Resursele ale subsolului A.M.

1. Resursele ale subsolului A.M. Andrada Mos

2. Gresia roca • Gresia este o rocă sedimentară rezultată din granule de nisip cimentate. Ea poate fi friabilă sau bine consolidată. • Gresiile sunt utilizate în industria materialelor de construcţii şi în industria sticlei (gresiile cuarţoase). • O gresie argiloasă, cu granule fine, care se poate desface usor în foi subţiri, utilizate la acoperirea caselor, ca dale pentru pardoseli şi, în trecut, la fabricarea tăbliţelor pentru şcolarii începători, se numeşte ardezie

4. Nisipul • Prin nisip se înţelege o rocă sedimentară neconsolidată, provenită din sfărâmarea unor minerale, roci sau organisme şi care se prezintă sub forma unei acumulări de granule fine (0,063–2 mm). Componentul principal al nisipului este cuarţul; mai rar conţine minerale ca: monazit, casiterit, diamant, safir, granat ş.a. Nisipul este utilizat ca material de construcţie, ca materie primă pentru industria sticlei, porţelanului şi pentru extragerea mineralelor din compoziţia sa.

5. Nisipul se formează prin procese fizico-chimice, cauzate de acţiunea de erodare a intemperiilor asupra rocilor magmatice (ca granit) şi metamorfice.Prin acţiunea de eroziune a apei şi vântului sunt transportate fragmentele mici desprinse din roci, suferind şi o serie de transformări printr-o acţiune chimică asupra acestor particule care se vor uni între ele rezultând fragmente mai mari.Prin acţiunea mecanică fragmentele transportate vor avea forme rotunjite, acest proces de şlefuire este mai intens la fragmentele care sunt transpotate pe distanţe mai mari şi la rocile mai puţin dure. Frecvent, nisipul poate proveni din roci sedimentare ca gresia care a suferit deja un ciclul de eroziune-transport-depozitare (prin diageneză devenind rocă), care ciclu va fi reluat din nou. În timpul acestor cicluri, mineralele dure, ca de exemplu cuarţul, îşi păstrează mai bine structura iniţială.Când, prin diferite mişcări tectonice, rocile sunt aduse la suprafaţă, acestea sunt expuse acţiunilor de eroziune. Un astfel de ciclu poate dura cca. 200 milioane de ani. Un caz special este formarea nisipului din scheletele vieţuitoarelor (scoici, corali), nisip care, din punct de vedere geologic, are o durată scurtă în comparaţie cu nisipurile bogate în silicaţi.

6. Nisipul este răspândit inegal pe suprafaţa pământului, fiind influenţat de regiunile de climă, relief şi constituţia petrografică a regiunii. În munţii înalţi, nisipul se poate găsi numai izolat (în văile gheţarilor, şi torenţilor) şi în cantităţi mici. În regiunile carstice, nisipul bogat în carbonaţi se dizolvă în anumite condiţii în apă, aceste nisipuri neavând din punct de vedere gelogic o viaţă lungă (de exemplu coasta Croaţiei).În munţii de înălţime medie, ca şi regiunile de şes, acumulările cu nisip sunt mai frecvente în regiunea meandrelor, în zonele inundabile ale râurilor, sau în văile opuse vântului dominant, întrerupând transportul de nisip adus de vânt. Dar cantităţiele cele mai mari de nisip se găsesc în regiunile deltă, pe plajele pe malul mărilor sau în regiunile de deşert ca Sahara, Calahari, Gobi, unde nisipul se află sub forme de dune de nisip, care pot fi mobile sub acţiunea eoliană (a vântului).

7. Pietrisul • Pietrişurile sunt roci sedimentare constituite din fragmente de roci şi de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2-70 mm, care se formează pe litoral, în albiileapelor curgătoare sau în regiunile ocupate de gheţari.

10. Granitul (italiană granito, „granulat“) este o rocămagmatică masivă, cu granulaţie grosolană (cristale cu dimensiunea de câţiva milimetri), formată la adâncimi mari (făcând deci parte dintre plutonite), conţinând în principal cuarţ, feldspat sau minerale de culoare închisă ca mica.

12. Bazaltul • Bazaltul este o rocă magmatică numită şi rocăvulcanică bazică fiind un amestec silicaţi de fier şi magneziu cu olivina şi piroxeni ca şi minerale bogate în calciu, feldspat.

13. Denumirea de "bazalt" este prima oară folosit în secolul XVIII-lea într-un dicţionar etimologic german, preluat din limba greacă βασανίτης [λίθος], basanítēs [líthos], "piatră de încercare" respectiv βάσανος, básanos, unealtă de piatră. Bazaltul i-a naştere prin erupţia unui vulcan din lava fluidă (cu vâscozitate redusă) şi un conţinut săracă în acid silicic şi care ajuns la suprafaţa pământului se răceşte relativ repede. Magma din care i-a naştere bazaltul spre deosebire de granit este o magmă bazică . În mod obişnuit bazaltul are o culoare cenuşie închisă cu nuanţe de culoare până la negru, apărând ca o masă cu granulaţie fină, uneori cu incluziuni de roci de o culoare diferită. Această granullaţie fină a bazaltului este determinat de procesul de răcire relativ rapidă a lavei, în cazul unei răciri mai lente se formează coloanele hexagonale de bazalt. Bazaltul poate fi întâlnit pe fundul mărilor, numit • MORB (mid ocean ridge basalt) apărând la linia de contact a plăcilor oceanice, sau pe uscat numit • CMB (continental margin basalt),la lnia de contact a plăcilor oceanice cu cele continentale, • IAB (island arc basalt) la linia de conatct a două plăci oceanice • OIB (ocean island basalt) fiind situat pe placa tectonică mai mul sau mai puţin central • astfel pe continente apare acolo und sunt crăpături profunde în scoarţa terestră înlesnind ieşirea lavei la suprafaţă, fiind roca cea mai răspândită.

14. Este de asemenea răspânit pe planete asemănătoare pământului ca planetele: Mercur, Venus, Marte ca şi pe lună (satelitul pământului) sau pe meteoriţi cu o aceaşi compoziţie ca a bazaltului terestru. Datorită durităţii lui este utilizat la pavarea străzilor, la căile ferate, ca material de construcţie, în grădini ca ornament, prin anii 1950 şi 1960 s-a folosit ca mozaic. Coloanele de bazalt alcătuiesc şi o atracţie turistică astfel de locuri pot fi amintite ca: Eifel (Mendig) şi Siebengebirge în Germania sau lângă Etna în Sicilia, Detunata în România. Bazaltul care conţine mai multă olivină devine sfărămicios neputând fi utilizat în construcţii.

18. Marmura • Marmura este o rocă metamorfică, compusă în cea mai mare parte din calcit (forma cristalină a carbonatului de calciu, CaCO3) şi obţinută prin metamorfozacalcarului. Numele său provine din limba greacă veche, μαρμαίρειν = a străluci, a luci. • Cele mai obişnuite culori pentru marmură sunt următoarele: albă, cenuşie, gri, neagră şi roşie. • În Europa, cea mai apreciată marmură este marmura de Carrara (Italia), faimoasă pentru marmura sa de culoare albă, respectiv gri-albăstruie, ambele de o calitate deosebită. • În România, cea mai importantă sursă de marmură este zăcământul de la Ruşchiţa

19. Marmura alba

20. Marmura rosie

21. Marmura cenusie

22. Marmura neagra

23. Culorile diverse ale marmurei se datoreaza impuritatilor continute (rosu - de la sarurile de Fe, maro - de la cele de Mn, cenusiu - de la grafit, etc.). • Carrara, oraş din Italia, faimos pentru marmura albă extrasă aici • Listă de roci

24. Sarea

28. Sarea este un condiment alimentar . • Sarea este extrasa din muntii. • Jos in munti sunt ocne de sare. • Nu este sanatos sa folosim sarea in mod • excesiv.

29. Minereuri feroase: fier

30. Minereuri feroase : fonta

33. Otelul • Oţelul este un aliaj ce conţine ca elemente principale fierul şi carbonul, având un conţinut de carbon sub 2,11 %. Aliajele fier-carbon cu mai mult de 2,11% carbon se numesc fonte. Oţelurile sunt materialele cu cea mai largă utilizare în industrie. Proprietăţile lor pot să varieze în limite foarte largi în funcţie de conţinutul de carbon şi de alte elemente de aliere.

34. În funcţie de conţinutul în elemente de aliere, oţelurile se împart în: • oţeluri nealiate (numite şi oţeluri carbon), care conţin ca elemente principale doar fierul şi carbonul • oţeluri aliate, care pe lângă fier şi carbon conţin şi alte elemente: nichel, crom, molibden, vanadiu etc.

35. În condiţii de echilibru, cei mai importanţi constituenţi ai oţelurilor nealiate sunt ferita, austenita, cementita şi perlita. • Pentru a îmbunătăţi cât mai mult duritatea şi rezistenţa oţelurilor, acestea se supun de regulă unor tratamente termice cum ar fi călirea sau nitrurarea. Scopul final al unor asemenea tratamente este de obicei obţinerea martensitei.

37. Mineriuri neferoase:aur • Aurul este extras din muntii. • Bijuteriile din aur sunt printre cele mai pretioase bijuterii din lume.

46. Cuprul • Cuprul (numit şi aramă) este un element din tabelul periodic având simbolul Cu şi numărul atomic 29.

47. Cuprul este un metal de culoare roşcată, foarte bun conducător de electricitate şi căldură. Cuprul a fost folosit de oameni din cele mai vechi timpuri, arheologii descoperind obiecte din acest metal datând din 8700 î.Hr.

48. A fost unul din primele metale folosite, deoarece cantităţi mici din el apar în unele locuri în stare liberă.

49. Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura de cupru), calcopirita sau criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul (oxidul cupros) şi malachitul si azuritul (ambele forme ale carbonatului basic de cupru). Metoda folosită pentru extracţia de cupru depinde natura minereului. Daca cuprul se găseşte în stare liberă, el poate fi separat prin sfărâmarea minereului în bucăţi mici şi amestecarea sa cu apa. Cuprul, fiind relativ greu, se depune pe fund. Cuprul, care are o puritate de peste 99%, este folosit la fabricarea conductelor de gaz şi apa, a materialelor pentru acoperişuri, a ustensilelor şi a unor obiecte ornamentale. Deoarece cuprul este un bun conducător de caldură, se utilizeaza la boilere şi alte dispozitive ce implică transferul de caldură, sau folie de cupru (simplu strat) sau două (dublu strat) se floseşte ca PCB. Originea numelui: din cuvântul latinesc cyprium (dupa insula Cipru).

50. Carbunii • Cărbunele este o rocă sedimentară de culoare brun - neagră cu proprietăţi combustibile formată prin (carbonizare) îmbogăţirea în carbon (în condiţiile lipsei oxigenului) a resturilor unor plante din epocile geologice. Procesul de incarbonizare a plantelor preistorice s-a produs cu milioane de ani în urmă, prin două procese mai importante: • faza biochimică produsă de bacterii şi ciuperci care transformă celuloza şi lignina din plante; • faza geochimică, faza propriu zisă de incarbonizare, care se produce la temperaturi şi presiuni ridicate formându-se într-un timp îndelungat huila şi antracitul. Acest proces are ca rezultat o îmbogăţire de peste 50 % din volum în carbon. • Datorită energiei termice ridicate degajate prin ardere huila mai poartă numele de aurul negru.