E N D
Pe la anul 1882, într-un vechi local cu ziduri groase, cu pereţi cenuşii precum norii de dinaintea unei furtuni, cu tavanul arcuit, cu o atmosferă numai bună pentru a-ţi potoli setea bând un pahar de vin bun, la o masă, nişte tineri studenţi se refac după o zi obositoare de facultate. Tinerii petrec fără oprire, in minţile lor înfiripându-se următorul vers: ”Atât de fragedă, te asemeni cu floarea albă de cireş…”, care aparţine lui Mihai Eminescu. Acest vers face referire la fata care a fost luminişul tinereţii marelui poet. • Între timp, un bărbat cu fruntea înaltă, cu plete negre şi cu faţa palidă se aşează la o masă îndepărtată şi, rezemându-şi fruntea în pumn, cere un pahar de vin. • “Cu faţa spre părete, mă lăsă printre străini, • Să-nghete sub pleoape a ochilor lumini. • Şi când se va întoarce pământul în pământ, • Au cine o să ştie de unde-s, cine sunt? ”
Unul dintre studenţi, observându-l pe cel dat la o parte, se apleacă spre ceilalţi şi le şopteşte un nume. Studenţii au amuţit, clădind biserică de tăcere în noaptea vinului. Şi toţi au rămas cu capetele întoarse şi ochii mari spre profilul de singurătate al noului venit. Apoi, trezindu-se din uitarea de sine, s-au sfătuit între ei cu “şopa-şopa”, ajungând până la urmă la o înţelegere. Şi-au pus banii laolaltă, după care i-au dat crâşmarului. După un timp, cârciumarul vine, din noaptea beciului, ca de la Înviere, cu o lumânare a cărei flacără se reflectăîn şipul cuprins în pânze de păianjen. Tânărul, luând moaştea beciului cu evlavie se îndreaptă spre masa celui cu tâmpla rezemată în pumn, hotărât să cinstească cu el un pahar din cel mai bun vin al timpului. • Dar înainte ca buza marelui poet să ajungă la pahar, ochiul lui a întâlnit aur grav, iar nara a simţit mirosul frunzei de nuc a unei toamne de mult scuturate.
Umplându-şi pieptul cu aur, nucă şi trecut, le mulţumeşte din suflet şi îi întreabă dacă este vrednic de un asemenea Cotnar. Dar astăzi, în zi de Înviere fiul ridică din mormânt mâna tatălui, cu Cotnarul de atunci, ciocnind cu Eminescu la Cina cea de Taină a neamului românesc. Tânărul, ridicând paharul spune că doar doi români sunt vrednici să bea Cotnarul, unul dintre ei fiind Ştefan Cel Mare, iar celălalt Mihai Eminescu.
Bibliografie: • Album literar gastronomic • Scris de: Octavian Stoica şi Marius Vulpe • Editat de revista Viaţa Românească, Bucureşti, octombrie 1983 • Material realizat de: - Croitoru Ana - Bunduruş Iulia - Pîrvu Talida - Cara Andrada