Download
1 / 25
440 likes | 1.22k Views
albina melifera,. - pe parcursul subcapitolelor următoare voi aborda sistematica albinei melifere , biologia albinei , elementele anatomo-fiziologice ce caracterizează această insectă;
E N D
albina melifera, - pe parcursul subcapitolelor următoare voi aborda sistematica albinei melifere, biologia albinei, elementele anatomo-fiziologice ce caracterizează această insectă; - de asemenea voi face referire la albină şi familia de albine, privită ca o unitate socială bine definită.
sistematica albinei melifere • Apis dorsata Fabr. - importanţă economică redusă. • Apis florea Fabr.( albina pitică galbenă) - este lipsită de importanţă economică. • Apis cerana Fabr. (albina indianã) - face trecerea spre albinele melifere, cu care se aseamana foarte mult, fiind totusi mai micã decât acestea. • Apis mellifica (albina meliferă) este albina occidentală. Este albina cea mai cunoscută şi mai folosită în apicultură. • Prezintă cea mai mare importanţă economică.
Capul albinei • La exterior, se află o pereche de ochi compuşi, mari, frontal sus trei ochi simpli (ocelii), o pereche de antene iar pe partea inferioară a capului sunt piesele armăturii bucale (labrum-ul, cele două mandibule şi proboscisul-trompa).
Capul este legat de torace printr-un gât membranos, organele din interiorul capului comunicând cu cele din torace prin foramen, o deschidere pentagonală adăpostită în gât. Creierul, la albină, este foarte bine dezvoltat, în comparaţie cu alte insecte, şi rezultă din asocierea ganglionilor cefalici.
Nu-şi uneşte aripile, acestea mişcându-se în mod independent!
Cuibul familiei de albine • Cuibul este spaţiul în care trăieşte şi se perpetuează familia de albine. • Interiorul unui stup populat este ocupat cu faguri clădiţi din ceara secretată de glandele cerifere ale albinelor lucrătoare, fiecare fagure fiind alcătuit din mai multe mii de celule de forma unor prisme hexagonale, cu fundul în formă de piramidă triunghiulară.
Fagurii sunt aşezaţi vertical şi şunt, în general, paraleli. Distanţa dintre faguri este de 12mm, acest spaţiu permiţând trecerea cu uşurinţă a albinelor şi efectuarea diferitelor lucrări în stup. În restul stupului spaţiul necesar circulaţiei este de 8mm, spaţiile mai mari decât această dimensiune fiind blocate de către albine cu construcţii de ceară iar spaţiile mai mici propolizate.
Celulele de albine lucrătoare • sunt întrebuinţate la creşterea puietului albinelor lucrătoare şi la depozitarea rezervelor de hrană (miere şi polen). • Diametrul este de 5,38-5,42mm, latura 3mm şi o adâncime de 12mm (celulele în care se cresc puiet) sau 16mm (celulele folosite la depozitarea mierii). În funcţie de vechimea fagurilor, grosimea pereţilor şi volumul celulei de lucrătoare se modifică astfel: • Un fagure Dadant are între 8000-9000 celule de albine lucrătoare; pe 1dm2 de fagure sunt între 800-850 celule.
Celulele de trântori • Servesc la creşterea puietului de trântor şi, în perioadele de cules intens, la depozitarea mierii. • Sunt mai mari decât celulele de lucrătoare, diametrul mediu al acestor celule fiind de 6,6mm (cu limite de 6,25-6,70) şi adâncimea de 13-16mm. Pe 1dm2 de fagure sunt 520 celule de trântori.
Celulele de matcă (botci) • sunt construite şi folosite de către albine la creşterea larvelor de matcă. Numărul acestora variază în funcţie de necesarul de mătci al familiei. • Când familia îşi schimbă liniştit matca sau când a pierdut-o în mod subit (e orfană) albinele cresc doar câteva botci, în mod frecvent pe partea centrală a fagurelui (botci de schimbare liniştită şi botci de salvare pe lateral). • Cele mai bune sunt botcile de schimbare liniştită deoarece larvele sunt hrănite din timp cu lăptişor de matcă iar mătcile obţinute din aceste botci sunt mătci dezvoltate deoarece au beneficiat din timp de hrana larvară, au fost crescute de la vârsta optimă. • Mătcile obţinute din botcile de salvare sunt mătci mai mici, frecvent au abdomenul triunghiular, nu sunt de calitate deoarece albinele, în disperarea lor, văzându-se orfane, iau în creştere şi larve cu o vârstă mai mare de 3 zile.
Cuibul, este stabilit de către albine în dreptul urdinişului. • Albinele îşi organizează cuibul, în mod natural, astfel: pe fagurii centrali,se află puietul. Cantitatea de puiet descreşte spre fagurii periferici, astfel că ansamblul celulelor ocupate de ouă, larve şi nimfe ia o formă aproximativ sferică (primăvara şi toamna) sau elipsoidală (vara). • În fagure, deasupra puietului şi lateral de acesta, albinele depozitează păstură şi miere sub formă de coroniţă. • Ordinea în cuibul de puiet este dată de modul în care matca îşi organizează, metodic, ponta. • Stadiile de aceeaşi vârstă a puietului sunt foarte bine grupate pe faguri, ceea ce permite reglarea, de către albine, a temperaturii şi umidităţii optime creşterii puietului. • Albinele menţin în cuib o temperatură de 33-35°C şi o umiditate relativă de 75-80°C. Sunt însă şi cazuri..... • În perioadele lipsite de cules, pentru economisirea rezervelor de hrană, albinele pot distruge puietul de trântor.
Hrana albinelorNectarul prelucrat în miere,olenul prelucrat în păstură şi lăptişorul de matcă. Pe lângă aceste produse, albinele, ca să trăiască, consumă şi apă. • -Nectarul este secretat de glandele nectarifere ale florilor sub forma unei soluţii dulci, glucidice, având o concentraţie de zahăr diferită, în funcţie de specia de plantă care l-a produs, de umiditatea şi temperatura aerului (condiţiile de climă). • Polenul, denumit şi "pâinea albinelor" este recoltat de pe flori cu piesele bucale, grăuncioarele de polen fiind umectate şi lipite cu miere regurgitată din guşă, preluat apoi cu picioarele anterioare şi depozitat pe paneraşele picioarelor posterioare sub formă de ghemotoace. • Apa este un component vital al hranei albinei, fiind un element indispensabil vieţii. • Corpul albinelor este format din apă în proporţie de 75-80%. Hemolimfa are un conţinut de 90% apă.
Componenţa familiei de albine • În familia de albine există 3 caste: lucrătoarele, matca şi trântorii. • familia de albine conţine câteva zeci de mii de lucrătoare, o matcă şi câteva sute de trântori. Diferenţele sunt de ordinul dimensiunii, formei părţilor anatomice şi a caracteristicilor morfologice specifice.
Matca • singura femelă capabilă de reproducţie, de împerechere cu trântorii (în mod obişnuit se împerechează cu până la 10 trântori) şi să depună ouă fecundate (din care vor ieşi mătci sau lucrătoare) sau nefecundate (din care vor ieşi trântori). • Se deosebeşte uşor de celelalte albine prin formă şi mărime, având corpul mai lung, capul mai mic şi abdomenul foarte dezvoltat şi acoperit până la jumătate de aripi. În plină activitate de ouat, primăvara-vara, cântăreşte între 250 şi 280 grame. • Matca este aptă de împerechere numai până la 20-30 zile de la eclozionare, după care, în lipsa împerecherii, ea depune numai ouă nefecundate din care vor ieşi doar trântori ("matcă trântoriţă"). • Nu părăseşte stupul decât în trei cazuri.
Albinele lucrătoare • indivizii cei mai mici ai familiei de albine, femele cu ovarele nedezvoltate, incapabile de reproducţie (în lipsa mătcii pe o perioadă mai mare de timp, ovarele acestora se pot dezvolta şi depun ouă dar din aceste ouă sterile vor ieşi numai trântori, sunt aşa numitele familii bezmetice). • Durata de viaţă a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităţilor intense desfăşurate de aceasta (creşterea puietului şi activitatea de cules nectar şi polen).
Trântorii • reprezintă masculii familiei de albine, sunt indivizi eclozionaţi din ouă nefecundate. Corpul lor este mai mare decât al lucrătoarelor şi a mătcii, lungimea este aprox. 15-18mm, greutatea între 200 şi 280mg (cel mai obişnuit 230mg), capul este rotunjit, antenele trântorului au cu o articulaţie în plus faţă de cele ale albinei lucrătoare cu ochi foarte bine dezvoltaţi, mirosul sensibil şi vederea trântorilor, adaptată la lumina cerului şi a zării, ajutându-i la detectarea uşoară a mătcilor ieşite la împerechere.
Oul depus de matcă pe fundul celulei stă în poziţie perfect verticală în prima zi, în a doua zi se înclină puţin (aprox. la 45 de grade), pentru ca în a treia zi să fie culcat pe fundul celulei.- larvele, care sunt ca nişte viermi mici, albi, lungi de 1,6 mm, curbaţi ventral, având o greutate de 0,1 mg.- începând cu căpăcirea larvelor, trec în stadiul de nimfă pana in cea de-a 21 ziCând cresc o matcă nouă, pregatesc o celulă specială, botca.
Viaţa familiei de albine pe parcursul anului • Sub influenţa mediului, în corelaţie cu succesiunea anotimpurilor, în familiile de albine au loc importante modificări în ceea ce priveşte numărul de albine din familie, longevitatea acestora, relaţiile sociale din interiorul coloniei, etc • Ciclul anual al coloniei de albine este strâns legat de succesiunea anotimpurilor, de evoluţia vegetaţiei pe parcursul anului, a florei care-i asigură hrana necesară dezvoltării. În funcţie de acest ciclu, pe parcursul unui an apicol, se pot delimita următoarele perioade:
Perioada creşterii albinelor tinere pentru iernare • Către sfârşitul culesului principal (sfârşitul lunii iulie), puterea familiei de albine începe să scadă. treptat, ajungând la 50% faţă de începutul primului cules principal. • Începând cu prima decadă a lunii august, perioadă în care se înregistrează scăderea simţitoare a culesului, adeseori încetarea acestuia, activitatea de zbor a albinelor precum şi intensitatea creşterii puietului se reduce vizibil, totodată înregistrându-se o mortalitate mare în rândul albinelor. • Albinele care rămân sunt foarte uzate, matca încetineşte mult ouatul şi albinele alungă trântorii din cuib. • Apariţia culesurilor târzii, de nectar şi polen, în această perioadă, stimulează ponta mătcii însă intensitatea creşterii puietului nu atinge nivelul din vară.
Perioada de iernare, a repausului de iarnă • Pe măsura răcirii timpului, o dată cu scăderea temperaturii sub 12°C, ouatul mătcii, creşterea puietului şi zborurile încetează, familia de albine intrând în perioada de iernare, a repausului de iarnă, care începe de din octombrie-noiembrie şi se termină în ianuarie-februarie, când matca îşi reia activitatea şi în cuib apare puietul. • Scăderea temperaturii su 12°C la familiile slabe şi 8°C la familiile puternice determină albinele să părăsească fagurii laterali şi să se restrângă pe fagurii din mijlocul cuibului şi să formeze, în dreptul urdinişului, ghemul de iernare, ce are o formă apropiată unei sfere. • Albinele au adoptat pentru iernare sfera deoarece aceasta are suprafaţa minimă raportată la un volum maxim fiind astfel forma perfectă pentru conservarea temperaturii
Perioada înlocuirii albinelor care au iernat • În perioada cuprinsă între sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, dacă timpul este prielnic, familia de albine asigurată cu provizii de hrană suficientă şi protejată de schimbările bruşte de temperatură, matca începe ouatul. • Temperatura din interiorul ghemului urcă până la 34-35°C, creându-se astfel condiţii optime pentru creşterea puietului. Până la zborul de curăţire matca depune zilnic între 20-100 ouă zilnic. • După efectuarea zborului şi apariţia în natură a nectarului şi polenului proaspăt, de la plantele melifere cu înflorire devreme şi pomii fructiferi, ponta mătcii se intensifică ajungând, în luna aprilie, la o medie de 1000 ouă pe zi.
Perioada de dezvoltare a familiei de albine • Pe măsură ce vremea se încălzeşte şi în natură apare un cules de întreţinere constant, activitatea de ouat a mătcii se intensifică (depune peste 2000 de ouă în 24 de ore), numărul albinelor care eclozionează îl depăşeşte pe cel al albinelor bătrâne, epuizate, care mor, iar populaţia familiei de albine creşte în ritm alert. • Dezvoltarea maximă a coloniei de albine se realizează în luna mai-iunie, în perioada de înflorire a salcâmului. Concomitent cu creşterea capacităţii de secreţie la albinele doici a hranei larvare, a lăptişorului de matcă, are loc şi creşterea numărului acestor albine tinere. • Dacă la începutul primăverii, pentru o albină doică reveneau 3-4 larve, către sfârşitul primăverii se ajunge ca 3-4 albine doici să hrănească o larvă.
