E N D
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
BIOGRAFIE • Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) n.15ianuarie1850, Botoșani - d. 15 iunie1889, București) a fost un poet,prozator și jurnalistromân, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigmamodernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gîndire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Familia si copilaria… • Mihai Eminescu este al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminaruluiGheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, și al Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești. Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgești, obligațiilor militare și a persecuțiilor religioase.[necesită citare] Unii autori au găsit rădăcini ale familiei Eminovici în satul Vad, din Țara Făgărașului, unde mai există și astăzi două familii Iminovici. Bunicii săi, Vasile și Ioana, trăiesc în Călineștii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranții transilvăneni. • Primul născut dintre băieți, Șerban (n.1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat în 1874. Niculae, născut în1843, va contracta o boala venerică și se va sinucide în Ipotești, în 1884. Iorgu, (n. 1844) studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște în 1845, dar moare în copilărie. Ilie, n. 1846 a fost tovarășul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme. Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 trăiește doar șapte ani și jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906), a fost căsătorită de două ori, locuiește în Ipotești și are doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit deboala Basedow-Graves. Mihai a fost cel de-al șaptelea fiu. După el s-a născut în jur de 1854 Harieta, sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lăsat urmași direcți. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute. • O posibilă explicație este că în secolul al XIX-lea speranța de viață nu depășea 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoză, hepatită erau frecvente, iar pentru sifilis nu exista vreun tratament, boala fiind incurabilă până la inventarea penicilinei.
Debutul in literatura • 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba românăAron Pumnul. Elevii scot o broșură, Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare și poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revistaFamilia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe numele în Eminescu și mai târziu adoptat și de alți membri ai familiei sale. În același an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.
Studentia la Viena si Berlin • Între 1869 și 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie și Drept (dar audiază și cursuri de la alte facultăți). Activează în rândul societății studențești (printre altele, participă la pregătirea unei serbări și a unui Congres studențesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ștefan cel Mare), se împrietenește cu Ioan Slavici; o cunoaște, la Viena, peVeronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarulAlbina, din Pesta. Apar primele semne ale "bolii". • Între 1872 și 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiția să-și ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene. • Biblioteca Centrală Universitară "Mihai Eminescu" Iaşi • La 1 aprilie 1869, a înființat împreună cu alți tineri, cercul literar Orientul, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare și a documentelor privitoare la istoria și literatura patriei. În data de 29 iunie, se fixează comisiile de membri ale Orientului, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vară se întâlnește întâmplător în Cișmigiu cu fratele său Iorgu, ofițer, care l-a sfătuit să reia legăturile cu familia. Poetul a refuzat hotărât. În vară, a plecat cu trupa Pascaly în turneu la Iași șiCernăuți. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său i-a promis o subvenție regulată pentru a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toți colegii lui de la Cernăuți. În 2 octombrie, Eminescu s-a înscris la Facultatea de Filosofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, deoarece i-a lipsit bacalaureatul. Aici a făcut cunoștință cu Ioan Slavici și cu alți studenți români din Transilvania și din Bucovina. A reluat legăturile cu vechii colegi de la Cernăuți și de la Blaj. S-a înscris în cele două societăți studențești existente, care apoi s-au contopit într-una singură - România jună. A început să crească numărul scrisorilor și telegramelor către părinți pentru trimiterea banilor de întreținere
Reintoarcerea in tara.Rataciri • În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă și a propus îmbogățirea ei cu manuscrise și cărți vechi românești. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale la ziarul local Curierul de lași, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate ședințele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la București, unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său. • În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrulÎnvățământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri și manuscrise vechi pentru achiziționare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferința pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 augustsub titlul Influența austriacă asupra românilor din principate.
În 26 mai a înaintat Ministerului un raport elogios asupra unei cărți didactice alcătuită de Ion Creangăși alții. În 3 iunie, schimbându-se guvernul, Eminescu a fost pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013. În 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin care i s-a propus funcția derevizor școlar pentru districtele Iași și Vaslui. În 22 iunie, prin raportul său către Ministerul Învățământului, D. Petrino a cerut ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte și cărți„sustrase“. Ministerul a înaintat raportul Parchetului din Iași. În 1 iulie a fost invitat să-și ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul broșurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Tot în această vreme a fost înlocuit și la școală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase.În 10 august a înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferințelor cu învățătorii din județul Iași. A remarcat pe institutorul Ion Creangă de la Școala nr. 2 din Păcurari, Iași. În 15 august s-a stins din viată la Ipotești, mama poetului, Raluca Eminovici. În 5 septembrie a trimis un raport cu propuneri de reorganizare a școlilor din județul Vaslui, iar în17 decembrie, judecătorul de instrucție în cazul raportului înaintat la Parchet de către D. Petrino, a declarat că „nu este loc de urmare“. În 20 septembrie 1877, i-a comunicat lui Slavici că se simte din ce în ce mai singur, iar în 12 octombrie a precizat, către același, că Iașii i-au devenit „nesuferiți“. În a doua jumătate a lunii octombrie, fiind invitat să intre în redacția ziarului Timpul, Eminescu a părăsit Iașii și a venit la București, unde s-a dedicat gazetăriei.
Boala • Într-o scrisoare din 1880 către Henrieta, sora sa, s-a plâns că are mult de lucru și că este bolnav trupește, dar mai mult sufletește. Nu a publicat decât o poezie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. A renunțat la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital. În lipsa lui se citește la Maiorescu, în două rânduri, „Luceafărul” în limba germană. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la 28 iunie, "boala" a izbucnit din plin. În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de psihoză maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil. În primăvara lui 1887, Eminescu a plecat la Botoșani, la sora sa Henrieta, și a fost internat în spitalul local Sfântul Spiridon. În timpul acesta, la Iași s-au organizat comitete de ajutorare, care au lansat liste de subscripție publică pentru întreținerea și îngrijirea poetului. În 13 iulie a mers la Iași pentru un consult medical. Aceștia au recomandat trimiterea pacientului la Viena și Hall, iar în 15 iulie Eminescu a plecat înspre destinațiile recomandate, însoțit de doctorandul Grigore Focșa. În 1 septembrie s-a întors de la Hall la Botoșani, unde a stat sub îngrijirea doctorului Iszak și a sorei sale, Henrieta. Trupa de teatru a fraților Vlădicescu, cunoscuți poetului, a dat în luna decembrie la Botoșani, un spectacol în beneficiul bolnavului. Eminescu a fost internat în 3 februarie1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Șuțu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”. [5] În 13 aprilie s-a instituit o curatelă pentru asistența judiciară a bolnavului
Moartea si serviciul funerar… • Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie1889, în jurul orei 4 dimineața, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor, București. Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C.Bărcănescu a interpretat litania "Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde D.Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Școala normală de institutori din Bucureștiau purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub "teiul sfînt" din cimitirul Bellu cum scria chiar Caragiale în necrologul său, În Nirvana.
Receptarea operei eminesciene • Opera poetică eminesciană a fost divizată de destinul poetului în două secțiuni, prima, cea antumă a fost publicată în timpul vieții poetului de Titu Maiorescu la editura Socec, cu puțin timp înainte ca mintea acestuia să se întunece în 1880. Cea mai mare parte a creației sale a rămas în manuscris, predate de Titu Maiorescu Bibliotecii Academiei Române, unde au fost folosite inițial de Perpesscius pentru ediția critică, inițiată în 1939 la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea, și finalizată abia în anul 2000. Manuscrisele au rămas multă vreme nefolosite, criticii au considerat că ele conțin bruioane sau simple schițe ale operelor neterminate, din acest motiv Titu Maiorescu nici nu și-a pus problema posibilei lor editări. Criticul literar care le-a pus într-o lumină cu totul specială a fost George Călinescu, cel care își va susține doctoratul în literatură pornind de la nuvela postumăAvatarii faraonului Tla și care va recompune imaginea întregii opere în magistrala sa monografie Opera lui Mihai Eminescu, un studiu în patru volume, editat inițial la Editura Fundațiilor Regale Regele Carol al II-lea pentru Literatură și Artă, în perioada 1934-1936. • După schimbarea de regim politic din 1947 poezia lui Mihai Eminescu a fost grav cenzurată, în manualele școlare au pătruns doar cîteva texte, printre ele poezia "Împărat și proletar", iar poezia lui a fost redusă la o suprafață foarte mică și înlocuită de poetica poeziei proletcultiste, specifică acelei epoci de tristă amintire. Exegeza eminesciană a revenit la nivelul ei abia după 1965 prin cîteva momente semnificative, trebuind menționate în acest context studiile unor eminescologi ca Ion Negoițescu, Rosa del Conte, Ioana Em.Petrescu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Petru Creția, Ilina Gregori care s-au adăugat canonului eminescologiei interbelice, la care și-au adus contribuția mari critici sau stilisticieni literari cum ar fi Tudor Vianu, Perpessicius, Dumitru Caracostea, etc.
Trei strofe din “Luceafarul”-una dintre cele mai cunoscute poezii scrise de Mihai Eminescu A fost odata ca-n povesti,A fost ca niciodata,Din rude mari imparatesti,O prea frumoasa fata. Si era una la părintiSi mindra-n toate cele, Cum e Fecioara intre sfintiSi luna intre stele. Din umbra falnicelor boltiEa pasul si-l indreaptaLinga fereastra, unde-n coltLuceafarul asteapta.