Cea mai votata poezie

1. LOC .I . MARIA CIUMBERICĂ LOC.II. ELENA GLODEAN LOC.III.TEODORA POPESCU LOC.III. OVIDIU OANA PÂRÂU CONCURS POEZIE Cea mai votata poezie ALTER-EGO , ESENTE

2. CUPRINS CUPRINS OVIDIU ANDRADA GEORGE FLORENTINA PROZĂ SCURTĂ VIOREL GEORGEt ANDREEA JAD RODICA OANA VIOREL MARIA ION DOINA LAVINIA VIOREL POEZII CONCURS

3. CUPRINS GABRIELA ELENA PROZĂ SCURTĂ DUMITRU VIORELA MIHAELA CARINA DAN DĂNUŢ POEZII CONCURS

4. CUPRINS GEORGETA DAN PROZĂ SCURTĂ MAIA MIHAI LORIN CORINA PETRU CARMEN POEZII CONCURS

5. CUPRINS DORU VALENTINA PROZĂ SCURTĂ LIELU VASILICA STEJĂREL BORIS ICA MARIANA POEZII CONCURS

6. CUPRINS MIRCEA GABRIELLA PROZĂ SCURTĂ ANDREI IOANA DANA SUELLEN VERONA DORA POEZII CONCURS

7. CUPRINS IOAN GABI PROZĂ SCURTĂ MARCEL ELENA MIOARA ANA MARIA LILIANA POEZII CONCURS

8. CUPRINS BOMBONICA MONICA_IOANA PROZĂ SCURTĂ SUZANA TEODORA IRINA FLORIN GINA JENY POEZII CONCURS

9. CUPRINS DANIEL PUIU PROZĂ SCURTĂ SANDA TEODORA POEZII CONCURS

10. În parc, Răpciune În parc, lângă o bancă rebegită, sub prima brumă dată de Răpciune, un biet tufiş înalţă rugăciune să-nmoaie vremea asta brusc răcită. Un tei întinde ramuri disperate spre frunzele în ocru ponosite, cercând să nu le ştie răvăşite de vânt şi-n zarea largă aruncate. Doar un castan fălos cronometrează venirea toamnei, picurând în iarbă, bile cu ţepi şi îşi şopteşte-n barbă: ”E tot pustiu, şi e deja amiază!” Anemic, peste toate risipeşte un soare raze, parcă ruşinate că şi-au pierdut căldura, ca sedate de frigul ce treptat se înteţeşte. În aer sună triste alăute, cri-cri-uri scârţâite la-ntâmplare, vreo câţiva greieri, cântă fiecare, prohodul lui şi-al frunzelor căzute *** autor: ovidiu oana - pârâu

11. Drumuri de toamnă Sus, pe dealuri,grâul explodează-n verde,pădurea îmbătrâneşteîn aşteptarea iernii;alături, râulvălureşte şi se pierde,pământul se sufocăsub cojocul vremii.Pustie e câmpia,duioasă, părăsită,şi e duminicăşi nici ţipenie de om;pe drumuri şerpuite,iarba e topită,vrăbii speriateţîşnesc în stol din pom. Iepuri, căprioarece săltau stelate,de din ani,rămasa-au amintire;un soare depărtatse târâie pe coate,toamna e pe ducă,se pierde în neştire. AUTOR:GEORGE PENA

12. Se sfâșie de coajă Se sfâșie de coajă copaci. SinucigașiiTresar în somn cu teama că n-ar putea muri,În cârciumi rău famate se-mbată iar borfașiiȘi niciun cal, să-l capeți, nu l-ai mai potcovi.Se sfâșie de coajă și pâinea de-i necoaptă,Din gustul ei de rânced iluzii se hrănesc.Doi vulturi se înfruptă și mestecă în șoaptăDin trupurile noastre, ciuperci de humă cresc.Se sfâșie de coajă și buba. Iar trec anii...Pe rănile din suflet doi bani măcar nu dau.Bătând noroiu-n uliți se duc la spovedaniiCei ce în toamna vieții speranțe nu mai au.Copaci în miez de toamnă se sfâșie de coajă,Urlând ca lupii tineri ce încă n-au iubit.Mă mângâie pe frunte o mână ca o vrajă...E mâna ta iubito sau toamna a venit? AUTOR: VIOREL PLOEŞTEANU

13. Nearătându-te, te-nchizi în lumea ta, Unde-i tăcere-n jur, dar nu şi în inima ta În al tău suflet văd cum curge râul lin Aud cum cântă acum şi nu este de oprit Şi totul vine din sufletul tău curat Eşti aşa pură! Doar eşti o Inimă de toamnă Singură, ce-aşteaptă stropi de fericire. Din tine, flux de geniu s-a revărsat Tu mă asculţi, îmi cânţi şi mă îndrumi Spre Nemurire, spre străzi de lumină, Lumina ochilor tăi neînţeleasă Eu ţi-o voi declara în „strada noastră” Şi de vei zbura îndepărtată,Inimă de toamnă, Eu te voi aştepta aici, la geam Şi voi cânta balada râului ce-n tine curge Şi-ncet, profund, se va revărsa în mine. Arată-te, chiar de e toamnă Arată-te, chiar de e iarnă Şi-n primăvară să zburăm Spre Vara ţinutului tău Iar „călătorul”, tabloul ni-l va numi „Doi fluturi în străzi de lumină” AUTOR:ANDREEA PĂTRAŞCU Toamna

14. numai ea,sfioasa toamnă,până-n zoriharnică ţese,văluri lungipentru mireseşi arunc-aşa`ntr-o doarăaromă descorţişoară.Se stârneşte-apoio boare,ce încet mă urmareşte,mă-nfioară,mă măsoară,şi cu mâini de vânt îmi trecepeste fruntea-migânditoare,neguri dulci,fremătătoare,să mă-ncânteşi descânte,dorurilesă-mi alinte! TOAMNA Flori adunăîn cununăşi le-mparteşi străbate,ceasul celfără de moarte.Doar nebunulde Zefir,printre pletelungi, de fete,se mai joacăîntr-o doarăchiar acum,în prag de seară!Risipeştepe-ndelete,frunze moide-aramă veche,pe sub paşiuşori de damă,

15. Mustul, gâlgâieîn vedre,la proţape-acum pastrama,colaceii în cuptoare,îşi mai arămesc culoarea.E-un miracol de aromeşi culoridin curcubee,să mai spui cumvacă toamna,nu e zâna melopee! AUTOR: RODICA CERNEA

16. De toamnă Se joacă toamna cu- n penson Când râde şi dansează, Şi-adună tot la unison Aşa precum visează. De dragul toamnei arămii.A luat pădurea foc Cu frunzele duse - n pusti. Şi- a dus verdele- n locCând ceaţa se ridică Şi dezvelită s- arată Pădurea, se despică Şi cerul făr- de pată Se rătăcesc în taină Cărări cândva ştiute. Covor de frunze, haină, De doruri străbătute. Ca la altarul vieţii Mă- nchin a câta oară Tributa tinereţii, Din toamnă- n primăvară. De vreme, ştiu, nu- ţi păsa De- aceea te- aş ruga: Tu toamnă mea frumoasă, Mai stai, nu alerga ! " AUTOR: MARIA GRINEA

17. ROMANŢĂ DE TOAMNĂ E timpul de plâns pe budane, La fetida lumină a unui biet felinar, Ca pe sânul amantelor sterpe Îngenuncheate lângă altar. Să renunţăm bărbaţi la virilitate – Vinul ne-ajunge pe-o mie de ani! – Femeile noastre n-au decât să-i învie, Din legende, pe vechii spartani! În prag, cu suita lui de bacante, Dionysos de-apare, de plăceri vlăguit, Va vedea vestale virgine şi triste, Ca un dar ce s-a vrut dăruit… Nici vinul, nici zâmbetul celest de vestală, Nici bacante lascive, mimând veselia, Nu sunt, nu vor fi monede de schimb Să-mi răscumpere melancolia. AUTOR: ION LAZĂR DA COZA

18. ZILE NEHOTĂRÂTE  Din ceaşcă aburi dănţuiesc În sunete neauzite Şi în ferestre aburite Palide raze se lovesc Pe drumuri Care scârţâie greoi Sub apăsare de recolte Pe-o creangă se ascut revolte Culorile-n penel sunt mai posomorâte Şi Muntele e mai stingher Zilele încă nehotărâte Mai stau În al toamnei ungher AUTOR: VIOREL MUNTEANU

19. TOAMNA frumos prin viata mea trecu a nu stiu cate-a toamna am admirat-o si-mi placu asemuind-o cu o doamna. imbracata in rochie colorata intr-un amestec de ruginii culori ramase pentru mine neuitata si sper s-o mai admir de multe ori. dar intr-o dimineata cand prin fereastra s-o admir am vrut prin geamul plin de ghiata vazui ce toamna a trecut. ca si-n tabloul din perete zapada peste tot cazuse copacii peste albul ei erau doar pete caci acea doanma ce-mi era se duse. parca-ncepu o alta viata si iarna cu o alt doamna semana imbracata-n alb in rochie de ghiata parea a fi a anului mireasa. AUTOR:GABRIELA MATARANGAA

20. Chipul toamnei Pe firul timpului coboară            şi cea de-a treia fetişoară             cu-alai florar, plină cu  roade          şi cânt în ode şi balade.                 Cu plete-n vânturi răsfirate,           prin gândurile-ntunecate               aduce ploaia să le spele                de pete negre şi belele.                  Cu frunze-n haine gălbenite         se văd câmpii acoperite,               iar sufletele-mbătrânite                în toamnă suflă ruginite.               Doar luna vine şi-mbunează         inimile ce mai vibrează,              iar soarele în zi zâmbeşte            şi chipul toamnei înfloreşte.         AUTOR:Elena Păduraru

21. „DESFRUNZEŞTE-TE!” mesajul conspiraţiei (poem alb) Am uitat definiţia sufismului ştiu precis că nu are legătura Al-Qaeda Criza a pătruns în frunza realităţii arbitrare subtilizînd-i clorofila Schimbările au culoarea sticlei , timpul priveşte dîra galbenă a semiluneiCine vrea să guste tăria luminii meargă-n cimitir şi pricepe viaţa Universul cumva fără margini fără centru alunecat din logosul începutului Adam sînt numai eu şi nimeni altul , formulă dintr-un plan molecular Punctele clipei: fără limite se iubesc în lanţ cu moleculele-n extaz Eu comunic direct cu minte-mi fără clonare de S.M.S-uri , repet însă versul Arghezian“să vrei pînă la o mie să poţi pînă la şase “, seara am văzut : Un film bizar : actor negru cu trăsături japoneze , era un mason discret Am băut un rom cu gheaţă gîndul era iarna ce vine fabrica de alb AUTOR: SIN DUMITRU

22. Toamnă timpurie Ninge pe sufletul meu cu frunze uscate, în mii de culori, mlădiţele lor răzvrătite împietresc, obosite, pe genele timpului meu şi ard amintiri ce-mi cîntăresc vieţile trecute şi pustiite prin veacuri adunate acum în prima ninsoare de frunze, frunze arse de soare, orbite de lună! Şi mii de frunze dansează acum la primul şi ultimul lor bal... în rochii stacojii ce vor albi curând... dar ninge duios pe sufletul toamnei ce-aşteaptă cuminte un ghiocel de la lume! AUTOR:VIORELA CODREANU TIRON

23. Gând tomnatic Gândul strecurat  la tine-n palmă Adună-n el o simplă toamnă. De vrei să-i simţi aroma toată Primeşte-l acum, nu altădată. Cuminte stă , aşteaptă-n tăcere, Adunat în el, e a curcubeului durere, Ce-n mii  de fisuri  s-a crăpat. Curg râuri de culori , el zace fărâmat. Pomii-l sărut cu alor  frunze Şi roşii se prefac frunzele-buze. În jur totul pare o rană, Primeşte-mi gândul....este toamnă. AUTOR: Suciu Mihaela

24. rondelul toamnei m-ai sedus şi pe mine, ingrato, ca pe-atâţia şi atâţia boemi ce apatici privesc depărtarea de pariul pierdut conştienţi… m-ai legat cu descântec de frunze şi reflexe de ploi mocăneşti; m-ai sedus şi pe mine, ingrato, ca pe-atâţia şi atâţia boemi…şi-am rămas pribegind printre doruri beat de vin demisec şi poveşti…îmi uit paşii pe şosele pierdute şi te caut cu hermes alături…m-ai sedus şi pe mine, ingrato!... AUTOR: CARINA IENASEL

25. Mesaj de toamnăVine toamna, vine tiptil.O simt, bătrână, târâindu-şi papucii cafenii pe nisipul aleilor.Seara mai ales,Când liniştea îmi limpezeşte ochii, gândurile,Şi nu mai pot fi derutat de gesturile deochiate ale verii.Câteva berze îşi antrenează puii pentru lungul zbor.Departe, tot plină de tine,Inima mea îşi reglează ritmul după alte criterii.Îmi îndeamnă paşii să urc pe Curmătură în vie,Să-ţi împletesc o cunună din viţe încărcate de struguri.ştii tu, ca în toamna aceeaCând am venit la tine cu o coşarcă plină, să te cer.O s-o atârn în locul ceasului de pe perete,S-o vezi deseară.O s te chem la o convorbire pe Internet Messenger AUTOR: DAN DAVID

26. Scrisoare : Ultimul om,printre ultimele rânduri Tot ce iarna a născut în noi Cu primele promisiuni de soare A fost scăldat în vânt şi ploi An sterp între hotare. A urnat seceriş,de atunci rodul nu răsare Hârciogii ies în cale totmai des Păsările împart leşuri,oase fără carne Iar mieunatul e strident. Toxicitatea apelor creşte, Burţile peştilor se văd tot mai des Debitul scade,acum,în toamnă Cu toţii ne mutăm din şes. Astrul răsare mai cald ca ieri, Frigul nopţii doare Secate sunt carierele negre Petrol mai gasim doar în petele din mare. Pădurea s-a rărit,pădurarii nu mai au ce vinde, Puieţii nu mai cresc, Grânele sunt scumpe,caii tot mai rari Mergem desculţi prin piatră Vânati de leii cei mari. Am fost atâţia dar zilele ne-au rărit Împotmoliţi au rămas mulţi Cu vederi orbite şi familii părăsite Au rămas muţi. Tot ce ne-a rămas e să ne scriem scrisoarea Atâţia ani am uitat să scriem Să iubim pământul,apa şi zarea Iar sufletul să ni-l preţuim. AUTOR: DĂNUŢ ROTARU

27. TOAMNA Toamna ne-aduce alune, Fructe multe, fructe bune Şi caise pentru dulceaţă, Culese de dimineaţă - Ce e toamna? Vreau a ştii. - E-anotimp de bucurii! Pe oriunde eu privesc, Frunze văd că-ngălbenesc.Ce sunteţi dragă, mirate? Sunt frunze-n gălbui pătate. Ruginii şi călătoare, Ce aştern în drum covoare. Mere roşii şi afine De ele-s pieţele pline. Şi, cum ştiţi şi în panere Avem prune, struguri, pere. Toamna-i rece... Azi iar plouă, Pomii parcă-au bob de rouă. Ca în fiecare an, iară Punem de toate-n cămară. Pe iarbă, fructe şi flori, Bruma se aşează-n zori. Chiar dacă-i frig, nu contează Se-ncălzeşte la amiază. AUTOR: GETA NEDELCU

28. TOAMNA Toamna, tu esti un anotimp sublim In care mi-am pus multe sperante Am multe vise , unele-s desarte Esti ruginie doamna insa te iubim. Copacii –s dezgoliti de frunze Prin parcuri in picioare le strivesc Din ochi imi cad lacrimi pe buze Din lacrima si frunze un templu construiesc. Un templu dedicat toamnei iubirii Prin care adesea cu sfiala am trecut Frumoasa esti in pragul amintirii Visez sa nu pleci fara al meu sarut. Toamna esti plina de culoare Galben , ruginiu si violet Pentru toti tu esti o binecuvantare In acest veac rigid si desuet. AUTOR: DAN SPRINCENATU

29. Este toamnă… "Stările sufleteşti, care par a nu avea nici un motiv, au motivele cele mai adânci ."Lucian Blagaadulmecând zgomoteledin tâmpla convalescentăpustiul bântuie strigătuldistorsionat-------------------------insomniităcutestrivesc gândulcu gust de toamnăînsingurată… AUTOR: Maia Rizescu

30. TOAMNĂ PE STRADA SALCÂMILOR Sate-al meu cu oameni de ispravă În tine mare cinste află scumpă Ţara. Când plec din tine, fără de zăbavă Revin în vraja-ţi care-mi ia povara. Aici, poverile de gând apăsătoare, Pe lângă casa aninată-n coastă, Le sper, le simt că-s mai uşoare, Când ele se împărtăşesc la vatra noastră. Mama cu Tata, în pragul toamnei Se uit cum s-adaugă Pământului Bănuţii salcâmului, tributul Doamnei Naturei măreţe şi pradă a vântului. Timp – suflu cosmic ce pâlpâi licărul, La rădăcini tu nu poţi sufla, acolo Unde trează este sămânţa, pururi Doctorul Din care viaţa lujeri continuu va afla. AUTOR: MIHAI TÂRNĂVEANU

31. UN PIC DE TOAMNA A mai rămas un pic de toamnăÎn ochii tăi frumoasă doamnă,Cu lacrimi prefăcute în brânduşePe chipul tău în râuri jucăuşe.Cu braţele umplute de ciorchineTe-ai aşezat alăturea de mine,M-ai sărutat cu buzele de mustSă pot aroma pielii să ţi-o gust.M-ai mângâiat cu plete ruginiteCu adieri de frunze rătăcite,M-ai păcălit cu tăvăliri prin fânSă nu mai hoinăresc,şi să rămân.A mai rămas un pic de doamnăÎn bluza ta frumoasa toamnă,Cu sânii mere coapte de fecioarăPe care i-am muşcat a mia oară! AUTOR: LEU LORIN

32. Ochii tai...în ochii mei...De m-ai vedeaMâinile tale pe chipul meu...De l-ai putea atingeIubirea ta în chemarea mea...De m-ai putea iubi. PERFECTIUNE Roua ce cade pe albul ochilor meiLumina din floarea craiesii nopțiiOglinda din nămeții de zăpadaNisipul din adâncul mariiDin maluri neștiute....Dimineața cu parfum de eter...Vise de noapte ..în culori de nicăieriAdevăruri târzii..ascunse-n pietreVoci de copil...aici..oriunde-n jurul meu...Sunetul muzicii in corzile de chitaraVocea iubirii ..în gurile flămândeSoare din strafunduri albastreAripi ce innoata în nemernicia sortii...Durere atinsa de atingeridin caldul îmbrățișăriiDurere neștiuta,durere nespusasuava melodie în cuvinte nicicând scrise AUTOR: CORINA ANDREI

33. AMĂGIRI Privesc pe geam afară, Cum norii-şi cerne stropii, Iar gândurile-mi zboară, De tine să m-apropii. Tristeţea ce m-apasă, Îmi tulbură privirea. Te văd prin pâcla deasă, Chiar dacă-i amăgirea. Imaginea-mi dispare, Din faţa pentr-o clipă Şi se destramă-n zare. De ce îmi este frică?| În mintea mea bolnavă, Gândesc cu disperare, Că dragostea nu-i sclavă, La frică nu-i scăpare. Şi-aştept să vină timpul, Când paşii mei se-ndrumă, Spre jocul nostru simplu, De patimă nebună. Atunci uitarea n-are, Speranţă de-mplinire, Şi-a ei străfulgerare, Se pierde-n amintire. AUTOR: PETRU PETROVICI

34. Toamnă îndrăgostită Ca o femeie-ndrăgostită, Toamna arde-n văpăi pe dealuri, Din voal de nori o lacrimă ivită Ascunde-n ea pierdute idealuri. Ca o femeie-ndrăgostită, Toamna s-a-nveşmântat în crizanteme, Vântul îşi face şoapta auzită Şi-i picură în suflet dulci poeme. Ca o femeie-ndrăgostită Se-avânt-atunci în nebunescu-i dans, Iubind, cu pasiune fiind iubită, Un vis, pe aripi de lumină în balans. AUTOR: CARMEN ANTOANETA MĂRCEAN

35. Legea numărul 11 Ploua şi era toamnă în cetate Plecarea Ta îmbătrânea firesc La porţile în care timpul bate Verificând de scriu sau de trăiesc Era o clipă care nu mai tace Nu se luau măsuri spre-a o bloca Nu existau războaie pentru pace Dar exista – firesc – plecarea Ta Tu te opriseşi din acea plecare  În craterul unei veniri târzii Şi Te sculpta un semn de întrebare  Din ochii morţi, din ochii încă vii Nici azi nu tace clipa, vinovata  De-atunci atâtor drumuri m-am donat  Şi uite, mânuiesc febril lopata  Trasându-mi propriul tribunal în stat  Pe buza gropii condamnat la moarte  Altui poet plecarea Ta să-i las  Să mor ucis de ultima mea carte  Cu care Te-am rugat. şi n-ai rămas AUTOR:ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ

36. Caut ceva mărunţiş agonisit cu grijă, În zilele senine – când visele germinau! Se uită la mine mirată, cu ochi aprinşi, Arzând în ei beţie de arome târzii Şi de culori vrăjite… Legănându-se… înaltă şi galbenă, Pasul obosit în peregrinări Spre mine-şi îndreaptă. Zâmbind, mă sărută pe creştet, Răvăşită de gânduri ruginii Şi-mi şopteşte cu glas cenuşiu: _ „Nu mai recunoscut?!” Sunt toamna vieţii tale… Mereu m-ai purtat în suflet, Ca pe o muzică tristă – izvorâtă din amurg – Am tresărit… Şi aripile inimii – s-au frânt… Şi flacăra ce arde încă în mine plânge! Întâlnire neaşteptată Am întâlnit-o la colţ de stradă… Stătea rezemată de trunchiul unui copac visător. Privea frunzele ruginii – aripi de fluturi – Cu zborul lin, spulberate de vântul nostalgic. În soarele palid, părea atât de… Zdrenţuită şi de ruginită! A întins o mână spre albastru cerului, Vrând parcă să prindă – o rază de soare – În pumnul de frunze şi iarbă, Ce mai păstra ca o taină visul verde! Un gând… ca o umbră cenuşie, Îmi şoptea înduioşat că cerşeşte! M-am apropiat… călcând sfios, Frunzele – fluturi agonizând – Să nu le trezesc somnul adânc, Şi clipa de ierţie… ceasul pustiu…

37. Din mâna tremurând, Mărunţişul agonisit în primăveri de vis Sună trist pe caldarâm Împrăştiind Albe nelinişti… de argint, de argint! AUTOR: VALENTINA BISOG

38. Doar tu iubito încălzeşti cu ochiiarzi întristarea cu o stare de bine,cum izvoarele o dau însetaţilordupă un drum prin pustiu.Tu-mi torci caierul vieţii până ce noaptea trupului se pierdeşi limpezită după furtunăîţi stingi lacrimile într-o oglindă.impasibilă la durere. Toamna  Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu) Solitari plopii pe drumurine învelesc în perdele de ceaţăvin ploile toamnei, vânturile stepeisă ne fluiere-n oase durerea.Pătrunde apa-n inima pietreiîngălbeneşte sub tălpi ramultrupul tău o clepsidră de frunzescaldă-n soare copacii cu sânge.Toamna în gabriolete de aramăîşi taie venele în văzul păsărilorcare se sperie şi zboară spre sud.Oamenii privesc, înalţă braţele,sărăcindu-se de tinereţe,cerul ridică o placă mobilăsă treacă îngerii serii spre apus.Pe frunţile noastre e un semnpe care nu-l putem descifrabat ceasurile timpului ruginiteşi nu ştim când se vor opri. Autor:Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu)

39. Poem pentru doamna Toamnă Eu ştiu că toamna vrea să mă invite La balul simfoniilor de frunze, Să-i încrustez pe file-ngălbenite Un poem scurt şi un desen pe pânze! Mi-a şoptit vântul ştrengar vestea la ureche Pe note de Vivaldi. A insistat ş’- un nor Să mi-o picure discret, fără de pereche; Dar, vai! Amândoi aveau nişte voci de tenor! Preaplinul culorilor toamnei mă îmbie, Bucuroasă, nu aş vrea să o refuz. Mi-a făcut cu ochiul şi-o pasăre zglobie, Să-i pictez trilul pe-un şevalet confuz. Eu mă supun, nu sunt un artist cu fiţe, Dar nu sunt talentată nicidecum la pictat! Mai bine croşetez un poem în iţe, Cu rime-ncrucişate pe care l-am gătat! AUTOR: VASILICA ILIE

40. TOAMNA mai toamnă iar la mine in geamşi frunza-şi tremură iar creangaazi mi te am, azi nu te amtu iarăşi te îmbraci în tanga,şi toamna asta cam târzieîşi uită frunzele pe rameu nu o ştiu, dar ea mă ştieşi toamna îmi bate iar în geam,eu îi deschid uşa să intreea însă-i tot la al meu geamşi-atunci îi las între cuvinteo brumă rece, ca balsam. AUTOR: Stejărel Ionescu

41. Când tata s-a hotărât să moară  Cu nori cerneşte zarea amurgu-nvineţit, Abraş se zbate vântul, cu scâncet de vioară... Sătul de-atâta muncă şi vag cam plictisit -  Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară. Se-nvârte prin ogradă, firav şi gârbovit, Încet  frecându-şi barba ţepoasă şi căruntă... În ochi îi joacă-un licăr stingher, dar mucalit - De-ai crede, bunăoară, că s-a gătit de nuntă. La gard, încearcă parii, cu-n gest de alintare : „Ca toate din ogradă, s-au şubrezit un pic...” Şi apoi rosteşte alb, cu ascunsă disperare: „De acuma, însă, mie – nu-mi trebuie nimic...” Sub norii de cenuşă, stă tata-nţepenit Şi tot amarul toamnei pe umeri îi adastă Şi-n minte-mi vine gândul, că-n lume s-a ivit, Ca-atâtea generaţii, într-o zodie nefastă. Sub bolta împietrită stă tata, fără glas... Cu albastrul din privire ţintind, parcă, în gol ... La margini de mileniu, e-un semn de bun-rămas - Cu el se stinge-o lume – sub veac nepăsător. S-a-ntunecat... văzduhul, de ploaie-i pregătit... O stranie durere m-a împietrit în seară; Sătul de veacu-acesta ursuz şi nesimţit – Aşa, deodată, tata, s-a hotărât să moară... AUTOR: BORIS IOACHIM

42. GÂNDURI DE TOAMNĂ Mă voi intoarce-n toamna Din care brusc,tu m-ai trezit Voi redeveni iar doamna Rece,cu păr înzăpezit. Rătăci-mi-voi pașii lini Pe-alei de frunze moarte, Iar păduricea cu arini Va fi ca tine,prea departe. Nu voi mai lăsa nici gândul Să fugă-n primăvară Număra-voi ani de-a rândul Doar toamnele de-afară. Voi îngropa sub frunze moi Orice surâs scăpat fugar Lumina ochilor mei goi De-acum,luci-va în zadar. Și triști vor fi copacii mei Din păduricea cu arini Ca sufletu-mi fără temei Când ne-am găsit ca doi străini.                         Ica Matei Din toamnă-n altă toamnă Încet, viața mea va trece Poate târziu voi spune:doamnă, E datul omului să plece! Și altă toamnă va așterne Covor de dragoste târzie Își vor jura iubiri eterne Alți doi,cuprinși de reverie... AUTOR: ICA MATEI

43. E toamnă iar... A venit uşor colorând pădurea  În galben, ruginiu  şi violet,  Livada,  îşi scutură  iubirea  În coşuri,  care se  umplu  discret.  A înflorit cu  crizantemezarea                                                          Parfumând clipele cu reci fiori,  Soarele ce mângâie depărtarea  Priveşte cu tristeţe  la  cocori.  E toamnă iar şi câmpul e pustiu  Pădurea-şi scutură-n poeme,  Dureri de frunze căzute târziu,   Nici de oftat nu mai este vreme.  E toamnă şi-n sufletul meu  Şi ruginii sunt gândurile toate,  Suflă vântul rece şi-i greu  Când  zăresc zăpezile departe. AUTOR: MARIANA CIUREZU

44. Noiembrie Demult n-am mai fost în noiembrie! Un noiembrie cald cu ploi puţine. Au tercut mii de ani de atunci Şi s-a căscat o genune. Îmi amintesc cum se bea în noimbrie. Se bea până se zbârceşte faţa. Mai rămăseseră câteva stoluri de grauri Şi era atât de târziu încât noaptea Se culca la căderea brumei, De parcă nici nu era zi. Cerul era aproape plin de fum şi de stele Şi curat ca bolta ochiului de copil. Acum îmi amintesc cît de intim este noiembrie! M-aş înveli în el ca-ntr-un pled să aştept, Însă pun în foc lemne de cer Şi plec la plimbare prin el. AUTOR: MIRCEA NINCU

45. Te-au adus aproape de mine... Am alergat ca doi adolescenţi, Printre copacii îmbătrâniţi de toamnă. Ne sărutam şi priveam cerul care Ne lumina viaţa . Foşnetul frunzelor în bătaia vântului Ne anunţă că încă o frunză s-a desprins De pe braţele copacilor dansând ameţitor . Încet,încet , în jurul nostru, totul vibra sub pătrunzătoarea noastră iubire, O ultimă frunză ,un ultim dans al toamnei printre copacii fără haină. Dansăm plutind ca frunzele- n vânt, Dar nu , nu ultimul dans, Ci dansul dorinţei ,a unei rugăminţi, Dorinţa de iubire şi rugămintea De a aduce PRIMĂVARA iar. FRUNZA UNUI SFÂRŞIT DE TOAMNĂ Am mers ,desculţă, pe al toamnei covor, crezând , că am să te găsesc aşteptându-mă. Am visat ,cum visam ,uneori, la iubire, Am căutat printre frunze, Crezând că mi-ai lăsat un gând ,o şoaptă, Dar nu...nu am găsit decât o frunză , pe care cred că ai uitat-o sau Pe care ai lăsat-o s-o găsesc INTENŢIONAT. Am încercat s-o privesc, Doar atât. Nu îndrăzneam mai mult . Acea frunză s-a ridicat sub privirea mea şi mi s-a aşezat în palmă. Era aşa de frumoasă ! Era acea frunză roşie pe care scria TE IUBESC ! Am ţinut-o la piept să-i pot dărui căldura trupului meu, Şi, ca prin farmec sau poate puterea gândului meu AUTOR: GABRIELLA NIŢU

46. Târziu Bătrâne turme rătăcesc departe şi-n asfinţit prin mirişti dau ocol. Străine păsări sure în legănări deşarte îşi leapădă aripile în gol. Visări târzii doar greierii mai curmă, cetăţi de fum se risipesc prin ceaţă, pornesc pe vechi drumeaguri şi nimeni nu-i în urmă. Suflă prin suflet vântul şi îngheaţă. Când codru-n vuiet surd îşi plânge morţii, vecerniile iernii parcă-ascult. Se-apropie pustiul, solstiţiul negru-al sorţii şi solii toamnei au plecat de mult... * ...trec dune de-amintiri şi clipe curg şi doruri se destramă-n şir, sihastre, străine păsări sure alunecă-n amurg şi toamna surpă sufletele noastre... AUTOR: ANDREI PATRAŞ

47. Ultima toamnă, ultimul strigăt În toamna ultimă, cernută de clepsidrăTe-ai hotărât să taci pe veşnicieŞi marea cu venin de hidrăNe-o laşi ca moştenire-n poezie. Pentru iubire nu cer circumstanţe,De vină este versul tău, divinIar sufltu-ţi purtat printre instanţeM-a cucerit demult, definitiv. Atât de dureroase sunt azi, toateŞi-atât de calm speram c-o să traiesc!!Dar ai venit ca o fatalitate:Îmbatrânesc şi totuşi te iubesc! Mă simt azi în pericol fără tineCăci siguranţa zilei mi s-a ştersŞi ţara mi-a căzut între ruineRidic-o tu, poete, într-un vers! Trudite cărţi, poate sunt kilogrameDin raft mă privesc mustrător.Ele sunt hărţi pline de taineŞi orizont îmi sunt şi viitor. AUTOR: IOANA VOICILĂ DOBRE

48. Sfârşit de toamnă la ţară Iarna răzbate deja Prin putredul frunzei, Răcoarea tăioasă a grădinii, Pustie în zorile mute, Alungă din cămări căldura Aromată de fructe. . . Stoluri plecate din munte, Bruma albind arama din vie, Toamna, cum pleacă ce tare se simte . . . Strugurii reci uscaţi sub streaşina udă Pocnet de vreascuri adunate pe jar, Toamna, cum pleacă ce încet se aude. . . . AUTOR: DANA BUZOIANU

49. NINSOARE IN TOAMNA VIETII Am nins cu frunze peste virsta mea si ma doare trunchiul iar radacina-mi plinge. Si pling… Si cind ning cu nori grei de plumb ma doare cerul si luna ma-ncalzeste fara soare, fara stele… Mi-e dor de radacina, de soare de zapada. In rarunchii pamintului ning… Si ploua… Si e soare… …Mi-e somn… AUTOR: ELENA ION

50. FOŞNET DE TOAMNĂ… Lumină-mi trimiţi, ca de-o viaţă… şi fiece vorbă-i Cuvânt ! Eu, aştept… “acea” dimineaţă Şi, încă mai pot ca să cant ! E-un vaier de dor, ce-ţi aduce, Spre Oltul năvalnic şi trist, Un semn... că mai stau la răscruce, Un semn… că încă exist....! Iar dacă-n talăngi, ca-n Preludiu, Mai cântă cea doin-un cioban, E semn că bătrânul Danubiu Ne spune... că-i dus înc-un an Cu-ntreg auriul din frunze Al viei răsfrânte pe deal, Ce ţin între ele ascunse Vestea că-mi vii pe-un alb cal...! Asemeni cu-ntreaga natură, Ca-n toamnă-i şi sufletu-mi, greu, Primind, ca pe-o dulce tortură, Blând foşnet ! Sau… e glasul tău ? VeronaCORVIN