440 likes | 628 Views
MARI PICTORI AI LUMII. Leonardo da Vinci ( 1452-1519) Pablo Picasso (1881-1973) Henri Matisse (1869-1954) Camille Pissaro (1830-1903) Jackson Pollock (1912-1956) Rembrandt van Rijn (1606-1669) Pierre –Auguste Renoir (1841-1919) Vicent van Gogh (1853-1890)
E N D
MARI PICTORI AI LUMII • Leonardo da Vinci (1452-1519) • Pablo Picasso (1881-1973) • Henri Matisse (1869-1954) • Camille Pissaro (1830-1903) • Jackson Pollock (1912-1956) • Rembrandt van Rijn (1606-1669) • Pierre –Auguste Renoir (1841-1919) • Vicent van Gogh (1853-1890) • Peter Paul Rubens (1577-1640) • Claude Monet (1840-1926) • Michelangelo Bounarroti (1475-1564) • Gustav Klimt (1852-1918) • Michealngelo Merisi da Caravaggio (1571-1610) • Salvador Dali (1904-1989) • Chardin Jean-Baptiste Simeon (1699-1779)
Leonardo da Vinci • Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano.Exista un indiciu referitor la cum a început să picteze. Într-o zi un sătean a dorit ca tatăl său, Pietro, să-i decoreze un scut pentru a-l vinde la Florența. Acesta i-a dat fiului său să îl decoreze, iar Leonardo a pictat un dragon puternic, ce părea a ieși din desen. Tatăl său a amuțit în fața picturii băiatului și i-a dat săteanului alt scut, iar lucrarea fiului său i-a arătat-o lui Andrea del Verrocchio, proprietarul unui atelier renumit. Când a văzut lucrarea a dorit să-l cunoască imediat pe Leonardo. Astfel a debutat la 14 ani celebrul pictor.
Tabloul "Bunavestire" (L'Annunciazione) (1473-1475) - în prezent în Galleria degli Uffizi din Florența - este o altă lucrare de început a lui Leonardo, iar anul 1478 este acela al realizării a două Madone, dintre care una se crede că ar fi "Madonna Benois", aflată în muzeul Ermitage din St. Petersburg. • În perioada 1495-1498 realizează o mare compoziție murală, "Cina cea de Taină". Aceasta a fost realizată în fosta sală de mese a mănăstirii dominicane "Santa Maria delle Grazie" din Milano, atingând culmea măiestriei sale artistice. Spre deosebire de alți pictori care, în redarea acestui subiect, înfățișau clipa în care Iisus anunță că va muri în curând, Leonardo reprezintă desfășurarea dramatică ce urmează rostirii cuvintelor "Unul dintre voi mă va vinde", moment în care Apostolii, ce și-au revenit din surpriza primei clipe, își exprimă în mod diferit revolta lor sufletească, iar Iuda cuprins de panică schițează un gest de apărare.
Pictura a suferit de-a lungul secolelor alterări înspăimântătoare. Nefolosind tehnica de frescă, Leonardo utilizează un procedeu constând dintr-un amestec de ulei și tempera, pentru a reda mai bine nuanțele. Procedeul este însă nerezistent, și cu timpul a început să se desprindă de perete, din cauza umezelii provenite de la bucătăria situată în imediata apropiere a sălii de mese. Lucrările ulterioare de restaurare, ultimele începute în 1977, au reușit să reducă într-o oarecare măsură alterările suferite. Cu acest prilej a ieșit la iveală "albastrul leonardesc" (de ex. la mâneca apostolului Bartolomeu), cu luminozitatea lui neegalată. În martie 1503 Leonardo a început să lucreze celebrul portret cunoscut sub numele de Gioconda sau Mona Lisa. Leonardo era foarte atașat de acest tablou, purtându-l mereu cu sine. Pictorul și istoricul de artă Lomazzo scrie că "Leonardo nu l-a terminat pentru că nu știa niciodată dacă nu mai avea ceva de spus... mereu se întorcea să lucreze la el, niciodată nu i se părea că l-a terminat".
În octombrie 1503, Senioria Florenței îl însărcinează pe Leonardo să picteze, pe peretele sălii Salone dei Cinquecento al Palazzo Vecchio , "Bătălia de la Anghiari" (Battaglia di Anghiari). • În octombrie 1515, regele Francisc I al Franței a intrat în Milano și, atras de puternica personalitate a lui Leonardo, l-a invitat în Franța, astfel că artistul, însoțit de Francesco Melzi, părăsește în toamna anului 1516 Italia și se stabilește în Franța, la Amboise, în micul castel Clos-Lucé,. În acel timp, în arta franceză se dezvolta un puternic curent italienizant, luptând împotriva influenței artei din Flandra. Leonardo a întărit, prin prezența sa, prestigiul artei și culturii Renașterii italiene în Franța. • În timpul șederii sale la Amboise, realizează o serie de desene de un puternic dramatism, redând fenomene de dezlănțuire a forțelor naturii, furtuni, ruperi de nori, cataclisme. Totuși, în primele luni ale anului 1519, sănătatea i se deteriorează în urma unui atac vascular cerebral.
Cu partea dreaptă a corpului paralizată, este țintuit la pat iar în ziua de 2 mai 1519 inima sa a încetat să mai bată. • Picturi • * Buna Vestire (1473-1475), Galleria degli Uffizi, Florența • * Madonna Benois (1478), Muzeul Ermitage, St. Petersburg • * Adorația magilor (1481-1482), Galleria degli Uffizi, Florența • * Madona din grota cu stânci (La Vergine delle rocce) (1483), Musée du Louvre, Paris • * Cina cea de Taină (1495-1497), Santa Maria delle Grazie, • * Gioconda sau Mona Lisa (1503-1507), Musée du Louvre, Paris • * Bătălia de la Anghiari (1503-1505), doar copii realizate de Rubens și de un anonim (ultima se găsește într-o colecție particulară, München) • * Sfântul Ioan Botezătorul (1513-1516), Musée du Louvre, Paris
Mona Lisa Benois Madonna
Chardin, Jean-Baptiste Simeon • Jean-Baptiste Simeon Chardin (2 noiembrie 1699 - 6 decembrie 1779) a fost un pictor francez, considerat unul dintre cei mai de vaza reprezentanti ai secolului XVIII si al Rococo-ului. Si-a petrecut copilaria printre meseriasii Parisului; intr-un astfel de mediu Chardin, s-a regasit pe el insasi si si-a descoperit propria-i arta.
Ajuns pictor isi lucra tablourile deosebit de ingrijit, calculat.In anul 1718, Chardin intra la atelierul unui pictor, nu foarte talentat de tablouri istorice, Pierre-Jacques Carres.Odata cu 1720 isi continua studiile la Noel-Nicolas Coypel tot pictor de scene istorice, dar categoric mult mai apreciat.In 1728 la Expozitia Anuala a Tinerilor din Paris Chardin expune cateva tablouri. Primeste numeroase elogii, in special pentru ,,Pisica de Mare”. • Aproape fara sa foloseasca desenul (ca numar desenele lui Chardin apartin raritatilor) avea obiceiul sa picteze in intregime dupa natura, observandu-si neincetat contururile si culorile.Chardin fixa culorile cu usoare trasaturi de pene. Culorile sale preferate sunt cenusiul, argintiu, brunul cald, albastrul metalic, rosu rozaliu, albul, negrul. Dozand aceste culori in sute de nuante, el creaza pielea catifelata a piersicii, stralucirea de cupru a cratitelor, transparenta paharului, luciul calot al portelanului, prospetimea umeda a strugurelui.Baza paletei lui Chardin este tonul cenusiu argintiu.
,,Pisica de mare” ne surprinde prin dimensiunile exceptional de mari, inca nemaiintalnite pana atunci la naturi moarte, ci doar in pictura istorica sau portretistica
Vas de aramă, 1734 Chardin plaseza obiectul pe fundalul unui perete cenusiu,aproape monocrom. ,,Toaleta de dimineata”
Operele lui Chardin • ,,Pisica de mare” ne surprinde prin dimensiunile exceptional de mari, inca nemaiintalnite pana atunci la naturi moarte, ci doar in pictura istorica sau portretistica. • ,,Iepure ucis cu o tolba de vanatoare si cutie cu praf de pusca”-Chardin apeleaza la un fundal monocromatic, ceea ce confera scenei un aspect mult mai abstract, parca atemporal. • ,,Vas de apa de arama”-Chardin plaseza obiectul pe fundalul unui perete cenusiu,aproape monocrom. • ,,Femeie servind ceaiul”-Foloseste cu precadere un gri-cenusiu. • ,,Copilul cu titirez” • ,,Tanarul care ascute un creion”-Este redat pe un fundal neutru. • ,,Rugaciunea inainte de masa”-Accentele de baza coloristice sunt culoarea albastru metalic,dungile rosii si brun-cenusiu decolorate,tonul cald brun-galbui,culoarea roz.Restul tabloului este compus din nuante de cenusiu oliv si brun de o finete aproape insesizabila, greu de analizat. • ,,Intoarcerea de la piata”-Culorile sunt nuante fine de cenusiu argintiu, cenusiu masliniu, brun si roz. • ,,Fata curatand napi”- contraste cromatice puternice • ,,Toaleta de dimineata” • etc.
Vincent van Gogh • Acest om ori a fost nebun, ori i-a depasit pe toti, dar nu exclud sa fi fost si una si alta” -; a spus Pissaro multi ani dupa moartea lui Van Gogh. Aceasta este probabil cea mai buna caracterizare de pana acum a omului care a iubit pictura pana la nebunie si pana la moarte. • Vincent Van Gogh s-a nascut pe 30 martie 1853 la Groot Zundert, in nordul Brabantului, in Olanda. Tatal sau, Theodorius, a fost preot reformat. Dintre cei cinci copii ai familiei el a fost cel mai in varsta.
Cand a inceput sa lucreze la renumita Galeria Goupil din Haga, Van Gogh avea 17 ani. Cateva dintre numeroasele lui picturi: Muncitor Miner, Suferinta, Spitalul Psihiatric Saint Paul din Saint-Remy, Barci pe plaja Saintes-Maries-De-La-Mer, Tarani mancand cartofi, Pod pe ploaie, Mos Tanguy, Restaurantul Podul Sirenei, Autoportrete, Podul Langlois(din Arles), Floarea Soarelui, Lan de floarea-soarelui, Noapte instelata, Terasa Cafenelei din Piata Forum, Camera Galbena, Scaun cu pipa, Portretul Doctorului Gachet, Portretul lui Joseph Roulin, Portretul Doamnei Ginoux in costum artezian, Chiparosi, Strada cu chiparosi si stele, Biserica din Auvers, Lan de grau cu corbi, Irisi. Pe 17 aprilie ii scrie lui Theo(fratele sau): „Am adus o pictura. Pe podul rulant trece o caruta nu prea mare, fundalul este cerul albastru. Si raul este albastru, malul portocaliu si verde, un grup de spalatorese poarta baticuri si caftane colorate”. Este vorba despre podul Langlois, care si-a primit numele de la podarul care ridica si cobora podul. In mai este gata a doua versiune. Pe pod se vede o doamna cu o umbrela, iar casa podarului se intrevede intre doi chiparosi.
Van Gogh creeaza o armonie prin amestecul culorilor complementare intre ele fiind doar „opozitie”. Aceasta lucrare este simetrica. Domina culorile deschise, alocuri transparente, pe care le utilizeaza cu predilectie in aceasta perioada. E caracteristica trasarea precisa a contururilor, clara influenta a picturii japoneze. Nu pastreaza mult din tehnica impresionista, care se bazeaza pe contopirea contururilor. La pictarea suprafetei apei se pot descoperi urmele pointilismului. • Van Gogh a ramas fidel pana la moarte vocatiei sale pentru pictura. El a fost si va fi unul dintre cei mai mari pictori ai secolului al XIX-lea.
Pablo Picasso • Pablo Picasso (1881-1973) artist plastic spaniol.A fost cea mai stralucita personalitate artistica a secolului al XX-lea. Pictura face parte din viata lui Picasso si, in acelasi timp, viata lui inseamna in egala masura arta. • În anul 1900, Pablo, în vârstă de nouăsprezece ani, își expune pentru prima dată lucrările în localul Els Quatre Gats ("La patru pisici") din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică și intelectuală din capitala Cataluniei.Din 1901, începe să-și semneze lucrările cu numele mamei sale, consideră că Picasso "sună foarte bine".
Expune câteva tablouri la galeristul Ambroise Vollard, unde cunoaște pe pictorul Max Jacob, de care îl va lega o prietenie de lungă durată. • În 1904, Picasso se hotărăște să se stabilească definitiv la Paris, într-o casă veche, cunoscută sub numele de Bateau Lavoir, unde locuiesc studenți, pictori, sculptori și actori. Pictează la început tablouri triste, în tonuri albastre reci (așa numită perioadă albastră), ce exprimă singurătatea, suferința și sărăcia, reflectând o dispoziție afectivă melancolică.Cunoaște pe Fernande Olivier, o tânără brunetă și elegantă, de care se îndrăgostește și cu care va locui împreună.In pânzele lui Picasso domină acum nuanțele deschise, senine (perioada roz). • Picasso se îndepărtează de modul clasic, figurativ, de prezentare a chipului omenesc, îl interesesează sculptura iberică dinaintea dominației romane, renunță la modele și pictează exclusiv din imaginație. • Acest proces este încununat de realizarea tabloului Domnișoarele din Avignon (1907), care prevestește nașterea cubismului.
Incepând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor",astfel,cubismul intră în așa zisă "fază sintetică". În felul acesta, Picasso reușește să accentueze și mai mult diferența între suprafața tabloului și relieful obiectelor reprezentate. • In timpul călătoriei în Italia, vizitează orașul Napoli și vechile ruine de la Pompei, unde admiră picturile murale romane. Picasso reintroduce stilul compozițiilor figurative, reprezentate naturalist, cu contraste de lumină și umbră. • Pablo Picasso moare la 8 aprilie 1973 la Mougins, în apropiere de Cannes, la vârsta de 91 ani • Picasso și-a transformat viața în legendă. După anii petrecuți printre boemii din Montmartre, a devenit - grație geniului și spiritului său inovator, dar totodată și prieteniilor celebre și aventurilor sale amoroase - cel mai renumit pictor al secolului al XX-lea.
Cateva opere ale lui Pablo Picasso: • -Guernica (1937) • -Tauromahie: Moartea toreadorului (1933) • -Fată citind la masă, (1934) • -Femeie pe fotoliu, (1913) • -Les Demoiselles d'Avignon, (1907) • -Familie de saltimbanci, (1905) • -Viaţa, (1903) Guernica
Femeie pe fotoliu Fată citind la masă
Demoiselles d'Avignon Viaţa, (1903)
Michelangelo Buonarroti • Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.
Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil, Michelangelo dobândise deja gloria sa ca sculptor. Una dintre primele sale lucrări de pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură murală în tehnica affresco - este La Sacra Famiglia (Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba italiană derivă din rotondo, însemnând rotund). Un tondo este pictat în cerc, pe lemn fixat într-o ramă sculptată. În tabloul lui Michelangelo, membrii Sfintei Familii sunt tratați în manieră sculpturală și se diferențiază în mod clar de celelalte personaje care populează fundalul, unde siluetele sunt realizate mai puțin plastic și culorile sunt estompate. Artistul conferă tabloului trăsături specifice artei antice, revoluționând iconografia respectivei scene religioase tradiționale. Raportarea la antichitate este caracteristică Renașterii, fascinată de vechea cultură greco-romană.
Michelangelo a lucrat timp de patru ani la zugrăvirea boltei Capelei Sixtine, o suprafață de aproape 500 de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Renunță la ajutoarele pe care le adusese de la Florența și în cea mai mare parte lucrează singur. Frescele Capelei Sixtine au fost sfințite cu ocazia sărbătorii Tuturor Sfinților, în anul 1512. Giorgio Vasari povestește: „Aflând că vor fi descoperite frescele, s-a adunat toată suflarea să privească picturile, rămânând cu toții muți de încântare.” Partea centrală, pe axa bolții, cuprinde nouă scene biblice: Dumnezeu desparte lumina de întuneric, Crearea aștrilor, Dumnezeu desparte apele de pământ, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Păcatul originar și Izgonirea din rai, Jertfa adusă de Noe lui Dumnezeu, Potopul și Beția lui Noe. De ambele părți ale acestor picturi sunt înfățișate sibile și prooroci. Michelangelo folosește culori strălucitoare care, după renovarea Capelei Sixtine în anul 1990, și-au recăpătat în întregime prospețimea.
Decorarea pereților altarului din Capela Sixtină - o suprafață măsurând 17 metri în lungime și 13 metri în lățime - reprezintă Judecata de Apoi. Michelangelo realizează primele schițe în anul 1534 și se apucă de pictat în vara anului 1536, pentru a termina fresca în toamna anului 1541. Actul final al istoriei omenirii este înfățișat ca o înspăimântătoare tragedie cosmică, umanitatea apare disperată și îndurerată, cutremurată de perspectiva condamnării veșnice. Vreme de mulți ani, această operă va fi umbrită de prejudecățile puritane ale epocei. În anul 1564, papa Pius al IV-lea a poruncit să se picteze o draperie menită să acopere goliciunile personajelor. Creația lui Michelangelo a rămas neînțeleasă vreme de două secole și adesea a fost acuzată ca fiind „perversă” sau că "încalcă conveniențele". • Michelangelo avea 75 de ani când afirma: „Pictura, și mai ales fresca, nu este o ocupație pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă”.
Tocmai terminase de pictat frescele destinate capelei private a papei Paul al III-lea, cunoscută și sub numele de Capela Paulină. Frescele prezintă momente importante din viața apostolilor care au fundat Biserica Catolică: crucificarea Sfântului Petru și convertirea lui Saul. • Cateva picturi: • -Judecata de Apoi • -Sfânta Familie (1504) • -Michelangelo - Crearea lui Adam-Capela Sixtină, Vatican Sfânta Familie
Michelangelo Merisi da Caravaggio • Michelangelo Merisi da Caravaggio (n. 29 septembrie 1571 - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), numit după orașul său natal Caravaggio, lângă Milano, a fost un pictor italian considerat precursor al stilului baroc, indiscutabil unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor și canonul frumuseții în pictură, conceput de umaniștii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul folosește un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le înfățișează ca imagini de viață cotidiană, dând astfel tablourilor religioase o dimensiune umană deosebită. La vârsta de opt ani și-a pierdut tatăl. Îi plăcea să deseneze cu cărbune și în 1584 intră în atelierul pictorului milanez Simone Peterzano. Se dovedește a fi un elev talentat și sârguincios, studiază anatomia și principiile perspectivei, tehnica picturii în ulei și a frescei.
În 1593, bolnav, încearcă să plece din Roma, dar la poarta orașului face o criză (probabil de malarie) și își pierde cunoștința. Își revine într-un salon al spitalului Santa Maria della Consolazione, între bolnavi de ciumă, muribunzi și alienați mintal. Tabloul "Bacchus bolnav" (Bacchino malato) este, probabil, autoportretul său pictat în timpul internării în spital, sau, poate ceva mai târziu, în atelierul lui Cavaliere d'Arpino. Când părăsește spitalul, norocul pare să-i surîdă. Lucrează pentru diverși pictori, printre alții, pentru pictorul manierist la modă, Giuseppe Cesari, cunoscut sub numele de Cavaliere d'Arpino, la care pictează în special fructe și flori. Când cardinalul del Monte îl învită în 1596 la curtea sa, totul avea să se schimbe. • In 1606, Caravaggio îl ucide în duel pe pictorul Ranuccio Tommasoni și este el însuși grav rănit. Este arestat, dar reușește să evadeze din închisoare și să ajungă la Napoli. Pictează tablouri pentru câteva biserici din oraș, apoi se mută în insula Malta, unde face portretul marelui maestru al ordinului Cavalerilor de Malta, Alof Wignacourt.
În Galleria degli Uffizi din Florența tabloul "Bacchus" al lui Caravaggio iese în evidență prin gama sa coloristică bogată și armoniile subtile. În intenția sa, pictura poate sugera dorința de plăceri, dar rodia crăpată și frunzele de toamnă reamintesc vremelnicia vieții și îndeamnă la savurarea clipei prezente. Ciudata tristețe și ușoara grimasă a lui Bacchus, prefigurat ca tânăr adolescent, aduce o anume ambiguitate în tablou. • Scena morții lui Holofern, după o legendă din Vechiul Testament, surprinde momentul când Iudita, după ce l-a îmbătat pe conducătorul cuceritorilor, îi taie capul. Realismul extrem al tabloului produce un efect cutremurător, chipurile pictate exprimă durere, oroare, spaimă și groază. • "Cina din Emmaus" este legată de zugrăvirea tradițională a episodului biblic de către pictorii venețieni Tiziano și Veronese. La fel ca în cele mai multe opere ale lui Caravaggio, lumina vine din stânga, dar în plus radiază și chipul lui Iisus. În opoziție cu tradiția iconografică, Iisus este înfățișat fără barbă, conform cuvintelor Evanghelistului Marcu, potrivit cărora Mântuitorul s-a arătat după învierea din morți "în alt chip".
La comanda unui cetățean bogat din Roma, Francesco Vittrice, Caravaggio pictează "Punerea în mormânt", una dintre cele mai desăvârșite opere ale sale. Artistul amplasează cinci figuri grupate în jurul trupului lui Iisus. Fiecare reacționează altfel: Apostolul Ioan atinge ezitant rana din coasta lui Iisus, Maica Domnului privește îndurerată la Fiul ei, Maria, soția lui Cleopa, își ridică brațele spre cer, într-o rugă deznădăjduită, Maria Magdalena plânge încet, ia Nicodim strînge la piept picioarele lui Iisus și privește, așteptând, parcă, răspuns la întrebarea: de ce? • Scriind despre Caravaggio (1982), istoricul de artă André Chastel afirmă printre altele: "Arta lui Caravaggio a constituit saltul cel mai important în întreaga istorie a picturii italiene. Esența picturii sale, care nu cunoaște niciun fel de tabu, nu este atmosfera, vibrația culorilor sau farmecul formelor - toate acestea par a fi de la sine înțeles -, ci prezența reală, aproape fizică a trupurilor, a masei corpurilor și detaliilor".
Această revoluție care a avut consecințe deosebite pentru arta europeană, a însemnat apariția curentului pictural internațional numit "caravaggism", care s-a dezvoltat în mod diferit, în funcție de specificul fiecărei țări. Bazele caravaggismului olandez au fost puse de Hendrick Terbrugghen, care între anii 1604-1614 a trăit la Roma și s-a întâlnit personal cu Caravaggio, și de Dirck van Baburen. Influența maestrului italian poate fi observată și la Frans Hals sau Jan Vermeer van Delft. În Franța, în secolul al XVII-lea, moda clasicismului îngrădește dezvoltarea caravaggismului. Totuși, la Louis Le Nain și la Georges de La Tour se recunoaște folosirea clarobscurului după modelul lui Caravaggio. Mult mai târziu, Théodore Géricault (1791-1824) demonstrează, de exemplu în tabloul "Pluta Meduzei", că și-a însușit perfect tehnica dispunerii luminii inițiată de Caravaggio. În Spania, amprentele lui Caravaggio sunt vizibile pe tablourile timpurii ale lui Velázquez. Expresivitatea personajelor și jocul dramatic al luminii din tablourile lui Caravaggio par să fi fost formula ideală pentru obținerea dinamicii ascendente în pictura religioasă spaniolă.