470 likes | 1.15k Views
Muzica : Vangelis – “ Cosmos”. Sistemul solar. Nemărginit în spaţiu şi nesfârşit în timp este Universul , ultima frontieră!. Din lumea noastr ă mic ă , privim oceanul cosmic de mii de ani!.
E N D
Muzica : Vangelis – “ Cosmos” Sistemul solar
Nemărginit în spaţiu şi nesfârşit în timp este Universul, ultima frontieră! Din lumea noastră mică, privim oceanul cosmic de mii de ani!
Toate galaxiile, împreunã cu spaţiul cuprins între ele, alcătuiesc Universul. Acesta este imposibil de măsurat şi se spune că este infinit. Vârsta sa este cuprinsă între 15 şi 17 miliarde de ani.
Universul a luat naştere în urma exploziei ,,oului cosmic”. Explozia a fost numită de către astronomul George Gamow (1904-1968) ,,big bang” adică marea explozie. Ulterior, materia rezultatã din explozie s-a concentrat în stele, planete, sateliţi, comete, meteoriţi şi praf interstelar.
Lumea stelelor închisă în uriaşa formă de galaxie conţine miliarde de sori, fiecare cu familia sa, mai mult sau mai puţin numeroasă. Galaxia noastră, Calea Lactee, e numai una din milioanele de galaxii ale Universului zărite de uriaşele telescoape ale omenirii.
Calea Lactee este o galaxie în spirală ce conţine în jur de 100 miliarde de stele. S-a format dintr-un uriaş nor de gaz şi praf acum 10 miliarde de ani.
Dacă ai călători cu viteza luminii ( 300 000 de km / s ) de la un capăt la altul al galaxiei Calea Lactee, ţi-ar trebui 100000 ani ca să termini călătoria. În centru există un nucleu dens şi sferic de stele care poate conţine o gaură neagră. Nucleul este înconjurat de un disc ce conţine braţe sub formă de spirale ce sunt formate din stele tinere, iar nucleul şi marginea discului, din stele mai bătrâne.
Una din cele 100 de miliarde de stele din galaxia noastra, Calea Lactee, este şi Soarele care, împreună cu planetele din jurul său, formează Sistemul solar.
Sistemul solar se întinde pe o suprafaţăîn formă de disc cu raza de 6 miliarde km. Cu toate că el pare foarte întins, la scara Universului acesta este cu adevărat minuscul. S-a născut acum 4,5 miliarde de ani, din materia cosmică. Între Pământ şi Soare este o distanţă de 150 milioane km.
Sistemul solar este format din corpuri cereşti a căror dimensiune variază de la mărimea unui grăunte de nisip până la sfere cu diametre de mai multe mii de km:Soarele,planetele, sateliţii naturali, sute de asteroizi, milioane de meteoriţi şi foarte multe comete.
Data de 24 august 2006 a reprezentat un punct de referinţă în istoria astronomiei moderne. Printr-o rezoluţie adoptată în acea zi, Uniunea Astronomică Internaţională (UAI) a modificat, practic, structura sistemului nostru solar, prin introducerea unei noi categorii de obiecte cereşti, numită planete pitice.
În urma acestei restructurări, sistemul nostru solar are, în acest moment, opt planete mari (Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun) şi cinci planete pitice (Ceres, Pluton, Haumea, MakeMake şi Eris).
Cele 4 planete mai apropiate de Soare - Mercur, Venus, Terra şi Marte - sunt numite planete terestre din cauza suprafeţei lor rocoase. Planetele dincolo de orbita lui Marte - Jupiter, Saturn, Uranusşi Neptun - sunt numite gigante gazoase. Planetele pitice sunt: Ceres(considerat şi asteroid),Pluton, Haumea, MakeMakeşi Eris (considerate şi plutoizi).
Soarelenostru ( Apollo în mitologia romană şi Heliosîn cea greacă) este o stea galbenă de mărime medie care s-a format acum 4,5 miliarde de ani împreuna cu tot sistemul nostru solar. • Se aflăîn centrul sistemului nostru solarşi are ca sateliţi toate planetele. Este de 330330 ori mai greu decât Pământul, de 109 ori mai mareîn diametru şi ne-ar trebui 1,3 milioane de planetePământ ca să-i umplem volumul.
Soareleeste format din gaze: 75% hidrogen si 25% heliu. • În centrul Soarelui, unde are loc fuziunea hidrogenului, temperatura este de 15000000 grade C şi acolo se produce toată energia degajată de Soare. • 99% din materia Sistemului solar este concentrată în Soare. • S-a născut din materia cosmică. La început era mult mai luminos şi mai fierbinte. • Pe măsură ce îmbătrâneşte, cantitatea de căldură emanată şi intensitatea luminii sale scade, deoarece materia din care este alcătuit se consumă prin ardere. • Este o stea de mărime mijlocie, aflata la 30000 de ani lumină de centrul galaxiei Calea Lactee.
Mercur este cea mai mică planetă a sistemului solar.În mitologia romană, Mercur era mesagerul sau solul zeilor (echivalentul lui Hermes la greci), zeul cel mai iute de picior. Dacă vom observa că planeta are cea mai rapidă mişcare de revoluţie (efectuează o rotaţie completă în jurul Soarelui în 88 de zile terestre), asocierea de nume cu zeul roman e lesne de intuit. Este prima planetă de lângă Soare. Atmosfera acestei planete este similară cu cea a Pământului. Este de 3 ori mai mică decât Terra, iar suprafaţa ei este plină de cratere şi câţiva munţi.
Al treilea corp ca strălucire de pe bolta cerească, dupăSoareşiLună, planeta Venusîşi merită din plin numele roman al zeiţei dragostei, frumuseţii şi fertilităţii. • Este, la propriu, cea mai fierbinte planetă a sistemului solar (462°C la suprafaţă) şi se învârte în jurul axei sale în sens retrograd, astfel că soarele-i răsare la vest şi-i apune la est! Are o atmosfera "tropicală" cu presiuni zdrobitoare, de peste 90 de ori mai mari decât pe Pământ şi ploi acide.
Venus mai este denumită şi Steaua Dimineţii deoarece, în afară de Soare şi Lună, este cea mai strălucitoare de pe cer. -Este o planetă "leneşă" deoarece îi sunt necesare 243 de zile să facă o rotaţie de 360 grade (a doua planetă de la Soare). - Atmosfera pe Venus este ucigătoareşi este în principal compusă din dioxid de carbon cu mici concentraţii de azot.
Pentru Pământ sau Planeta albastră, numele de Terra este cel mai des întâlnit. • Terra Mater sau Tellus Mater (Mama Pământ) era divinitatea romană ce personifica pământul. Luminii de la Soare îi ia 8 minute până atinge Pămăntul ( a treia planetă de la Soare). Casă pentru milioane de specii, inclusiv omenirea, Pământul este singura planetă din Sistemul solar unde există viaţă.
Suprafaţa Pământului este acoperită în proporţie de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid,"uscat". • Zona acoperită de apăeste împărţită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente. Între Pământ şi restul Universului există o permanentă interacţiune. Astfel, Luna este cauza mareelor.
Viaţa nu ar fi ajuns atât de departe dacăplaneta pe care se află nu ar apăra-o în modul cel mai eficace posibil. Nucleul solid al Pământului format din nichelşi fier, împreuna cu magma lichidă din jurul său, produce un câmp magnetic care reflectă particulele ucigătoare aflate în vântul cosmic trimis de Soare. De asemenea, stratul de ozon blochează radiaţiile letale ultraviolete care ar provoca arsuri solare, modificări genetice şi cancer. Fără el şi scutul format de câmpul magnetic nu am mai fi aici.
Pământul s-a ciocnit acum 4,5 miliarde de ani cu un corp ceresc de dimensiunile planetei Marte. • Impactul a fost atât de puternic încât resturi de material rezultate din ciocnire au fost aruncate în spaţiu, pe orbita Pământului, formând un satelit natural numit Luna. • Luna şi-a luat numele de la zeiţa romană Diana care mai era cunoscută şi sub numele de Luna. • Luna, ca obiect, era numită în mitologia greacă Selena. • Se depărtează de Pământ cu 3 cm pe an.
Pământul face o rotaţie completăîn jurul axei sale în 23 ore, 56 minute şi 4091 secunde (o zi siderală). Mişcarea Pământului în jurul axei proprii se numeşte mişcare de rotaţie. OrbiteazăSoarele la o distanţă de aproximativ 150 milioane km, şi face o rotaţie completăîn 365,2564 zile. Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui se numeşte mişcare de revoluţie. Atmosfera este formată din 78,08% azot, 20,95% oxigen, 0,93% argon, 0,038% dioxid de carbon, vapori de apă.
Când este vizibilă, Marte are o nuanţă roşiatică şi de aceeai se mai spune şi Planeta Roşie. A fost botezată după numele roman al Zeului Războiului. • Culoarea roşiatică a planetei Marte conferită de prezenţa oxidului de fier în solul acesteia induce ideea de sânge, iar de aici până la a asocia numele acestui corp ceresc cu zeul războiului nu a fost deloc cale lungă. • Atmosfera este foarte subţire şi este formată în principal din dioxid de carbon. • Există foarte multe dovezi despre existenţa activităţilor vulcanice, Marte având chiar şi cel mai mare vulcan din Sistemul Solar numit Olympus Mons ce se ridică la 27 de km de suprafaţă.
Cea mai mare planetă a sistemului nostru solar nu putea să primească decât numele celui mai mare dintre zeii romani:Jupiter (Zeus la greci). Are diametrul de 11 ori maimare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare şi un volum de 1300 ori mai mare. Marea Pată Roşie (GRS) a fost observată prima oară, de către telescoapele terestre, cu mai mult de 300 de ani în urmă. Este un oval de aproximativ 12000 km/ 25000 km, destul de mare să cuprindă două Pământuri.
Celebră pentru inelele sale, planeta Saturna căpătat numele zeului roman ce patrona muncile agricole şi roadele pământului. Ca o curiozitate, deşi este, ca dimensiuni, a doua planetă a sistemului nostru solar, Saturn este mai uşoară decât apa, astfel că, dacă am avea o apă atât de mare pe care să o aşezăm, planeta ar pluti! În jurul planetei graviteazăstâncişiblocuri de gheaţă:inelele. Mărimea lor este cuprinsă între câţiva metri şi câţiva milimetri.
Planeta Uranus a primit acest nume tot din mitologia romană, Uranus fiind tatăl lui Cronos (Saturn în mitologia romană), deoarece planeta este situată în sistemul nostru solar imediat după Saturn. Uranus este compusă în mare parte din stânci şi felurite gheţuri, cu doar 15% hidrogen şi puţin heliu. Axa de rotaţie a planetei este aproape orizontală. Această neobişnuită orientare ar putea fi rezultatul unei coliziuni cu un corp de foarte mari dimensiuni. În apropierea norilor, temperatura atinge - 216 grade Celsius.
A opta planetă de la Soare a fost descoperită din creion (prin calcul) de doi astronomi (Urbain Le Verrier, un reputat astronom francez, şi John Couch Adams, un tânăr astronom englez), independent unul faţă de celălalt. Planeta a primit numele de Neptun, zeul mărilor şi al oceanelor în mitologia romană. Le Verrier a intuit că aspectul acestei planete este agitat şi schimbător ca al suprafeţei mării. Înfatişarea albăstruie a planetei Neptun este dată de gazul metan din atmosfera sa, gaz de culoare albastră. Atmosfera ei conţine de asemenea hidrogen, heliu şi apă.
Considerată până nu de mult a noua planetă a sistemului nostru solar, Pluton (denumirea de Pluto destul de des uzitată în limba română este incorectă, atât planeta, cât şi zeul numindu-se Pluton) şi-a pierdut acest statut în august 2006 În mitologia romană, Pluton(Hades la greci) era considerat zeul lumii subpământene.
Sistemul solar a fost sortit să disparăîncă din momentul creării sale. Astfel în mai puţin de 5 miliarde de ani tot hidrogenul din interiorul Soarelui se va transforma în heliu, iar Soarele va creşte în dimensiuni “înghiţind" planetele până la Jupiter. Dupa aceasta Soarele se va contracta transformându-se într-o pitică albă care se va stinge lăsând Sistemul solarîn frig şi întuneric.
S-au creat multe scenarii apocaliptice, însă pericolul poate veni şi mai devreme din altă parte. Nu numai Soarele sauLuna pot duce la dispariţia noastră, ci şi un alt corp ceresc mult mai indepartat:un asteroid.
Sau chiar OMUL poate distruge Planeta albastră. DACĂ PĂMÂNTUL AR PUTEA VORBI, ATUNCI NOI L-AM FACE SĂ PLÂNGĂ... Oameni buni, ce viitor pregătiţi acestei planete ?
Planeta Pământ este singura noastră casă şi în ultimele decenii este ameninţată de modificări climatice care sunt urmarea utilizării excesive a bogăţiilor sale naturale. Dacă nu punem capăt acestui proces sau dacă nu îl încetinim, ne vom confrunta cu consecinţe imprevizibile sub forma evenimentelor meteorologice nefavorabile, furtunilor, secetei, inundaţiilor şi catastrofelor naturale.
Pământul e un glob minuscul, cald şi fragil în pomul cu daruri al Universului!
Realizat de : înv. Mioara Popa, Şcoala “ Ion Basgan” Focşani • BIBLIOGRAFIE: • www. wikipedia • Articole din revistele pentru copii • Gh. Chiş, Gh. Dorin Chiş – “ Uzina Cosmos” • http;//images.google.ro • Muzica : Vangelis – “ Cosmos”