţii foarte important pentru toţi agenţii economici deoarece concordanţa dintre informaţiile scriptice din contabilitate şi cele faptice existente în mod concret se verifică cu ajutorul operaţiilor din inventariere. Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată la un moment dat existenţa elementelor de activ şi de pasiv, cu exprimare în etalon cantitativ-valoric sau doar valoric.
Inventarierea Inventarierea reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată la un moment dat existenţa elementelor de activ şi de pasiv, cu exprimare în etalon cantitativ-valoric sau doar valoric.
Invetarierea generală La începutul activităţii Situaţii speciale (deosebite) În timpul funcţionări activităţii (cel puţin o dată pe an) Fuziune sau încetarea activităţii La cerea Organelor de control Indicii de plusuri sau minusuri Predare-primire de gestiune Reorgani-zarea gestiunii Calamităţi naturale Alte situaţii prevăzute de lege
Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine administratorului, ordonatorului de credite, sau altei persoane care are obligaţia gestionării elementelor de activ şi de pasiv. Activitatea de invetariere se efectuează de către o comisie de inventariere care răspunde de efectuarea tuturor lucrărilor de invetariere, în confomitate cu reglementările legale. Comisia de invetariere este numită prin decizie scrisă şi este formată din cel puţin două persoane. Din comisie nu pot face parte gestionarul şi nici contabilul care ţine evidenţa gestiunii invetariate. Invetarierea propriu-zisă se realizează prin constatarea faptică a elementelor de activ sau de pasiv şi înscrierea lor în documentul Listă de invetariere.
VALOAREA DE INVENTAR (valoarea actuală) Utilitatea bunului Starea bunului Preţul pieţei • Costatarea faptică a elementelor de activ şi de pasiv se face prin identificarea lor individuală. Evaluarea elementelor de activ şi de pasiv cu ocazia invetarierii se face cu respectarea principiului permanenţei metodelor, potrivit căruia modelele şi regulile de evaluare trebuie menţinute, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiei contabile.
Rezulatele inventarierii (diferenţele de inventar) se stabilesc prin compararea cantităţilor şi valorilor consemnate în listele de invetariere şi în situaţiile analitice (faptic) cu valorile şi cantităţile înregistrate în contabilitate (scriptic). Ca şi regulă generală, în urma inventarierii pot rezulta egalităţi, plusuri sau minusuri de inventar: FAPTIC = SCRIPTIC - nu sunt diferenţe de invetar FAPTIC > SCRIPTIC - plus de invetar FAPTIC < SCRIPTIC - minus de inventar Rezultatul invetarierii se înscrie de către comisia de invetariere în Procesul- verbal de invetariere.
Cu ocazia inventarierii se constată următoarele diferenţe: a) Diferenţe cantitative sub formă de plusuri sau minusuri imputabile sau neimputabile la materii prime evaluate la valoarea de înlocuire:
Înregistararea în contabilitate a diferenţelor apărute la inventariere. 1. Minus la inventar de materii prime evaluate la valoarea de înlocuire, imputat gestionarului. 601=301 400 2. Minus la inventar de materii prime evaluate la valoarea de înlocuire, imputat unui client. 601=301 200 461=% 297,5 7588 250 4427 45,5 3. Minus neimputabil de materii prime evaluate la valoarea de înlocuire. 601=301 160 635=4427 38
4. Minus valoric stabilit la materiale consumabile stabilit la invetarierea de la sfarşitul anului. 6814=3921 4 5. Plus valoric la măfurile la cost de achiziţie stabilit la inventarierea de la sfârşitul anului. Nu se înregistrează 6. Minus valoric la obiecte de inventar stabilit la invetarierea de la sfârşitul anului. 6814=3922 9 7. Plus valoric la produse finite stabilit la invetarierea de la sfârşitul anului. Nu se înregistrează
8. Minus valoric la ambalaje stabilit la inventarierea de la sfârşitul anului. 6814=398 3 9. Minus valoric la titluri de participare stabilit la inventarierea de la sfârşitul anului. 6863=296 100 10. Minus valoric la titluri de plasament stabilit la inventarierea de la sfârşitul anului. 6864=593 10 11.Minus valoric la clienţi incerţi stabilit la inventarierea de la sfârşitul anului. 6814=491 50
In concluzie scopul principal al inventarierii este stabilirea situaţiei reale a tuturor elementelor de activ şi de pasiv care aparţin entităţii cât şi cele care aparţin altei persoane juridice sau fizice dar se folosesc în cadrul unităţii.