Asisten ţă socială a familiei şi a copilului COPII STRĂZII

1. Asistenţă socială a familiei şi acopiluluiCOPII STRĂZII PROF.ASIST.DR:NINA MIHALACHE STUDENTĂ: MARGARETAFERENŢ

2. . FENOMENUL COPIII STRĂZIIDespre fenomenul ,,copiii străzii” s-a vorbit pentru prima oară în 1979 cu ocazia anului internaţional al copilului. În literatura de specialitate sunt descrise trei categorii de copii ai străzii: -Copii ai străzii – cei care trăiesc în mod total în stradă şi ale căror repere sunt în mod exclusiv reprezentate de stradă; - Copii pe stradă – cei care alternează momentele petrecute în stradă cu cele petrecute în centrele de cazare sau în familie;- Copii în stradă – cei care trăiesc pe stradă, şi care în mod ocazional, sunt vizitaţi de familie.

3. Copiii străzii provin, în special, din familii dezorganizate, reorganizate, numeroase cu status social redus, un grad scăzut de şcolarizare, lipsă/slabă calificare, lipsa-insuficienţa veniturilor. Relele tratamente aplicate de părinţi – în special de tatăl vitreg, alcoolic, prea autoritar – este principalul motiv al vieţii în stradă, invocat de copii. Bătăile, indiferentismul afectiv, agresiunile sexuale sunt invocate ca motive ce au determinat părăsirea locurilor de ocrotire.Societatea Românească a fost marcată de apariţia bruscă a acestui fenomen în 1990 şi de o creştere a numărului de ,,copii ai străzii”. În 1990 au fost înregistraţi 3500 de copii ai srăzii, în 1995 erau 6000 iar în prezent sunt la nivel naţional peste 8500.

4. Copii străzii, numiţi aşa pentru că din diferite motive nu au nici un acoperiş unde să se adăpostească, au fost denumiţi cu termenul comun de "aurolaci", nume care, evocă o realitate de mizerie fizică, de consum de droguri ieftine, de antecedente penale, de analfabetism, de viaţă fară rost, în fine de viaţă la marginea societăţii. Sunt la origine nişte copii ca mulţi alţii care au ajuns pe stradă în mod principal datorită părinţilor care ori au murit, ori sunt în închisoare, ori sunt despărţiţi ori pur şi simplu i-au gonit de acasă pentru că viaţa era mai comodă fără ei. În alte cazuri sunt ei înşişi ce au ales strada pentru că situaţia din familie era de nesuportat sau pentru că nesimţindu-se înţeleşi şi iubiţi au decis să plece de acasă. Marginalizarea constantă, modul de a fi trataţi ca o greutate pentru o societate care - de cele mai multe ori - nu mai are alt criteriu de valoare decât acela al profitului şi al eficienţei, îi aruncă într-o spirală a disperării, al non-sensului vieţii, al inutilităţii celei mai cumplite.

6. Din păcate, copiii care trăiesc pe străzi sunt lipsiţi de majoritatea drepturilor. În Bucureşti, imediat după 1990, locuiau permanent pe străzi poate câteva zeci de copii. Aproximările cele mai recente întocmite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) arată că în jur de 400-500 de copii lucrau şi/sau trăiau pe străzile din Bucureşti la sfârşitul lui 2004, cu toate că aceasta ar putea fi doar o estimare conservatoare. Numărul copiilor care lucrează pe străzi pe timpul zilei a crescut. Mulţi dintre copiii care lucrează pe stradă se confruntă cu probleme de sănătate, incluzând afecţiuni dermatologice, răni şi arsuri, unii având chiar tuberculoză şi hepatită, în vreme ce majoritatea dau şi semne de subnutriţie cronică.

7. 1. SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIAÎn primul şi al doilea război mondial, ca urmare a distrugerilor provocate, problemele de asistenţă socială s-au amplificat. Starea de sărăcie a locuitorilor a crescut, bolnavii s-au înmulţit, mulţi copii au rămas orfani, au apărut cerşetori şi mai mulţi vagabonzi iar toate aceste carenţe sociale au solicitat atenţie pentru înlăturarea lor. Primul recensământ în domeniul problemelor de asistenţă socială în România s-a făcut la începutul anului 1936.Primele începuturi de organizare a asistenţei sociale – pe bază de lege în România s-au făcut în anul 1831 prin Regulamentul Organic, dar abia în 1881 se înfiinţează de Primăria Capitalei un serviciu al copiilor găsiţi. Comunele aveau datoria de a sprijini şi procura mijloacele pentru întreţinerea copiilor găsiţi, infirmilor şi săracilor, având în acest scop aşezămintele necesare. Din această perioadă, statul începe să creeze instituţii de protecţie pentru copii şi pentru adulţii cu probleme fizice, psihice şi sociale.Istoric vorbind, copiii au fost consideraţi de-a lungul secolelor ca făcând parte din categoria cetăţenilor de clasă inferioară şi fiind în proprietatea unor terţe persoane(părinţi, tutori, stăpâni, etc.) care aveau toate drepturile asupra lor.

8. Copiii străzii sunt de asemenea expuşi abuzului sexual care de obicei începe în cadrul propriilor familii şi apoi se continuă pe stradă, şi abuzului fizic, cu aproximativ 50% dintre copiii care lucrează pe străzile Bucureştiului care susţin că au fost bătuţi cel puţin o dată, în special de către poliţie – conform unei evaluări rapide de situaţie din 2002. În încercarea de a face faţă asprimii vieţii lor pe străzi, mulţi dintre copii încep să folosească droguri sau solvenţi, inclusiv diluanţii obişnuiţi pentru lipici şi de vopsele.     Şi mai mult, copiii străzii continuă să fie discriminaţi de către autorităţi precum poliţia, şcoala şi sistemul de sănătate. Mulţi copii ai străzii nu au fost niciodată la şcoală şi sunt analfabeţi.

10. Exploatarea prin munca a copiilor In contextul sărăciei accentuate a populatiei, atat in mediul rural, cat si în cel urban, copiii, obligati sau nu de parinti, s-au indreptat din ce in ce mai mult spre activitati economice prin care pot castiga bani, care nu indeplinesc in toate situatiile conditiile impuse de lege. Institutul National de Statistica estima în anul 2004 ca aproximativ 70.000 de copii sunt implicati in munca, 8,8% dintre acestia desfasurand activitati grele, iar in 96,6% din cazuri fiind ignorate reglementarile privind varsta minima si durata muncii.

11. Ce este munca copiilor?

12. Copiii care muncesc reprezinta un fenomen asupra caruia centrarea atentiei publice si institutionale ramane inca la un nivel scazut, desi consecintele asupra dezvoltarii si sanatatii copilului sunt deosebit de grave. Exploatarea muncii copilului nu inseamna orice implicare a unui copil intr-o activitate economica, ci apare atunci cand copilul are o varsta mica (sub 12 ani) sau cånd durata muncii depaseste un anumit numar de ore pe saptamana sau aceasta prezinta anumite riscuri.

14. . Numărul şi tipurile de servicii specializate din reţea - care se adresează în special consecinţelor vieţii în stradă, cum ar fi: • - consumul de aurolac; • - fumatul; • - consumul de alcool, mai ales adolescenţii şi tinerii; • - cerşitul; • - delictele (de la furt de alimente şi îmbrăcăminte până la tâlhărie, vătămări corporale, viol, omor); • - nivelul de pregătire şcolară foarte scăzut; • - starea nutriţională precară; • - abuzurile sexuale (viol, pedofilie, prostituţie, pornografie; angajarea liderilor grupului în trafic pentru exploatare sexuală); • - prezenţa activităţii sexuale - infecţiile cu transmitere sexuală (sifilis).

15. Conform estimarilor Institutului National de Statistica din anul 2004 în Romania aproximativ 70.000 de copii sunt implicati în muncã.  Majoritatea sunt copii aflati in mediul rural, obligati de cãtre parintii lor sa contribuie la activitatile gospodaresti (munca la camp, cu animalele sau in propria gospodarie) dar pot fi intalniti copii care muncesc si in mediul urban. Acestia sunt copii din familii de rromi care cersesc alãturi de pãrintii lor sau copii din familii cu o situatie economicã precarã obligati ca prin muncã sã contribuie la întretinerea familiilor lor. Copiii provin din familii numeroase, cu situatie socio-economica dificila si nivel educational scazut. Relatiile din familie sunt marcate de grija pentru supravietuire si de mentalitatea conform careia copiii trebuie sa ajute la depasirea problemelor financiare.

16. Abandonul scolar, nivelul redus de pregatire scolara si profesionala, excluziunea sociala, abuzurile fizice si psihice pe care le implica munca ai exploatarea economica a copilului precum si amploarea fenomenului sunt doar cativa din factorii care demonstreaza necesitatea adoptarii unor masuri mai eficiente de combatere a acestuia.

17. Cerşetoria reprezintă una dintre cele mai grave forme de exploatare prin muncă a copilului, indiferent de motivaţiile părinţilor sau adulţilor cărora le sînt încredinţaţi copiii. Cerşetoria nu reprezintă un comportament antisocial, ci mai degrabă un rezultat al excluderii sociale prin acces limitat la servicii sociale sau educaţionale pentru copilul care cerşeşte sau familia acestuia. • Cerşetoria reprezintă una dintre cele mai grave forme de exploatare prin muncă a copilului, indiferent de motivaţiile părinţilor sau adulţilor cărora le sînt încredinţaţi copiii. Cerşetoria nu reprezintă un comportament antisocial, ci mai degrabă un rezultat al excluderii sociale prin acces limitat la servicii sociale sau educaţionale pentru copilul care cerşeşte sau familia acestuia.

18. Strada înseamnă pentru copii stăzii,,drog, libertate, bani şi distracţie “, iar simbolul vieţii îl constituie casa, căminul, spaţiul în care s-ar simţi în siguranţă. Visul căminului este prezent acut la aceşti copii, casa reprezentând tot ce este normal - ,,o viaţă ca a oricărui om normal”.În mediul urban zonele preferate de copiii străzii sunt cele centrale. În peste 50% din cazuri aceştia practică cerşetoria, evită zonele periferice, folosesc adăposturi de noapte în zonelecentrale. Se remarcă un balans între alegerea zonelorcentrale şi periferice în funcţie de anotimp,de modul deasociere în grupuri.

19. O mare parte din copiii străzii au adoptat un comportament predelicvent şi delicvent, datorat situaţiilor limită cu care se confruntă. Agresivitatea şi violenţa sunt manifestate pentru a obţine hrană sau adăpost, uneori putere asupra grupului. Principala sursă de existenţă este cerşetoria. Copiii străzii sunt folosiţi pe piaţa neagră a forţei de muncă iar ei, pentru a supraveţui, practică munci grele, periculoase, inadecvate vârstei şi plătite necorespunzător.

20. INTERVENŢIA ÎN CAZURILE ,,COPIILOR STRĂZII” Asistenţa socială stradală s-a format ca o soluţie de intervenţie, având ca principiu cunoaşterea profundă a problemei ,,copiilor străzii”.Profesionistul social trebuie să îndeplinească următoarele funcţii: Observarea şi stabilirea legăturii cu clientul- această etpă a intervenţiei exprimă acţiuni centrate pe stabilirea primului contact, cunoaşterea iniţială a regulilor, a stilului de viaţă caracteristic străzii etc.Stabilirea de relaţii a încrederii reciproce- aceasta exprimă raporturile dintre asistentul stradal şi client, la atitudinile reciproce dintre ei, schimburile de dialog, accepare şi respect unul faţă de celălalt etc.REINTEGAREA SOCIALĂ A CLIENTULUI Asistentul stradal trebuie să înglobeze un întreg ansamblu de acţiuni, care să susţină copilul străzii în reintegrarea sa în societate. Primul act este de a-i schimba modul de viaţă. Aceste actiuni presupun ajutorarea copilului pentru a obţine documentele personale, convingerea sa de a merge într-un internat sau pentru a se întoarceîn familie; sunt acţiuni şi la nivelul mediului social, pentru a schimba reprezentările sociale despre copii străzii. Şansele copiilor de se integra în societate, depind de programele, proiectele şi strategiile de intervenţie, de calitatea intervenţie, şi nu în ultim rând de structura şi motivaţia clienţilor.

21. Serviciul social stradal pentru copiii străzii este un serviciu organizat în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, a adăpostului ori a centrului de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii, a cărui misiune este de a contacta şi identifica copiii aflaţi pe stradă, de a contribui la monitorizarea acestora şi de a asigura premisele necesare reintegrării lor în familie sau ale măsurilor de protecţie specială, precum şi ale serviciilor necesare.

22. Cerinţe pentru implementarea standardului 1 • 1.1.Serviciul social stradal organizează şi sprijină acţiuni de informare a comunităţii în ceea ce priveşte serviciile oferite, rolul său în comunitate şi modul său de funcţionare, precum şi despre alte servicii pentru copiii străzii şi familiile acestora. • 1.2. Acţiunile de informare se realizează în colaborare cu centrele de coordonare şi informare pentru copiii străzii. • 1.3. Serviciul social stradal contribuie la publicarea periodică a datelor relevante despre copiii străzii, a cărui responsabilitate revine centrelor de coordonare şi informare pentru copiii străzii şi/sau furnizorului de servicii corespunzător. • 1.4. Şeful serviciului social stradal se asigură că, în mediatizarea cazurilor, se respectă legislaţia în vigoare cu privire la protecţia copilului în relaţia cu mass-media şi prevederile standardelor minime obligatorii prezente, denumite în continuare SMO, cu privire la confidenţialitatea datelor despre clienţi. • 1.5. Serviciul social stradal colaborează cu instituţiile relevante de la nivelul comunităţii în vederea identificării locurilor frecventate de copiii străzii.

23. Şi aceşti copii au nevoie nu numai de ceva de mâncare, de îmbrăcăminte şi de un acoperiş ci şi de înţelegere, de afecţiune, de dăruire.