România

1. România Coordonate geografice, relieful, clima, hidrografia

2. Vecinii • N - Ucraina • N-E - R. Moldova • E - Ucraina • S-E - M. Neagră • S - Bulgaria • S-V - Serbia • N-V - Ungaria

3. Punctele extreme • N - Satul Horodiştea • S – Oraşul Zimnicea • E – Oraşul Sulina • V – Comuna Beba Veche

4. Poziţia geografică a României • Romania este situatăîn Europa Centrală la aproximativ 2800 km faţă de nordul(Capul Nord), vestul(Capul Roca) şi estul continentului (Munţii Ural) şi la aproximativ 1000 km faţă de sudul acestuia. • Paralela de 45° latitudine N situează România la distanţe egale între Ecuator şi Polul Nord. • Paralela de 46° latitudine N împarteţara noastrăîn două părţi aproximativ egale. Intersecţia acesteia cu meridianul de 25° long.E, determină centrul ţării.

5. Coordonate europene

6. Carpaţii Orientali Carpaţii Meridionali Carpaţii Occidentali Depresiunea Colinară a Transilvaniei Dealurile de Vest Subcarpaţii Podişul Getic Podişul Mehedinţi Podişul Moldovei Podişul Dobrogei Câmpia de Vest Câmpia Română Lunca Dunării Delta Dunării Platforma continentală a Mării Negre Unităţile majore de relief

7. Harta unităţilor majore de relief

8. Microformele de relief • ÎnRomânia există o multitudine de microforme de relief suprapuse pe formele majore: • În zona de câmpie: terase, lunci, crovuri, găvane, dune de nisip. • În zona de deal: culmi rotunjite, cueste. • În zonele muntoase: depresiuni, creste ascuţite, piscuri, peşteri, doline, chei, defilee.

9. Dispunerea concentrică • În centrul ţării se găseşte o zonă de prăbuşire tectonică (Depresiunea Transilvaniei) înconjurată din toate părţile de munţi. • La exteriorul munţilor se găseşte o ,,bordură” deluroasă alcătuită din Subcarpaţişi Dealurile de Vest. • Către extremităţi cele mai joase unităţi de relief: Câmpia de Vest, Câmpia Română, Delta Dunării, Podişul Moldovei.

10. Caracterul concentric şi proporţional al reliefului

11. Ţară carpato-danubiano-pontică • Ţarăcarpatică deoarece pe teritoriul Românieise găsesc 2/3 din lungimea lanţuluicarpatic. • Ţarădunăreană deoarece pe teritoriul României, Dunărea curge pe o lungime de 1075 km, ceea ce reprezintă 38% din lungimea totală a fluviului. • Ţarăpontică deoarece are deschidere la Marea Neagră pe o lungime de 244 km litoral.

12. Componentele spaţiului geografic

13. Relieful României s-a format în etape diferite: Cele mai vechi urme ale unui uscat continental s-au identificat în fundamentul Pod. Moldovei. Cele mai vechi roci situate la suprafaţă sunt în Pod. Casimcei din centrul Pod. Dobrogei ce dateazădin orogeneza caledoniană. Ulterior a avut loc orogeneza hercinicăcânds-au format Munţii Măcinului din nordul Pod. Dobrogei care au fost puternic erodaţi ajungând la 467 m în Vârful Greci. În orogeneza alpină s-a format sistemul muntos alpino-carpato-himalayan. În interiorul arcului carpatic s-a produs o scufundare tectonică până la aproximativ 450 m luând naştere Depresiunea Colinară a Transilvaniei. În vestul Carpaţilor Orientaliau avut loc puternice erupţii vulcanice luând naştere cel mai lung lanţ vulcanic din Europa. Celelalte unităţi de relief din Românias-au format prin eroziunea Carpaţilor şi depunerea sedimentelor în fostele suprafeţe acoperite de apă. Acum 10.000 de ani clima s-a răcit brusc astfel încâtînălţimile cele mai mari din Munţii Rodnei şi Carpaţii Meridionali au fost acoperite de gheţari. În urma topirii gheţarilor a rămas relieful galciar actual. Cel mai nou relief al României se găseşteîn Delta Dunării ce s-a format prin depunerile de aluviuni aduse de fluviu. Din această cauză putem considera Delta Dunării o câmpieîn formare. Formarea şi evoluţia reliefului

14. Carpaţii Orientali • Limite: - între graniţa cu Ucraina(N), Valea Prahovei şi Subcarpaţii de Curbură(S), Pod. Moldovei şi Subcarpaţii Moldovei(E), Depres. Colinară a Transilvaniei, Dealurile de V şi Câmpia de V(V). • Caracteristici: - altitudinile au valori mijlocii - au culmi paralele orientate NV-SE (N şi centru) şi curbate (S) - sunt formaţi din 3 fâşii paralele: munţi vulcanici(V), munţi din roci dure(centru), munţi din roci sedi- mentare, cutate (E) - sunt foarte fragmentaţi de depresiuni, văi, trecători - au forme de relief variate: relief vulcanic, glaciar, relief specific datorat rocilor (conglomerate) • Subdiviziuni: - Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei (Vf. Pietrosu 2303m, M-ţii Rodnei /Depr. Maramureşului / în E sunt Obcinile Bucovinei) - Carpaţii Moldo-Transilvani (2100m M-ţii Călimani / Depr.Giurgeului / Depr.Ciucului) - Carpaţii Curburii (1954m în Masivul Ciucaş / Depres. Braşovului -cea mai întinsă depresiune intramontană).

15. Carpaţii Meridionali

16. Limite: - Valea Prahovei(E), Culoarul Timiş-Cerna (V), regiuni deluroase (N şi S). Caracteristici: - sunt numiţi şi Alpii Transilvaniei - este cel mai masiv şi mai înalt sector al M-ţilor Carpaţi din ţara noastră - sunt orientaţi pe direcţia E-V - cele mai mari altitudini: Moldoveanu 2.544m şi Negoiu 2.535m - în alcătuirea lor predomină şisturile cristaline - pe crestele înalte sunt circuri şi văi glaciare - masivitatea şi fragmentarea redusă sunt puse în evidenţă de numărul mic de depresiuni şi văi Subdiviziuni: Grupa Bucegi - Cuprinde trei masive muntoase (Bucegi -vf.Omu 2.505 m , Piatra Craiului, Leaota) şi Culoarul Bran-Rucăr. Grupa Făgăraş –cea mai înaltă, având pe lângă cele două vârfuri (Moldoveanu şi Negoiu), mai multe înălţimi de peste 2.500m. Cuprinde M-ţii Făgăraş, Iezer, Depr. Loviştei pe Valea Oltului. Grupa Parâng –M-ţii Parâng (2.519m), Şureanului,Cândrelului,Lotrului,Căpăţânii. Grupa Retezat-Godeanu –M-ţii Retezat (vf.Peleaga 2.509m),Godeanu, Depr.Haţeg (N), Depr. Petroşani pe cursul superior al Jiului. M-ţii Retezat au relief glaciar. Pe marginile grupei, în zonele cu roci calcaroa- se, apar chei şi fenomene carstice. Descrierea Carpaţilor Meridionali

17. Carpaţii Occidentali • Limite: între Valea Dunării(S) şi Valea Someşului(N) • Caracteristici:faţă de celelalte două ramuri carpatice: - altitudinile sunt mai coborâte - substratul petrografic este mai diversificat - au un aspect discontinuu, fiind întrerupţi de văile Mureşului, Timişului ş.a. • Subdiviziuni: • M-ţii Banatului (În partea sudică: M-ţii Semenic - vf. Semenic 1.446m, M-ţii Almăjului, Locvei, Aninei, Depr.Almăjului pe râul Nera/ În N- M-ţii Poiana Ruscă,Vf.Padeş 1.374m) • M-ţii Apuseni (M-ţii Bihor 1.849m, M-ţii Vlădeasa, Muntele Mare, M-ţii Trascăului, Metaliferi, Zarandului, Codru-Moma, Pădurea Craiului, Depr.Haţeg,Zarand,Beiuş) - zone carstice: Scărişoara, Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor.

18. Subcarpaţii

19. Limite: la marginea exterioară a CarpaţilorOrientali şi a Carpaţilor Meridionali, în imediata lor vecinătate şi prelungire, N -Valea Moldovei, V- Valea Motrului Caracteristici: - stratele sedimentare sunt cutate, aceasta influenţând aspectul exterior al reliefului - există o succesiune de depresiuni şi dealuri - formarea lor se datorează acţiunii de ridicare şi deplasare spre exterior a arcului carpatic Subdiviziuni: Subcarpaţii Moldovei -între râurile Moldova şi Trotuş, C.Orientali şi Pod. Moldovei de care îi desparte Valea Moldovei şi Culoarul Siretului. Structura este mai simplă. Subdiviziuni- Depresiunea Neamţului, Depr. Cracău-Bistriţa, Depr. Tazlău-Caşin, mărginită la V de Culmea Pietricica. Subcarpaţii Curburii –la extremitatea Carpaţilor Curburii şi a Gr. Bucegi. Este cel mai complex sector al Subcarp. datorită structurii foarte cutate, a succe- siunii apropiate de depresiuni şi dealuri, a limitei greu de stabilit faţă de zona montană şi a formei curbate. La S vin în contact direct cu Câmpia Română. Subdiviziuni–Depr. Vrancei, Vălenii de Munte, Pucioasa, Măgura Odobeşti, Dealul Istriţa etc. Subcarpaţii Getici sunt mărginiţi la N de C. Meridionali, iar la S de Pod. Getic. Acest sector este mai simplu decât Subcarpaţii Curburii, dar mai complex decât Subcarpaţii Moldovei. Succesiunea de dealuri şi depresiuni este destul de strânsă, iar altitudinea maximă este de 1.017m, la Măgura Măţău. Principalele depresiuni –Câmpulung(E), şi Târgu Jiu(V). Subcarpaţii - Descriere

20. Podişul Moldovei Limite:V- Carpaţii Orientali,Valea Moldovei şi Culoarul Siretului, E- râul Prut, S- Câmpia Română, N- graniţa cu Ucraina. Caracteristici: - este cea mai întinsă unitate de podiş din ţară - depozitele sedimentare mai recente stau pe un funda- ment foarte vechi al Platformei Est-Europene, iar parte sudică, pe un fundament asemănător Pod. Dobrogei - rocile sunt dispuse orizontal sau au o înclinare foarte redusă. Porţiunile mai înalte (500-600m) se dezvoltă pe roci mai dure(gresii,conglomerate),iar cele mai joase (200-300m), pe un substrat predominant din argile. - alunecări de teren datorate substratului argilos, acumu- lării apei, defrişărilor şi păşunatului excesiv Subdiviziuni: Podişul Sucevei - relief mai diversificat (Depres. Rădăuţi, Pod.Sucevei) C. Moldovei (Jijiei) -zonă agricolă,iazuri pe râuri Podişul Bârladului - N-Pod.Central Moldovenesc, S- Colinele Tutovei (succesiune de dealuri şi văi paralele, care coboară de la N spre S) -forme de relief abrupte - cueste/coaste (Coasta Iaşilor) Podişul Getic Numit şi Piemontul Getic, se află în continuarea directă, spre sud, a Subcarpaţilor Getici Este format din depuneri sedimentare înclinate foarte uşor de la nord spre sud (piemont) În alcătuirea lor predomină pietrişurile Suprafaţa este intersectată de văi adânci (Jiu, Olt, Argeş şi afluenţii lor) Sunt fragmentaţi în mai multe sectoare (platforme): Platforma Strehaiei, Jiului, Olteţului, Cotmeana, Argeşului, Cândeşti) Culmile deluroase au un aspect foarte neted şi scad în altitudine de la N la S. Podişul Mehedinţi Cuprins între Motru, Dunăre şi Pod Getic Structura şi relieful sunt asemănătoare munţilor, iar ca altitudine, este asemănător dealurilor Pe suprafeţe mari se întâlnesc roci calcaroase pe care se dezvoltă fenomene carstice (peşteri, cursuri subterane) La contactul Podişului Mehedinţi cu Dunărea există un sector mai îngust al fluviului, denumit Porţile de Fier. Pod.Moldovei, Pod. Getic, Pod.Mehedinţi

21. Podişul Dobrogei • Limite: între Dunăre şi Marea Neagră • Caracteristici: - partea centrală (Pod.Casimcei) este alcătuită din roci foarte vechi ("şisturi verzi"),care fac parte din lanţul M-ţilor Caledonieni - partea nordică (M-ţii Măcinului) este formată din roci vechi (granite), care aparţin Europei hercinice - partea de sud (Pod.Dobrogei de Sud) este formată din roci mai recente (calcare,gresii), foarte larg ondulate cu frecvente abrupturi - pe mari întinderi este acoperit cu un strat de loess - partea centrală şi nordică este înclinată de la Dunăre spre mare, partea sudică este înclinată dinspre mare spre Dunăre - este o unitate de mare originalitate, o regiune singulară şi la nivelul continentului • Subdiviziuni: • Masivul Dobrogei de Nord (M-ţii Măcinului 467m vf. Greci, Pod.Babadag, Culmea Niculiţelului, Dealurile Tulcei). • Podişul Dobrogei Centrale (Pod.Casimcei) este străbătut de râul Casimcea. • Podişul Dobrogei de Sud –în porţiunea mai joasă s-a construit Canalul Dunăre-M.Neagră. Spre est- relief litoral (cu faleză şi plajă). Este străbătut de văi foarte adânci şi paralele, de la SE spre NV.

22. Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest • Dealurile de Vest: -situate în prelungirea C. Occidentali, fac trecerea spre Câmpia de Vest. Sunt formate din depuneri ale râurilor în fosta Mare Panonică. Au apărut ca formă de relief înaintea Câmpiei de Vest. - spre E, trecerea spre câmpie este abia perceptibilă, în timp ce în V, atât dealurile cât şi câmpia pătrund adânc în interiorul munţilor sub forma unor "depresiuni golfuri“, în lungul râurilor - au aspectul unui plan uşor înclinat,altitudini reduse,lăţime variabilă, roci moi (pe alocuri şi roci dure), acumulări subterane de ape termale la contactul cu munţii. - subdiviz. mai mari -Dealurile Silvaniei, Dealurile Lipovei • Câmpia de Vest (Câmpia Banato-Crişană): - Câmpiile înalte, în prelungirea dealurilor, formate prin eroziunea acestora (C.Vingăi 143m), aspect colinar. - Câmpiile orizontale (tabulare), acoperite cu loess şi nisipuri (C. Carei, C. Aradului), aspect neted. - Câmpiile joase (" de coborâre") se află pe cursurile inferioare ale râurilor Someş, Crişuri, Timiş (Câmpia Someşului, C.Crişurilor, C.Timişului).

23. Câmpia Română

24. Câmpia Română: Limite: între Lunca Dunării în S, E şi V şi regiuni deluroase în N Caracteristici: - înălţimile sunt cuprinse între între 6m (la vărsarea Siretului în Dunăre) şi 300m (la ieşirea Argeşului din Pod.Getic) Pe cea mai mare întindere are o înălţime de 50-90m. - s-a format prin umplerea cu materiale depuse de râuri pe locul unui lac foarte întins, succesiv de la N spre S. - are un relief neomogen şi pe suprafaţa ei se întâlnesc mai multe zone (fâşii longitudinale) cu aspecte caracteristice: * câmpii înalte (nord, 200-300m), la ieşirea râurilor din ţinuturile deluroase * câmpii de coborâre (în continuarea câmpiilor înalte), de la râul Argeş până la Siret, în curs de coborâre lentă. * câmpii orizontale, mai netede, cu aspect tabular, acoperite cu loess şi pe alocuri cu nisip. Pe loess se formează mici adâncituri (crovuri), mai frecvente în partea estică. - suprafaţa orizontală a câmpiei este fragmentată de văile şi luncile largi ale râurilor. Subdiviziuni: Sectorul vestic (Câmpia Olteniei), situat la V de Olt, este o regiune mai înaltă şi mai veche. Spre Dunăre, Jiu, Olt suprafeţele netede se întind sub forma unor terase, care pe alocuri, au acumulări de nisip. Sectorul central cuprinde de la N spre S, câmpii înalte, câmpii joase şi câmpii netede. Sectorul estic cuprinde cea mai întinsă regiune de coborâre (C. Siretului Inferior) şi cea mai întinsă câmpie netedă (C. Bărăganului) cu mai multe subdiviziuni. Solurile foarte fertile au favorizat dezvoltarea agriculturii, în prezent fiind principala regiune agricolă a ţării. Lunca Dunării: - lunca este cea mai joasă treaptă de relief, situată în lungul Dunării şi al râurilor mari - Lunca Dunării urmăreşte fluviul de la intrarea în Câmpia Română până în zona Deltei. - lăţimea ei este variabilă, putând ajunge la 20-25km. - celelalte râuri principale (Mureş, Olt, Argeş, Siret, Prut ş.a.) formează de asemenea lunci întinse. Câmpia Română, Lunca Dunării

25. Relief în formare-Delta Dunării

26. Braţele Dunării: Braţul Chilia, în N, este cel mai lung şi cu debitul cel mai mare. La vărsarea în mare crează o deltă (Delta secundară a Chiliei, ce aparţine Ucrainei). Braţul Sulina, în centru, este cel mai scurt, dar singurul navigabil pentru vase maritime. Braţul Sf. Gheorghe, în S, este al doilea ca lungime şi debit. Din el se desprind canale şi braţe secundare ce fac legătura cu Lacul Razim. Aspectul general al Deltei Dunării: - are suprafeţe mai înalte (grinduri şi ostroave): grinduri fluviale, grinduri maritime, grinduri continentale. - suprafeţele mai joase sunt: braţe secundare, lacuri, gârle, mlaştini, bălţi şi canale. - în partea de sud, Delta Dunării se continuă cu o întinsă lagună (Razim-Sinoe), formată prin bararea unui vechi golf cu un cordon de nisip. Pe marginea lagunei se află o îngustă câmpie litorală (Câmpia litorală a lagunei Razim-Sinoe). Delta – cea mai joasă regiune a ţări - altitudinea medie este de 0,5 m - altitudinea maximă este 12 m în grindul Letea - lacurile şi mlaştinile din interiorul Deltei sunt situate sub nivelul de 0 m, iar braţele principale au adâncimi ale apei de până la 30 m. Delta – cea mai nouă regiune (în curs de formare) Formarea Deltei se datorează mai multor factori: - existenţa unei mari cantităţi de aluviuni - lipsa mareelor - panta redusă a fluviului şi a platformei continentale - curenţii circulari ai Mării Negre - oscilaţiile nivelului Mării Negre în timpul cuaternarului, ţărmul fiind succesiv, când spre interiorul uscatului, când spre largul mării Delta – rezervaţie a biosferei - întindera mare de apă favorizează dezvoltarea unei vegeta- ţii bogate, specifice: stuf, vegetaţie acvatică, păduri de sălcii. - fauna este formată din numeroase specii: păsări (pelicani, egrete etc.), mamifere (vidra, vulpea, bizamul), peşti (sturioni, crap, somn). Delta Dunării

27. Aspectul general al platformei continentale: - are aspectul unei câmpii cu o înclinare foarte redusă care coboară spre larg, ajungând la adâncimi de 200 m. Adâncimile intermediare (50-100 m) urmăresc linia ţărmului, dar sunt situate la distanţe mari de acesta. - ca mod de formare, este o câmpie invadată de apele mării după topirea gheţarilor la sfârşitul cuaternarului. "Câmpia submarină" prezintă urmele cursurilor unor râuri de când era teritoriu continental, iar M. Neagră era mai puţin întinsă. Apele marine care acoperă platforma continentală - este acoperită cu ape caracteristice stratului superficial al M.Negre (salinitate relativ re- dusă 16-17‰, cu oxigen şi vieţuitoare: del- fini, sturioni, guvizi, stavrizi, meduze, scoici). - curenţii marini orientaţi NE-SV nu sunt continui, iar nisipul pe care îl transportă a format lagune (Razim–Sinoe, Siutghiol) şi limane (Taşaul, Techirghiol, Mangalia). - platforma cuprinde marea teritorială (22km de la ţărm) şi zona economică exclusivă, iar mai departe este zona liberă. Litoralul românesc al Mării Negre (sectoare): - ţărm jos, în nord, între Sulina şi Capul Midia, cuprinzând ţărmul Deltei şi laguna Razim-Sinoe. - ţărm înalt, în partea de sud, de la Capul Midia la Vama Veche, cu faleze, plaje de nisip şi staţiuni turistice (Mamaia, Eforie Costineşti, Neptun, Mangalia etc.) - lungimea litoralului românesc este de 244 km. Alte caracteracteristici ale platformei continentale - are resurse de hidrocarburi, resurse piscicole, săruri minerale, nisip - adâncimile reduse până aproape de ţărm, creează dificultăţi dezvoltării porturilor. De aceea se fac amenajări speciale (diguri, incinte de mare adâncime – ex. Constanţa Sud). Platforma continentală a Mării Negre

28. Harta climatică

29. Factorii care determină şi influenţează clima: - poziţia geografică pe Glob determină caracterul temperat al climei - poziţia aproape centrală în cadrul continentului îi dă caracterul de climă continentală - circulaţia generală a maselor de aer preponderent de la vest influenţează, mai ales, regimul precipitaţiilor - circulaţia frecventă din N şi NE determină zăpezi şi geruri - relieful determină o etajare pe altitudine a caracteristicilor climatice principale - diferenţa de latitudine dintre S şi N ţării - Marea Neagră exercită o influenţă redusă şi limitată la zona litorală Sectoarele de influenţă climatică: - climatul cu influenţe oceanice, în centrul şi V ţării - climatul cu influenţe submediteraneene, în SV - climatul de ariditate, în partea estică - climatul cu influenţe scandinavo-baltice, în N - climatul cu influenţe pontice, în extremitatea estică - sectoare cu climat de tranziţie Caracteristicile elementelor climatice: - regimul şi repartiţia temperaturii aerului -temperatura medie anuală scade de la S la N şi în altitudine: 3 etaje termice – cald (cu valori peste 10°C), mediu (între 10°C şi 6°C) şi rece (sub 6°C). - precipitaţiile atmosferice scad de la V la E şi cresc în altitudine - regimul eolian - cele mai frecvente vânturi de pe teritoriul ţării noastre sunt vânturile de vest (în V), crivăţul (în partea estică şi C. Română). În anumite depresiuni submontane există vânturi cucaracter de föehn. Etajele de climă: -climatul alpin (la peste 1800 m) -climatul montan (între 800-1800 m) -climatul de dealuri înalte (între 500-800 m) -climatul de dealuri joase ( între 200-500 m) -climatul de câmpie -climatul de litoral şi deltă Clima

30. Hidrografia României

31. Factorii care determină şi influenţează hidrografia - clima (în special cantitatea de precipitaţii) - relieful (dispunerea treptelor şi unităţilor de relief) - alcătuirea substratului (rocile) - circuitul apei în natură Date generale despre Dunăre - lungimea fluviului este de 2860 km - un segment de 1075 km (38%) este limitrof sau sau traversează teritoriul ţării noastre - este al doilea fluviu ca lungime şi debit din Europa - străbate continentul de la vest (M-ţii Pădurea Neagră) la est (M.Neagră), trecând prin 10 ţări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Rep.Moldova, Ucraina) şi prin 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad) - adună aproape toată reţeaua hidrografică a ţării noastre - are variaţii de nivel şi de debit, cele mai mari debite fiind în luna mai, iar cele mai mici, toamna/iarna - cantitatea medie anuală de aluviuni transportate este de 30 milioane tone - potenţialul hidroenergetic al Dunării reprezintă ¼ din totalul potenţialului hidroenergetic al ţării noastre Sectoarele Dunării: Sectorul Baziaş - Porţile de Fier (Defileul Dunării). Zona îngustă din dreptul Munţilor Almăjului poartă numele de "Cazane". În urma construirii barajului s-a format un lac întins, necesar hidrocentralei "Porţile de Fier". Sectorul Porţile de Fier – Călăraşi este situat în sudul C. Române. Lunca Dunării are o lăţime de până la 20-25 km. Sectorul Călăraşi – Brăila ("bălţile" Dunării) se caracterizează prin despărţirea Dunării în două braţe care închid în interior incinte (Insula Mare a Brăilei şi Balta Ialomiţei) transformate în zone agricole. Sectorul Brăila – Marea Neagră (Dunărea Maritimă), permite în aval de Brăila, intrarea navelor maritime. În apropiere de Tulcea, Dunărea se desparte în trei braţe: Chilia, Sulina, Sf.Gheorghe. Fluviul Dunărea

32. Bazinul Dunării

33. Caracteristicile reţelei hidrografice: - are o formă radiară (asemănătoare spiţelor unei roţi) şi divergentă (din centru spre exterior) - cele mai lungi râuri sunt: Mureş, Prut, Olt, Siret, Ialomiţa, Someş, Argeş, Jiu, etc. - cele mai mari debite au râurile: Siret, Olt, Mureş, Jiu, Prut, Argeş, etc. - se grupează în: * grupa de vest (colectate de Tisa), * grupa de sud (colectate de Dunăre), * grupa de est (se varsă în Siret şi Prut), * râurile dobrogene (se varsă în lagunele şi limanele maritime) -bazinele hidrografice reprezintă suprefeţele de teren de unde îşi adună apele un râu sau un fluviu. Principalele artere hidrografice: Tisa, cu afluenţi din Depr. Maramureşului Someşul, format prin unirea la Dej a Someşului Mare cu Someşul Mic Crişurile, cuprind: Barcăul, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb Mureşul (cu afluenţii: Arieş, Târnava, Sebeş, Strei şi alte râuri mai mici) Bega Timişul Caraş, Nera, Cerna Jiul (cu afluenţii principali: Motru şi Gilort) Oltul (cu afluenţii: Râul Negru, Bârsa, Cibin, Lotru, Topolog, Olteţ) Vedea (cu Teleormanul) Argeşul (cu Dâmboviţa) Ialomiţa (cu Prahova şi Teleajen) Siretul (afluenţi: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Buzău, Bârlad) Prutul (cu Jijia) Casimcea Râurile interioare

34. Lacurile naturale: Lagunele maritime: Razim-Sinoe, Siutghiol Limanele maritime: Taşaul, Techirghiol, Mangalia Limanele fluviale: Snagov, Căldăruşani Lacurile sărate sau cu apă dulce Lacurile formate în masivele de sare: în Subcarpaţi, Depr.Colinară a Transilvaniei, Depr. Maramureşului Lacuri formate în doline, în regiunile carstice: Vărăşoaia (în M-ţii Bihor), Zăton (Pod. Mehedinţi) Lac de baraj natural: Lacul Roşu Lac în crater: Lacul Sf. Ana Lacurile glaciare: în grupa Făgăraş (Podragu Mare, Bâlea, Iezer), în grupa Parâng (L.Gâlcescu), în M-ţii Retezat-Godeanu (Bucura - cel mai întins, Zănoaga - cel mai adânc) Lacuri artificiale: Iazurile (C.Jijiei, C.Transilvaniei) Lacurile hidroenergetice (pe Dunăre (Porţile de Fier, Ostrovu Mare), Bistriţa (Izvorul Muntelui), Argeş (L.Vidraru), Lotru (L.Vidra), Prut (Stânca-Costeşti), Someşul Mic, Sebeş, Râul Mare,Olt, Siret, etc.) Lacuri de agrement, mai cunoscute fiind cele din nordul capitalei, pe râul Colentina: Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, etc. Lacurile

35. Marea Neagră

36. Este o mare intercontinentală Ţărmurile sunt puţin crestate Relieful cuprinde platforma continentală (0-200m), abruptul continental (200-2000m) şi bazinul Mării Negre (sub 2000m). Bilanţul apelor este pozitiv, suprafaţa mării fiind în uşoară creştere (transgresiune) deoarece totalitatea aportului de apă este mai mare decât pierderile. Are două straturi de apă: la suprafaţă (până la 200 m) un strat mai dulce (salinitate 17-18‰), iar în adâncime (sub 200m) un strat mai sărat (21-22‰ salinitate), cu hidrogen sulfurat, lipsit de viaţă. Curenţii verticali lipsesc şi de aceea între cele două straturi nu se produc schimburi mari de apă. Stratul de la suprafaţă are o densitate mai redusă (este mai uşor), plutind peste stratul de adâncime. Curenţii circulari se datorează vântului În dreptul Str. Bosfor există doi curenţi complementari: de "descărcare" (la suprafaţă, din M. Neagră spre M. Mediterană) şi de "compensare" (în adâncime, în sens invers). Viaţa din M. Neagră cuprinde fitoplancton (alge), zooplancton (protozoare şi crustacee inferioare), mamifere (delfini), peşti (rechini, scrumbie, pălămidă, sturioni). Marea Neagră - Caracteristici

37. Realizat de • Prof. Murgu Eugenia-Angela • Şcoal cu clasele I-VIII Ostra/Suceava • Bibliografie: • Octavian Mândruţ - Geografia României, clasa a VIII-a, Ed. Corint • sitemap.3x.ro/ge/geomap/ • mirceaeliade.wikispaces.com • www.ordogborda.hu/.../ • ioanvoda.wikispaces.com • www.ebacalaureat.ro/.../ • metropotam.ro/.../ • www.catastrofe-naturale.ro/.../ • www.liis.ro/.../geografie