LUMEA IN CARE TRAIESC

1. LUMEA IN CARE TRAIESC Grupa nr.1

2. Lumea in care traiesc Sunt Gheorghita,fiul Vitoriei si al lui Nechifor Lipan din Magura Tarcaului, sat de la poalele muntelui din Moldova.Am 17 ani si pot spune ca-mi place lumea in care traiesc.Oamenii, locurile si obiceiurile lor au un farmec deosebit. Casele sunt asezate pe unde oamenii au reusit sa le construiasca.Au ograda, sopron pentru vite,iar in casa sunt de toate-semn al harniciei muntenilor. Viata este destul de aspra ca si muntele.Si oamenii au aceasta asprime si pe chipuri dar mai ales in actiuni,sunt rezistenti,puternici si se bucura cu ce au fost sortiti de Dumnezeu.Barbatii sunt taietori de lemne sau pastori si merg cu oile pe munte mai mult de jumatate din an.Femeile au grija de gospodarie si de copii.Noi,copiii,cand suntem mai mari,ajutam parintii dar ne bucuram si de copilarie si de adolescenta.In tot ceea ce fac, oamenii de se ghideaza dupa soare,dupa anatimpuri si dupa sarbatorile de peste an. Muntenii au imprumutat taria si rezistenta locurilor in care traiesc.Ei nu stiu prea mult despre viata de la oras,nu stiu de telefon,de tren,dar stiu ce este cinstea,iubirea,traditia,credinta.Coboara foarte rar in lumea de jos pentru schimb produse ,intorcandu-se acasa precum ,,ursul in barlogul sau,, . Privind muntii, mergand pe potecile cu afine, cu zmeura, ascultand muzica raurilor si a pasarilor, munteanul simte ca toata lumea este a lui si nicaieri nu-i mai frumos.Imi place aceasta lume de la sfarsitul secolului xix si inceput de secol xx, dar simt ca prin mine se anunta noi semne de civilizatie.

3. VITORIA LIPAN Grupa nr.3 Acum,dupa cele intamplate,ma gandesc prin ce am trecut,ma gandesc ca fericirea vietii inseamna liniste dar care se poate spulbera intr-o fractiune de secunda.Reusesti sa invingi numai prin luciditate,vointa,stapanire de sine si incredere in fortele proprii.Da, eu,Vitoria Lipan,din Magura Tarcaului, sat moldovenesc,mi-am mi-am pierdut linistea atunci cand Nechifor Lipan, sotul meu drag, a intarziat sa se intoarca de la Vatra Dornei, unde se dusese sa cumpere oi. Faptul ca nu s-a intors m-a pus pe ganduri si l-am chemat acasa pe fiul meu,Gheorghita, care era cu oile la iernat in Campia Jijiei.L-am primit cu drag acasa si, desi voiam sa-l trimit singur in cautarea tatalui sau,am hotarat sa plecam impreuna.Visele si unele semne mi-au trezit banuieli si trebuia sa-l gasesc,mai ales daca este mort,daca este viu vine si singur.Mi-am pus gospodaria la punct,am vandut produse ca sa fac rost de bani,i-am pregatit fiului meu un baltag,am dus-o pe Minodora, fiica mea, la manastire ca sa fie in siguranta, mi-am purificat sufletul postind 12 vineri ca sa aflu adevarul despre barbatul meu. Ma simteam moarta asa cum il simteampe Nechifor.Am plecat la inceputul lui martie,trecand prin multe localitati,vorbind cu multi oameni si afland multe lucruri despre Lipan.Cumparase oi si vanduse o parte din ele unor oieri, Calistrat Bogza si Ilie Cutui,toti trei fusesera vazuti pana la Sabasa,iar la Suha erau numai doi,si printre cei descrisi nu era si Lipan al meu, ceea ce insemna ca intre cele doua localitati s-a intamplat ceva grav.Din fericire, l-am gasit pe cainele lui Lipan. Am urcat pe Muntele Stanisoarei si cainele Lupu ne-a dus intr-o prapastie unde erau ramasitele sotului meu.N –aveam timp de pierdut,l-am lasat pe Gheorghita la capul tatalui sau si am plecat sa anunt autoritatile si sa pregatesc inmormantarea si praznicul pentru cel dus,unde i-am chemat si pe cei doi pastori cu care fusese Lipan.Din cele aflate am inteles ce se intamplase si prin vorbele mele,i-am ajutat sa recunoasca fapta lor odioasa,omorul, motivul fiind invidia.Greu a fost si pentru mine si pentru fiul meu,dar mi-am facut datoria fata de omul meu.Acum vom lua totul de la capat.Dureros, dar viata merge inainte si fara cei dragi. Viata este o provocare.