Libertatea

1. Libertatea 1. Conceptul de libertate 2. Justificarea libertăţii 3. Domeniul libertăţii 3.1. Principiul vătămării 3.2. Acţiunil ofensatoare

2. Conceptul de libertate Se aplică în primul rând societăţii Libertatea ca manifestare publică Libertatea ca lipsă de constrângere sau interferenţă (= libertatea în sens liberal) Se aplică în primul rând persoanelor individuale Libertatea ca determinare interioară

3. Libertatea ca manifestare publică O societate liberă este acea comunitate politică în cadrul căreia indivizii iau parte activ la guvernare, elaborează legi şi iau decizii. Comunitatea se autoguvernează. Caracteristică a aranjamentelor politicedin societate Libertatea e doar în mod derivat o caracteristică a indivizilor: individul liber este individul care trăieşte într-o societate liberă. libertatea anticilor: libertatea politică exprimă un statut social al cetăţenilor Benjamin Constant:

4. Libertatea individuală Libertatea ca lipsă de constrângere sau interferenţă caracteristică a indivizilor luaţi ca întreg (înzestraţi deopotrivă cu raţiune şi impulsuri iraţionale). Motivele acţiunii Sunt irelevante Solicită intervenţie restrânsă a statului I. Berlin: libertatea pozitivă şi libertatea negativă Libertatea ca determinare interioară individul este liber atunci când acţionează în mod autentic uman (= raţional) Pleacă de la complexitatea persoanei umane

5. Libertatea negativă Libertatea ca absenţă a obstrucţiilor şi interferenţelor Sunt liber (...) în măsura în care nici un individ sau grup de indivizi nu intervine în sfera mea de activitate. În acest înţeles, libertatea politică nu este decât spaţiul în interiorul căruia un om poate acţiona fără ca alţii să-l împiedice. Dacă alţii mă împiedică să fac ceea ce aş fi putut altfel să fac, nu sunt în întregime liber; iar dacă această arie este restrânsă sub o anumită limită, se poate spune că sunt constrâns, sau poate chiar aservit(...). Constrângerea implică intervenţia deliberată a altor fiinţe umane în interiorul spaţiului în care aş putea, în condiţii normale, să acţionez. (...). Prin a fi liber în acest sens eu înţeleg a fi scutit de orice imixtiune exterioară. Cu cât este mai vastă această arie de non-ingerinţă, cu atât este mai întinsă libertatea mea. libertatea negativă nu depinde de factori naturali, ci de acţiunile altor oameni. acţiunile celorlalţi trebuie să fie deliberate şi directe pentru a fi relevante pentru ideea de libertate. Freedom from

6. Libertatea negativă. Problematizare 1. De ce doar acţiunile directe ale oamenilor sunt limitări ale libertăţii negative? Nu putem considera că şi obstacolele economice (cum ar fi lipsa de resurse) sunt astfel de limitări? Pare intuitiv să spunem că libertatea oamenilor a crescut pe măsură ce ştiinţa a progresat, iar economia s-a dezvoltat. 2. De ce doar acţiunile deliberate ale celorlalţi? 3. Cât de directă trebuie să fie acţiunea cuiva ca să îmi limiteze libertatea negativă? Consecinţe intenţionate Distincţia dintre Consecinţe doar prevăzute Ale acţiunilor noastre 4. Ce este o constrângere? Este aceasta lipsa alternativelor, sau altceva?

7. Libertatea pozitivă. 1 Exprimă dorinţa individului de a-şi fi propriul stăpân, din dorinţa de autoguvernare, de a fi eu însumi cel care decide pentru mine, şi nu alte forţe străine. Freedom to 3 accepţiuni ale libertăţii pozitive a) libertatea ca putere sau capacitate de a acţiona în anumite feluri în funcţie de voinţa individuală Vreau să fiu instrumentul propriei mele voinţe şi nu al voinţei altora. Vreau să fiu un subiect şi nu un obiect (...) Doresc să fiu cineva, să nu fiu un nimeni; vreau să fiu un om al faptei: să decid şi nu doar să execut deciziile luate de alţii în numele meu; să acţionez în virtutea propriilor mele orientări, iar nu dirijat de natura exterioară sau de alţi oameni ca şi cum aş fi un lucru, un animal sau un sclav incapabil să-şi asume condiţia sa de om, adică să conceapă scopuri şi strategii proprii pentru a le atinge.

8. Libertatea pozitivă. 2 b) Libertatea în sens de capacitate de a-ţi direcţiona raţional viaţa, potrivit dorinţelor raţionale Oare nu au trăit oamenii experienţa eliberării lor din sclavia spirituală sau din sclavia faţă de natură şi nu au devenit oare conştienţi, cu această ocazie, de existenţa în ei, pe de o parte, a unui eu dominator, pe de alta, a unui eu dominat? Acest eu dominator este identificat, în multimple variante, cu raţiunea, cu ’natura mea superioară’, cu eul care proiectează şi năzuie spre satisfacţiile depline, dar îndepărtate, cu eul meu ’real’, ’ideal’ sau ’autonom’ sau cu ’ce am mai bun în mine’; el este pus apoi în opoziţie cu impulsul iraţional, cu dorinţele necontrolate, cu natura mea ’inferioară’, cu căutarea satisfacţiilor imediate, cu eul meu ’empiric’ sau ’heteronom’, gata să se lase purtat de orice adiere de dorinţă sau de pasiune, un eu ce trebuie strict disciplinat pentru a putea fi ridicat la înălţimea ’adevăratei’ sale naturi. c) Libertatea ca autodeterminarea colectivă, când fiecare îşi joacă rolul în controlarea mediului: Adevăratul eu ar putea fi conceput ca o entitate mai vastă decât individul (în înţelesul obişnuit al termenului), ca un „întreg” social faţă de care individul n-ar fi decât un element sau un aspect: un trib, o rasă, o biserică, un stat, marea societate a celor vii, a morţilor şi a celor încă nenăscuţi.

9. Critica distincţiei lui Berlin. 1 MacCallum: nu se poate deosebi între cele două tipuri de libertăţi Structura expresiiilor despre libertate: x e liber faţă de y să facă (să nu facă, să devină, să nu devină) z, Două supoziţii în distincţia lui Berlin: x e liber faţă de y a) Expresia se poate folosi eliptic x e liber să facă (să nu facă, să devină, să nu devină) z, b) Termenii relaţiei se pot concepe în mod diferit

10. Critica distincţiei lui Berlin. 2 Ch. Taylor: Distincţia maschează o distincţie mai profundă, între: • libertatea ca exercitare: libertatea de a te determina singur, • de a-ţi determina viaţa, de a te autorealiza b) libertatea ca oportunitate: libertatea de a avea opţiuni, chiar dacă nu faci nimic în acest sens: eşti liber atunci când, dacă ai vrea, ai putea să faci ceea ce îţi doreşti. Libertatea negativă presupune Să te realizezi Critica libertăţii negative 1. Presupune şi libertatea ca exercitare 2. Admite că scopurile pe care şi le propune o persoană nu sunt toate de acelaşi fel. 3. Presupune o evaluare a dorinţelor umane: unele sunt resimţite ca frustrante (dar atunci obstacolele nu sunt doar exterioare)