Riscuri electrice

1. Riscuri electrice În toate ramurile de activitate, nerespectarea normelor stricte privind echipamentele electrice (instalarea şi utilizarea lor) este cauză a: insecurităţii din spitale disfuncţionalităţilor sistemulului electric riscuri majore de incendii şi de electrocutare. Riscurile sunt agravate de: utilizarea unei aparaturi electrice foarte diversificate amplasare inclusiv în medii periculoase (locuri umede, proximitatea materialelor inflamabile sau combustibile). Toate construcţiile medicale sunt obligate să amelioreze condiţiile de securitate a instalaţiilor electrice în sectoarele de îngrijiri medicale. În unele sectoare aferente, aparatura electrică aparţinând spitalelor poate prezenta următoarele situaţii de risc: existenţa prizelor trifazice (legate la pământ), dar conectate la cordoane cu 2 fire şi neîmpământate, plierea sau secţionarea furcilor de împământare, aparatură fără împământare branşată la prize multiple, cordoane mulate a căror reţea de fire este defectuoasă.

2. Prevenţie şi control • Toate instalaţiile electrice trebuie montate şi utilizate conform normelor şi reglementărilor de securitate specifice. Pentru prevenirea incendiilor şi protejarea personalului împotriva electrocutării se recomandă: • inspectarea sistematică a tuturor zonelor de către un electrician calificat cu reperajul şi corectarea situaţiilor de risc (aparate, instrumente neconectate la pământ sau prost întreţinute); • cursuri de securitate electrică implementate în programele de calificare generală şi la nivelul fiecărui post de muncă.

3. Personalul trebuie instruit pentru • neutilizarea aparaturii electrice cu mâinile umede sau în cazul umidificării unor suprafeţe sau a solului, • neutilizarea echipamentelor cu defecţiuni până la inspectarea acestora, • neutilizarea aparatelor şi a echipamentelor electrice a căror prize murale sunt defecte (smulse din perete), • neutilizarea de prelungitoare (în urgenţă) care nu au fost anterior probate sau care nu sunt concepute pentru a suporta tensiunea electrică de alimentare, • manipularea aparatelor defecte sau reparaţiile acestora înainte de debranşare, • declararea rapidă a tuturor şocurilor, scurt-circuitărilor electrice şi interzicerea utilizării lor până la verificarea specialistului.

4. Expunerea la căldură (ambianţă termică non-confortabilă • În mediul de spital, riscul de producere a şocului caloric, sincopei de căldură sau a crampelor calorice este redus. Efecte benigne (disconfort termic) cu senzaţia de oboseală, sete intensă, transpiraţii excesive, scăderea puterii de concentrare pot apărea în sectoare utilizând surse de căldură (bucătării, spălătorii, sterilizare uscată sau umedă). Climatul tropical sau sezonul de vară (caniculă) în zona temperată pot amplifica efectele ambianţei termice interioare. • În clădirile vechi sau în cele neechipate cu sisteme de ventilaţie şi de climatizare, ambianţa termică poate perturba activitatea din blocurile operatorii, din saloanele cu bolnavi (chirurgie, urologie, pediatrie). • Personalul medical şi de îngrijire obligat să poarte echipamentul de protecţie (halate închise, bonetă, mască, mănuşi) în microambianţa caldă de spital poate fi suprasolicitat din punct de vedere termic, fiziologic şi psihic.

5. Factorii climatici care dimensionează microambianţa locului de muncă sunt: • temperatura aerului (oC): se măsoară cu termometrul cu mercur sau electronic a căror captatori trebuie protejaţi de radiaţiile calorice (ex. cu psihometrul Assmann (măsoară temperatura umedă şi temperatura uscată a aerului ambiant); • umiditatea aerului: presiunea saturantă a vaporilor de apă din atmosfera locului de muncă. Se exprimă prin presiunea parţială a vaporilor de apă (Pa), umiditatea relativă a aerului (UR) sau prin temperatura umedă şi se măsoară cu higrometrul sau respectiv cu psihrometrul. • viteza curenţilor de aer (deplasarea maselor de aer în interiorul unui spaţiu de muncă cu viteze variabile (m/sec). Se măsoară în toate cele 3 axe ortogonale de propagare cu anemometrul (cu palete); gama de măsurare 0,3-10 m/sec sau cu anemometre termice (0-1 m/s) care pot măsura vitezele instantanee ale curenţilor de aer. • temperatura medie radiantă: se măsoară cu termometrul cu glob negru = diametrul de 15 cm (sondă termică în care elementul sensibil este plasat în centrul unei sfere complet închise, confecţionată din cupru şi vopsită în negru mat pentru a avea un bun coeficient de absorbţie în infraroşu – aprox.1). Globtermometrul este plasat la nivelul unui post de lucru pentru aproximativ 20-30 minute (durata schimburilor prin convecţie şi iradiere). Temperatura înregistrată va reprezenta temperatura medie de radiaţie.

6. Principii metodologice în determinarea parametrilor climatici • Evaluare completă (toţi parametrii climatici în acelaşi timp); • Măsurători în cel puţin două anotimpuri (sezonul cald şi rece); • Determinări în vecinătatea surselor de emisie şi la distanţă (zona ocupată de muncitori, la nivelul căilor de circulaţie şi al spaţiilor de comunicare cu exteriorul); • Valoarea parametrilor termici înregistraţi în timpul întreruperii sistemelor de ventilaţie indică eficienţa acestora; • Determinările pe verticală: 0,5-1-1,5 m de la nivelul solului orientează asupra variaţiilor spaţiale (circulaţia maselor de aer în raport cu sursele de emisie); • Măsurarea temperaturii suprafeţelor şi a temperaturii medii radiante comportă limite tehnice; • Normarea valorilor admisibile este în strânsă dependenţă de efortul profesional (producţia de căldură metabolică); • Raportarea valorilor medii şi de vârf înregistrate, la limitele admisibile recomandate, necesită integrarea tuturor variabilelor (tehnice, fizice, perceptuale, medicale) prezente în sistemul de muncă analizat; • Normograme, recomandări şi normative ISO sunt utilizate ca metode şi tehnici simplificate pentru aplicare facilă în teren.

7. Ambianta climatica non-confortabila • Studiul efectului unei instalaţii de flux laminar (sistem de menţinere a unui grad de sterilitate a aerului) asupra ambianţei termice dintr-o sală de operaţii ortopedice a indicat o elevare cu circa 3C peste temperatura medie, ajungându-se până la 30,2C. Rezultatul a fost o deteriorare a confortului termic pentru personalul obligat să poarte îmbrăcăminte strâmtă, prin favorizarea acumulării de căldură. • Analiza solicitărilor termice dintr-o spălătorie aparţinând unui spital parizian central (Cabal et coll, 1986) a indicat existenţa unor posturi de muncă foarte calde (au fost numite „bluză-manechin”) cu umiditate relativă de 30% şi temperatura radiantă de 41 oC. • După instalarea unui vitraj dublu cu pereţi exteriori reflectogeni şi asigurarea a 10-15 renuvelări de aer/oră; ambianţa termică a devenit conformă cu criteriile de confort termic, indiferent de condiţiile climatice exterioare.

8. Ambianta climatica nefavorabila • În Spania, în sectorul de călcătorie aparţinând unui spital, temperatura ambientală măsurată la termometrul cu bulb umed, indica o situaţie de muncă intens solicitantă prin depăşirea a 30.C. • În saloanele unor spitale franceze, temperatura medie ambiantă nocturnă poate scădea sub 22.C, pacienţii dormind bine înveliţi. În cursul zilei sunt asigurate maximum 24 C întrucât infirmierele depun eforturi fizice care pot crea disconfort (supraîncălzirea corpului la temperaturi ambientale mai mari). • Într-o anchetă pe 2 892 femei angajate în serviciile de îngrijiri medicale (Estryn-Bahar, 1989) plângerile privind ambianţa termică inconfortabilă au interesat 47% (personalul din schimburile diurne) şi de 37% (subiecţi în turele de noapte). Senzaţia de „cald” sau de „foarte cald” a fost explicată prin efortul fizic (activităţi de curăţenie, schimbarea paturilor, igiena bolnavilor) şi prin echipamentul de protecţie (amestecul bumbac-poliester) care limitează evaporarea transpiraţiei. • În spitalele în care temperatura generală interioară este redusă pe timpul nopţii din motive de economie energetică, senzaţia termică de „frig” a fost declarată de 46% dintre infirmierele de noapte.

9. Efectele climatului nefavorabil • După o anchetă realizată de15 medici de medicina muncii pe 1505 femei din 26 servicii medicale, bolile otorinolaringologice şi pneumologice au generat în medie 10 zile de incapacitate temporară de muncă şi au interesat 16,8% din eşantion. Rinitele şi iritaţiile oculare au fost frecvente în rândul personalului din localurile climatizate. La acelaşi personal, 14% dintre îngrijitoare au evocat o patologie dermatologică susceptibilă de a fi profesională. Alături de ambianţa termică, numărul mare de spălări pe mâini şi utilizarea de produse iritante poate dubla numărul cazurilor cu suspiciune de dermatoză profesională (rata incidenţei ajustate = 2).

10. Măsuri de prevenţie şi de control Asigurarea unei temperaturi confortabile (acceptabile) şi atenuarea efectelor căldurii excesive asupra personalului sanitar prin: • dotarea cu echipamente de ventilaţie adecvată şi de climatizare a aerului din încăperi, • asigurarea aportului de apă potabilă în cantităţi suficiente (accesibilitate la locul de muncă), • organizarea muncii în schimburi scurte cu evitarea ortostatismului imobil prelungit, a efortului fizic intens, • introducerea de pauze mai frecvente, cu posibilităţi de aşezare şi odihnă în camere răcoroase.

11. Limite de expunere • În perioada de vară: • temperatura operativă între 23 - 26 C; • diferenţa pe verticală a valorilor temperaturii aerului la 1,1 m şi 0,1 m deasupra solului (nivelul capului şi al gleznelor) mai mică de 30 C; • umiditatea relativă a aerului între 30 - 70%; • viteza medie a curenţilor de aer între 0,1 - 0,3 m/s.

12. Limite de expunere • În perioada de iarnă : • temperatura operativă între 20 - 24 C; • diferenţa pe verticală a valorilor temperaturii aerului la 1,1 m şi 0,1 m deasupra solului (nivelul capului şi al gleznelor) mai mică de 3 C; • umiditatea relativă a aerului între 30 - 70%; • viteza medie a curenţilor de aer între 0,1 - 0,3 m/s; • diferenţe mai mici de 10 C între temperatura de radiaţie a ferestrelor sau a altor suprafeţe verticale şi temperatura de radiaţie a obiectelor din încăpere.

13. Expunerea la zgomot • În ciuda imaginii de „sector silenţios, casă de linişte”, în spitale există numeroase surse şi posturi de muncă caracterizate prin zgomot, depăşind nivelele admisibile. • Conform legislatiei romanesti limitele admisibile sunt: - 87 dB-locuri de munca fara solicitari neuropsihice mari - 50-60-70 dB- locuri de munca cu solicitari neuropsihice crescute (atentie, memorie, concentrare, procese de gandire, judecata, rationament: de ex. in multiple locatii si activitati medicale).

14. Definitia zgomotului • Cea mai simplă definiţie a zgomotului (ISO: “orice sunet nedorit, jenant”) înglobează noţiuni complexe de fizică, fiziologie, sociopsihologie etc. • În realitate, un sunet este o senzaţie auditivă provocată printr-o vibraţie acustică. • Vibraţia acustică are ca suport deplasarea particulelor dintr-un mediu elastic (solid, lichid, gazos) în jurul poziţiei de echilibru. Energia vibratorie (necesară deplasării variaţiilor de presiune) este produsă prin următoarele mecanisme (frecvente în practica industrială): • şoc (ex.lovirea pistonului, ciocanului pe o suprafaţă metalică); • frecare (abraziuni, lustruire, frezare piese metalice); • angrenaje metalice (asamblări, montaje); • curgerea fluidelor/gazelor printr-o tubulatură/furtun (gravitaţional sau acţionare pneumatică); • câmpuri electromagnetice alternative (transformatoare electrice); • dezagregarea materiei solide (perforaj, concasare, măcinare); • funcţionarea motoarelor, maşinilor rotative, tăioase, percutante). • Zgomotul industrial este un amestec de sunete cu caractere diferite (intensităţi, frecvenţe, aplitutidini) cu emisie ritmică-aritmică, continuă-discontinuă şi efecte otice proporţionale cu energia acustică care penetrează în urechea internă.

15. Sectoare medicale caracterizate prin nivele fonice ambiante crescute -cabinetele stomatologice (freze, turbine, sisteme de aspiraţie), -blocurile operatorii (traumatologie-ortopedie), -secţii de autoclavare - materiale sanitare, -birouri interioare (secretariat, arhivă) prevăzute cu maşini de scris/copiat şi calculatoare, - laboratoare, bucătării, centrale termice, unităţi de protezare/întreţinere - echipamente tehnice. • Van Wagoner şi Maguire (1997) au evaluat incidenţa pierderilor auditive la 100 angajaţi dintr-un spital urban canadian. Autorii au identificat 5 sectoare în care intensitatea sonoră s-a situat între 85-115 dB(A): -grupul electrogen, spălătorie lenjerie, spălătorie veselă, imprimerie, sectorul de întreţinere unelte din lemn sau metal. Au fost decelate pierderi auditive în 48% din cazuri versus 6% în lotul martor (50 subiecţi).

16. Nivele fonice in sistemul medical • Un studiu american (Willet, 1991) a arătat că instrumentele chirurgicale acţionate de motoare, generează nivele sonore de 90-110 dB (A). 11 din 24 cazuri ( chirurgi, ortopediştii) au prezentat pierderi auditive semnificative. • Hodge şi Thompson (1990) au măsurat nivele de zgomot intermitent atingând 108 dB(A), generate de aspiratoare şi de alarmele unor aparate de monitorizare (săli de terapie intensivă). • În sălile de recuperare-reeducare a bolnavilor cardiaci au fost înregistrate nivele fonice de 75-80 dB produse prin acţionarea bicicletelor ergonomice. • Shapiro et Berland (1973) au numit zgomotul din sălile de operaţie „a treia poluare” generând oboseală, efecte fiziologice şi psihologice care influenţează precizia gesturilor efectuate de medicii chirurgi.

17. Măsurătorile sonometrice au relevat: • 86 dB(A) la deschiderea unui sac conţinând mănuşi; • 85 dB(A) la montare unei platforme pe sol, • 80 dB (A) la aranjarea instrumentelor chirurgicale metalice; • 78 dB (A) în timpul aspiraţiei traheale; • 68 dB(A) rezultati din mersul pe tocuri al unei infirmiere etc. • Într-un laborator de analize medicale, zgomotul produs de centrifugarea continuă a fost de 51-82 dB (A), iar la postul de analiză automat între 54-73 dB(A). • În serviciile de neonatologie (incubatoare) nivelul sonor atinge 57dB(A): • 65 dB(A) la nivelul capului pacientului (in salon), 60dB (A) în serviciul de reanimare - nivele de zgomot incompatibile cu somnul de calitate al acestei categorii de bolnavi (particularităţi privind greutatea corporală redusă, tratamente cu antibiotice ototoxice etc.).

18. Studii efectuate în unităţi de terapie intensivă (pacienţi cu boli respiratorii şi cardiace), au indicat pertubări ale somnului (insomnii, fragmentarea perioadelor de somn) la nivele sonore depăşind 80 dB(A) în special între orele 12-18. • Se estimează că aceste tulburări de somn au un impact negativ asupra sistemului respirator (mai importante la cei cu ventilaţie mecanică). • Controlul ambianţei sonore efectuat în 10 servicii de îngrijiri medicale din regiunea pariziană, a constatat că nivele sonore de 45 dB(A) nu favorizează odihna bolnavilor, iar cele de 65 dB (A) perturbă activitatea infirmierelor.

19. Efectele otice/extraotice ale zgomotului • prin expunerea de durată la zgomot (peste LA): • hipoacuzia şi surditatea de percepţie bilaterală. Expunerea prelungită (ani) peste nivelul fonic „de alarmă”: 85 dB induce leziuni ale celulelor ciliate senzoriale (organul Corti) care sunt ireversibile. În mediul sanitar, sunt importante şi efectele extraotice - expunere la 65-80 dB (A) cu referire specială la perturbarea atenţiei, a puterii de concentrare,a inteligibilităţii conversaţiei (mesaje auditive necesitând luarea unei decizii imediate) sau efectele cardiovasculare, endocrinovegetative. • Sunt importante efectele unor expuneri unice sau de scurtă durată la zgomot intens care induce „oboseala auditivă”; diminuarea acuităţii auditive printr-o „deplasare temporară a pragului de audiţie” şi a cărei recuperare necesită repaus suficient în ambianţa fonică liniştită.

20. Efecte non-auditive ale zgomotului • După National Institute of Environmental Health Sciencies (NIEHS), efectele expunerii la nivele sonore de peste 70 dB (A) sunt: • vasoconstricţie cu augumentarea presiunii sanguine şi diminuarea circulaţiei la nivelul extremităţilor superioare şi inferioare (senzaţia de frig), • cefalee,ameteli • iritabilitate acut instalată, • dificultăţi în comunicare (în echipa de lucru), • scăderea capacităţii de muncă, • dificultăţi în efectuarea şi în susţinerea unor activităţi implicând vigilenţă, precizie, concentrarea atenţiei, • creşterea numărului de erori, scăderea calităţii muncii.

21. Metodologie • măsurarea zgomotului real (excluderea din calcul a atenuării prin mijloace de protecţie individuale), • înregistrarea sonometrică se realizează la distanţă de 20-40 cm de pavilionul urechii salariatului expus, în absenţa perturbaţiilor mediului şi cu sonometre etalonate şi calibrate corespunzător, • măsurări multiple începând de la nivelul surselor de emisie fonică şi concentric, pe distanţe acoperind întreg localul (se întocmesc hărţi de propagare a zgomotului), • se fac măsurări şi în cazul zgomotului produs de surse externe (amplasate în încăperi/secţii învecinate locului de muncă studiat), • în procesele tehnologice cu emisii fonice variabile ca intensitate, aritmice sau fluctuante, se întocmesc cronograme profesionale şi măsurarea nivelului acustic echivalent continuu (în dB) pe zi sau pe săptămână, • măsurările de zgomot trebuie planificate, efectuate la intervale regulate de timp, sau ori de câte ori au loc schimbări tehnologice majore (surse noi sau mai mari de poluare fonică),

22. Metrologia zgomotului • Măsurarea zgomotului la nivelul unui post de muncă trebuie efectuată respectând următoarele condiţii: • Cunoaşterea surselor (a procesului tehnologic) :operaţii tehnice şi succesiunea lor, emisii fonice continue, aritmice, de impact), • numărul surselor şi amplasarea lor, • poziţia fixă sau dinamică a fiecărui lucrator faţă de sursele de zgomot, • dimensiunile, simetria şi structura pereţilor localului, • studii de acustică previzională, existenta de reflexii ale undelor sonore, timpul de reverberaţie etc.

23. Metrologia audiţiei. Evaluarea impactului expunerii la zgomot asupra urechii • Efecte auditive ale zgomotului. • Hipoacuzia profesională • Surditatea profesională • Oboseala auditivă • Efectul de mascare • Hipoacuzia: deficit auditiv permanent la frecvenţa de 4000 Hz  30 dB după aplicarea corecţiei de presbiacuzie, de tip percepţie, în general, bilaterală şi simetrică, fără interesarea frecvenţelor conversaţionale. • Surditatea: deficit auditiv permanent interesând şi frecvenţele conversaţionale (media aritmetică a pierderilor la 500-1000-2000 Hz)  25 dB, după aplicarea corecţiei de presbiacuzie, de tip percepţie, simetric bilateral de etiologie profesională (expunerea ocupaţională la zgomot depăşind nivelele admisibile). • Hipoacuzia şi surditatea prin expunere la zgomot sunt boli înscrise pe lista afecţiunilor profesionale declarabile (şi indemnizabile!...) • Pentru calcularea corectă a pierderilor audiografice la frecvenţa de 4000 Hz şi la frecvenţele conversaţionale, se aplică corecţia de presbiacuzie (scăderea “fiziologică” a auzului, indiferent de expunerea la zgomot

24. Efectul de mascare • Constă în neperceperea unui sunet util datorită prezenţei simultane a unui zgomot parazit. Acest fenomen poate avea două consecinţe practice în timpul muncii: • reducerea inteligibilităţii unui mesaj verbal: comunicarea verbală inteligibilă este indispensabilă pentru: eficienţa muncii, securitatea şi calitatea vieţii. O conversaţie este satisfăcător inteligibilă când înţelegem 95% dintr-o frază. “Nivelul perturbator al inteligibilităţii” rezultă din media aritmetică a nivelurilor de zgomot măsurate în dB în benzile de octave centrale pe 500, 1000, 2000 şi 4000 Hz. • În funcţie de valorile găsite se cunosc distanţele maximale pentru care inteligibilitatea este satisfăcătoare: voce normală, voce strigată (puternică). • perturbarea percepţiei semnalelor acustice de securitate când două semnale acustice sunt produse simultan: • cel mai puternic tinde să-l mascheze pe cel mai slab • cel mai grav tinde să-l mascheze pe cel mai acut • Concluzii: un semnal acustic de securitate trebuie să fie foarte contrastant faţă de zgomotul de fond pentru a limita efectul de mascare (şi este preferabil să fie dublat de semnalele optice).

25. Programele de prevenţie a deficitului auditiv • Metodele de conservare a audiţiei (prevenirea surditatii) la persoanele expuse ocupaţional, trebuie aplicate şi în mediul sanitar şi includ: • catagrafierea locurilor de muncă şi a personalului expus, • măsurarea nivelului fonic (sonometru) începând de la sursele de producere cu întocmirea „hărţilor de propagare a zgomotului”, • tratamentul acustic al încăperilor după studii de acustică previzională(ecranarea surselor, fonoabsorbtie, fonoizolatie,) • controlul medical (clinic prin examinare audiometrică) la angajare, în perioada de adaptare şi periodic (anual) al persoanelor expuse, • purtarea echipamentului de protecţie individual (antifoane, căşti protectoare).

26. Iluminatul in serviciile medicale • Toate spaţiile (interioare şi exterioare)apartinand unui obiectiv economic, în care se lucrează, sau care sunt accesate de subiecţi umani, trebuie să fie iluminate corespunzător, pentru asigurarea securităţii muncii şi pentru evitarea suprasolicitărilor vizuale, oculare şi generale. • Abilităţile ochiului uman (performanţă mai mare decât a unei videocamere), precum acuitatea vizuală, sensibilitatea la contrast, percepţia culorilor, percepţia mişcării şi aprecierea distanţelor, sunt esenţiale pentru aptitudinea de a presta activitati de precizie. • Solicitările analizatorului vizual interesează acomodarea, convergenţa, discriminarea cromatică şi, mai ales, acuitatea vizuală şi sunt în strânsă depenedenţă de: • cantitatea şi • calitatea iluminatului (ingineria iluminării locului de muncă).

27. Ambianta luminoasa • Un iluminat de calitate este foarte important pentru activitatea din sectorul sanitar (spitale şi servicii inclusiv admnistrative). • În unele sectoare medicale sunt efectuate munci de foarte inalta precizie (de exemplu; munca la microscop) care solicita un iluminat optim (2 Q). • Conform NGPM, minimum necesar pentru majoritatea posturilor de muncă din acest sector este de 300 lx (nivele mai mari, de cca 800 lx se indica în sectorul cu activitati de noapte, lucrari vizuale de precizie).

28. Aspecte ale ambiantei luminoase in spital • În serviciile cu paturi (9 din 10 sectoare cercetate -Franţa, 1990) au fost măsurate nivele de iluminat general sub 500 lx. • Dificultăţi mari în citirea corecta a inscripţiilor cu caractere mici (fiole, blistere) au fost identificate în special la personalul în vârstă. • Modul de amplasare şi orientarea clădirii, poate asigura un iluminat natural diurn important, dar jenează repausul bolnavilor (paturi amplasate pe linia ferestrelor primind între 1200-1500 lx din lumină solară). • În serviciile de terapie intensivă, iluminatul mixt (artificial şi natural) este frecvent prea intens, pentru a permite un repaus de calitate al bolnavilor (fenomene de ebluisare prin iluminatul direct sau prin reflexie). • Efectul iluminatului asupra calităţii somnului a fost studiat în neonatologie,evidentiind perturbări ale EEG induse de suprailuminare. • ! Efectele iluminatului asupra sintezei de melatonina (hormon oncostatic.

29. Chirurgii dintr-un bloc operator pot fi jenaţi prin reflexia luminii de pe suprafeţele ceramice albe, aspect corectat prin modificarea culorii suprafeţelor interioare şi prin luminatoare plasate în afara câmpului vizual direct al operatorilor. • Instalaţii luminoase reglabile permit modificarea iluminării în jurul câmpului operator între 300 şi 1000 lx, pastrand un raport corect cu cel din în ambianţa luminoasa generală; între 100 şi 300 lx. • În spaţiile cu activitate normala continua, valoarea iluminării dată de instalaţia de iluminat general trebuie să asigure cel puţin 200 lx pe planul orizontal, limitat de pereţii încăperii şi situat la înlăţimea de 0,8 m până la 1 m faţă de pardoseală. • Recomandări minimale pentru iluminatul fiziologic al unui post de muncă: • În încăperile în care se poartă ochelari de protecţie tot timpul lucrului, nivelul de iluminare se măreşte în funcţie de absorbţia ochelarilor (fac excepţie încăperile în care se efectuează lucrări de sudură).

30. Recomandari minimale de securitate • Nivelul de iluminare medie pentru scări şi coridoare alăturate încăperilor de lucru, trebuie să fie de minimum 20 lx. • În depozitele acoperite, nivelul de iluminare medie trebuie să fie de minimum: • - 50 lx, în zona de ambalare şi etichetare; • - 20 lx, în zonele de circulaţie a mijloacelor de transport; • - 10 lx, în zonele de depozitare. • Instalaţiile de iluminat trebuie să asigure iluminarea uniformă a planului de lucru şi a încăperii. • Dacă se impune o deplasare frecventă a personalului între diferite încăperi sau între acestea şi coridoare, scări etc., raportul iluminării medii din spaţiile învecinate trebuie să fie I.med1/I.med2 0,1.

31. Iluminatul trebuie să evite fenomenul de orbire. In încăperile în care se efectuează lucrări din categoriile I-V(activitati de precizie) lămpile vor fi ecranate sau montate în afara unghiului de vedere de 45 grade , măsurat faţă de orizontala privirii. Pentru evitarea fenomenului de orbire prin lumina reflectată, coeficienţii de reflexie trebuie să se încadreze în următoarele valori: • - plafon 0,6…0,8 • - pereţi 0,5…0,8 • - lambriuri 0,3…0,6 • - pardoseală 0,1…0,3 • - maşini, instalaţii 0,3…0,6

32. Iluminatul se va realiza cu lumină naturală sau lumină artificială de la surse electrice şi se va folosi unul din următoarele sisteme de iluminat: • a) iluminat general uniform (natural, artificial sau mixt); • b) iluminat general localizat (artificial sau mixt); • c) iluminat combinat (iluminat general plus iluminat artificial local sau localizat). • Iluminatul general uniform se va folosi acolo unde se execută activităţi similare pe toată suprafaţa încăperii sau când poziţia locurilor de muncă sau a persoanelor în timpul lucrului se modifică frecvent sau când există exigenţe deosebite de igienă.

33. Iluminatul optim • Cantitativ şi calitativ, un iluminat optim trebuie să asigure următoarele obiective: • deplasare sigură şi facilă a personalului şi/sau a mijloacelor de transport, • evitarea “efectului de tunel” cu definire clară a spaţiului (uniformitate), • stimularea atenţiei şi a concentrării pe suprafaţa de lucru (intensitate suficientă, echilibru de luminanţe), • un bun echilibru între fluxul direcţional şi difuz al fasciculului luminos (distribuţie şi difuzie optimale), • culori agreabile “naturale”, • încurajarea curăţeniei, • anularea riscului de incendiu şi electrocutare.

34. Iluminatul natural • Lumina naturală are următoarele avantaje: • corespunde exact spectrului ochiului uman • asigură percepţia reală a culorilor • are efecte fiziologice şi psihologice benefice • are efect bactericid (prin radiaţiile ultraviolete) • permite economia de energie • asigură contactul cu lumea exterioară.

35. Reguli privind repartiţia spaţială a luminanţelor (contrastelor) • Asigurarea echilibrului de luminanţe în ansamblul câmpului vizual • Utilizarea de preferinţă a obiectelor mici sumbre pe un fond clar • Evitarea unui raport de luminanţe mai mare de 1:3 între câmpuri vizual direct şi zonele imediat învecinată • Între câmpul vizual şi zonele foarte periferice trebuie să existe un raport mai mare de 1:10 • În toate direcţiile privirii, raportul dintre mediul foarte sumbru şi mediul foarte clar, nu trebuie să fie superior de 40

36. psihofiziologice • CuloareaEfecte fiziologiceEfecte neuropsihiceImpresia de distanţă în spaţiuRoşuCreşte TARidică tonusul muscularActivează respiraţiaCaldStimulent general şi intelectualapropiatPortocaliuCreşte FCFavorizează secreţia gastrică şi digestiaCald IncitantEmoţionalFoarte apropiatGalben Efecte reglatoare condrovasculareCaldVeselStimulează vedereaCalmant ApropiatVerde Scade TAVasodilataţie capilarăRece LiniştitorProspătRelaxant DepărtareAlbastru Scade presiunea sanguină, scade tonusul muscular Reduce FC şi FRReceLiniştitorInduce depresii (în exces)DepărtareViolet Creşte rezistenţa periferică şi pulmonarăReceDescurajantdepresivApropiere

37. Program proactiv de informare şi consiliere în munca pe VDU (Visual display Unit), ECIPAMENTE CU ECRAN DE VIZUALIZARE, COMPUTER, PC • Directiva Europeană 90/270 CEE, Biroul Internaţional al Muncii (B.I.T.) cu sediul la Geneva şi JCE (Jurnalul Comunităţii Europene (1989) menţionează: • absenţa nocivităţiiechipamentelor prevăzute cu ecran de vizualizare (monitor, display) cu obligativitatea respectării/prescripţiilor minimale de securitate şi de sănătate în timpul muncii rezumate pentru dvs. astfel: • Utilizarea monitorului nu prezintă nocivitate. Nivelul de radiaţii X, ultraviolete, infraroşii este neglijabil. Nici o patologie specifică rezultată din această expunere nu a fost individualizată şi demonstrată. Nu există riscuri pentru fertilitate şi asupra femeii însărcinate. • Este obligatoriu: Controlul medical periodic (anual) atât al sănătăţii generale şi un examen oftalmologic pentru depistarea şi corijarea tulburărilor de refracţie oculară chiar minimale. Purtarea lentilelor corectoare prescrise de medic este obligatorie. • Amenajarea postului de muncă (ansamblul unitate centrală-monitor-taste-mouse) trebuie să fie în acord cu principiile ergonomice fizice şi vizuale şi cu normele de medicina muncii (obligativitatea cunoaşterii şi respectării unor măsuri preventive cerute de specificul muncii aparţine tuturor utilizatorilor). • Durata muncii zilnice pe computer nu trebuie să depăşească 4 ore.

38. Ce trebuie să ştiţi şi să faceţi pentru a preveni durerile şi bolile muşchilor, tendoanelor şi articulaţiilor membrelor superioare? • monitorul trebuie poziţionat strict “în faţa” dumneavoastră (nu lateral dreapta sau stânga) şi uşor înclinat spre spate (câteva grade) folosind suportul pivotant al acestuia. • distanţa ochi-ecran recomandabilă este de aproximativ 70 cm (este calculată prin multiplicarea înălţimii caracterelor majuscule sau a cifrelor în milimetri x 17). Distanţa trebuie ajustată conform preferinţelor dumneavoastră evitând apropierea (sub 50 cm) sau îndepărtarea prea mare (mai mult de 90 cm) faţă de cea optimală. • direcţia orizontală a privirii trebuie să întâlnească centrul ecranului. Acesta este bine poziţionat dacă bordul superior al monitorului este la înălţimea ochilor. Când spatele este drept (unghiul format de linia orizontală a privirii şi ecran trebuie să se înscrie între 15-30 gr) postul de muncă perpendicular pe direcţia ferestrei.

39. Evitaţi mişcările laterale ale capului şi ale gâtului amplasând documentul (manuscrisul) între ecran şi tastatură (există suporturi speciale pentru această poziţionare). • Utilizaţi filtre (antireflective) montate în faţa ecranului. Amplasarea postului de muncă în paralel cu fereastra sau perpendicular pe direcţia ferestrei în funcţie de sursele luminoase naturale şi artificiale. • Utilizaţi (preferenţial) caractere alfanumerice sumbre (negre) pe fond clar. • Amenajaţi un spaţiu personal în care să lucreze mâinile (o arie operativă de aproximativ 60 cm) pe masa de lucru cu distanţa dintre marginea mesei şi tastatură de 15-20 cm pentru a vă sprijini antebraţele şi pumnul în timpul pauzelor. • Nu apăsaţi cu forţă mai mare decât este necesar tastele şi nu sprijiniţi (odihniţi) mâinile pe tastatură.

40. Mouse-ul trebuie amplasat pe direcţia mâinii (aproape de centru şi nu în lateral: unghiuri şi deviaţii articulare solicitante, generatoare de dureri). • Faceţi pauze active de 5 minute la fiecare 45-60 minute de lucru sau de 15 minute la fiecare 2 ore de lucru neîntrerupt. • Poziţia pe scaun trebuie să fie dreaptă (folosiţi sprijinul dorsal al scaunului). Evitaţi deviaţia coloanei vertebrale, poziţia picior peste picior.

41. Ergonomia fizica a postului de munca post de munca corect amenajat

42. Reţineţi că prin efectuarea acestei munci şi la domiciliu puteţi agrava durerile, oboseala ochilor şi oboseala întregului organism. • Planificaţi munca zilnică pentru a evita aglomerările şi munca peste program. • Evitaţi muncile grele non-profesionale depuse cu braţele. • Efectuaţi exerciţii de „întindere” musculară (descriere sumară a celor cu efectuare practică în perioada pauzelor “active”).

43. Exercitii de relaxare • Dacă părţile (segmentele) care sunt întinse devin dureroase, se recomandă întreruperea acestora (STOP !); este semn că structurile (ţesuturile moi) sunt lezate. • Durata unui exerciţiu trebuie să fie de 15-20 secunde (pentru fiecare segment). Toate mişcările trebuie executate lent şi progresiv. • Toate mişcările se execută în timp ce expiraţi (lent şi sonor pronunţând silaba „ha”). Inspirul care urmează trebuie să fie deplin (complet şi profund). • Exerciţiile propuse separat pentru gât şi umeri, antebraţe, mână şi degete trebuie efectuate menţinând corpul în poziţie de echilibru (ortostatism sau aşezat pe marginea anterioară a scaunului).