120 likes | 373 Views
Presiunea. “Un bazin are 2 conducte. Apa care vine prin prima umple bazinul în 5 ore, iar prin a doua bazinul se goleşte în 10 ore. În câte ore se umple bazinul dacă ambele robinete cu care sunt prevăzute conductele sunt deschise.”
E N D
“Un bazin are 2 conducte. Apa care vine prin prima umple bazinul în 5 ore, iar prin a doua bazinul se goleşte în 10 ore. În câte ore se umple bazinul dacă ambele robinete cu care sunt prevăzute conductele sunt deschise.” Această problemă este f. veche. Era cunoscută încă pe vremea lui Heron din Alexandria. Ea este dată azi ca problemă de aritmetică elementară. De 2000 de ani soluţia care se dă este 10 h: Într-o oră se umple o zecime de bazin (1/5-1/10=1/10), în 10 h se umple bazinul. Şi este greşită! Iată puterea rutinei!
De ce? Pentru că debitul apei nu este constant. Apa curge mai repede la început şi din ce în ce mai încet pe măsură ce se goleşte bazinul. De ce-i interesa pe greci această problemă? Ca să poată construi clepsidre cu apă.
O rezolvare ingenioasă pentru a avea un nivel constant al apei a găsit-o Ctesibius care a introdus un plutitor cu supapă. Cum nivelul apei în al doilea vas scădea, plutitorul cobora şi mărea debitul din primul vas. Când nivelul urca prea mult, plutitorul închidea conducta din primul vas. În acest fel debitul de apă care ieşea din al doilea vas era constant. Dar o clepsidră care nu se golea niciodată de apă nu era prea utilă. Pt. a indica timpul a introdus al treilea vas în care nivelul era indicat de un plutitor.
Turnul vânturilor din Atena, construit de Andronikos.
Zefirul (băiatul din vârful turnului) indica direcţia vântului (în Evul Mediu era un cocoş). În interior era o clepsidră de apă care arăta permanant în 24h timpul pe cele 8 direcţii ale vântului. Nivelul apei în pâlnie era menţinut constant de sifonul 1. Apa ridica pisotnul şi puntea în mişcare printr-o roată dinţată acul orologiului. Acest tip de clepsidră s-a menţinut până în sec. XVI şi cu ea Galilei a măsurat căderea corpurilor din turnul din Pisa.
Discipolul lui Galilei, Torriceli a descoperit că particulele de lichid se supun aceleaşi legi de cădere ca şi corpurile aruncate din turn şi atunci viteza lichidului este: v2 =2gH.