MINERALELE CRISTALINE

1. MINERALELE CRISTALINE ELEMENTE DE CRISTALOGRAFIE Elevi: Anton Alexandra Bucur Ana Chiru Elena Serban Marinela Cojocaru Cristian

2. Cristalografia este disciplina care se ocupa cu studiul corpurilor solide cu structura cristalina. Mineralogia are drept obiect studiul mineralelor sub toate aspectele, inclusiv a modului de formare si de acumulare în natura. Cristalul - un solid cu forma exterioara geometrica si având o structura reticulara interna. Starea solida cuprinde doua stari: amorfa si cristalina. Starea amorfa consta în dispunerea haotica a particulelor minerale. Starea cristalina prezinta o aranjare periodica.

3. Formula de simetrie Cristalografia geometrica este acea parte a cristalografiei care se ocupa cu studiul formei exterioare sau a morfologiei care caracterizeaza mineralele cristalizate. Materia cristalina poate fi limitata de fete plane alcatuind o forma poliedrica regulata = CRISTAL. Un cristal are : - fete - muchii - colturi Elementele de simetrie ale unui cristal sunt: 1. Axul de simetrie (A) si rotirea 2. Planul de simetrie (P) si oglindirea 3. Centrul de simetrie (C) si inversiunea

4. Sisteme de cristalizare • Cele 7 sisteme cristalizare,acestea se impart in 3 categori: • I. - singonie inferioara; • II. - singonie medie; • III. - singonie superioara

5. 1. Sistemul triclinic Cristalele din acest sistem nu poseda nici un element de simetrie, cu exceptia centrului, care sa permita directia unei axe de referinta. Prin urmare toate directiile sunt unice. a,b,c sunt date de o fata parametrala care intersecteaza cele 3 axe X,Y,Z. • 2. Sistemul monoclinic • numar redus de elemente de simetrie A2, P A2 ^P; - n directii unice în P si A2; - n directii simetrice egale fata de P si A2; - A2 se ia întotdeauna paralel cu OY [010]; - celelalte axe de simetrie sunt cuprinse în P

6. 3. Sistemul rombic sau ortorombic - 2 clase prezinta 3A2 perpendiculare între ele; - aceste axe reprezinta axele celor trei zone ortogonale. - pentru clasa nr. 3, A2 = Z; 2P = X,Y. • se alege ca fata parametrala, fata cea mai apropiata de triunghiul sferic format de urmele axelor de coordonate pe proectie (Wulf), în asa fel încât distantele la care sunt intersectate axele cristalografice sa fie inegale ll. Singonia medie 4. Sistemul patratic: 1. Singurul ax A4 sau A-4 coincide cu directia unica fiind si axul unei zone tetragonale. 2. Axul de ordin superior se alege totdeauna corespunzator axului Z. 3. La clasele de simetrie unde apar A2 ^ A4, doua dintre acestea se aleg ca axe de coincidenta cu X si Y 4. Daca aceste axe lipsesc, se considera drept axe cristalografice X si Y normalele a 2 plane perpendiculare care se întretaie dupa directia lui Z. 5. Daca lipsesc si aceste plane de simetrie axele X si Y sunt considerate doua muchii perpendiculare între ele si perpendiculare pe A4

7. 5. Sistemul romboedric sau trigonal 6. Sistemul hexagonal • În cadrul acestor sisteme se recurge la un sistem de referinta cu 4 axe cristalografice (X, Y, Z, U), deoarece daca s-ar folosi numai 3 axe, fetele unei forme simple pot capata indici care variaza nu numai ca semn si pozitie, ci si ca valoare - Axul Z vertical, va corespunde totdeauna axului de simetrie de ordin superior A3, A6, sau A-6, care coincide cu directia unica care determina o singura zona hexagonala. - Axele X, Y, U aflate în acelasi plan orizontal, corespund la 3A2. - Daca nu exista astfel de axe, se iau normalele a trei plane de simetrie verticale sau distantele a trei muchii corespondente. • X, U sunt catre observator. • lll. Singonia superioara: 7. Sistemul cubic - Toate clasele acestui sistem poseda trei axe de simetrie perpendiculare între ele (3A4 sau 3A-4, 3A2). Acestea se pot lua drept X, Y, Z, indiferent care dintre ele este verticala. - Sunt prezente permanent 4A3 (sau 4 A-6).

8. Anizotropia cristalelor Habitusul unui cristal defineste suprafata unei fatete a cristalului raportat la suprafata celorlalte fatete, astfel se pot distinge 3 categorii mari de habitus: • izometric • planar (tabular) • prismatic (acicular) • Pentru precizări se mai folosesc termenii de definire ca habitus: • tabular gros, • coloane scurte, • granular • cubic • radial fibros • romboedric • pseudocuburi, etc.

9. prismatic, coloane Cuarţ tabular, Autunit Acicular, Aragonit izometric, Pirita

10. Clivajul este denumită tendinta intalnita la minerale sau cristale de a se sparge, despica paralel cu reteaua structurii cristaline. Clivajul este de fapt o formă aparte de spărtură. Suprafata clivajului este netedă în general cu o reflectare bună a razelor luminoase. Clivajul se poate prezenta diferit, având diferite grade de clivaj: Clasificarea clivajului

11. CLASA CARBONATI • Carbonaţii au ponderea cea mai mare în această clasă prin răspândirea lor la suprafaţa scoarţei terestre. • Sunt săruri ale acidului carbonic H2CO3 cu metale alcalino-pământoase (Mg, Ca, Sr, Ba) sau cu metale tranziţionale (Fe, Mn, Ni, Cu, Zn). • Radicalul anionic (CO3)2-se caracterizează prin legături covalente între atomii de oxigen şi atomul de carbon. • În scimb legăturile dintre cationii metalici şi anionul (CO3)2- sunt de tip ionic. Rezultă astfel o structură de tip anizodesmic, caracterizată prin mai multe tipuri de legături chimice. • Carbonaţii cristalizează în sistemul trigonal sau rombic după cum raza ionică a metalului este mai mică, respectiv mai mare, decât cea a ionului Ca2+. Calcit

12. Calcitul • Formulă chimică: CaCO3 • Sistem cristalin: trigonal • Duritate: 3 • Culoare: alb sau incolor • Calcitul este unul dintre cele mai răspândite minerale din scoarţa Pământului. Apare sub formă compactă, granulară sau cristalină. Calcitul se găseşte în roci sedimentare precum calcarul,în marmură şi în rocile vulcanice. Cristalele de calcit se pot forma în condiţiile de la suprafaţa scoarţei şi se dizolvă rapid în apă uşor acidă. Deci, calcitul poate fi solubilizat cu uşurinţă din roci, transportat în formă de soluţie şi depus în altă parte. La suprafaţă acest rezultatul acestui proces este creşterea stratelor de calcar şi formarea reţelelor de peşteri. Apele bogate în carbonat de calciu depun calcitul sub forma stalactitelor, stalagmitelor şi a coloanelor. • Cea mai mare parte din calcit este prezent în sedimentele marine, formate din cochiliile şi scheletele vieţuitoarelor marine, în special în zonele cu recife de corali.

13. Dolomitul • Formulă chimică: CaMg(C03)2 • Sistem cristalin: trigonal • Duritate: 3-4 • Culoare: alb, cenuşiu până la negru • Dolomitul este un mineral important din alcătuirea rocilor şi s+a format în mase de dimensiunea munţilor. Magneziul din compoziţia sa creează mici diferenţe între dolomite şi calcite, de exemplu dolomitul nu se dizolvă uşor în apa de adâncime acidă, iar relieful alcătuit din dolomite nu prezintă grote şi peşteri ca cel alcătuit din calcit. Rocile dolomitice sunt folosite la pavări, ca pietre decorative şi la fabricarea cimentului.

14. Rodocrozit • Formulă chimică: MnCO3 • Sistem cristalin: trigonal • Duritate: 3-4 • Culoare: roşu-roz • Numele acestui carbonat de mangan, care are adesea o minunată culoare trandafirie, provine din grecescul rhodokhros (de culoarea trandafirului). Rodocrozitul apare sub formă de cristale, de granule, compact şi uneori globular, cu strate concentrice colorate. Se găseşte în filoane hidrotermale, împreună cu minereuri de cupru, argint, plumb. Rodocrozitul din Argentina este folosit pentru bijuterii.

15. CLASA SULFATI • Mineralele acestei clase reprezinta combinatii ale metalelor cu radicalii anionici sulfat (SO4)2- • Formarea sulfaţilor este legată de prezenţa sulfului în medii puternic oxigenate care favorizează apariţia acidului sulfuric. Metalele mono şi bivalente formează sulfaţi anhidrii, în schimb metalele trivalente, în special Al3+ şi Fe3+ formează sulfaţi hidrataţi. Duritatea scăzută este caracteristică tuturor sulfaţilor. • Minerale reprezentative • BARITINA • ANHIDRITUL • GIPSUL • BARITINA

16. BARITINA ~ Formula chimica : BaSO4 ~ Sistem de cristalizare : rombic (ortorombic) ~ Culoare variabila alba, cenusie, rosiatic , galbui, brun-negru ~ Stralucire : sticol ~ Transparenta : transparent, translucid-opac ~ Clivaj : perfect ~ Duritate : 3-3,5  pe scara Mohs. ~ Se gaseste in carbune si calcar ~ Apare in Romania, Cehia, Rusia, Georgia etc

17. Anhidritul ~ Formula chimica : CaSO4 ~ Sistem de cristalizare : rombic (ortorombic) ~ Culoare alba dar alteori aceasta poate aparea in culori ca :gri , albastru- blue sau purpuriu ~ Luciul :perlat sau vitros ~ Clivaj : bun ~ Duritate : 3,5  pe scara Mohs. ~ Anhidritul se găsește frecvent în roci evaporitice, cu depozite de gips

18. Gips ~ Formula chimica : CaSO4 • 2 H2O ~ Sistem de cristalizare : monoclinic (clinorombic) ~ Culoare :incolor, alb ~ Luciu: sticlos și mătăsos ~ Transparenta : transparent, ~ Clivaj : perfect ~ Duritate : 1,5 - 2  pe scara Mohs. ~ Se afla in Mexic , Algeria, Spania si Germania ~ Aparitii: depozite sedimentare evaporitice

19. CLASA SILICATI • Sunt săruri ale acidului ortofosforic H3PO4, arsenic H3AsO4•½H2O sau compuşi ai metalelor cu anionul (VO4)3-. Anionii (PO4)3-, (AsO4)3- şi (PO4)3- au dimensiuni mari ale razelor ionice şi formează săruri stabile cu cationi trivalenţi de dimensiuni mari, în special cu Bi şi cu lantanidele. Metalele bivalente formează fie săruri acide fie săruri care conţin anioni suplimentari (OH)-, F-, O2-. • Numărul de minerale din această clasă este deosebit de mare. Acest lucru se explică prin existenţa seriilor de minerale cu variabilitate chimică limitată sau continuă. Cu toate acestea, în afara fosfaţilor care formează unele acumulări importante, prezenţa acestor minerale în natură este rară.

20. CLASA FOSFATI • Sunt săruri ale acidului ortofosforic H3PO4, arsenic H3AsO4•½H2O sau compuşi ai metalelor cu anionul (VO4)3-. Anionii (PO4)3-, (AsO4)3- şi (PO4)3- au dimensiuni mari ale razelor ionice şi formează săruri stabile cu cationi trivalenţi de dimensiuni mari, în special cu Bi şi cu lantanidele. Metalele bivalente formează fie săruri acide fie săruri care conţin anioni suplimentari (OH)-, F-, O2-. • Numărul de minerale din această clasă este deosebit de mare. Acest lucru se explică prin existenţa seriilor de minerale cu variabilitate chimică limitată sau continuă. Cu toate acestea, în afara fosfaţilor care formează unele acumulări importante, prezenţa acestor minerale în natură este rară. Apatit

21. Apatitul • Formula chimică : Ca5(PO4)3(F,Cl,OH) Ca minerale, aparțin de clasa fosfaților, arsenaților și vanadaților, fiind fosfați anhidrici cu anioni străini, ce cristalizează în sistemul hexagonal Culoare : cristal incolor, alb, verde, brun Duritate : 5 Luciu : sticlos, gras Transparenta : transparent, translucid, opac Clivaj : imperfect • Apatitul este întâlnit în roci vulcanice (pegmatite), în roci metamorfice sau în roci sedimentare (calcare), luând naștere din materii organice. • Cel mai des este întâlnit în Brazilia, China Marile Lacuri,Madagascar, Maroc, Mexic, Pakistan, etc.

22. Vanadinitul • Vanadinitul este un mineral din clasa fosfaților cu anioni străini. El cristalizează în sistemul hexagonal cu agregate de culoare alb-gălbuie, portocalie, până la brun. Formula chimica:Pb5(VO4)3Cl Sistemul de cristalizare :hexagonal Culoare: galben, portocalie, brună mai rar roșie Urma: albă, galben deschisă, brun-gălbuie Duritate: 3 Luciu: diamantin Clivaj: lipsa

23. ROCILE SEDIMENTARE CLASTICE (DETRITICE)

24. Rocile epiclastice (detritice) s-au format ca urmare a acumulării în bazine de sedimentare a clastelor provenite sub acțiunea proceselor fizico- mecanice asupra rocilor preexistente (magmatice, sedimentare, metamorfice), în ariile sursă. La rândul lor acestea sunt Clasificate după dimensiunile componenţilor (clastelor) şi după gradul de consolidare (cimentare) Rocile sedimentare clastice

25. Dezagregarea rocilor preexistente1.Procese de meteorizaţie • Procesul de fragmentare al substratului geologic fără modificarea compoziţiei chimice este denumit, generic, dezagregare. • Dezagregarea în acest caz este produsă de procese exogene, rezultând fragmente, denumite claste sau galeti. • Eroziunea fluvială, abraziunea marină, coraziunea eoliană si eroziunea glaciară, au rol major în distrugerea substratului preexistent. La procesele de eroziune enumerate se adaugă un set de procese fizice, chimice şi biotice care contribuie la producţia primară de claste (Fig. 4.12).http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN %20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf

26. Termoclastia este produsă de insolaţia diferenţiată a rocilor alcătuite din elemente închise şi deschise la culoare • In regiunile deşertice diferenţele de temperatură de la zi la noapte pot ajunge la peste 40°C, astfel încât prip alternanţa dilatării rocilor (ziua) şi contractării lor (noaptea) se produce distrugerea materialului. După înlăturarea gravitaţionala a fragmentelor procesul se reia pâna la dezagregarea definitivă (Fig. 4.13) http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf • Crioclastia este specifică regiunilor cu îngheţ şi dezgheţ unde apa pătrunsă în fisurile şi crăpăturile rocilor îngheaţă mărindu-şi volumul de până la 11 ori, producând o presiune de cca. 890 kgf/ cm2 asupra pereţilor fisurilor şi deter minând lărgirea lor şi fragmentarea rocilor (Fig. 4.14). http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf

27. Haloclastia este rezultatul lărgirii crăpăturilor şi fisurilor din roci ca urmare a cristalizării diferitelor soluţii ce circulă prin acestea. Prin hidratarea unor săruri precipitate din aceste soluţii se nasc tensiuni foarte mari, capabile să fragmenteze rocile (Fig. 4.15) • Fitoclastia apare ca urmare a presiunii exercitate asupra pereţilor fisurilor şi crăpăturilor din roci prin creşterea în volum a rădăcinilor diverşilor arbori şi arbuşti care trăiesc pe stânci sau formează întinse păduri pe soluri subţiri cu substrat pietros (Fig. 4.16).

28. Keraunoclastia, mai frecventă în zonele muntoase, este datorată descărcărilor electrice (trăsnetelor) care produc fisurări în rocile masive sau, în unele cazuri, chiar topirea acestora pe mici porţiuni. În special în gresii şi nisipuri se formează mici tuburi dintr-un material sticlos denumite fulgurite Dezagregarea fizico-mecanică a rocilor de pe versanţi conduce la formarea de blocuri şi fragmente de diferite dimensiuni şi acumularea gravitaţională a acestora la baza pantei, unde formează conuri de grohotiş. Prin unirea mai multor conuri de grohotiş rezultă pânze de grohotiş, aşa cum se întâmplă în vestul Masivului Piatra Craiului, în Munţii Retezat, Godeanu, Făgăraş, etc.

29. Materialul detritic rezultat în urma dezagregării rocilor preexistente este alcătuit din fragmente (claste) de diferite dimensiuni, de la blocuri metrice, până la dimensiuni submicroscopice. Granulometric clastele se clasifică în: • psefite (rudite), • psamite (arenite), • aleurite (silturi) • pelite (lutite) Rezultatele analizelor granulometrice se reprezintă pe grafice speciale prin curbe ganulometrice. • Rocile rezultate din acumularea clastelor se numesc detritice sau epiclastice (de ex. conglomeratele şi gresiile). În decursul transportului, materialul detritic se fărâmiţează şi mai mult, se sortează granulometric din ce în ce mai bine şi se rotunjeşte (rulează) datorită frecării particulelor detritice între ele, sau de rocile apărute în calea agentului transportor.

30. Transportul din aria sursă în bazinul de sedimentare poate fi efectuat de unul sau mai mulţi agenţi de transport, dintre care trebuiesc amintiţi. • Apele curgătoare (pâraie, râuri şi fluvii) au o acţiune de eroziune, transport şi depunere a materialului detritic în funcţie de capacitatea de transport, proporţională cu viteza lor: mare pe cursul superior (bolovăniş, pietriş şi nisip), mai mică pe cel mijlociu (pietriş mărunt şi nisip) şi redusă pe cel inferior (nisip şi mâl). Clasteletransportate de apele curgătoare se depun acolo unde viteza acestora se reduce sicapacitatea de transport scade (Fig. 4.21). http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/ cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20- %20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf • Apele lacustre constituie arii de depunere a materialului pelitic argilos, sau, în condiţiile unui aport fluvial, în lacuri ajung nisipuri şi chiar pietrişuri. În lacurile situate în zonele aride, endoreice se pot for ma roci evaporitice.

31. Apele marine în mişcare (valuri, maree şi curenţi) transportă materialul detritic adus de fluvii sau rezultat din abraziunea ţărmurilor, iar depunerea acestuia are loc acolo unde agitaţia apelor marine se reduce sau încetează, ceea ce determină o sortare cu descreşterea dimensiunii clastelor de la ţărm spre larg. Gheţarii au o acţiune erozivă şi de transport. Au capacitatea de a transportsimultanmaterial clastic de dimensiuni variabile, de la blocuri metrice la pelite,formându-se roci specifice domeniilor glaciare denumite tilite. Materialul transportatşi depus de gheţari formează morene; în funcţie de poziţia lor morenele se clasifică în: de fund, frontale, laterale si mediane (Fig. 4.22). • http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011 • /INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004% • 20-%20PETROLOGIE%202.pdf Vânturile produc coraziunea şi transportă prin rostogolire pietriş mărunt, prin saltaţie nisip şi în suspensie praf. Elementele mai mari de roci, desprinse din substratul pietros sunt şlefuite pe trei părţi .

32. Componenţii rocilor sedimentare Nisipurile transportate de vânt formează dune mari în deserturi şi altele de dimensiuni mai reduse pe ţărmul mărilor, fluviilor şi râurilor mari (Fig. 4.23) http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdfLa alcătuirea rocilor sedimentare contribuie un mare număr de componenţi care pot fi grupaţi în multe categorii distincte, în funcţie de o serie de criterii: A. În funcţie poziţia ariei de for mare, raportată la bazin: - alogeni - componenţi care iau naştere în afara bazinului de sedimentare şi ulterior sunt transportaţi în bazin - autigeni - formaţi în bazinele de sedimentare în special prin precipitare din soluţii

33. B. În funcţie de natura clastelor: - claste monominerale, alcătuite dint-un singur mineral, în principal din cele rezistente la eroziunea mecanică şi alterare: cuarţ, minerale grele (tur malina, zirconul, sfenul, ilmenit, rutil, etc.), feldspaţi potasici, feldspaţi sodici, etc. (Fig. 4.24); - litoclaste, fragmente poliminerale (alcătuite din două sau mai multe minerale) (Fig. 4.25); • bioclaste, fragmente provenite din părţile minerale ale organismelor; de ex. corali, alge calcaroase, care au rolul cel mai important în formarea rocilor de bioconstrucţie C. În funcţie de natura procesului de fragmentare: - epiclaste, fragmente provenite prin procese mecanice exogene; - piroclaste, fragmente provenite în urma proceselor endogene (erupţiilor vulcanice) (Fig. 4.25 B ) • http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf

34. Indiferent de originea sedimentelor după depunere acestea suferă o serie de procese fizice şi chimice Aceste procese numite de diageneză cuprind: a. Tasarea consta în micşorarea volumului unui sediment, in urma tasării are loc rearanjarea particulelor ce alcătuiesc sedimentul. b. Cimentarea constă în dizolvarea unor componenţi ai sedimentului în apa din porii acestuia şi precipitarea lor în jurul granulelor detritice ca liant. c. Formarea concreţiunilor reprezintă un proces de precipitare a unor substanţe din soluţiile care circulă prin porii şi fisurile unui sediment şi formează nodule sferoida d. Carbonificarea propriu-zisă sau carbonificarea geochimică este un proces complex în urma căruia turba după acoperirea ei cu sedimente, este supusă unor temperaturi şi presiuni care determină creşterea conţinutului în carbon şi transformarea ei în cărbuni (cărbune brun, huilă şi antracit). e. Bituminizarea este procesul de îmbogăţire în carbon şi hidrogen a sapropelului şi transformarea acestuia în hidrocarburi lichide (petrolul) şi hidrocarburi gazoase (gazele naturale). Diageneza sedimentelor

35. Sisteme și domenii depoziţionale • Acumularea sedimentelor se produce în bazine de sedimentare, definite ca depresiuni în care se realizează condiţiile gravitaţionale de acumulare şi stocare a sedimentelor şi au loc procese diagenetice. Bazinele de sedimentare pot fi continentale sau marin-oceanice. • În toate domeniile depoziţionale se acumulează, în proporţii diferite, depozite clastice şi bioclastice, alături de depozite de precipitaţie şi bioconstrucţie. Foarte schematic, domeniile de poziţionale pot fi caracterizate în felul următor: - în domeniul glaciar se acumulează tilite, morene, mâluri glaciare, loessul; • în domeniul arid (deşerturi) se acumulează bolovănişuri, pietrişuri, nisipuri, iar în lacurile efemere pot să precipite gipsul şi sarea gemă (Fig. 4.27); • http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf

36. - domeniul fluviatil transportă şi depune roci detritice de toate tipurile şi granulometriile (Fig. 4.28; 4.29); - în domeniul lacustru pe lângă roci detritice, în special pelitice, mai rar se acumulează oolite feruginoase, falune - domeniul deltaic conţine acelaşi tip de depozite ca şi sistemul fluviatil care l-a generat, deosebirea constă în prevalența claselor granulometrice medii şi fine (nisipuri şi argile). În delte se pot forma şi turbării. • http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN%20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf

37. domeniul lagunar se instalează în ariile de tranziţie (paralice) dintre continent şi mare. În lagune caracterul acumulării depinde de climat. În climatele aride este posibilă precipitarea sărurilor (dolomit, gips, sare gemă, etc.), iar în cele umede sepot acumula turbe şi sapropeluri - în domeniul litoral se mai pot acumula: nisipuri, gipsuri, calcare algale, falun şi turbe; - în domeniul neritic depozitele detritice sunt frecvente, dar se mai pot acumula şi carbonaţi, fosfaţi, sare gemă, gips şi clacare recifale. - în domeniul bazinelor adânci sedimentele pot cuprinde blocuri (olistolite) desprinse din ţărmuri. Aici se formează depozitele de fliş caracterizate prin ritmicitate şi granoclasare.

38. Rocile epiclastice se clafisifaca in: • Conglomerate • Brecii • Gresii, arcoze • Silitit • Argile, marne Rocile chimice si biochimice se clasifica astfel : • Calcar sparitic • Falune • Lumasel,calcare fosilifere • Creta • Dolomite • Chert (culorii deschise) • Selix (culorii inchise) • Roci gipsifere • Roci solofere • Carbuni

39. BIBLIOGRAFIE • http://www.scritube.com/geografie/geologie/CRISTALOGRAFIE54429.php • http://ro.wikipedia.org/wiki/Clivaj • http://ro.wikipedia.org/wiki/Calcit • http://ro.wikipedia.org/wiki/Dolomit_(mineral) • http://ro.wikipedia.org/wiki/Rodocrozit • http://ro.wikipedia.org/wiki/Baritina • http://ro.wikipedia.org/wiki/Anhidrit • http://ro.wikipedia.org/wiki/Gips • http://ro.wikipedia.org/wiki/Apatit • http://ro.wikipedia.org/wiki/Vanadinit • http://doru.juravle.com/cursuri/resurse/cursuri_20102011/INTRODUCERE%20IN %20GEOLOGIE%20-%20CAP.%2004%20-%20PETROLOGIE%202.pdf