SEMNUL ÎNTREBĂRII

1. “ L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă?” (T. Arghezi – “Zdreanţă”) SEMNUL ÎNTREBĂRII “Unde eşti, Patrocle?” (M. Sadoveanu – “Dumbrava minunată”) “Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt?” (M. Eminescu – “Ce te legeni...”) Semnul întrebării se foloseşte la sfârşitul unei întrebări.

2. LINIA DE DIALOG “ - Ia-i, dragă, dacă ne iubeşti... - mai fi trist, Apolodor... -Ţi-i dăm pe toţi, dacă zâmbeşti...” (Gellu Naum, “Cartea cu Apolodor”) Linia de dialog se foloseşte la începutul vorbirii fiecărei persoane.

3. DOUĂ PUNCTE • “Moşneagul îşi pierdu răbdarea şi zise: • Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.” • (I. Creangă, “Punguţa cu doi bani”) Scriem două puncte: când urmează cuvintele unei persoane; când urmează o enumerare. “Stau grămădite fel de fel de jucării: pe două mese, pe canapea, pe fotolii, pe jos.” (I. L. Caragiale, “Vizită...”)

4. SEMNUL EXCLAMĂRII “Ce frumos era în crânguri!” M. Eminescu – “Freamăt de codru”) La sfârşitul enunţurilor care exprimă o exclamare (o mirare sau o bucurie), o poruncă, un sfat, un salut se scrie semnul exclamării. “Să nu-l scapi pe fereastră!” (I. L. Caragiale – “Bubico”) “Să trăieşti, Măria-Ta!” (I. Creangă – “Moş Ion Roată şi Vodă Cuza”)

5. PUNCTUL “Era odată o babă şi un moşneag.” (I. Creangă, “Punguţa cu doi bani”) La sfârşitul propoziţiei prin care se comunică o constatare se scrie punct. “Apolodor e-n Labrador.” (Gellu Naum, Cartea cu Apolodor”) “Cineva, nu se ştie din ce vagon, a tras semnalul de alarmă.” (I. L. Caragiale, “D-l Goe...”)