1 / 42

Grup Ș colar Industrial Jidvei - structura B ă lcaciu Alba

Grup Ș colar Industrial Jidvei - structura B ă lcaciu Alba. 9 Mai Z iua Europei. Î nv . Furdui Liana.

sorena
Download Presentation

Grup Ș colar Industrial Jidvei - structura B ă lcaciu Alba

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author. Content is provided to you AS IS for your information and personal use only. Download presentation by click this link. While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server. During download, if you can't get a presentation, the file might be deleted by the publisher.

E N D

Presentation Transcript


  1. GrupȘcolar Industrial Jidvei- structura Bălcaciu Alba 9 Mai Ziua Europei Înv. Furdui Liana

  2. Originile Uniunii Europene sunt strâns legate de cel de-al Doilea Război Mondial. Europenii sunt ferm hotărâţi să se asigure că masacrele şi distrugerile la care au fost martori nu se vor mai repeta niciodată. Imediat după sfârşitul războiului, Europa se împarte între est şi vest. Începe Războiul Rece, care va dura 40 de ani. Popoarele din vestul Europei creează Consiliul Europei în 1949. Este primul pas către cooperare, dar şase ţări doresc să meargă şi mai departe. 9 mai 1950 - Ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, îşi prezintă planul referitor la o cooperare aprofundată. De atunci, ziua de 9 mai este sărbătorită în fiecare an ca fiind „Ziua Europei”. TDeclaraţia lui Robert Schuman, 9 mai 1950

  3. 18 aprilie 1951- Pornind de la planul Schuman, şase ţări semnează un tratat prin care se urmăreşte plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate comună. În acest fel, niciuna dintre ele nu îşi mai poate fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se întâmplase în trecut. Cele şase ţări sunt Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg. Statele fondatoare: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia Luxemburg.

  4. 1970 – 1979O comunitate în creştere - primul val de extindere 24 aprilie 1972 Planurile UE privind adoptarea unei monede unice datează din 1970. În vederea menţinerii stabilităţii, statele membre ale UE au decis să limiteze marjele de fluctuaţie între monedele naţionale. Acest mecanism al ratei de schimb (ERM), creat în 1972, este primul pas către introducerea monedei euro , 30 de ani mai târziu. 1 ianuarie 1973 Odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei şi a Regatului Unit la UE, numărul statelor membre ajunge la nouă. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia Luxemburg. Noile state membre: Danemarca, Irlanda Regatul Unit.

  5. 1 ianuarie 1981 Numărul statelor membre ale UE ajunge la zece odată cu aderarea Greciei. Aceasta devenise eligibilă începând cu 1974, anul răsturnării regimului militar şi al instaurării democraţiei Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia Luxemburg. Danemarca, Irlanda Regatul Unit Noul stat membru: Grecia.

  6. 1 ianuarie 1986 Spania şi Portugalia aderă la UE, numărul statelor membre ajungând la 12. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Regatul Unit Grecia. Noile state membre: Spania Portugalia.

  7. 1 ianuarie 1995 Austria, Finlanda şi Suedia aderă la UE. Cele 15 state membre acoperă, în prezent, aproape toată Europa de Vest. În octombrie 1990 s-a produs reunificarea Germaniei, prin urmare fosta Republică Democrată Germania a devenit, la rândul ei, parte din UE. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Regatul Unit Grecia. Spania Portugalia Noile state membre: Austria, Finlanda Suedia.

  8. 1 mai 2004 • Opt ţări din Europa Centrală şi de Est - Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia - aderă la UE, • punând, astfel, capăt divizării Europei decise de marile puteri la Yalta, în urmă cu 60 de ani. Cipru şi Malta devin, la rândul lor, membre ale Uniunii. • Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Regatul Unit, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda şi Suedia. • Noile state membre: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia. • Ţările candidate: Bulgaria, România şi Turcia.

  9. 1 ianuarie 2007 • Încă două ţări din Europa de Est, Bulgaria şi România, aderă la UE, numărul statelor membre ridicându-se, acum, la 27. Croaţia, fosta • Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia sunt, şi ele, candidate la aderare. • Statele membre: Germania , Franţa , Italia , Ţările de Jos , Belgia , Luxemburg , Danemarca , Irlanda , Regatul Unit , Grecia , Spania , Portugalia , Austria , Finlanda , Suedia , Republica Cehă , Cipru , Estonia , Letonia , Lituania , Ungaria , Malta , Polonia , Slovenia şi Slovacia . • Noile state membre: Bulgaria şi România . • Ţările candidate: Croaţia , fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia .

  10. Statelemembre ale UniuniiEuropene Germania Anul aderării la UE: membru fondator Sistem politic: republică federală Capitala: Berlin Suprafaţa totală: 356 854 km² Populaţia: 82 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: germană Germania este ţara cu cea mai numeroasă populaţie din Uniunea Europeană. Teritoriul său se întinde de la Marea Nordului şi Marea Baltică, în nord, până la Munţii Alpi, în sud, fiind traversat de câteva dintre cele mai mari fluvii europene, precum Rinul, Dunărea şi Elba. Germania este republică federală. Puterea legislativă este deţinută de Bundestag, organism ai cărui membri sunt aleşi o dată la patru ani prin vot popular şi de Bundesrat, organism format din 69 de reprezentanţi ai celor 16 state (Bundesländer). A treia putere economică a lumii, Germania produce autovehicule, echipamente de înaltă precizie, echipamente electronice şi de comunicaţii, produse chimice şi farmaceutice şi multe altele. Companiile germane au făcut investiţii importante în ţările central şi est-europene care au aderat la Uniune în 2004. .

  11. Franța Anul aderării la UE: Membru fondator Sistem politic: republică Capitala: Paris Suprafaţa totală: 550 000 km² Populaţia: 64,3 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: franceză Franţa, cea mai mare ţară a Uniunii Europene, se întinde de la Marea Nordului până la Marea Mediterană. Peisajul său este foarte variat. Zonele de est şi de sud se caracterizează printr-un relief muntos, incluzând Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi şi din Europa de vest (4810m). Ţinuturile de câmpie se desfăşoară de-a lungul a patru bazine hidrografice: Sena în nord, Loara şi Garonne, care curg înspre vest şi Rhône, care izvorăşte din lacul Geneva şi se varsă în Marea Mediterană. Franţa are o economie industrială avansată şi un sector agricol eficient. Principalele activităţi economice sunt: producţia de automobile, industria aeronautică, tehnologia informaţiei, electronica, industria chimică şi farmaceutică şi moda.

  12. Italia Anul aderării la UE: membru fondator Sistem politic: republică Capitala: Roma Suprafaţa totală: 301 263 km² Populaţia: 60 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: italiană Italia este o ţară predominant muntoasă (cu excepţia Câmpiei Po, în nord), situată între Munţii Alpi şi centrul Mării Mediterane. Teritoriul său cuprinde şi insulele Sicilia, Sardinia şi Elba, precum şi alte 70 de insule mai mici. Peninsula Italică înglobează şi două mici state independente: Vaticanul, în Roma şi Republica San Marino. Parlamentul bicameral este format din Senat (Senato della Repubblica) sau Camera Superioară şi Camera Deputaţilor (Camera dei Deputati). Alegerile au loc o dată la cinci ani. Principalele sectoare economice ale ţării sunt turismul, moda, industria tehnologică, industria chimică, construcţiile de autovehicule şi industria alimentară. Regiunile din nordul Italiei se situează printre cele mai bogate zone ale Europei.

  13. Ţările de Jos Anul aderării la UE: membru fondator Sistem politic: monarhie constituţională Capitala: Amsterdam Suprafaţa totală: 41 526 km² Populaţia: 16,4 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: neerlandeză Ţările de Jos se situează la altitudini joase – un sfert din teritoriul statului se află la nivelul mării sau chiar sub acesta. Numeroase regiuni sunt protejate de inundaţii prin diguri sau baraje. În ciuda acestor măsuri, marea a continuat să-şi revendice drepturile, polderul Flevoland fiind cel mai recent exemplu. Parlamentul Ţările de Jos (Staten Generaal) este bicameral. Camera Superioară numără 75 de membri aleşi în mod indirect şi are puteri limitate, iar Camera Inferioară este aleasă prin vot direct. În ambele cazuri, mandatul este de patru ani. Datorită sistemului pluripartit al ţării, toate guvernele se formează prin coaliţii.

  14. Belgia Anul aderării la UE: membru fondator Sistem politic: monarhie constituţională Capitala: Bruxelles Suprafaţa totală: 30 528 km² Populaţia: 10,7 milioane Moneda: euro Ascultaţi limbile oficiale ale UE vorbite în această ţară: germană, franceză, neerlandeza Belgia este un stat federal, format din trei regiuni: Flandra (comunitatea flamandă) în nord, Valonia (comunitatea francofonă) în sud şi Bruxelles (capitala bilingvă, în care atât franceza, cât şi neerlandeza, au statut de limbă oficială). De asemenea, există o comunitate germană (de circa 70 000 de persoane) în estul ţării. Relieful Belgiei este variat: 67 de kilometri de coastă şi câmpii de-a lungul ţărmului Mării Nordului, un podiş central şi dealuri şi păduri în sud-estul ţării, în regiunea Ardenilor. Printre organizaţiile internaţionale care îşi au sediul în Bruxelles se numără cea mai mare parte a instituţiilor europene şi NATO.

  15. Danemarca Anul aderării la UE: 1973 Sistem politic: monarhie constituţională Capitala: Copenhaga Suprafaţa totală: 43 094 km² Populaţia: 5,5 milioane Moneda: coroana daneză Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: daneză Teritoriul Danemarcei cuprinde peninsula Iutlanda (Jylland) şi aproape 400 de insule, dintre care 82 sunt locuite. Cele mai mari sunt Funen (Fyn) şi Zealand (Sjælland). Danemarca are o puternică industrie a pescuitului şi deţine o flotă comercială de dimensiuni considerabile. Industria prelucrătoare se axează pe produse alimentare, chimice şi metalice, utilaje, echipamente electronice şi de transport, bere, hârtie şi produse din lemn. Turismul reprezintă, de asemenea, o activitate economică importantă. Între secolele al VIII-lea şi al XI-lea, danezii erau cunoscuţi sub numele de vikingi. Împreună cu norvegienii şi suedezii, aceştia au colonizat teritorii, au condus expediţii şi au fãcut comerţ peste tot în Europa. Danezii zilelor noastre sunt mândri de bunăstarea ţării lor, precum şi de gradul ridicat de protecţie socială de care beneficiază toţi cetăţenii. Danemarca este monarhie constituţională, guvernată în baza constituţiei din 1953. Parlamentul unicameral (Folketing) are 179 de membri aleşi.

  16. Irlanda Anul aderării la UE: 1973 Sistem politic: republică Capitala: Dublin Suprafaţa totală: 70 000 km² Populaţia: 4,5 milioane Moneda: euro Ascultaţi limbile oficiale ale UE vorbite în această ţară: engleză, irlandeză De la aderarea la Uniunea Europeană, în 1973, Irlanda (Éire) s-a transformat dintr-o ţară preponderent agricolă, într-o economie modernă, avansată din punct de vedere tehnologic, supranumită „tigrul celtic”. În interiorul ţării, relieful este caracterizat de câmpii cu destinaţie agricolă, întrerupte pe alocuri de dealuri joase, mlaştini şi lacuri. Zona de coastă din vest este dominată de munţi cu înălţimi de până la 1000 de metri. Circa o treime din populaţia ţării locuieşte în Dublin. Camera Inferioară a Parlamentului, Dáil, are 166 de membri, în timp ce Camera Superioară, Seanad, are 60 de membri. Alegerile parlamentare se organizează o dată la cinci ani. Preşedintele, ales cu un mandat de şapte ani, are în principal funcţii onorifice. Deşi Irlanda a avut o istorie zbuciumată, poporul său a fost dintotdeauna asociat cu dragostea de muzică şi povestiri.

  17. Regatul Unit Anul aderării la UE: 1973 Sistem politic: monarhie constituţională Capitala: Londra Suprafaţa totală: 244 820 km² Populaţia: 61,7 milioane Moneda: liră sterlină Limba oficială în cadrul UE (cu sonor): engleză Regatul Unit este monarhie constituţională şi democraţie parlamentară. Principala cameră a Parlamentului este cea Inferioară (Camera Comunelor). Aceasta are 646 de membri, aleşi prin sufragiu universal. Camera Superioară (a Lorzilor) poate avea până la 700 de membri - lorzi pe viaţă, lorzi cu calitatea de membru moştenită şi episcopi. Parlamentul scoţian, cu sediul în Edinburgh, deţine puterea în numeroase domenii, în timp ce Adunarea Naţională a Ţării Galilor are prerogative limitate, dar poate elabora legi în anumite sectoare. Populaţia este formată din englezi (80%), scoţieni (aproape 10%), galezi şi nord-irlandezi. Ţara are, de asemenea, numeroase comunităţi imigrante - în special din fostele colonii din Indiile de Vest, India, Pakistan, Bangladesh şi Africa. Economia Regatului Unit este una dintre cele mai puternice din UE. Bazată din ce în ce mai mult pe servicii, aceasta păstrează o capacitate industrială considerabilă, cu precădere în sectorul tehnologiilor de vârf. Londra este unul dintre centrele internaţionale ale serviciilor financiare.

  18. Grecia • Anul aderării la UE: 1981 • Sistem politic: republică • Capitala: Atena • Suprafaţa totală: 131 957 km² • Populaţia: 11,2 milioane • Moneda: euro • Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: greacă • Situată aproape de graniţa dintre Europa şi Asia, Grecia ocupă extremitatea sudică a peninsulei Balcanice, în sud-estul Europei. Teritoriul său cuprinde peste 2000 de insule în Marea Egee şi în Marea Ionică, dar numai 165 dintre acestea sunt locuite. Cel mai înalt vârf al ţării se află în Muntele Olimp. • Grecia reprezintă unul dintre leagănele civilizaţiei europene: savanţilor săi din antichitate li se datorează multe dintre progresele din filosofie, medicină, matematică şi astronomie. Oraşele-stat greceşti au fost pionierii formelor democratice de guvernare, iar patrimoniul istoric şi cultural al ţării continuă să influenţeze lumea modernă, în special în domeniul literaturii, artei, filosofiei şi politicii. • Grecia zilelor noastre este o republică consacrată prin constituţia din 1975. Cei 300 de membri ai parlamentului său unicameral sunt aleşi pentru un mandat de patru ani. Teritoriul ţării este împărţit în 13 regiuni administrative.

  19. Spania Anul aderării la UE: 1986 Sistem politic: monarhie constituţională Capitala: Madrid Suprafaţa totală: 504 782 km² Populaţia: 45,8 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: spaniolă Spania continentală este dominată de podişuri înalte şi lanţuri muntoase precum Pirineii sau Sierra Nevada, din care izvorăsc câteva dintre râurile principale: Ebro, Duero, Tagus şi Guadalquivir. Insulele Baleare sunt situate în Marea Mediterană, în timp ce Insulele Canare, care au statut autonom, se află în largul coastelor Africii. Spania este monarhie constituţională ereditară, cu parlament bicameral (Cortes). Constituţia din 1978 pune accentul pe diversitatea lingvistică şi culturală, în cadrul unei Spanii unite. Ţara are 17 comunităţi autonome (regiuni), ale căror autorităţi sunt alese prin vot direct, la nivel regional. În Catalonia, Ţara Bască şi Galicia limbile regionale au, de asemenea, statut oficial, alături de limba naţională, spaniola, denumită şi castiliană.

  20. Portugalia Anul aderării la UE: 1986 Sistem politic: republică Capitala: Lisabona Suprafaţa totală: 92 072 km² Populaţia: 10,6 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: portugheză Portugalia, ţară cu o tradiţie bogată în domeniul călătoriilor pe mare şi al descoperirilor geografice, este situată în Peninsula Iberică şi are ieşire la Oceanul Atlantic. Istoria ţării şi-a pus amprenta asupra culturii sale, influenţele maure şi orientale asupra arhitecturii şi artei fiind evidente. De-a lungul ultimilor 3000 de ani, teritoriul portughez a stat mărturie trecerii a numeroase civilizaţii. Fenicienii, grecii, celţii, cartaginezii, romanii şi arabii au avut un puternic impact cultural. În secolul al XV-lea, cutezătorii exploratori portughezi, conduşi de Vasco da Gama, au descoperit noi teritorii, care au permis extinderea imperiului peste mări. Universitatea din Coimbra, creată în 1290, este una din cele mai vechi universităţi ale Europei. Preşedintele, ales pentru un mandat de cinci ani prin sufragiu universal, are puteri limitate. Parlamentul are 230 de membri cu un mandat de patru ani.

  21. Austria Anul aderării la UE: 1995 Sistem politic: republică federală Capitala: Viena Suprafaţa totală: 83 870 km² Populaţia: 8,3 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: germană Alpii domină vestul şi sudul Austriei, iar provinciile de est (inclusiv capitala Viena) se află în bazinul Dunării. Până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Austria a fost centrul unui vast imperiu, care a controlat o mare parte din Europa Centrală timp de secole. În prezent, Austria este o republică federală formată din nouă state. Numeroase organizaţii internaţionale au sediul în Viena. Printre acestea se numără Secretariatul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol. Parlamentul austriac este bicameral. Consiliul Naţional (Nationalrat) numără 183 de membri aleşi prin vot popular direct, pentru un mandat de cinci ani. Consiliul Federal (Bundesrat) este Camera Superioară a Parlamentului şi are 62 de membri reprezentând fiecare provincie. Membrii săi au un mandat de patru sau de şase ani.

  22. Finlanda Anul aderării la UE: 1995 Sistem politic: republică Capitala: Helsinki Suprafaţa totală: 338 000 km² Populaţia: 5,3 milioane Moneda: euro Ascultaţi limbile oficiale ale UE vorbite în această ţară: finlandeză, suedeză Finlanda, ţara pădurilor şi a lacurilor, este renumită în special pentru frumuseţea naturii sale. În nord, nopţile albe de vară, în care soarele nu apune niciodată, durează aproape 10 săptămâni. Iarna, pe de altă parte, soarele nu urcă deasupra liniei orizontului timp de aproape opt săptămâni. Întrucât Finlanda a fost sub stăpânire suedeză timp de circa şapte secole (din sec. al XII-lea până în 1809), aproximativ 6% din populaţie vorbeşte această limbă. Finlanda şi-a câştigat independenţa după Revoluţia rusă din 1917, devenind republică. Parlamentul său este unicameral şi numără 200 de membri aleşi o dată la patru ani. Economia ţării este modernă şi competitivă, Finlanda fiind unul dintre liderii mondiali în domeniul echipamentelor pentru telecomunicaţii. Exportă echipamente pentru telecomunicaţii, utilaje, hârtie, celuloză şi lemn pentru construcţii, oţel, produse din sticlă şi ceramică.

  23. Suedia Anul aderării la UE: 1995 Sistem politic: monarhie constituţională Capitala: Stockholm Suprafaţa totală: 449 964 km² Populaţia: 9,2 milioane Moneda: coroană suedeză Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: suedeză Populaţia Suediei o depăşeşte pe cea a oricărei alte ţări nordice. Separată de Norvegia printr-un lanţ muntos, în partea de vest, Suedia împarte cu Finlanda Golful Botnic, din nordul Mării Baltice. Destinaţia terenurilor din sudul ţării este predominant agricolă, în timp ce la latitudini mai mari, creşte ponderea suprafeţelor împădurite. Densitatea populaţiei este mai mare în sud, cu precădere pe valea Lacului Mälaren şi în regiunea Öresund. Riksdag a devenit, în 1971, parlament unicameral. Cei 349 de membri sunt aleşi printr-un sistem de reprezentare proporţională, pentru un mandat de patru ani. Minoritatea saamă din Suedia numără cel puţin 17 000 de persoane, formând o comunitate ale cărei venituri provin în principal din creşterea renilor. De asemenea, ţara are o mică minoritate de finlandezi.

  24. Republica Cehă • Anul aderării la UE: 2004 • Sistem politic: republică • Capitala: Praga • Suprafaţa totală: 78 866 km² • Populaţia: 10,5 milioane • Moneda: coroana cehă • Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: cehă • Republica Cehă a devenit stat independent în ianuarie 1993, după separarea Cehoslovaciei. Înainte de cel de-al doilea război mondial, Cehoslovacia se număra printre cele mai industrializate zece ţări ale lumii. A fost singurul stat central european care a rămas democratic până în 1938. • Capitala Cehiei, Praga, are peste 1000 de ani şi un bogat patrimoniu arhitectural, care îmbină diferite stiluri. Din acest motiv, a devenit una dintre locaţiile preferate ale realizatorilor de filme din toată lumea. • Industria prelucrătoare continuă să reprezinte una dintre principalele activităţi economice – mai ales, producţia de automobile, unelte, instalaţii şi utilaje. Industria siderurgică rămâne importantă în Moravia, în estul ţării. Agricultura se axează pe culturile de porumb, sfeclă de zahăr, cartofi, grâu, orz şi secară. • Relieful ţării este format în proporţie de 95% din dealuri şi munţi, fiind astfel favorabil activităţilor sportive tipice: schi, mountain biking, drumeţii. Întinsele suprafeţe împădurite adăpostesc numeroase exemplare de porci mistreţi şi vulpi.

  25. Cipru Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Nicosia Suprafaţa totală: 9 250 km² Populaţia: 0,8 milioane Moneda: euro Ascultaţi limbile oficiale ale UE vorbite în această ţară: greacă, engleză Cipru este cea mai mare insulă din Marea Mediterană, situată în sudul Turciei. Cele două lanţuri muntoase, Pentadactylos în nord şi Troodos în partea centrală şi sud-vestică, înconjoară câmpia Mesaoria, favorabilă agriculturii. Situat timp de secole la intersecţia drumurilor care legau Europa, Asia şi Africa, Ciprul păstrează încă amprenta civilizaţiilor care s-au succedat pe teritoriul său: teatre şi vile romane, biserici şi mănăstiri bizantine, castele ale cruciaţilor şi ruine preistorice. Principalele activităţi economice sunt turismul, industria textilă şi artizanatul (orientate către export) şi transportul maritim comercial. Artizanatul se face remarcat prin broderii, olărit şi obiecte din cupru. Printre mâncărurile tradiţionale se numără meze (o selecţie de aperitive servite ca fel principal), brânza halloumi şi rachiul zivania.

  26. Estonia Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Tallinn Suprafaţa totală: 45 000 km² Populaţia: 1,3 milioane Moneda: coroana estonă Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: estonă Estonia este cea mai nordică dintre ţările baltice. Şi-a recâştigat independenţa faţă de URSS în 1991. Situată pe ţărmul de est al Mării Baltice, are un relief în mare parte plat, presărat cu numeroase lacuri. Terenurile sunt preponderent cultivate sau împădurite. Limba estonă este înrudită cu finlandeza, neavând similitudini cu celelalte limbi baltice, letona şi lituaniana, sau cu limba rusă. Circa un sfert din populaţie provine din comunităţi vorbitoare de rusă. Capitala Tallinn este unul dintre oraşele medievale europene care s-au conservat cel mai bine, turismul reprezentând de altfel 15% din PNB-ul Estoniei.

  27. Letonia Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Riga Suprafaţa totală: 65 000 km² Populaţia: 2,3 milioane Moneda: lats leton Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: letonă Letonia şi-a recâştigat independenţa faţă de Uniunea Sovietică în 1991. Situată pe ţărmul Mării Baltice, este o ţară cu altitudini joase, acoperită pe arii extinse de păduri care oferă materia primă pentru industria construcţiilor şi a hârtiei. Mediul înconjurător abundă în floră şi faună sălbatică. Economia Letoniei produce bunuri de larg consum, textile, unelte şi utilaje. Ţara reprezintă o atracţie pentru turiştii din întreaga Europă. Populaţia este în proporţie de 59% de origine letonă şi de 29% de origine rusă. Peste o treime din cetăţenii acestui stat locuiesc în Riga. Fondată în 1201, capitala letonă este cel mai mare oraş din cele trei state baltice, având circa 730 000 de locuitori. Statuia Libertăţii din Riga măsoară 43 de metri şi este unul dintre cele mai înalte monumente din Europa. Parlamentul unicameral leton (Saeima) are 100 de membri, aleşi prin vot popular direct pentru un mandat de patru ani. Preşedintele este ales de către Parlament, o dată la patru ani.

  28. Letonia Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Vilnius Suprafaţa totală: 65 000 km² Populaţia: 3,3 milioane Moneda: litas lituanian Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: lituaniană Lituania este statul baltic cel mai sudic; în acelaşi timp, are suprafaţa cea mai mare şi populaţia cea mai numeroasă. Lituania a fost prima republică ocupată de sovietici care şi-a câştigat independenţa faţă de URSS, prin declaraţia de la 11 martie 1990. Relieful său este în mare parte plat, cu doar câteva dealuri joase în vestul şi estul ţării. Cel mai înalt punct este Aukštasis, cu o altitudine de 294 de metri. Lituania are 758 de râuri, peste 2800 de lacuri şi 99 km de coastă la Marea Baltică, spaţiu dedicat în mare parte activităţilor recreative şi de conservare a naturii. Pădurile acoperă puţin peste 30% din suprafaţa ţării. Circa 84% din cetăţeni au origine lituaniană, iar cele două minorităţi importante sunt cea poloneză (6%) şi cea rusă (5%). Limba lituaniană aparţine familiei indo-europene. Capitala Vilnius este un oraş pitoresc, situat pe malurile râurilor Neris şi Vilnia. Arhitectura oraşului vechi este printre cele mai frumoase din estul Europei. Universitatea din Vilnius, fondată în 1579, este un complex în stil renascentist, cu numeroase curţi interioare, formând aproape un oraş în interiorul altui oraş. Preşedintele lituanian este ales prin vot direct pentru o perioadă de cinci ani, atribuţiile sale ţinând în special de domeniul politicii externe şi de securitate. Parlamentul unicameral, Seimas, are 141 de membri.

  29. Ungaria Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Budapesta Suprafaţa totală: 93 000 km² Populaţia: 10 milioane Moneda: forint Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: maghiară Ungaria este un stat fără ieşire la mare, învecinat cu Slovacia, Ucraina, România, Serbia, Croaţia, Slovenia şi Austria. Relieful său este în mare parte plat, cu mici masive muntoase în nord. Lacul Balaton, destinaţie turistică foarte populară, este cel mai mare lac din Europa centrală. Strămoşii etnicilor unguri provin din triburile maghiare, care au migrat în bazinul carpatic în anul 896. Ungaria a fost creştinată, în anul 1000, sub conducerea lui Ştefan I, cunoscut şi sub numele de Sfântul Ştefan. Limba maghiară nu seamănă cu niciuna dintre limbile ţărilor învecinate, fiind înrudită, într-o mică măsură, doar cu finlandeza şi estona. Capitala ţării, Budapesta, reuneşte de fapt două foste oraşe distincte: Buda şi Pesta. Situată de o parte şi de alta a Dunării, este bogată din punct de vedere istoric şi cultural şi renumită pentru izvoarele sale termale. Ungaria are un parlament unicameral (sau adunare naţională) cu 386 de membri aleşi o dată la patru ani.

  30. Malta Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Valletta Suprafaţa totală: 316 km² Populaţia: 0,4 milioane Moneda: euro Ascultaţi limbile oficiale ale UE vorbite în această ţară: malteză, engleză Malta este formată dintr-un grup de şapte insule din Marea Mediterană, însă doar cele trei mai mari (Malta, Gozo şi Comino) sunt locuite. Relieful său este stâncos, cu altitudini joase, caracterizat de prezenţa falezelor în zona de coastă. Situată în inima Mediteranei, Malta reprezintă rezultatul suprapunerii a numeroase civilizaţii, de-a lungul unei istorii vechi de mii de ani. Ţara a fost locuită încă din anul 5200 î.Hr., insula păstrând mărturii ale unei civilizaţii preistorice care a precedat venirea fenicienilor. Aceştia din urmă au numit insula principală Malat (port sigur). Mai târziu, insulele aveau să devină, timp de secole, sediul Ordinului Cavalerilor Ioaniţi, fiind apoi anexate Imperiului Britanic. Malta şi-a câştigat independenţa în 1964. Guvernul ţării este condus de liderul partidului majoritar în cadrul Camerei Reprezentaţilor (parlament unicameral) - în limba malteză, Kamra tar-Rappreżentanti.

  31. Polonia Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Varşovia Suprafaţa totală: 312 679 km² Populaţia: 38,1 milioane Moneda: zlot polonez Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: poloneză Nordul Poloniei, care se întinde până la Marea Baltică, are un relief în cea mai mare parte plan, în timp ce graniţa de sud este formată de lanţul carpatic (inclusiv Munţii Tatra). Regiunea Mazuria este zona lacustră cea mai întinsă şi mai vizitată din Polonia. Statul polonez are o vechime de peste 1000 de ani. În secolul al XVI-lea, Polonia era una dintre marile puteri ale Europei. Odată cu victoria obţinută în bătălia de la Viena (1683), regele Ioan III Sobieski al Poloniei a salvat oraşul de sub asediul otoman, eliminând ameninţarea unei posibile ocupări a Europei de vest. Resursele subsolului sunt bogate, permiţând exploatarea de fier, zinc, cupru şi sare brută. Salina Wieliczka, construită în secolul al XIII-lea, cuprinde un adevărat oraş subteran, având inclusiv un sanatoriu, spaţii culturale, capele şi o cafenea. Tot oraşul, de la scări până la candelabre, este construit din sare. Constituţia actuală a Poloniei datează din 1997. Preşedintele este ales prin vot popular direct, pe o perioadă de cinci ani. Cei 460 de membri ai Camerei Inferioare a Parlamentului (Sejm), la fel ca şi cei 100 de membri ai Senatului, sunt aleşi direct printr-un sistem de reprezentare proporţională, pentru un mandat de patru ani.

  32. Slovenia Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Ljubljana Suprafaţa totală: 20 273 km² Populaţia: 2 milioane Moneda: euro Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: slovenă Una dintre cele şase republici care au format Iugoslavia, Slovenia zilelor noastre a devenit independentă în 1991, odată cu destrămarea Iugoslaviei. Ţările cu care se învecinează sunt Italia, Austria, Ungaria şi Croaţia. Slovenia se află la confluenţa a patru mari regiuni geografice europene: Munţii Alpi, Alpii Dinarici, Câmpia Panonică şi Marea Mediterană. Ţara este predominant muntoasă, slovenii fiind renumiţi pentru pasiunea lor pentru schi şi drumeţii. Steagul statului înfăţişează muntele Triglav, cu cele trei vârfuri ale sale având altitudinea cea mai mare a ţării, 2864m. În trecut, Slovenia a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar. Capitala Ljubljana a fost fondată în epoca romană. Universitatea sa, cu peste 50 000 de studenţi, contribuie la bogata viaţă culturală a oraşului. Principalele activităţi industriale includ producţia de piese de schimb pentru autovehicule, producţia de dispozitive electronice şi aparatură electrică, de produse chimice, metalice şi textile, precum şi producţia de mobilă.

  33. Slovacia Anul aderării la UE: 2004 Sistem politic: republică Capitala: Bratislava Suprafaţa totală: 48 845 km² Populaţia: 5,4 milioane Moneda: coroană slovacă Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: slovacă Slovacia a devenit stat independent în ianuarie 1993, după separarea Cehoslovaciei. Situată chiar în centrul Europei, ţara este traversată, ca şi vecinii săi, de Dunăre. Lanţul carpatic urcă până în jumătatea nordică a ţării şi include Munţii Tatra, cu cel mai înalt vârf, Gerlachovsky (2655m), una dintre destinaţiile turistice preferate pentru schi. Ţinuturile mai joase din lunca Dunării au soluri fertile, favorabile cultivării grâului, ovăzului, cartofilor, sfeclei de zahăr, fructelor, tutunului şi strugurilor. Preşedintele, ales pentru un mandat de cinci ani prin vot popular direct, are puteri limitate. Cei 150 de membri ai parlamentului unicameral sunt aleşi o dată la patru ani. Populaţia este în proporţie de 86% slovacă, iar cea mai importantă minoritate este cea maghiară. Vârfurile dealurilor mai păstrează încă ruine ale fortificaţiilor care stau mărturie unei lungi istorii de invazii pe care le-a suportat această ţară. Bratislava, oraşul în care se încoronau în trecut regii Ungariei, are un bogat patrimoniu arhitectural medieval şi baroc.

  34. Bulgaria • Anul aderării la UE: 2007 • Sistem politic: republică • Capitala: Sofia • Suprafaţa totală: 111 910 km2 • Populaţia: 7,6 milioane • Moneda: leva bulgărească • Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: bulgară • Situată în centrul Peninsulei Balcanice, Bulgaria se bucură de o mare diversitate a reliefului: nordul este dominat de vasta luncă a Dunării, iar sudul de munţi şi de podişuri. La est, ţărmul Mării Negre constituie una dintre atracţiile turistice, pe tot parcursul anului. • Statul bulgar, fondat în anul 681, este unul dintre cele mai vechi din Europa. Istoria sa a fost marcată de poziţia geografică, aproape de frontiera dintre Europa şi Asia. Circa 85% din populaţie este creştin ortodoxă, iar 13% musulmană. Din punct de vedere etnic, 10% din cetăţeni au origine turcă şi 3% sunt rromi. Amestecul de influenţe orientale şi occidentale se regăseşte şi în gastronomie. Cel mai cunoscut dintre alimentele bulgare este, probabil, iaurtul - se spune că cei care îl consumă regulat au o viaţă mai lungă. • Adunarea Naţională Bulgară (parlament unicameral) are 240 de membri aleşi pentru un mandat de patru ani. • Principalele produse exportate provin din sectorul industriei uşoare, alimentare şi vinicole şi se bucură de succes pe pieţele europene.

  35. România Anul aderării la UE: 2007 Sistem politic: republică Capitala: Bucureşti Suprafaţa totală: 237 500 km² Populaţia: 21,5 milioane Moneda: leu românesc Ascultaţi limba oficială a UE vorbită în această ţară: română Situată în sud-estul Europei, România are un relief muntos în partea centrală şi nordică, în timp vasta luncă a Dunării domină sudul ţării. La vărsarea în Marea Neagră, fluviul formează o deltă, care este în prezent o rezervaţie naturală cu nenumărate specii de păsări migratoare şi sedentare. Parlamentul bicameral al României este format din Senat şi Camera Deputaţilor, ai căror membri sunt aleşi o dată la patru ani. Populaţia este în proporţie de 90% de naţionalitate română, cea mai importantă minoritate fiind cea maghiară (7%). Limba română provine direct din latină, deşi, din punct de vedere geografic, România este separată de ţările vorbitoare de limbi romanice de către state ale căror limbi sunt slavice. Resursele naturale ale României sunt bogate - petrol, gaze naturale, cărbuni, fier, cupru şi bauxită. Principalele ramuri industriale sunt siderurgia, petrochimia şi producţia de utilaje mecanice.

  36. Ţări candidate Croaţia Sistem politic: republică Capitala: Zagreb Suprafața totală: 56 542 km² Populaţia: 4,4 milioane Moneda: kună croată Croaţia a devenit stat independent în 1991, după separarea fostei Iugoslavii. Relieful este deluros în zona Zagorje, la nord de capitala Zagreb, în timp ce regiunea agricolă, cu terenuri fertile, a Câmpiei Panonice, este mărginită de Dunăre şi de râurile Drava şi Sava, în est. Peste o treime din suprafaţa ţării este împădurită. Parlamentul croat (Sabor) este un organism legislativ unicameral, care poate avea între 100 şi 160 de membri aleşi prin vot popular, pentru un mandat de patru ani. Economia Croaţiei se bazează în principal pe industria uşoară şi pe servicii. Turismul reprezintă o sursă importantă de venituri. Pentru vizitatorii ţării, zona cea mai cunoscută este coasta dalmată, cu sute de insule şi oraşe istorice precum Dubrovnik, Split şi Zadar.

  37. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei Sistem politic: republică Capitala: Skopje Suprafaţa totală: 25 433 km² Populaţia: 2,05 milioane Moneda: dinar Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei a devenit stat independent în 1991, după separarea fostei Iugoslavii. Ţară balcanică fără ieşire la mare, are un relief predominant muntos, cu o vale principală şi câteva bazine adânci. Lacul Ohrid, pe care îl împarte cu Albania, este unul dintre cele mai vechi lacuri din lume. Macedonenii reprezintă două treimi din populaţie, restul cetăţenilor aparţinând minorităţilor albaneză, turcă şi rromă. Parlamentul unicameral (Sobranie) are 120 de membri aleşi o dată la patru ani. Preşedintele, ales pentru un mandat de cinci ani, prin vot popular direct, are puteri limitate.

  38. Turcia Sistem politic: republică Capitala: Ankara Suprafaţa totală: 780 580 km² Populaţia: 71,5 milioane Moneda: liră turcească Situată la intersecţia drumurilor dintre Europa şi Asia, Turcia este caracterizată printr-o deosebită diversitate culturală şi etnică. Istoria sa bogată a fost marcată de numeroase civilizaţii – de la cea antică, a hitiţilor, până la Imperiul Otoman, trecând prin epocile greacă, romană (când Sfântul Pavel a introdus creştinismul) şi bizantină. Republica Turcă, aşa cum o ştim acum, a fost fondată în 1923, ca stat secular. Aproape 99% din populaţie este de religie musulmană. În sud-estul ţării trăieşte o comunitate kurdă importantă. În anul 330 d.Hr., oraşul Constantinopol (Istanbulul de astăzi), situat în Strâmtoarea Bosfor (între Marea Neagră şi Marea Mediterană), a devenit capitala Imperiului Bizantin (jumătatea de est a Imperiului Roman).

  39. Alte ţări europene Bosnia şiHerţegovina Albania Elveţia Andorra Armenia Georgia Islanda Azerbaijan Liechtenstein Belarus

  40. Moldova San Marino Monaco Serbia Statul Cetăţii Vatican Muntenegru Norvegia Ucraina Rusia

More Related