Calea Sfintei Cruci... ... de ieri şi de azi

1. Calea Sfintei Cruci...... de ieri şi de azi Evanghelia Pătimirilor lui Isus este suprema mărturie a lui Dumnezeu pentru noi. Un Dumnezeu care s-a făcut solidar cu omul, asumând tot ce era omenesc pentru a fi in totalitate “Dumnezeu cu noi”.

2. Isus ieşi purtând coroana de spini şi mantaua de purpură. Şi Pilat le zise lor: „Iată, Omul!” Vazându-l mai marii preoţi şi gărzile strigară: „Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” (In, 19,5-6) „Atunci soldaţii guvernatorului îl conduseră pe Isus în pretoriu şi adunară în jurul lui toată curtea. Dezbrăcându-l îi puseră pe umeri o manta de purpură şi împletind o coroană de spini i-o puseră pe cap, îi puseră o trestie in mâna dreaptă, şi ingenunchind inaintea lui îşi băteau joc de el: „Te salut rege al iudeilor!” (Mt 27,27-29) Staţiunea I:Isus este osândit la moarte

3. Un ordin întrerupe teribilul şi odiosul joc al torturii prizonierului. Isus este umilit si chinuit de ceata de ostaşi, care cu vulgaritate şi aroganţă se dezlănţuie împotriva Lui. Soldaţii dau inapoi în faţa centurionului puternic şi temut de toţi. Sunt acel centurion căruia Tu i-ai vindecat servitorul. A fost de ajuns cuvântul tău, numai acela pe care ţi-l cerusem, şi decretul de moarte pronunţat asupra lui a fost anulat. Eu nu am putut face acest lucru pentru tine. Nu sunt aşa de puternic. De copil aduceam jertfe pe altarul Dumnezului necunoscut. Aici credeam că l-am intâlnit şi i-am lăsat sa construiasca sinagoga. Te vor ucide... Insuşi poporul tău te va ucide.... Vorbeşte-mi. Spune-mi, eşti tu Dumnezeul pe care îl caut? Eşti tu Dumnezeu care cu un singur cuvânt a salvat o viaţă? Acum pentru ce nu zici nimic?

4. Cineva mi-a spus că şi tu ai fost condamnat in mod nevinovat... ca şi mine. Ai suferit cum sufăr eu şi ai fost lăsat singur, ca şi mine.... Intinde-mi tu braţele Doamne, pentru că eu nu pot. Răspunde-mi Doamne: mă iubeşti Tu? Doamne, eu sunt un bolnav de cancer. Tratamentul nu a folosit şi sufăr. Fiecare mişcare îmi provoacă durere. Respir cu greu şi nu reuşesc să inghit. Prietenii mei au dispărut unul câte unul, iar acum sunt singur. Totuşi cancerul nu este contagios, dar au avut frică să citeasca pe chipul meu semnele mortii apropiate. Sunt condamnat. Ce rău am făcut?...

5. Staţiunea a II-a: "Isus primeşte crucea" Atunci l-au luat pe Isus şi el, cu crucea pe umeri, a pornit spre locul Căpăţânii, numit in evreieşte Golgota, unde l-au răstignit. (In. 19, 17-18)

6. Priveşte-mă, Doamne, sunt femeia bolnavă de hemorgie, femeia care într-o zi a atins mantaua ta... Mulţimea te înconjura şi îmi era greu să mă apropii. Acum esti singur şi pot să mă arunc la picioarele tale. Am purtat ani intregi crucea impurităţii. Stăteam marginalizată între femei. Era o suferinţă chiar mai mare decât sterilitatea. Exclusă din templu, exclusă din viaţa socială. In noptile nedormite lacrimile mele nu au fost de ajuns să spele sângele care mă tortura. Crucea mea!... Tu m-ai eliberat... A fost de ajuns să te ating! Acum duci o cruce mult mai apăsătoare. Suferi o umilire mult mai teribilă. Doamne, plâng pentru tine şi mi-aş lua înapoi suferinţa cu plăcere dacă aş putea să o anulez pe a ta.

7. Sunt un „diferit”, un nebun, un om „retardat” din nastere. Merg incoace şi încolo dar nu ştiu unde şi de ce. Sunt murdar. Lumea mă evită şi râd. Câteunul fuge de mine, speriat. Când iau prea multe medicamente stau în faţa geamului şi mă balansez în gol, fără să mă gândesc la ceva. Altădată aş vrea să rup totul. Urlu, mă agit. Sunt un nebun,poate sunt şi inutil. Este curcea mea şi crucea tatălui meu, a mamei mele. Te rog salvează-mă, ia de pe spatele meu această povară.

8. Staţiunea a III-a:"Isus cade întâia oară" “Cristos Isus, deşi fiind de natură divină, nu a ţinut cu orice preţ să apară egal cu Dumnezeu; dar s-a despuiat pe sine, asumând condiţia de slujitor şi a devenit asemenea oamenilor; apărut în formă umană, s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte şi până la moartea pe cruce” (Fil 2, 6-8)

9. Doamne, sunt paraliticul, îţi aminteşti când tu mi-ai poruncit să umblu? Mi-ai zis „scoală-te şi umblă”, mi-a fost uşor să te ascult. Ai căzut! Aş vrea să-ţi ofer braţul meu să te sprijin.Eu păşesc, umblu. Ani de zile am fost imobilizat pe targă, distrus chiar şi de mânia mea: incapabil de iubire, urând şi insultând viaţa atât de zgârcită cu mine. Blestemând.... Apoi m-au adus la tine şi în ochii tăi am regăsit sufletul meu. Tu mi-ai iertat totul! Acum sunt eu cel care-ţi spune: „Ridică-te, sprijină-te de mine!”

10. Sunt o femeie ca multe altele, Doamne. Am avortat. Am avut putin de suferit Sunt accidente care se pot întâmpla, tu mă înţelegi... Soţul meu m-a însoţit până la spital, dar nu s-a oprit cu mine... Am rămas singură. Se întâmplă sa cazi, apoi să te ridici si să megei înainte. Mă întreb daca acestui copil tu i-ai dat deja un suflet. Eu nu am avut timp să-i dau un nume. Doamne, iartă-mă, ridică-mă si ajută-mă să reiau drumul. Am căzut de multe ori, Am alunecat pe drumuri periculoase, Ne-am împiedicat în pietrele orgoliului, Am căzut în lanţurile viciilor, Orbiţi de minciună. Căzând, fă să se înfrângă nebunia omnipotenţei noastre şi să regăsim toată frumuseţea fragilă a umanităţii noastre care ai vrut să fie a Ta.

11. Staţiunea a IV-a:"Isus o întâlneşte pe mama sa" “Simeon zise Mariei: „El este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel, semn care va stârni împotriviri, chiar şi inima ta va fi străpunsă de o sabie” (Lc 2, 34-35)

12. Maria, eu sunt văduva din Naim. Ascultă-mă, Maria! În timpul zilelor de boală a fiului meu, unicul meu bine, eu mă rugam celui Atotputernic. I-am promis, eu, văduva, să jertfesc un viţel în templu daca i-ar fi redat sănătatea. Dar a murit şi cu el şi inima mea s-a oprit. Îl conduceam la mormânt, doborâtă de cea mai cumplită durere. Isus, Mesia, Fiul Tău mi l-a redat viu iar acum este este aici, lângă mine. Să crezi, Maria, Fiul Tău a învins moartea. Crede.

13. Doamne, eu sunt o mamă, una din nenumăratele mame cărora cruzimea oamenilor le-a ucis fiul. Mulţi ani mi-a fost teamă că se va îmtâmpla. Îl chemau „vânâtor alb”... Tremuram de fiecare data când fiul meu întârzia, Acum nu are nici măcar un mormânt pe care să pun o floare. Aş fi vrut măcar să-i dezmierd chipul! Sunt o simplă mamă, Doamne, şi am inima frântă, sterilă, uscată de sarea atâtor lacrimi. Credeam că urâsc ucigaşii fiului meu, Doamne, apoi am văzut pe mamele lor în mulţime, la proces, sărece femei ca şi mine, distruse de durere, am avut o mare milă pentru ele.

14. Staţiunea a V-a:"Isus este ajutat de Cireneu" “În timp ce îl conduceau, pe drum prinseră un oarecare Simon din Cirene care venea de la câmp şi îi puseră pe spate cucea ca s-o ducă în urma lui Isus”. (Lc 23, 26)

15. Sunt orbul din naştere. Doamne, tu m-ai făcut să văd. În sfârşit: LUMINĂ! Ani şi ani trăiţi în întuneric fără să ştiu ce este întunericul, dorind imposibilul. Născut orb! Măngâind chipul mamei mele, descopeream şiroaiele lacrimilor ei. Nu ştiam că parfumurile aveau şi culori. Sunt orb din naştere, m-ai vindecat, acum văd. Am dus greutatea greşelilor care nu imi aparţineu. O pvară dureroasă, dură ca şi lemnul pe care l-ai luat pe umeri. Scribii şi preoţii m-au întrebat iar eu, ultimul dintre mizerabili, am devenit martorul tău.

16. Sunt un misionar. Tu ai zis: „Vino şi urmează-mă”. Am avut încredere în tine şi ti-am răspuns: Iată-mă. Duc vestea cea bună a mântuirii tale şi iau aspura mea crucea neînţelegerilor, frigului, mizeriei şi incredulităţii. Adun lacrimile pocăinţei, roadele iubirii, semnele oboselii şi a suferinţei. Le duc pentru tine şi ţi le aduc Ţie. Mă dau cu totul tuturor. Tu mă ţii de mână şi în interiorul meu am pacea ta, apa care mă împrospătează, hrana care nu se strică, pentru că tu, Doamne, îţi ţii promisiunile.

17. Staţiune a VI-a:Veronica şterge faţa lui Isus" “Nu are înfăţişare nici frumuseşte, pentru a atrage privirile noastre; nu are nici spledoare pentru a vedea în el pe cel căutat. Dipreţuit şi marginalizat de oameni ca unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa”. (Is. 52, 2-3)

18. Sunt un slujitor, unul din cei cinci mii.... Îţi aminteşti de episodul minunii pâinilor şi peştilor? Spuneau că a fost o minune. Eu nu ştiu. Făcusem atâta drum, îl însoţeam pe stăpânul meu pentru a te întâlni, să te ascult. Pierdut în mulţime, murdar de tranpirţie şi praf, cuvintele tale îmi veneau de departe, aproape că nici nu te auzeam. Muşcăturile foamei, acelea le simţeam. Unul dintre-ai tăi mi-a dat pâine. Aşezat lângă stăpânul meu, am mâncat-o împreună.Eu sunt un simplu servitor, dar vreau să-ţi spun doar atât: pentru prima data, de atunci, m-am simţi Om.

19. Sunt un călugăr. m-am consacrat tie când încă eram un copil. „Faţa ta, Doamne, eu caut...” era rugăciunea mea. Mulţi ani, zilele mele erau ritmate de sunetul clopotului şi de rugăciune. Voiam să-ţi fiu asemănător. Vegheam noaptea, invocând fără încetare numele Tău. Voiam ca tu să fii mine şi eu în tine; ca respiraţia mea sa fie a ta... Acum sunt bătrân, nu ascund ridurile feţei, nici nesiguranţa paşilor. Încă te caut, pentru că numai Tu vei putea să alini singurătatea mea. Sunt al tău, Doamne.

20. Staţiunea a VII-a:"Isus cade a doua oară" “El s-a împovărat de suferinţele noastre, şi a luat asupra sa durerile noastre şi noi îl credeam pedepsit, bătut de Dumnezeu şi umilit. El a fost străpuns pentru păcatele noasre, zdorbit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă mântuirea a căzut aspura lui; prin rănile sale noi am fost vindecaţi (Is 53, 4-5)

21. Sunt îndrăcitul din Gherasa. Oamenii spun că am fost posedat de o legiune întreagă de diavoli. Trăiam, dacă se poate spune că aia era viaţă, la marginea oraşului. Ca un câine turbat rătăceam între morminte, sclav al puterilor celui rău. Diavolii se tem de tine, o ştiu. Te implorau. Au groază de tine: Tu eşti Dumnezeu. M-ai eliberat. Aşezat pe acea piatră, tu mă dezmierdai, eu eram un altul, eram în sfârşit eu însumi. Acum nu înţleg, nu înţeleg pentru ce poporul îţi face aceasta iar Tu le permiţi. Nu ştiu pentru ce nu te ridici, Tu Atotputernicul, care m-ai ridicat pe mine din praf...

22. Sunt o ziaristă, Scriu cronicile în fiecare zi, din pasiune şi datorie. Sunt o curioasă şi îmi place să găsesc sensul evenimentelor. Motivul pentru care se întâmplă lucrurile. Acel „cineva?” care motivează istoria. Am citit viata Ta, Doamne, mesajul Evangheliei tale. Este coerent, este frumos: Tu, Mesia, ai venit să ne aduci mântuire şi pace. Evenimentul Pătimirii şi morţii tale, însă, pentru mine a fost inexplicabil pentru mult timp. Este ceva care depăşeşte umanul. Fantezia lui Dumnezeu! Mă întrebam: „de ce o iubire aşa totală? În cele din urmă am înţeles. Numai iubirea unei fiinţe de o mărime infinită a putut să ajungă fiinţa noastre de o infinitate de mică a putut să ne atragă la sine. Pentru acest „cineva” care este amprenta Ta în istoria omului, Doamne eu cred în tine.

23. Staţiunea a VIII-a:"Isus întâlneşte femeile milostive" “Îl urma o mare mulţime de popor şi de femei care îşi băteau pieptul şi se tânguiau din cauza lui. Dar Isus, întorcându-se spre ele le zise: „Fiicele Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine ci vă plângeţi pe voi şi pe fii voştrii”. (Lc 23, 27-28)

24. Sunt Marta, Isuse priveşte-mă, te rog! Îţi aminteşti cât mă preocupam să-ţi slujesc? Mă urmăreai cu privirea, surâdeai şi simţeam toată delicateţea ta. Voiam să mă fac utilă, te serveam, pentru a-Ţi arăta toată iubirea mea. Te iubesc, aşa cum te iubeşte sora mea, Maria, şi chiar dacă fugeam încoace şi încolo prin casă, nu m-am îndepărtat niciodată de Tine. Ştiam că Tu mă vedeai şi eram fericită. Aşa sunt eu, este felul meu de a fi. Mă gândeam să fiu cea care îţi dă ceva, îmi ajungea un cuvânt al Tău şi era suficient. Mă simţeam importantă. Mă rugau pe mine şi eu mă ocupam de toate, însă era pentru Tine, numai pentru Tine făceam toate. Acum, neputincioasă, mă arunc la picioarele tale, împreună cu sora mea, Maria. Doamne, nu am nimic să-ţi ofer, pot numai să Te iubesc.

25. Sunt o refugiată.Râuri de lacrimi mi-au splălat faţa când am lăsat pământul meu, tot ce aveam şi ceea ce eram. Am părul de culoarea grâului copot şi pielea gălbuie. Sunt obişnuită să fiu privită cu batjocoră de bărbaţi.Primul a fost un soldat. Aveam 15 ani. Am vomitat ca reacţie, iar el, lovindu-mă imi zise că nu i-a plăcut. La unii imi amintesc faţa. Nu ştiu câţi au fost. Anumite lucruri e mai bine să le uiţi. Aici pe stradă se învaţă să cunoşti lumea, dar cui îi pasă ce crede o femeie, ce trăieşte o femeie în timp ce plânge cu lacrimi ca de fluviu?

26. Staţiunea a IX-a:"Isus cade a treia oară" „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea de fiecare zi şi să mă urmeze. Cine vrea să-şi salveze viata o va pierde, dar cine îşi va va pierde viaţa pentru mine, o va salva”. (Lc 9, 23-24)

27. Isuse, nu mă cunoşti, sunt un oarecare, un trecător. Pentru mine nu ai făcut minuni, dar eu am ascultat cuvintele Tale. Te-au acuzat că inciţi poporul la revoltă. Eu am auzit că spuneai: „Fericiţi cei blânzi, vor moşteni pământul”. Au spus că vrei să fii regele iudeilor. Tu spuneai: „Fericiţi cei săraci, cei curaţi, cei milostivi, cei persecutaţi. Fericiţi cei însetaţi şi înfometaţi de dreptate pentru că vor fi săturaţi”. Amestecat în mulţime, te ascultam. Cuvintele tale au fost un balsam, ca şi roua de dimineaţa, apoi, ca nişte semine au prins rădăcini. Sunt aici şi te văd cum cazi, suferi, ai îndoieli şi frici, dar simt glasul tău care spune: „Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor”.

28. Sunt un şomer, ca şi ceilalţi de prin părţile mele. De mic copil am cumpărat multe, acum, dacă pot, le dau.... Lucrez ce găsesc şi când pot îmi mai cumpăr ceva ţigări şi ceva de mâncare. Ştii tu cum este, copiii cer, cer mereu iar banii nu ajung niciodată. Pentru ei aş vrea un viitor mai bun, dar este greu să trăieşti iar pe mine nu mă ajută nimeni. Nu am timp să mă rog.La biserică merge soţia mea, din când în când, la înmormântări şi cununii, eu o însoţesc, îmi place să ascult istoria minunilor şi vindecările. De multe ori stau afară, mă simt rău, pentru că, şitii tu, un creştin „cu adevărat” nu am întâlnit niciodată.

29. Staţiunea a X-a: "Isus este dezbracat de hainele sale" „A sosit ceasul în care Fiul Omului trebuie să fie glorificat. Adevăr adevăr vă spun: dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare aduce mult rod”. (In.12, 23-24)

30. Sunt un deţinut, codamnat la munca silnică.Nu sunt nevinovat, am greşit iar acum plătesc. M-au dezbrăcat de tot, de haine, de demnitate, de planuri.Când am intrat aici, zece ani în urmă eram diferit, un altul.M-am schimbat poate în rău, poate în bine.Am învăţat să supravieţuiesc străngând din dinţi,dar mă simt înormântat, dacă aş ieşi de aici ar fi ca şi cum aş ieşi din mormânt.

31. Sunt Lazăr, Isuse, prietenul tău. Tu nu erai, dar eu, murind, am strigat numele tău. M-au dezbrăcat, spălat şi înfăşurat în faşe. Am fost pus în mormânt. Femeile au jelit pentru mine aşa cum acum vor plânge pentru tine, prietenul meu. Dar tu ai ascultat rugăciunea Marei şi ai şters lacrimile silenţioase ale Mariei. M-ai chemat la viaţă iar eu, pentru Tine, m-am întors.Acum eşti tu cel care moare iar eu aş vrea să mor din nou.Tu mori, iar eu simt că nu este dar mai mare decât al Tău, nu este o iubire mai mare ca a Ta.

32. Staţiunea a XI-a:"Isus este răstignit pe cruce" “Sunt răsitgnit cu Cristos; iar dacă trăiesc, nu mai sunt eu cel care trăieşte, dar Cristos trăieşte în mine. Pentru că viaţa mea prezentă în trup, eu o trăiesc în credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru mine”. (Gal 2, 19-20)

33. Sunt femeia prinsă în adulter, Doamne. Frumoasă şi neiubită, pironită pe lemnul unei condiţii servile. Făcută stearpă de un soţ bătrân, în frumuseştea mea a existat rădăcina revoltei mele şi a răscumpărării mele ca femeie. Da, pacătoasă, dar din iubire.Tărâtă la picioarele tale de ipocrizia oamenilor, m-ar fi ucis cu pietre... În genunchi aşteptam urând soarta mea. Eram pironită de judecata lor Nu ştiu ce ai scris în liniştea care îngheţa mânia mea. Pietrele au căzut din mâinilor lor şi s-au dus mai departe. Nu a fost frica, dar privirea ta delicată plină de iubire cea care m-a făcut să simt durerea. Isuse, eu nu am uitat niciodată această privire a ta: Tu m-ai iertat!

34. Sunt o bătrână. Respir cu greutate iar pasul meu este greoi. Îmi amintesc anii, bucuriile, lucrurile din vremea trecută şi trăiesc în prezent în copii şi în speranţele lor. Mă iubesc, au grijă de mine, cum am avut şi eu grijă de ei... ...De multe ori nu dorm noaptea. Ascult inima mea puţin cam obosită şi mă rog. Acelaşi rugăciuni de când eram copilă: Bucură-te Maria, Tatăl nostru, în româneşte, în latină. Crucea îmi este dragă, o ţin strânsă.A primit, ca o prietenă dragă, secretele mele, durerile şi multele mele păcate. Mă rog şi ştiu că mă asculţi.

35. Staţiunea a XII-a:"Isus moare pe cruce" “De la amiază până la orele trei ale după-amiezii s-a făcut întuneric pe tot pământ. Pe la ceasul al treilea Isus strigă cu glas puternic: „Eli, Eli, lema sabactani?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Auzind aceasta, câţiva dintre cei prezenţi ziceau: „Acesta îl cheamă pe Ilie” ... Alţii spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!” Dar Isus, scoţând un strigăt puternic, suspină”. (Mt 27, 45-50)

36. Şi scotând un strigat puternic a suspinat.

37. Ne amintim cuvinele lui Isus: Eu sunt lumina lumii, cine mă urmează pe mine nu va umbla în întuneric. Cine este de la Dumnezeu ascultă cuvintele mele. De aceea Tatăl mă iubeşte, pentru că eu îmi dau viaţa. Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în mine chiar dacă moare va trăi. Iubiţi-vă unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu. Să nu se tulbure inima voastră. Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în mine, în casa Tatălui sunt multe locuri. Eu merg să vă pregătesc un loc. Nu vă voi lăsa orfani. Mă voi întoarce la voi. Dacă m-aţi iubi v-aţi bucura că mă duc la Tatăl. Trebuie să ştie lumea că că eu îl iubesc pe Tatăl şi fac ceea ce Tatăl mi-a poruncit.

38. Totul s-a Împlinit!

39. Staţiunea a XIII-a:"Isus este luat de pe cruce" Mama sa îi zise:”Fiule, pentru ce ne-ai făcut aceasta? Vezi, tatăl tău şi cu mine te-am căutat neliniştit?” Le răspunse lor: „Pentru ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuia să fiu în casa Tatălui meu?” (Lc. 2, 48-49)

40. Fiule, durerea ta a fost durerea mea. Rănile tale, au fost rănile mele. Pătimirea ta, suferinţa mea. Fiul meu, câtă forţă îi ceri mamei tale! Dar pentru această zi am trăit. Aş vea să te pot strânge la piept, ca atunci când copil fiind te priveam dormind, să-ţi aranjez părul. Îmi spuneai: Mamă, a sosit ora. Iată totul s-a împlinit. Acum ştiu! Deja gerul morţii te cuprinde, totuşi tu trăieşti iar eu simt, în dezolarea mea, dulceaţa inifnită, a abandonării tale în Tatăl.

41. Staţiunea a XIV-a:"Isus este depus în mormânt” Iosif luă trupul lui Isus, îl înfăşură într-un giulgiu candid şi îl depuse în mormântul său nou, care era săpat în stâncă; răsturnând apoi o piatră mare la intrarea în mormânt, s-a dus. Erau aici, înaintea mormântului, Maria din Magdala şi cealaltă Maria. (Mt. 27, 59-61)

42. Scoală-te, Doamne, din acest somn de moarte! Te-am ucis, Isuse, negând nevoia noastră de tine, dar nu puteam să trăim în lume fără Dumnezeu. Ieşi din mormântul în care te-am închis, negând iubirea care o ai pentru noi. Cheamă-ne şi ne vom întoarce să invocăm numele tău. Sparge inimile noastre de piatră şi vom regăsi bucuria de a fi fraţii şi fiii tăi.

43. Sunt un soldat roman. Azi am câştigat la zaruri tunica ta şi m-au plătit ca să ajut la transportarea trupului tău în mormânt. mi-au spus că eşti un anume Isus, zis Cristos, unul dintre mulţi alţii care se proclamă Mesia. Te-au răstignit. Am asistat la moartea ta. Nu reauşeam să desprind ochii de la faţa ta. Chiar şi în groaznicele spasme ale durerii ieşea o energie şi o forţă misterioasă. Din trupul torturat pârâiaşe de sânge au scăldat crucea însoţite de tânguiri şi cuvinte de iertare. Iar apoi acel strigăt înainte de ultimul suspin.Cerul limpede şi albastru s-a întunecat şi pământ a tremurat. Ca şi cum ar fi murit un Dumnezeu adevărat. Acum facem de pază la mormântul tău. Este o mare linişte iar stelele în această noapte mi se par nemişcate, ca şi cum ar aştepta ceva, ca şi cum lumea întreagă ar fi în aşteptare.

44. ...A treia zi Isus va învia! Un Post Mare plin de roade! Fr Gusty Budau