ANIMALE S ĂLBATICE DIN ŢARA NOASTRĂ

1. ANIMALE SĂLBATICE DIN ŢARA NOASTRĂ GRUPA 1

2. LUPUL Lupul este un mamifer sălbatic, robust şi suplu, de talie mare. Lupul este un animal digitigrad, calcand pe pernitele degetelor, care sunt prevăzute cu unghii neretractile. Capul, similar unui câine de talie mai mare, este prevăzut cu un bot lung (10 cm), triunghiular, ornat cu mustaţi, lungi şi dese. Ochii sunt puţin oblici, mai depărtaţi în comparaţie cu câinele, cu pupila rotundă. Urechile sunt mai mici, în comparaţie cu câinele, ascuţite şi purtate în sus. Caninii sunt foarte bine dezvoltaţi. Gâtul este puternic, ornat de un guler îin sezonul de iarnă.Pieptul este puternic, adânc şi suficient de lat. Coada este stufoasă, relativ scurtă şi groasă. Picioarele puternice şi musculoase sunt acoperite de păr scurt. Picioarele anterioare par mai înalte decât cele posterioare. Urma lupului este similară celei a unui câine de aceeaşi talie, dar uşor mai alungită. Degetele sunt imprimate mai strâns, cu ghearele vizibile, cele din mijloc fiind mai apropiate decat la câine. Când sunt în haită, lupii calcă unul pe urma celuilalt, astfel că pe zăpadă este greu de estimat numărul membrilor haitei.

3. Blana este de culoare de la alb-cenuşiu (sur) pâna la brun-cenuşiu, funcţie de subspecie şi de aria de răspândire. Ea se compune din două tipuri de fire de păr: unul foarte des, lânos, moale, profund, de culoare gălbui-cenuşie şi altul mai lung, aspru, având vârful negru, numit spic şi care dă coloritul blănii. Există o diferenţa între învelişul pilos în sezonul estival şi cel din timpul iernii. Blana "de vară" este mai închisă la culoare, mai scurtăşi mai rară, în timp ce cea "de iarnă" este de culoare mai deschisă, mai lungă, mai deasăşi cu puf abundent. În România, lupii prezintă o culoare cenuşiu cărunt. Lungimea corpului este de circa 1,5 m, la care se adaugă coada de circa 0,8 m. Greutatea corporală depinde în funcţie de sex şi de subspecie, fiind cuprinsăîntre 30-50 kg, şi, în mod excepţional, până la 70 kg. Animal carnivor în mod nativ, în caz de necesitate, lupul este si omnivor, consumănd fructe sau scoarţa de copac. Se comportă atât ca vânător, cât şi ca necrofag, având un rol esenţial în ecosistem, prin păstrarea echilibrului natural. Lupul consumă aproape orice fel de vietate de la larve, broaşte, reptile, păsari şi ouăle acestora, rozatoare şi alte animăluţe, până la mistreţ, cerbi şi căprioare, oi, vite şi chiar urşi. În cautarea hranei, lupii pot parcurge distanţe foarte lungi, chiar până la 100 km, într-o noapte.

4. Ursul Ursul brun frapează prin aspectul şi talia sa. Se diferenţiază de celelalte rase de urşi prin dezvoltarea excesivă a musculaturii cefei şi spatelui, dându-i aspectul unui animal cocoşat. Este animal plantigrad, călcând pe toata talpa piciorului, similar omului. Centrul de greutate se aflăîn laba piciorului. Animal corpolent şi musculos, urusul carpatin prezintă un cap lat, masiv, de formă rotundă spre ovală. Fruntea este bombată. Nasul este scurt, conic, urechile rotunjite, iar ochii mici, oblici, cu pupilă rotundăşi irisul colorat în tandem cu coloritul blănii. Gâtul este scurt, gros şi musculos. Spatele este bombat, uşor înclinat către omoplaţi. Coada este scurtăşi puternică (ciot). Picioarele sunt lungi, puternice, musculoase şi sunt prevăzute cu tălpi scurte (până la 30 cm). Laba picioarelor este prevazută cu gheare curbate, puternice. Ghearele de la nivelul membrelor anterioare sunt mai lungi .

5. Ursul carpatin este un mamifer omnivor, preferând carnea. Se hrăneşte cu plante (jir, ghinde, castane, fructe de pădure), insecte (furnici), melci, peşte, păsări, mamifere, hoituri. O mare parte din alimentaţia sa este compusă din rădăcini, grăunţe şi ierburi. Este recunoscut că un prădător al câmpurilor de cereale, cartofi sau varză. Similar copiilor, adoră dulcurile. Este înnebunit după fructele de pădure (zmeura, afine, măcese, mere pădureţe) şi alte fructe, dar cel mai mult îi place mierea. Dacă le este foame atacă elani, cerbi şi căprioare. Când nu-şi găseţe hrana necesarăîn pădure, coboară până aproape de oraşe sau la marginea satelor, scotocind prin gunoaie sau făcând adevarate masacre în curţile gospodarilor şi în stâni. Nu sunt legende povestirile potrivit cărora ursul o ia la fugă cu o oaie sau cu o vacă la subţioara. Ursul străbate kilometri întregi în căutarea hranei (până la 100 km), revenind întotdeauna pe teritoriul creat pentru a hiberna. Urşii tineri se hrănesc cu predilecţie cu ghindă, jir, mere pădureţe, zmeură, afine, miere de albine, iarbă fragedă, ovăz, porumb şi diferite rădăcini (alimentaţie preponderent vegetală), în timp de urşii adulţi (cu experienţăîn ale vânătorii) consumă peşte (sunt înnebuniţi după somon), păsări şi ouăle acestora, oi, vite şi rumegătoare sălbatice (elani, căprioare), iar, la nevoie, se hrănesc şi cu cadavre care n-au intrat încăîn putrefacţie. Ursul este considerat cel mai mare prădator de la noi din ţară, dar, cu toate acestea, are şi el duşmanii săi de temut: omul, lupul, câinii ciobăneşti.

6. Râsul Denumirea secundară în limba română linx. Este la ora actuală cea mai mare felină din fauna sălbatică a României. Denumit şi pantera Carpaţilor, râsul este răspândit natural din golul alpin până în Delta Dunării, având o mare adaptabilitate şi amplitudine ecologică. La ora actuală însă, exemplarele din afara Carpaţilor şi Subcarpaţilor sunt foarte rare, ca urmare a vânătorii necontrolate practicate în secolele XX - XXI. Râsul este un animal puternic şi rezistent, de o agilitate şi agerime uluitoare. Are până la 1,5 m lungime, cu o coadă de 15-25 cm. Elementele caracteristice sunt favoriţii pe maxilarele superioare, vârful cozii negru, iar în vârful urechilor (care au 4-5 cm) are smocuri de peri negri.

7. Blana este tipică felinelor mari, fiind compusă din spic şi puf şi având o culoare gălbuie-roşcată pe laturi şi spate, cu pete negre.Greutăţile maxime raportate sunt diferite, variind între 50 şi 58 kg . Poate trăi circa 20 de ani. Membrele sunt lungi şi groase. Are gheare retractile, foarte ascuţite, lungi de aproximativ 4 cm. Un lucru puţin cunoscut este faptul că râsul poate fi domesticit. În asemenea cazuri el manifestă o fidelitate de câine faţă de cel ce l-a crescut, chiar dacă i se lasă multă libertate. Altă caracteristică ciudată a râsului este ura sa faţă de pisica sălbatică pe care o vânează cu înverşunare, până la exterminare. Felină puternică şi singuratică, râsul are nevoie de un areal foarte mare (2400 - 2500 de hectare), de circa 10 ori mai mult decât un urs brun. Acest lucru se datorează şi faptului că, spre deosebire de urs, care este omnivor, râsul are o alimentaţie aproape exclusiv carnivoră.

8. Vulpea Vulpea are o constituţie fină. Botul este lung şi ascuţit, prevăzut cu mustăţi stufoase. Ochii sunt aşezati oblic, cu deschiderea pleoapelor îngustă, de culoare roşu-brun, cu pupila contractată, foarte puţin ovală. Buzele sunt subţiri, ornând deschiderea gurii sub forma unui rânjit. Urechile sunt scurte şi late, purtate ridicat. Caninii sunt foarte ascuţiţi. Premolarul IV de pe maxilarul superior si primul molar de la nivelul mandibulei sunt mai dezvoltaţi, purtând denumirea de carnasiere. Mandibula nu prezintă mişcări de lateralitate, ci doar în sus şi în jos. Vulpea prezintă membre scurte, cele din faţă având cinci degete, iar cele din spate, numai patru. Coada este lungăşi stufoasă, purtată de cele mai multe ori printre picioare. Lungimea corpului este cuprinsăîntre 110 si 130 cm, din care coada prezintă o lungime de 30 - 40 cm.

9. Căpriorul Capul este mic, mai mult lung decât lat. Botul, în general, este de aceeaşi culoare ca restul corpului, dar nasul este întotdeauna de culoare neagră. Adesea prezintă diferite pete de culoare albă pe obraji şi în partea superioară a gâtului. Urechile sunt mari, ovale, fiind conturate cu păr de culoare neagră, iar interiorul este captuşit cu păr moale, de culoare albă. Numai masculii prezintă coarne, care le cad în octombrie-noiembrie, dar le cresc din nou, până vara,. Coarnele au, în medie, o lungime de 30 cm. În general, coarnele prezintă până la 6 vârfuri la căpriorii adulţi, în timp ce la cei tineri, numărul este mai redus. Coarnele sunt utilizate de masculi în disputele pentru femele din timpul perioadei de împerechere. Picioarele sunt suple şi prevăzute cu copite înguste şi scurte ale căror degete laterale sunt bine dezvoltate. Greutatea corporală este de 18-29 kg. Căprioara nu este foarte pretenţioasa, dar preferă vegetalele bogate în apa. Consumă cu plăcere ramuri tinere, muguri, frunzele diferiţilor arbori si arbuşti, scoarţa de copac, lucerna, etc. Se va hrăni, de asemenea, cu recolta terenurilor agricole şi dacă va avea posibilitatea va intra în livezile de pomi fructiferi, delectându-se cu frunzele şi fructele acestora.

11. Cerbul Este un mamifer ierbivor de culoare brun - roşcată. Cerbii sunt mai mari decât ciutele şi prezintă spre deosebire de acestea coarne caduce. Ca ordin de marime masculii au greutăţi cuprinse între 180-300 kg, iar ciutele ajung doar la 80-150. Masculii pierd coarnele la începutul fiecărei luni martie, fenomen care se intinde, în funcţie de vârsta şi vigurozitatea fiecăruia dintre cerbi, chiar pâna în luna mai.La viţei, atunci când împlinesc vârsta de 1 an, în luna mai, începe creşterea primului rând de coarne creştere care se terminăîn septembrie. Aceste coarne sunt de regulă suliţe lungi de 20-30 cm, fără rozete. Longevitatea cerbului este apreciatăîn libertate la cca 18-20 ani, însa în natură rar ajung la această vârstă. Vârsta exemplarelor vii se apreciazăîn funcţie de aspectul exterior şi trofeu, iar cea a animalelor împuşcate după uzura danturii.

12. Cerbul este perfect adăpostit în zonele cu păduri intinse, care cuprind porţiuni de poieni sau luminişuri cu izvoare, care oferă linişte, adăpost şi surse de hrană. Hrana este deficitară pentru cerb în perioada iernii. Iarna se compune din lujeri, muguri şi uneori scoarţă de copac, frunze verzi rămase sub zăpada, diferite frunze şi ierburi uscate, precum şi plante verzi din terenurile cultivate agricol. Ghinda şi jirul constituie, în arii cu astfel de stratificaţii , hrana de bază. Acceptăşi reacţionează bine la hrana adminstrată complementar de om: fân, frunzare, suculentesi concentrate. .

13. VEVERIŢA • Nu e plăcere mai mare, în pădurile noastre de brazi, mohorâte şi tăcute, decât atât când priveşti nebunatecele mişcări ale unei veveriţe. Cu cât bradul e mai înalt, mai gros, mai pletos, cu atât sprinţară fiinţa pare o jucărie, alergând uşoara ca un fluture, din creangăîn creangă, sărind din arbore în arbore. Acum e jos pe pământ, acum e în vârf, acum e în al zecelea copac.

14. Cat un pumn de mare, cu o coada stufoasa, cat trupul de lunga, cu doi ochi “ca de veverita” vioi, inteligenti, cu moturi in varful urechilor. Vara e ruginie pe spate, alba pe pantece. Iarna isi schimba mantaua batand mai in cenusiu. Cat tine vremea buna, se zbantuie numai pe copaci. La amiaza, cand arsita e mai mare, sau in zilele ploioase, sta acasa, facuta colac, cu botul ascutit ascuns in blana.

15. Bibliografie • http://www.natgeo.ro/galerii-foto/category/1514-naturawww.mondofun.ro • http://alpinet.org/main/foto/top_ro_gal_40.html • http://free-wallpapers.110mb.com/poze_animale.html