IV.8. Elemente de tehnică specifice jucătorului pivot

1. IV.8. Elemente de tehnică specifice jucătorului pivot În faza a IV-a a atacului, jucătorul specializat pe postul de pivot are sarcini legate de a facilita pătrunderea spre poartă a coechipierilor (plasându-se lateral faţă de apărători), de a înlesni aruncarea la poartă a jucătorilor de la 9m (plasându-se în data apărătorilor, întârziind ieşirea acestora) şi de a se demarca în spaţiile libere rămase prin deplasările pe care sunt nevoiţi să le facă apărătorii. Poziţia fundamentală a jucătorului pivot este conformă cu scopul urmărit: picioarele mult depărtate cu genunchii îndoiţi, trunchiul mult aplecat înainte, braţele ridicate deasupra nivelului umerilor, uşor îndoite în articulaţia cotului şi orientate în permanenţă în direcţia mingii.

2. În cazul plasamentului lateral faţă de apărător (cel mai frecvent), pivotul va avea un picior la semicerc şi celălalt orientat spre linia de la 9m, la o distanţă cât mai mare , bazinul fixând în permanenţă şoldul apărătorului, umerii şi braţele fiind cât mai depărtate de apărător, prin aplecarea trunchiului înainte. Poziţia mult depărtată a picioarelor conferă pivotului o mai bună stabilitate, întârziind în acelaşi timp apărătorul care trebuie să-l ocolească. Prinderea mingii din această poziţie este urmată obligatoriu de o coborâre rapidă a centrului de greutate (îndoirea genunchilor), ducerea spre semicerc a braţului de pe partea piciorului plasat la semicerc (stângul spre stânga şi dreptul spre dreapta), trecându-l astfel pe apărător în spatele său şi obţinând prim-plan spre poartă.

3. Prinderea mingii de către pivotul plasat în faţa apărătorului necesită de asemenea o coborâre rapidă a centrului de greutate însoţită de o mişcare înşelătoare (spre stânga sau spre dreapta) pentru a-l determina pe apărător să se deplaseze, iar pivotul va folosi spaţiul rămas, obţinând prim-planul spre poartă prin punerea piciorului la semicerc şi ducerea braţului pe culoarul respectiv. În jocul de handbal sunt cunoscute patru variante de “paşi ai pivotului” prin care acesta poate ajunge în poziţie de aruncare la poartă (pasul 1, 2 ,3 şi 4). Pentru acest nivel considerăm suficient, dar necesar ca pivotul să poată arunca la poartă pătrunzând atât spre stânga cât şi spre dreapta.

4. Aruncarea la poartă de la semicerc trebuie executată foarte repede şi, de cele mai multe ori, din poziţii incomode. Din acest motiv, toţi jucătorii trebuie să cunoască aruncarea cu (din)plonjon. Astfel, în funcţie de locul de aterizare a jucătorului faţă de suprafaţa de sprijin (pe un picior sau pe ambele picioare) poate fi: • plonjon înainte rostogolit sau prin cădere; • plonjon lateral rostogolit peste umărul braţului de aruncare; • plonjon cu rulare pe spate sau cu rostogolire înapoi; • plonjon sărit –după o aruncare din săritură urmată de aterizare prin rulare pe spate spre braţul de aruncare, după atenuarea şocului cu braţele.

5. Blocajul reprezintă o acţiune de tactică colectivă în atac prin care un jucător în atac, prin plasamentul său lateral faţă de un apărător, favorizează pătrunderea spre poartă a unui coechipier. Blocajele ca şi plonjoanele sunt mai des executate de pivoţi, dar trebuiesc cunoscute de toţi jucătorii deoarece, în timpul jocului ,oricare poate ajunge în situaţia de jucător de semicerc.(vezi plasamentul lateral al pivotului). Contracararea blocajului de către apărători se face printr-o poziţie fundamentală mai joasă şi printr-o continuă mişcare de ocolire a jucătorului care execută blocajul. Plasamentul apărătorului este foarte important în acest caz şi poate fi realizat cu succes numai dacă apărătorii au o bună pregătire fizică, o experienţă de joc (capacitate de anticipaţie) suficient de mare.

6. În general, în cadrul sistemelor de apărare mai retrase, este prioritar plasamentul între atacantul direct şi poartă, apărătorul evitând, cu orice preţ, să facă marcaj din lateral la pivot şi se va plasa ori în faţa sa, ori în spatele său. În sistemele de apărare mai avansate, prioritar va fi plasamentul între atacant şi minge, apărătorul având nevoie să acopere un spaţiu mare într-un timp foarte scurt, va încerca să evite marcajul la pivot din faţă sau din spatele acestuia. Pv1. Elevii câte trei la o minge, doi pe margini şi un elev în poziţie fundamentală de pivot, la mijloc. Acesta din urmă primeşte mingea de la unul din elevi, simulează o întoarcere şi o aruncare la poartă, apoi pasează celuilalt elev şi exerciţiul se reia.

7. Pv2. Idem Pv1, pasele fiind date şi cu pământul, lateral, sus, jos. După prinderea mingii, pivotul execută o coborâre a centrului de greutate şi o schimbare a centrului de greutate de pe un picior pe celălalt. Pv3. Idem Pv2, cu apărător semiactiv (care încearcă să intercepteze mingea). Pv4. Idem Pv3, cu aruncare la poartă şi cu apărător activ. Pv5. Profesorul (sau un elev) cu două mingi la zece metri de poartă. Doi elevi la semicerc încearcă să prindă şi, în acelaşi timp, să-şi incomodeze partenerul în prinderea mingii pasată de profesor. Cel care prinde mingea încearcă să se întoarcă şi să arunce la poartă, iar celălalt va deveni apărător.