Download
1 / 27
310 likes | 504 Views
Cuvântul vieţii. text de Chiara Lubich. ianuarie 2009. „Sunt multe membre, dar un singur trup” (1 Cor 12, 20). Ai frecventat vreodată o comunitate vie de creştini cu adevărat autentici? Ai asistat vreodată la vreo întrunuire a lor? Le-ai simţit viaţa?.
E N D
Cuvântul vieţii text de Chiara Lubich ianuarie 2009
Ai frecventat vreodată o comunitate vie de creştini cu adevărat autentici? Ai asistat vreodată la vreo întrunuire a lor? Le-ai simţit viaţa?
Dacă da, ai putut observa că cei care o compun au diferite roluri: unii au darul să vorbească, alţii îţi comunică realitatea spirituală care îţi atinge inima;
alţii au darul să ajute, să asiste, să poarte de grijă şi te fac să te minunezi în faţa succeselor repurtate în folosul celor care suferă; unii te învaţă cu atâta înţelepciune încât îi dau o forţă cu totul nouă credinţei pe care o ai, alţii au talentul de a organiza, de a conduce; alţii ştiu să-i asculte pe cei ce le sunt aproape şi oferă mângâiere inimilor care au nevoie de ea.
Da, pe toate acestea le poţi experimenta, dar ceea ce te atinge în mod deosebit într-o comunitate atât de vie este spiritul unic care îi stăpâneşte pe toţi şi care pluteşte în aer şi face din acea societate originală un unum, un singur trup.
Şi Sf. Paul, iar el în mod deosebit, s-a aflat în faţa unor comunităţi creştine pline de viaţă, devenite astfel tocmai datorită cuvântului său extraordinar. Una dintre acestea era cea din Corint, în care Duhul Sfânt nu a fost zgârcit în a-şi răspândi darurile sau carismele, cum se numesc. Ba chiar, în acele timpuri se arătau a fi extraordinare, prin vocaţia specială pe care o avea Biserica ce se năştea.
Numai că această comunitate, făcând experienţa exaltantă a diferitelor daruri răspândite de Duhul Sfânt, a cunoscut şi rivalităţi sau dezordini, chiar între cei care au beneficiat de ele.
De aceea a fost nevoie să se adreseze lui Paul, care era la Efes, pentru a obţine clarificări. Sf. Paul nu ezită şi răspunde printr-una din extraordinarele sale epistole, explicând cum trebuie trăite aceste haruri deosebite. El explică faptul că există felurite carisme, felurite slujiri, precum cele ale sfinţilor apostoli sau ale profeţilor sau învăţătorilor, dar că unul singur este Domnul de la care provin.
Spune că în comunitate există făcători de minuni, de vindecări, persoane înclinate în mod excepţional spre asistenţă, altele spre a conduce, după cum există şi cele care vorbesc în limbi, care le ştiu interpreta, dar adaugă că Unul este Dumnezeu de la Care provin.
Şi atunci, deoarece feluritele daruri sunt expresia aceluiaşi Duh Sfânt care le revarsă în mod liber, nu pot să nu fie în armonie între ele, nu pot să nu fie complementare.
Acestea nu servesc numai bucuriei personale, nu pot fi motiv de înfumurare sau de afirmare de sine, ci sunt date pentru un scop comun: să construiască comunitatea; scopul lor este slujirea. Nu pot, prin urmare, să nască rivalităţi sau confuzii.
Sf. Paul, deşi se gândeşte la harurile specifice care se referă tocmai la viaţa comunităţii, este de părere că fiecare membru al acesteia are capacitaţile sale, talentul său de valorificat spre binele tuturor şi fiecare trebuie să fie mulţumit cu darul său.
El prezintă comunitatea ca pe un trup şi se întrebă: Dacă trupul ar fi fost numai ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi fost numai auz, unde ar fi mirosul? Dumnezeu însă a aşezat membrele în chip diferit în trup, aşa cum a vrut. Apoi dacă totul ar fi fost numai un singur membru, unde ar fi fost trupul? Dimpotrivă:
Dacă fiecare este diferit, fiecare poate fi dar pentru ceilalţi şi prin aceasta să fie el însuşi şi, în relaţie cu alţii, să împlinească propriul plan pe care Îl are Dumnezeu asupra lui.Iar Sf. Paul vede în comunitate, în care se împletesc diferite daruri, o realitate căreia îi dă un nume minunat: Cristos.
Fapt este că acel trup original pe care îl alcătuiesc membrii comunităţii este cu adevărat Trupul lui Cristos. Cristos de fapt continuă să trăiască în Biserica Sa, iar Biserica este Trupul Său.
În Botez, într-adevăr, Duhul Sfânt îl încorporează în Cristos pe credincios, care vine introdus în comunitate. Iar acolo toţi sunt Cristos, orice dezbinare este înlăturată, orice discriminare este depăşită.
Dacă trupul este unul, membrii comunităţii creştine actualizează bine noul lor mod de a trăi dacă împlinesc între ei unitatea, acea unitate care presupune diversitate, pluralism. Comunitatea nu se aseamănă cu un bloc de materie inertă, ci cu un organism viu cu diferite membre.Pentru creştini, provocarea de disensiuni înseamnă contrariul a ceea ce trebuie să facă.
Cum vei trăi prin urmare noul Cuvânt pe care ţi-l propune Sf. Scriptură?E nevoie să ai un mare respect pentru diferitele funcţii, pentru darurile şi talentele comunităţii creştine.
Va fi nevoie să-ţi lărgeşti inima spre întreaga varietate a bogăţiilor Bisericii şi nu numai spre mica biserică pe care o frecventezi şi îţi este cunoscută, cum ar fi comunitatea parohială sau asociaţia creştină de care eşti legat sau mişcarea bisericească al cărei membru eşti, ci spre Biserica universală, în multele ei forme de existenţă.
Şi atunci, aşa cum iei în considerare şi îi porţi de grijă fiecărui membru al trupului tău fizic, tot aşa trebuie să faci pentru fiecare membru al trupului spiritual.Tuturor trebuie să le porţi stimă, să-ţi faci datoria în aşa fel încât să te faci util Bisericii în modul cel mai bun. Pe toate trebuie să le simţi că sunt ale tale, pentru că eşti parte din acest unic trup.
(...) Să nu dispreţuieşti ceea ce îţi cere Dumnezeu acolo unde eşti, oricât de monotonă şi lipsită de importanţă ţi s-ar putea părea munca de fiecare zi: aparţinem cu toţii aceluiaşi trup şi, ca membru, fiecare participă la activitatea întregului trup, rămânând la locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru el.
Esenţial este ca tu să ai acea carismă care, după cum spune Sf. Paul, le întrece pe toate celelalte şi care este iubirea: iubirea pentru fiecare om pe care îl întâlneşti, iubire pentru toţi oamenii de pe pământ.Tocmai prin iubire, prin iubirea reciprocă, membrele cele multe pot fi un singur trup.
