Apocalipsa

1. Apocalipsa Introducere

2. Câteva ideii generale • Ca gen literal, Apoc. este o carte apocaliptică, singura din Noul Testament. • Unealta cea mai bună pentru descifrarea Apoc. = cea mai bună carte scrisă vreodată despre Apocalipsa şi a cărui autor ştie foarte bine Apocalipsa: Cartea este BIBLIAînsăşi.

3. Despre ce vorbește cartea? • Despre fiare? • Sânge? • Catastrofe? • Scrisă să nască groază? • Un singur lucru vom învăţa din cartea Apocalipsei şi anume că relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său este una strânsă şi decisivă. • Titlul unei cărţi vorbeşte despre ce scrie cartea, iar cartea este Revelaţia lui Isus Hristos. Deci cartea vorbeşte despre Isus Hristos. • Cartea Apocalipsei este o carte a speranţeinu e o carte care să nască groază.

4. Cartea prezintă lucrarea Domnului Isus din cer și aspecte ale conflictului cosmic. • În Noul Testament doar Apocalipsa si Evrei vorbesc despre Isus în cer. • Evrei: Isus ca Mare Preot – Apocalipsa: Isus ca Rege al nostru. • Mesajul central al Apocalipsei schimbă viețile oamenilor și conduce către o nouă experiență religioasă.

5. Autorul cărții • Ioan (Apoc.1,1; 4,9; 22,8) • El scrie creștinilor din provincia romană a Asiei (Rev.1,4.11) împărtășindu-le sfaturi practice la problemele cu care ei se confruntă. • Ioan vorbește despre sine ca fiind „Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Isus Hristos” (1,9) ceea ce sugerează că știa bine bisericile din Asia și ele îl cunoșteau pe el.

6. Autori creștini timpurii confirmă că Ioan fiul lui Zebedei, cel care a scris ce-a de-a patra Evanghelie și cele 3 epistole, a scris și Apoc. (Iustin Martirul, Irineus, Tertulian, Clement din Alexandria) • Similaritățile de limbaj între Evanghelia după Ioan și Apoc: • Isus numit „Cuvântul Domnului” (Ioan 1,1-14; Apoc.19,13), Isus ca Miel (Ioan 1,29.36; Apoc.5,6-8). • Doar în cele două cărți apare imaginea tabernacolului (Ioan 1,14; Apoc.7,15). • Amândouă cărțile se bazează pe mărturia martorilor (Ioan 21,24; Apoc.1,2). • Relația Tată – Fiu subliniată în Ioan apare și în Apoc. (2,27; 3,5.21). • Ideea de însetare (Apoc.22,17; Ioan 7,37)

7. Locul și data scrierii Apocalipsei • Patmos, o mică insulă stâncoasă în Marea Egeeii. • Servea ca un fel de lagăr de muncă unde îi trimitea romanii pe răsculați. • Ioan spune motivul prezenței sale acolo în 1,9. • Nu se înțelege clar dacă era acolo din cauza persecuției sau voluntar ca misionar. • Tadiția creștină timpurie spune că mărturia sa activă pentru Scriptură au condus autoritățile romane să-l exileze pe Patmos în timpul domniei lui Domițian (81-92 A.D.)unde a fost forțat să lucreze în carieră. A fost eliberat de Nerva și i s-a permis să se întoarcă la Efes.

8. Pe Patmos el primește viziunea Apocalipsei pe care a fos instruit s-o scrie pe sul și să fie trimeasă ca scrisoare pastorală bisericilor din Asia (1,11). Scrisoarea a fost trimeasă pentru că creștinii din Asia erau confruntați cu creșterea numărului de probleme venite din afara și din interiorul bisericii. • Cartea a fost scrisă în vremea ostilității romane asupra creștinilor care eventual s-a transformat în persecuție directă.

9. Există două viziuni cu privire la timpul scrierii printre cercetători: • Minoritatea: că a fost scrisă în timpul persecuției lui Nero (54-68 A.D.). Ideea se bazează pe presupunerea că valoarea numerică a epistolelor evreilor către Nero Caesar este 666, numărul fiarei din 13,18. mai există o legendă conform căreia Nero a apărut în Est după moartea sa. Acest tip de argument se bazează pe conjunctură. • Majoritatea: în vremea lui Domițian (81-96 A.D.). Se știe că Evanghelia după Ioan a fost scrisă după Apoc. Această dată e preferată pentru că:

10. Ioan a stat în Ierusalim câțiva ani, eventual părăsind Palestina la puțin timp după distrugerea Ierusalimului (70 A.D.). S-a stabilit în Efes din Asia Mică. Bisericile cărora le scrie acum au fost districtul lui mulți ani. În timpul scrierii ele erau într-un declin spiritual și apostazie, o decădere rapidă în dreptul unora dintre ele. Data timpurie a scrierii nu se potrivește cu situația istorică, deoarece acele biserici nu au fost întemeiate înainte de anul 60. În vremea lui Nero ele prosperau. • Scriitorii creștini timpurii, incluzând Irineus, discipolul lui Policarp (60-150 A.D.), care la rândul lui a fos discipolul lui Ioan, susține că Apoc. a fost scrisă pe timpul lui Domițian

11. c. Cartea a fost scrisă în timpul când creștinii experimentau o grea presiune datorită refuzului lor de a se supune poruncilor populare de închinare față de împărat. În timp ce venerarea la împărații decedați a fost impusă în timpul lui Caligura, Domițian a fost primul împărat ce a cerut închinare față de sine pe când era încă în viață. Deși acest cult a fost răspândit cam peste tot, închinarea la Caesar a fost în mod deosebit practicată în Asia unde creștinii au intrat în conflict cu autoritățile datorită opoziției lor de a se închina. Persecuția lui Domițian nu a fost una la scară largă, dar ea a fost precursoarea unor violente persecuții ce urmau să vină. Cartea Apoc. a fost scrisă cu scopul de a oferi comfort și speranță creștinilor opresați și să-i pregătească pentru crizele viitoare.

12. Scopul cărții Apocalipsa • Cartea a fost scrisă la origine ca o scrisoare. • Fundamentele înțelegerii oricărei scrisori implică să aflii de către cine și cui a fost scrisă, ca de altfel și motivul / motivele scrierii și trimiterii. • Cu cât poți descoperii despre primii cititori, cei cărora le-a fost adresată la origine scrisoarea, cu atât mai bine putem să înțelegem motivul și semficiația mesajului. • Apoc. fără îndoială a fost scrisă în primul rând pentru 7 biserici care erau în Asia (1,4.11).

13. Aceste biserici sunt mai târziu identificate ca fiind cele din: • Efes, • Smirna, • Pergam, • Tiatira, • Sardes, • Filadelfia, • Laodiceea.

14. Ele erau aduse la existență de o perioadă cosiderabilă de timp. • Ioan era rezident în Efes și aparent supraveghea și celelalte comunități locale. Este probabil ca din timp în timp să le fi vizitat și să le fi ajutat în nevoile lor. Spre sfârșitul primului secol, situația în acele biserici era caracterizată de declin spiritual și apostazie, bisericile întâmpinând probleme atât externe cât și interne.

15. Probeleme externe ale bisericilor din Asia 1. Opoziția păgână și acuzațiile de neparticipare la activitățile sociale. Celebrările religioase erau caracterizate prin practici imorale și prin consumarea mâncarii dedicate zeilor păgâni. • Acuzațiile de ateism (se închinau doar Dumnezeului lor), acuzațiile de canibalism (Cina Domnului) și zvonurile că în cadrul serviciilor lor se sacrificau copii duc la pierderea treptată a statutului legal în societate.

16. 2. Persecuția. O amenințare serioasă pentru biserică o constituia dezvoltarea cultului imperial care cerea închinarea față de împărat. Apoc. 2,13 vorbește despre moartea unei persoane în Pergam. Persecuția amenința și biserica din Smirna (2,10) și Filadelfia (3,10). Cartea descoperă că Ioan se aștepta la o intensificare a persecuției. Toți acești factori au creat o situație nesigură în biserici, credincioșii fiind plini de frică cu privire la ce le va aduce viitorul.

17. 3. Conflictul cu evreii. Creștinismul a început ca un lăstar al iudaismului. Cartea F.A. Vorbește despre cum cele două s-au separat. Separarea s-a intesificat după distrugerea Ierusalimului în 70 A.D. După război creștinii nu erau bine primiți în sinagogi datorită refuzului lor de a se alătura evreilor în lupta împotriva romanilor. Imediat după distrugerea Ierusalimului, iudeii au adăugat a 18-a binecuvântare la cele 17 existente care se recitau la încheierea serviciului de închinare în sinagogă. De fapt nu era deloc o binecuvântare ci un blestem împotriva lui Cristos și a creștinilor. Evident creștinii au refuzat să recite această a 18-a binecuvantare și au fost excluși din sinagogi.

18. Spre sfârșitul sec. I, relația dintre creștini și evrei era caracterizată prin antagonism și ostilitate. Creștinii au fost alungați din sinagogi și au pierdut statulul lor legal. Evreii erau recunoscuți de romani ca religio licita (o religie legală) cu privilelegiul închinării în Sabat și scutiți de la închinarea în fața împăratului. Apoc. însăși se referă de două ori la ostilitatea dintre evrei și creștini în provincia Asia (2,9; 3,9). Opoziția lor față de Scriptură și persecutarea creștinilor i-a transformat în servitori ai Satanei.

19. Probleme interne ale bisericii din Asia - Mesajul către cele șapte biserici din Apoc. arată că creștinii din acele biserici erau în mod serios divizați datorită unor probleme. În cazul unor biserici, în timp ce majoritatea membrilor erau credincioși, unii indivizi, inclusiv lideri ai bisericii nu erau credincioși și se opuneau lui Ioan. În alte biserici precum Tiatira, Sardes și Filadelfia, majoritatea credincioșilor erau apostaziați (3,4.8). Toată biserica din Laodiceea pare că a fost apostaziată și nimic bun nu s-a găsit în ea. Evident că Ioan nu a fost prea apreciat în aceste biserici.

20. Erau cel puțin două probleme care confruntau biserica din Asia cu privire la implicarea lor în festivalurile păgâne. Acestea reprezintă cele două lucruri principale în care Conciliul de la Ierusalim a dat porunci clare și i-a instruit pe toți creștinii să se supună (Fapte 15,20). • A mânca sau nu, mâncarea dedicată idolilor. Participanții la aceste festivaluri se ospătau de obicei cu mâncare care în mare constituia de fapt carne ce fusese oferită idolilor ca și patroni locali. Festivalurile se încheiau în general în beție și orgii sexuale.

21. 2. Festivalurile păgâne implicau prostituția cultică. Temple cu prostituție erau parte a multor religii păgâne antice. Relațile sexuale în aceste temple erau pentru fertilitatea pământului și prosperitatea societății. Oricine dorea un statut economic, politic sau social în societate trebuia să împlinească aceste cerințe religioase. Implicarea în aceste activități păgâne cerea creștinilor un compromis în credință și valori.

22. Bisericile din Asia erau divizate în problema participării. Unii creștini au răspuns cu un decisiv „nu”. Unele grupuri de dragul avantajelor sociale și economice pledau pentru un compromis. Acești adversari ai lui Ioan sunt numiți diferit în Apoc (2,6.14.20). Ei recunoșteau că intrau pe tărâmul condus de Satana dar spuneau că e datoria lor de creștini să se implice în societate, să se identifice cu viața obișnuită a cetății. Găseau argumente teologice în scrierile lui Pavel (Rom.13,1-8; Rom.14; 1 Tim.2,1-4; 1 Cor.8).

23. Scopul principal al Apoc. era acela de a ajuta pe creștinii primului secol din provincia romană Asia, în problemele lor. Confruntată cu creșterea presiunilor din afara ei și cu creșterea apostaziei în interiorul ei, biserica creștină din Asia era concentrată să-și definească propria existență și identitate. Ce va aduce viitorul pentru biserică? Cartea Apoc. intenționează să ofere răspunsul. Ea declară că situația de față și cea viitoare nu pare deloc plăcută, dar Dumnezeu prin Hristos este încă stăpânul istoriei. El întodeauna a fost cu poporul Său. El îi va vindeca pe deplin și le va oferi un glorios climax escatologic.