SALARIZAREA ÎN SECTORUL PUBLIC ŞI ÎN SECTORUL PRIVAT DIN ROMÂNIA. INEGALITĂŢI ŞI MITURI

1. Liviu Voinea, Flaviu Mihăescu BLOCUL NATIONAL SINDICAL SALARIZAREA ÎN SECTORUL PUBLIC ŞI ÎN SECTORUL PRIVAT DIN ROMÂNIA. INEGALITĂŢI ŞI MITURI

2. Sectorul public • Sectorul public: stat + public (naţional şi local). Deci şi administraţie, sănătate, educaţie, dar şi companii de stat. • Fondul total de salarii în sectorul public a crescut de la 4,8% din PIB în 2004 la 8,6% în 2008 şi 9,5% în 2009 (pe fondul scăderii PIB în 2009). • Sectorul public concentrează cca.21% din forţa de muncă , iar fondul total de salarii este de cca.25% din cheltuielile bugetare. În Marea Britanie, sectorul public are 20% din forţa de muncă iar fondul total de salarii reprezintă 50% din cheltuielile bugetare.

3. Datele statistice • Am folosit datele din 2004 - 2009 ale Anchetei Bugetelor de Familie din România (ABF) realizată de INSSE care eşantionează aproximativ 3000 de gospodării pe lună. Se înregistrează veniturile din toate sursele şi caracteristicile personale în aceste cercetări. • În administraţia publică a crescut numărul angajaţilor cu 44% (de la 3,75% din forţa de muncă în 2004 la 5,15% în 2007 şi la 5,4% în 2009), în schimb numărul angajaţilor din companii de stat şi servicii publice s-a redus cu un sfert (de la 20% în 2004 la 16,5% în 2007 şi 15,5% în 2009).

4. Distribuţia salariilor nete, în sectorul privat (deasupra) şi cel public (ca fracţie în total, în 2009) • Salariul mediu este mai mare în sectorul public decât în sectorul privat: 1203 lei comparativ cu 998 lei în 2009 (+20,5%), 907 lei comparativ cu 746 lei în 2007 (21,6%) şi 539 lei comparativ cu 440 lei în 2005 (22,4%). • Salariul minim este de două ori mai frecvent în sectorul privat.

5. Angajareaînsectorul public şiîncelprivat, dupăeducaţie, 2004 (stânga) şi 2009 Sectorul public angajează de două ori mai mulţi absolvenţi de universitate decât sectorul privat (cca. 40% faţă de cca.20%).

6. Angajarea în sectorul public şi în cel privat, după experienţă, 2004 (stânga) şi 2009 Sectorul public angajează mai multe persoane cu experienţă (30 de ani sau mai mult) şi mai puţine persoane fără experienţă (mai puţin de 10 ani experienţă)

7. Regresie, variabila dependentă: log salarii Salariile cresc odată cu educaţia şi experienţa şi scad pentru femei şi pentru angajaţii part-time. Rezultatele arată o superioritate în domeniul public: la aceleaşi caracteristici şi pregătire, un angajat din sectorul public câştiga cu 41 lei în plus în 2004, 64 lei în 2007 şi 85 lei în 2009.

8. Regresie, variabila dependentă: log salarii, presupunere Minceriană relaxată • Un absolvent de facultate câştigă cu 10% mai puţin la stat decât la privat • Un angajat cu mai puţin de 5 ani de experienţă câştigă cu 15% mai puţin la stat decât la privat. • Aceste inegalităţi, în defavoarea sistemului public de salarizare, s-au adâncit între 2007 şi 2009.

9. Calculul inegalităţii Inegalitatea în interiorul sectorului public este mai mare decât în interiorul sectorului privat, şi s-a redus mai încet în ultimii ani în sectorul public decât în cel privat.

10. Calculul inegalităţii • Dinamica, în special între 2008 şi 2009, arată că disponibilizările care au avut loc în sectorul privat în 2009, au avut loc mai mult în jumatatea de sus a distribuţiei veniturilor şi a dus la o scădere a inechităţii. • În ce priveşte raportul p90/p10, în sectorul public inegalitatea este mai mare decât în sectorul privat, şi a scăzut doar marginal în 2009 comparativ cu o scădere masivă în sectorul privat.

11. Descompunerea câştigului suplimentar din sectorul public • Totuşi, o analiză pe nivele de salariu arată că: • Câştigul suplimentar din sectorul public este pregnant în primele decile (cel mai prost plătiţi 30% din angajaţi), din cauza evaziunii fiscale din sectorul privat (care preferă să plătească formal doar salariul minim). • Câştigul suplimentar din sectorul public se aplatizează la mijlocul distribuţiei şi scade la vârf

12. Dar şi în restul Europei lucrurile stau asemănător în ce priveşte distribuţia salariilor Salariile din sectorul public sunt cu 15% mai mari decât cele din sectorul privat, mai accentuat pentru categoriile de angajaţi cu venituri mai mici.

13. Inegalitatea salariilor în Italia Inegalitatea salariilor este mai mare în sectorul privat (în România e invers). În ambele sectoare, inegalitatea distribuţiei salariilor este de două ori mai mare în România decât în Italia.

14. Caracteristici comune ale sectorului public în România şi Italia • Mai multe femei sunt angajate în sectorul public şi sensibil mai puţine în sectorul privat, şi în România şi în Italia. • Sectorul public angajează mult mai mulţi absolvenţi de facultate decât sectorul privat • Sectorul public angajează substanţial mai multe persoane cu experienţă, şi în România şi în Italia.

15. Concluzii • Creşterea salariilor din sectorul public în perioada de studiu (când salariile în sectorul public au crescut de la 4,8% din PIB în 2004 la 8,4% în 2008 şi 9,5% în 2009 pe fondul scăderii PIB în acel an), a adus mai multă inegalitate în sectorul public: coeficientul Gini a trecut de la a fi aceeaşi la fiind cu circa un punct procentual mai mare în 5 ani.

16. Concluzii • Impactul scăderii salariilor în sectorul public in 2010 se concretizează într-o reducere a discrepanţei salariale public-privat. • O sursă mai bună de reducere a inegalităţii public – privat poate fi stimularea creşterii salariilor în sectorul privat prin creşterea salariului minim (întrucât sunt mai mulţi angajaţi la privat plătiţi cu salariul minim).

17. Concluzii • Există, într-adevăr, şi am subliniat chiar în lucrarea noastră, un anumit grad de inegalitate între remuneraţiile din sectorul public şi cele din sectorul privat. • După cum am descoperit în lucrarea noastră, există de fapt o inegalitate mai mare în interiorul sectorului public. O scădere a tuturor salariilor din sectorul public cu acelaşi procent nu remediază această inegalitate, ci din contră, o adâncește.

18. Concluzii • Reforma salariilor trebuie: • să ia în considerare pe cei cu salarii mari şi foarte mari din sectorul public şi care nu fac în prezent obiectul Legii salarizării unitare • să reducă numărul angajaţilor cu funcţii de conducere (care sunt şi mai bine plătiţi) • să permită accesul salariaţilor de la stat cu salarii mici la salariile din proiectele finanţate cu bani europeni, în afara legii salarizării unitare (salariaţii să poată opta pe o perioadă determinată pentru salariile din fonduri europene, eliberând astfel de cheltuieli şi bugetul public). • În acest fel se pot reduce inegalităţile cele mai grave de salarizare, şi anume acelea din interiorul sectorului public.